Comentarii din Cetate



Ce inseamna “perfect timing”? 

Cand unul vine dintr-o parte iar celalalt dintr-o alta, si se intalnesc la fix. Fiecare cu propria dorinta pe care numai celalalt o poate satisface. Potriveala perfecta. In filosofia chineza – Yin si Yang …

Dar exista un “perfect timing” si in drumul celor singuratici, care nu implica neaparat intalnirea cu jumatatea lipsa. Astfel bunaoara, mergi spre mare intr-o buna zi de dimineata si ai revelatia rasaritului: “Aha, Marea e in Est pe harta, deci e corect sa ma bata soarele in ochi!”, iti spui. Sau treci cu masina prin Obcinele Bucovinei, realizand cat de frumoasa e tara noastra si ti se pare ca intelegi filosofia “deal-vale” prin care Lucian Blaga incerca sa explice fuctuatiile molcome ale sufletului romanesc. 

Insa nici in oras nu ai cum ramane insensibil atunci cand “perfect timing”-ul se intampla sub forma unei parcari langa o gramajoara maro, urat mirositoare: te dai jos cu multa grija din masina, te intrebi ce cauta obiectul acela acolo sau mai degraba ce mai cauti tu aici, intr-o tara unde asfaltul e al tuturor si prin urmare al nimanui …

Atent masurand pasii, nu m-am putut abtine sa nu ma opresc asupra elementului care marca trecerea unui caine – comunitar sau nu, ce conteaza? – prin zona: cum a tintit el tocmai bordura, ce apare in poza ca o ingusta cale de mijloc barata in drumul ei spre nicaieri?! 

Iata cum expresia “calc pe urmele tale” capata alte valente si trebuie corectata in context: “calc cu grija pe langa urmele tale” … Asa suna mult mai bine, dar cine sa te inteleaga? …

Dupa unii, am fi intrat in Europa in anul 2007 si ne dam de ceasul mortii, cautand solutii in consultari stupide, care ne intreaba daca vrem sa traim o viata normala. Bad timing pentru referendum, Primare!

cacat de caine


Interesant, dupa concertul lui Roger Waters la Bucuresti, privesc cu alti ochi o poza din vremea constructiei Zidului Berlinului: desi se ridica in spatiul exterior, inimile oamenilor erau cele care sufereau teroarea. Pacat ca uneori nu ajungem la solutii … si ne multumim cu amanari.

Constructia Zidului Berlinului 1961

Constructia Zidului Berlinului 1961


La ani de zile dupa lansarea celebrului strigat “Teachers, leave them kids allone!” … ne-a fost dat sa il ascultam saptamana aceasta live, la Bucuresti, in Piata Constitutiei.

Sunt lucruri care ne-au placut si ne-au convins – de pilda credem ca Roger Waters se revolta sincer impotriva clasei politice. Pentru ca, la urma-urmei, politicienii sunt cei care “pun la bataie” carnea de tun – atunci cand nu ajung la un compromis: razboiul nu poate fi o solutie acceptabila.

Apoi, ne-a placut legatura dintre totalitarism si capitalism. Si nu oricum, ci … acel Capitalism scris cu fonturile Coca-Cola, pentru ca noi sa intelegem ca rosul din pantonele celebrului logo este scris cu sangele consumatorilor!

Nu in ultimul rand, a intoarce pe fata si pe dos un simbol – ZIDUL/THE WALL – e lucru mare si riscant, caci poate lesne plictisi audienta.  Mai ales atunci cand vorbim de ziduri interioare, cum este FRICA (vezi cantecul Mother) si sursele ei: NESIGURANTA, NEINCREDEREA, SPAIMELE DE TOT FELUL, FRICA DE DISCONFORT, DE TRECEREA TIMPULUI … FRICA DE NECUNOSCUT, FRICA DE ZIUA DE MAINE … La urma-urmei, pe langa fricile noastre, de ce nu am fi si mostenitorii fricilor parintilor nostri? Celebrul line: “Mother’s going to put all her fears into you!” ne insoteste inca.

Nu in ultimul rand, ne-a placut ca au venit multi, foarte-foarte multi oameni!

Si ne-a placut – pentru ca blogul nostru are o pasiune pentru umbre -, felul in care Umbra lui Roger Waters a planat asupra Casei Poporului – amenintator, as putea spune 🙂

The Wall - Bucuresti 2013

The Wall – Bucuresti 2013

Ce nu ne-a placut?

Nu a existat un consilier pe langa Rogers, care sa-l convinga ca Romania merita efortul de adaptare a spectacolului: la inchisoarea de la Sighet erau atatea fotografii – marturisitoare despre destine curmate in lupta cu dictatura comunista! Pacat ca nu ne putem inca apropia de mortii altora, pacat ca suferinta nu este universala – si cu atat mai putin anglo-americana. Suferinta natiunilor este pe masura fiecareia in parte … Zidul lui Rogers nu este zidul nostru, dar daca vreti – putem vorbi despre asta.

Zidul lui Roger Waters

Zidul lui Roger Waters

 

 


Ce putem sti noi despre chinurile unei omizi grase, in drumul ei spre stadiul de fluture zbenguitor? Dacă ar gândi, ar putea-o face – fie cu recunoştinţă – “Nu sunt complet altceva decât cea care am plecat atunci la drum” sau poate şi-ar anihila memoria pana la stadiul de mirare: “Nu se poate sa fi fost eu cândva o simpla târâtoare!”

E important cum ne supunem miracolului transformării sau, altfel spus: este important sa lăsăm timp miracolelor sa lucreze in noi pentru a ne transforma, păstrând insa vie esenţa noastră: sâmburele tare al Fiinţei temporale – mereu aceeaşi si mereu alta: clipa în care ne-am format ca popor.

Ce reprezinta două mii de ani pentru o piatra? Pentru unele mult, pentru altele nici măcar un început: in funcţie de interacţiunea pe care au avut-o cu omul. Cea păstrată in Natură, zace si acum, folositoare poate numai peisajului. Cea aleasa de om ca material de constructie, vorbeşte. Sau ar vorbi dacă i-am permite, pentru că la Sarmizegetusa Ulpia Traiana,  ea stă ascunsă in pământ, neputând striga până la noi despre urmele paşilor de legionari hotărâţi sa reproducă viaţa de la Roma in acest colţ frumos de lume, aflat la marginea Imperiului.

Lespezile drumurilor romane vor continua sa foloseasca drept material de constructie caselor din apropierea santierelor arheologice parasite. Dar asta va trebui sa ne doara până la sentimentul de vinovăţie.  Succesiunea generatiilor si a civilizatiilor, cat de barbare si distrugatoare s-ar dori, nu vor putea inlatura definitiv clipa formarii noastre ca popor latin …

Nu ştiu cum aleg să se plimbe conducatorii nostri, dar atunci cand ninge abundent noi le sugerăm cărările umblate. Si o vizita la fata locului. Dacă nu – un popas pe Blogul Dlui Profesor Gică Băeştean, ajută: http://prodacia.wordpress.com/

 

 


E limpede ca atat bijuteria (il gioiello) cat si bucuria (la gioia) au aceeasi radacina … si e pe undeva normal: pentru ca bijuteriile aduc cu ele bucurii – atat celui care le poarta, cat si celui care le priveste. Frumusetea tine de aparenta, de exterior, insa bucuria e resimtita de suflet!

Am bucuria, de fiecare data cand ajung in Italia, sa privesc cate unul sau doua filme cu Alberto Sordi, din colectia de 40 de DVD-uri intitulata “Il Grande Cinema di Alberto Sordi – presentato da Paolo Mereghetti”, care a fost sustinuta de RCS Libri SpA si pusa in circulatie, incepand cu 2008, de prestigiosul jurnal “Corriere della Sera”.

Anul acesta au venit la rand “Il Presidente del Borgorosso Football Club” si “Guglielmo il dentone” (un episod din ciclul “I Complessi”). Ambele filme vorbesc despre Italia anilor 1965-1970 – unul despre calcio iar celalalt despre televiziune.

“Cat de mult seamana problemele italienilor, de atunci – cu ale noastre, de acum!” – a fost strigatul de mirare pe care nu m-am abtinut sa-l strig, pe masura ce le vizionam! Cu singura, mare si fundamentala deosebire ca istoria a avut mai multa rabdare cu italienii – in ce priveste timpul de invatare a lectiilor capitaliste …

Sa ma explic.

In “Guglielmo il Dentone”, Sordi e un candidat la postul de crainic tv – la stiri, pentru televiziunea italiana RAI. Omul e extrem de bine pregatit, competent, placut in purtare … insa are un singur defect: dantura cabalina! Comisia care examineaza candidatii recunoaste perfectiunea candidatului si stie ca nu-l poate discrimina, refuzandu-i postul pe criteriul pur subiectiv al unui defect fizic. Pretextul examenului este de fapt un prilej pentru spectator de a intelege cum functioneaza un organism complex precum televiziunea … 

In “Il Presidente del Borgorosso FC”, e analizat alt fenomen social: fotbalul – care, orice s-ar spune, pentru italieni este o boala nationala … Pentru fiecare finantator al unui club de fotbal, filmul este “lectura obligatorie”: cum poti ajunge falit, cedand presiunilor tifosi-lor, incompetentei antrenorilor dar in mod deosebit microbului care odata luat, lucreaza pana la moarte (microbist asta inseamna – purtator al microbului generat de balonul rotund … ?!).

Ambele probleme – atat rolul si modul de functionare al televiziunii, cat si fotbalul ca fenomen social si economic – sunt teme la care ar trebui sa reflectam profund, pentru a desprinde si digera in liniste concluziile noastre, romanesti. Normalitatea italiana de azi se poate datora faptului ca ei au avut la dispozitie acest timp.

Noi, din pacate, nu: pentru ca ne-am grabit cu integrarea, cu adaptarea, copiind de prea multe ori fara a intelege in profunzime noul sistem pe care am inceput sa-l construim dupa anul 1989. Ni s-a parut ca am inteles, ni s-a parut ca stim, ni s-a parut ca putem. Conjuncturile istorice despre aceasta ne vorbesc: timpul avut la dispozitie de o natiune sau alta pentru a digera in tihna schimbarile care vin peste ele!

Alberto Sordi

Alberto Sordi

« Previous Page — Next Page »