Calin Diaconu

Ce minune, atunci când

plăpândul fir de iarbă, călcat în picioare,

are puterea de a-și reveni …

Părintele Vasile Mare, OFMConv, Protopop greco-catolic al Bucurestilor intre 1990 si 2004, poză preluată de pe coperta IV a cărții traduse din limba franceză – ”Adevărata măsură a virtuților” (Ed Serafica, 2006)

Neam de cavaleri, germanii au avut timp să mediteze câteva secole bune de ev mediu asupra curajului (Mut). 

Am identificat în limba germană câteva cuvinte, ce conțin ”curaj” (Mut)  în rădăcina lor – și găsim în fiecare, o mulțime de sensuri. Firesc, pentru că situațiile în care avem nevoie de curaj sunt multe, iar cea mai potrivită formă de curaj – o alegem în funcție de caracterul nostru și este dimensionată de antrenamentul voinței fiecăruia.

Curajul îmbracă așadar multe forme, la nemți … Să le traducem degrabă, din germană – cu speranța că nici sufletului românesc nu-i sunt străine …

Un prim grup se referă la puterile (sau slăbiciunile) sufletului: 

• ”Grossmut” = când afli puterea de a ierta pe cel ce ți-a greșit … căci să o recunoaștem, îți trebuie mult curaj să ierți: dușmanul se poate întoarce mâine din nou împotriva ta! Dar fără mărinimie, cum putem pune capăt conflictelor?; 
• ”Sanftmut” = curajul de a privi, înțelege și răspunde cu calm provocărilor (întâmplărilor) vieții … blândețea fiind o rază care cuprinde mesajul de prietenie, liniște și bunătate;  
• ”Langmut” = curajul așteptării cu încredere și speranță a înfăptuirii dreptății divine (îndelungă răbdarea);
• ”Schwermut” = starea de ”inimă grea”, ”inimă frântă” … melancolia, când din lipsa curajului de a crede în ziua de mâine, te prăbușești în tristețe, simțind un vid interior și ducând o viață lipsită de orizont, fiind într-un impas fără ieșire;
• ”Hochmut” = aroganța, lipsa decenței în evaluarea propriei valori sau a propriilor daruri, respectiv un curaj plecat din intenție greșită (de a domina, de a deține puterea și averea) a celui care s-a cocoțat pe-o înălțime fără fundament, fără bază …

Alte cuvinte compuse cu ”Mut” (curaj), se referă la calitatea (puterea sau slăbiciunea) voinței noastre: 

• ”Wagemut” = să cântărești riscurile și să găsești în interior îndrăzneala de a asuma riscul, curajul de a întreprinde, de a face ceva;
• ”Freimut” = curajul de a vorbi public, spunând lucrurilor pe nume, susținerea propriilor afirmații, ingenuitatea – cu tot cortegiul fragil al candorii, simplității, purității – care riscă expunerea;
• ”Wankelmut” = e contrariul curajului: nehotărârea, lipsa puterii de decizie, osiclarea între soluții … am spune – că e exact situația măgarului lui Buridan, care nu din lipsa fânului ci din lipsa alegerii uneia dintre căpițe a murit de foame între ele … ;
• ”Übermut” = surplusul extrem de curaj, reprezentat de Icar și de construcția Turnului Babel, temeritatea, lipsa oricărei înfrânări și absența smereniei …

                                                                             x

                                                                     x               x

Aceste rânduri sunt dedicate formei celei mai nobile de curaj – curajul blândeții, așa cum l-am întâlnit manifestându-se în persoana Protopopului greco-catolic al Bucureștilor (între 1990 – 2004), Preotul Vasile Mare OFMConv, pe care Bunul Dumnezeu ni l-a dăruit și care ne-a fost Păstor în perioada anilor de adaptare la aerul tare al libertății.

În 1990, Părintele Vasile Mare împlinise deja 70 de ani: o vârstă respectabilă, pe care în special cei tineri o asociază cu neputința, cu boala, cu încetineala … La 70 de ani, după o viață de așteptare în nedreaptă suferință, ar fi putut fi preocupat de răzbunare, ar fi putut exprima regrete, am fi simțit oarecari nostalgii defazate … în schimb, caracterul Părintelui Vasile Mare – marcat de curajul blândeții, ne-a transmis tuturor celor care l-am cunoscut, o stare de pace și bine:

1. Blândețea este singura virtute care poate repara tot, în mod special poate contribui la refacerea legăturilor care s-au rupt. După 1990, cuvântul de ordine – ca și azi (sic!) – era revenirea la normalitate … nu poți face asta, fără blândețe, antrenând îndelunga răbdare și evitând cu abilitate și sistem, orice prilej de ceartă;
2. Blândețea e o virtute civilizatoare, întrucât temperează pornirile neînfrânate – iar anii 90 ai veacului trecut au fost marcați de nerăbdare și lăcomia de a umple dintr-o dată toate lipsurile și frustrările generate de un sistem autoritar.

Părintele Vasile Mare ne-a atras pentru că a avut harul de a repara și a construi punți între oameni de diferite vârste și confesiuni.

Părintele Vasile Mare ne-a uimit cu verbul și verva sa tânără, pentru că respira sinceritate (i se potrivea proverbul românesc ”pe unde-i ieșea cuvântul, pe acolo îi ieșea și sufletul”.

Cred că am fost binecuvântați, toți cei care l-am cunoscut, fiindcă acest Om, dăruit cu harul înțelepciunii, răspândea Pacea în jurul său.

Am avut deosebitul privilegiu al unor întâlniri particulare cu acest maestru spiritual, și îmi voi aminti mereu, cu multă recunoștință, de felul în care ne-a învățat nu numai să recunoștem importanța minunilor mărunte din jurul nostru, dar mai ales – că avem a-I mulțumi Creatorului nostru de două ori: atât pentru faptul că aceste minuni ne sunt oferite zilnic, clipă de clipă, adică ele țin lumea laolaltă, cât și pentru faptul că noi, nevrednicii, le putem constata existența! 

Concepția despre lume a blândeții înțelepte, este aceea care pune în evidență puterea lucrurilor mărunte, puterea echilibrului, a continuității renașterii …  în fața variațiilor bruște și a discontinuităților care pot fi spectaculoase sau înfricoșătoare, dar care trec tot așa cum au venit … Pentru că lumea e imagine a lui Dumnezeu, care este infinită bunătate.

Lucrurile mărunte, acele minuni pe care de multe ori, în libertate imatură le trecem cu vederea, considerându-se de la sine înțelese: adierea vântului, susurul izvoarelor, creșterea spicului de grâu, legănatul valurilor mării, verdele crud al primăverii, nemărginirea și limpezimea cerului albastru … toate acestea sunt mai puternice și se arată învingătoare, în fața sălbăticiei fulgerului distrugător, a spaimei produse de grozăvia unui cutremur, al furtunilor trecătoare …

Părintele Vasile Mare ne-a oferit tuturor celor care l-am cunoscut, exemplul viu al smereniei înțelegerii că nu omul este măsura tuturor lucrurilor, că e spre binele nostru dacă ne deschidem simțurile și sufletele pentru a recunoaște minunile care sunt prezente în viața noastră, mulțumind pentru ele. 

Prin modelul său de blândețe, a lăsat un testament puternic credincioșilor din Eparhia greco-catolică a Bucurestilor: un mod prietenos, împăciuitor și blând de a privi și înțelege lumea.

(9 Februarie, 2020)