Media



Fericitul Papa Ioan Paul al II lea si "evenimentele" din lumea de azi

Sfarsitul saptamanii care tocmai a trecut a revarsat din plin breaking news pe ecranele televizoarelor noastre… Si nici saptamana aceasta nu se lasa mai prejos!

Inceputul l-a facut nunta regala a printului William cu frumoasa Kate, in 29 Aprilie. Londra a fost fara discutii capitala planetei – chiar daca evenimentul poate fi considerat unul monden.

Apoi, Duminica 1 Mai – beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea, un om al Pacii si al Iertarii. Roma sau mai degraba Vaticanul capteaza atentia miliardelor de telespectatori. Liturghii de multumita au loc in toata lumea catolica, mesajul principalei religii se face auzit pana in cel mai mic coltisor al pamantului crestinat…

… dar nu pentru mult timp, caci astazi aflam cu totii despre lichidarea lui Osama bin Laden. Brusc si fara menajamente, un act in esenta criminal este primit cu ovatii de americani la Washington si (speram) un dram de indoiala benefica in restul lumii: prin eliminarea unui om, fie el “comunicator charismatic” (BBC) de talia lui Osama – nu se rezolva definitiv problematica ideologica a Al Quaeda… si nimic nu garanteaza oprirea atacurilor teroriste, dimpotriva.

Este ritmul acestor evenimente absolut majore unul definitoriu pentru lumea in care traim? Gasim ragazul de a ne trage sufletul pentru a intelege ceea ce se intampla? Au oare egala relevanta si  merita cu adevarat spatiile si timpii de antena care li se aloca? Putem sa ne bucuram azi de o sfintire iar maine de o executie – si mai ales cu ce efecte asupra personalitatii contemporanilor in formare?

Zeii mass-mediei par a fi americani, daca judecam dupa ziua de azi, care pune nemeritat in umbra importanta zilei de ieri!


Adrian, purtatorul unui mesaj pe-ntelesul nostru!

Mai multi prieteni s-au aratat surprinsi – sau chiar usor dezamagiti – de rezultatul votului de-acum o saptamana, stiti, cand cu finala concursului “Romanii au talent”…

Ca nu trebuia sa iasa baiatul ala (Adrian Tutu), ca mai tare a fost pustiu’ cu beatbox-ul (Cosmin Agache) sau celalalt, cu vocea de privighetoare (Narcis Ianau), sau chiar spalatorul de masini (Valentin Dinu)…

Le-am spus ca avem – ca publicitari, motive reale de bucurie: romanii nostri reactioneaza emotional, la mesaje pe care le inteleg! Degeaba si-au irosit talentul cantand in engleza: televotantii au raspuns prompt “imi pace, dar nu inteleg ce zice” – iar lipsa de incredere astfel creata s-a transformat usor in ezitare.

Se pare ca atunci cand romanul e hotarat sa voteze, stampila nu-i prea tremura in mana. Romanul e un votant ferm, pentru ca-n ecuatia alegerii intre mai multe optiuni, ceea ce conteaza e feeling-ul :-)!

Romanul voteaza ceea ce intelege ca simte, si nu poate simti profund decat ceea ce intelege.

Rolul publicitarilor – sa caute vorbele simple, pe-ntelesul massei care nu se va lasa pacalita… decat de acele lucruri pe care le intelege!

Felicitari PRO TV si pentru audienta care a zdrobit eternul derby al fotbalului romanesc. Deci, se poate trai in televiziune si fara fotbal!?


Balanta: a gandi drept sub presiunea buzz-ului

Filmul lui Lucian Pintilie – realizat imediat dupa Revolutie, in 1992 – ne propune astazi, la aproape doua decenii de la lansare, o tema de reflectie cat se poate de actuala: pentru a ne raporta la trecut, pentru a ne analiza radacinile, trebuie sa o facem in liniste, cumpanit, in echilibru …

Ori, tocmai acest lucru pare ca a fost refuzat in mod constant romanilor in ultimii 20 de ani: vremuri linistite, in care sa privesti spre trecut pentru a-l intelege fara a-ti pocni in urechi bombe si mitraliere, fara a ti se umple narile de fumul aplicatiilor militare, fara a ti se ingrozi ochii de violuri … Mintea cere sa fie lasata in pace pentru a gandi corect, pentru a avea perspectiva si a intelege orizontul!

Acest loc al linistii este reprezentat in film de stejarul spre care alearga cei doi eroi spre a se regasi, stejarul a carei coroana vazuta presupune radacini pe masura, daca vreti, stejarul din interpretarea memorabila a lui Aurelian Andreescu…


Un film care poate fi interpretat ca un eseu asupra publicitatii: despre cum se construieste o poveste, cum scoatem din anonimat un personaj, cum starnim emotii in randul consumatorilor de media si mai ales, cum transformam aceste emotii in capital.

Aflam cu surprindere (trucata) faptul ca oricat am vrea sa fim noi de rationali – tot emotia e cea care pune in miscare moda, trendul, istoria! Cu alte cuvinte starile care conteaza: “saracia, bogatia si sexul” … cum spune personajul lui Dinica in opera semnata de Nae Caranfil.

Societatea de consum s-a construit pe mecanismele psihologice ale emotiilor, pe relatia reala sau imaginara a subiectilor cu obiectele sau situatiile din jurul lor. Oamenii anonimi sunt in cautare permanenta a starilor emotionale, balansand in cautarile lor intre diferitele forme ale acestor emotii:  frica, furie, tristete sau bucurie.

Este singura certitudine la care poate aspira un anonim fara credinta, in legatura cu participarea sa la bunul mers al istoriei …

Filmul a tras un util semnal de alarma in 2002, asupra felului in care trebuie sa ne educam reactiile emotionale. Util, pentru cei care au avut urechi de auzit – bineinteles!


Emil Hurezeanu apare alături de-o speakăriță a Realității – astăzi, Sâmbătă, aproape de ora 19 -, în timp ce postul ne transmite din ciclul ”știri care ne rup” faptul că avioane franceze au plecat spre Libia…

Și zice Hurezeanu:

– Cerem scuze telespectatorilor care așteaptă la această oră difuzarea interviului nostru cu domnul George Maior, dar acesta nu va fi transmis astăzi …

Speakărița se bagă peste el așa cum numai ea știe, ca pentru a asigura dinamismul dialogului:

– Având în vedere importanța evenimentelor, acestea vor fi reprogramate …

La care Hurezeanu tușește ușor și tușează îndrăgostit parcă de candoarea fetei:

– … vă referiți desigur la reprogramarea interviului, căci evenimentele nu pot fi reprogramate 🙂 !

« Previous Page — Next Page »