La-nceput de an, privim cu un ochi spre “cealalta vreme a vietii noastre” – pentru care ne rugam “a o savarsi  in pace si fara de pacate” … iar cu celalalt, spre ceea ce avem inapoia noastra: trecutul, ale carui greseli ne indeamna la pocainta! Si haideti sa fim sinceri: cine nu ar indrepta macar in parte, din greselile trecutului?!

E-adevarat ca am intalnit pe unii care spuneau ca “nu ar schimba nimic din trecutul lor” … dar acum imi dau seama cat de … tineri eram! 🙂 Conditia preliminara a oricarei schimbari este atat de simpla recunoastere a greselii, dar miopia tineretii accepta cu greu si incomplet ca ar fi in eroare!

Sf Ioan Botezatorul, Inaintemergatorul Domnului – este acelasi cu St. John al englezilor. Cinstirea lui imediat dupa Boboteaza explica rolul important pe care l-a jucat in pregatirea sufleteasca a celor care aveau sa primeasca adevaratul Botez – al Spiritului Sfant. El ne ajuta sa vedem limitarile fiintei omenesti, dar si apropierea omului de Dumnezeu …

Simtindu-ne apropiati de umanitatea Sfantului Ioan, atat noi romanii am ajuns usor din Ion spre mai familiarul Ionel, cat si anglo-americanii au gasit pe-un Johnny ascuns in spatele lui John! Nimic nu e intamplator. Iata un cantec pe care l-am descoperit tocmai in aceste zile – Johnny Cash, “Hurt” – il dedic fara rezerve tuturor Ioan-ilor si Ioan-elor care fac parte din viata noastra!

La Multi Ani!


Daca spectacolul tragi-comic al razletilor protestatari nu mai mira pe nimeni, este pentru ca intr-o societate epuizata de-un an de conflicte fara sfarsit, ne doream parca un altfel de inceput pentru 2013!

Pe de alta parte, sa ramanem indiferenti fata de chestiunea incinerarii – iarasi nu putem.

De ce?

Pentru ca in Ruga noastra (Crezul de la Niceea), spunem asa: “Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie”.

Adica momentul cand oasele se vor acoperi din nou de carne, nervi si piele … ( Iezechiel; cap 37, 12: “Asa graieste Domnul: Iata, Eu voi deschide mormintele voastre si va voi scoate afara din mormintele voastre si va voi duce pe pamantul lui Israel” … dar mai bine cautati textul si cititi-l integral…)

Imi aduc aminte ca am avut privilegiul sa vizitez Domul din Orvieto – unde, se afla o fresca a lui Luca Signorelli (1445 – 1523) pe aceasta tema.

Imaginea de mai jos reda fidel viziunea Profetului si iti cam ia pofta de rug …

Luca Signorelli a vazut lucrurile asa cum le-a citit. Biblia nu prea lasa loc de interpretari!

Luca Signorelli a vazut lucrurile asa cum le-a citit. Biblia nu prea lasa loc de interpretari!

 


“Vedem ceasuri, fantani artificiale, mori si alte asemenea masinarii, care nefiind facute decat de mana omeneasca sunt lipsite de capacitatea de a se misca de la sine in moduri diferite; si imi pare ca nu mi-as putea imagina tot atat de multe feluri de miscari din acestea, cate presupun a fi facute de mainile lui Dumnezeu, nici sa-I atribui atata pricepere, pe care sa n-aveti cum s-o ganditi, astfel incat El sa nu poata avea mai multa.” (Rene Descartes – Tratatul despre Om, 1662)

Libertatea de miscare a omului poate fi analizata pornind de la intretinerea “motorului” (depindem de hrana, bautura – care genereaza energie; avem nevoie de haine pentru a conserva caldura corpului)  si pana la infinitele posibilitati de exprimare ale acestei libertati (suntem creati “dupa chipul si asemenarea lui Dumnezeu”) …

Noi putem folosi libertatea noastra in fel si chip, creind masini care sa ne imite (robotii din spotul de mai jos sunt creati pentru amuzamentul nostru) – dar ceea ce este facut de mana creaturii nu poate deveni stapanul unei miscari independente. Creatura nu este cu adevarat creatoare nici atunci cand se reproduce “pe sine”, caci copiii sunt altceva decat parintii lor, sunt un dar de la Dumnezeu …

Privind spotul de mai jos, intelegem ca “drama robotilor” – aceea de a ramane inlantuiti in proiectul pentru care au fost conceputi, se joaca numai in capul nostru … si asta, nu pentru ca ne lipseste noua imaginatia, ci … pentru ca le lipseste lor sinele! 🙂


Ce inseamna “a vorbi pe intelesul tuturor”?

La un prim nivel, ar insemna sa inveti cat mai multe limbi – macar pe cele emfatic intitulate “de circulatie internationala” – pentru a putea cunoaste si apoi a te putea adresa cat mai multor popoare. Insa fiecare popor are nu numai limba, ci si obiceiurile lui!

La un al doilea nivel, inseamna sa ai flexibilitatea adaptarii la interlocutor: sa te pleci sau sa te ridici, in functie de puterea de intelegere a celui din fata ta … adica sa practici in mod constient un fel de cameleonism, preluind din felul de a fi al fiecaruia, deschis, pentru ca acela sa se deschida iar tu sa te faci inteles!

La un al treilea nivel, inseamna sa ai grija de exemplul pe care-l oferi celor din jur prin faptele, vorbele sau numai prin infatisarea ta. A educa pe ceilalti – inseamna sa ai pretentia ca ai putea renunta la propriul tau eu, la propria ta libertate … in sensul de “a te face rob tuturor”, adica a-ti pune libertatea (timpul propriu) in slujba celorlalti!

Cati putem asta? Prea putini …

Atunci, de ce ne mai miram ca nu ne sunt intelese vorbele sau ca obisnuim a ne retrage lesne suparati in cochilia noastra, nebagati in seama de cei carora le cerem sa inteleaga mai mult decat stim noi a exprima?!

(1 Corinteni – IX, 19 – 27)


La pian, Malcolm Frager. Dar ce-o fi fost in capul lui Mozart? Numai Bunul Dumnezeu stie … noi ne putem eventual amagi ca am pricepe ceva!

Partea 1: Allegro Maestuoso

Increderea si-o pune in viori – cu ele incepe, insotite de suflatori … ajutate? stimulate? Mai degraba potentate, ambitionate…

Cand intra pianul, se face loc – pentru a fi ascultat.

Dialogul dintre pian si viori sau spre final, intre suflatori si viori … da, corul viorilor este in prim-plan in aceasta prima parte. E surprinsa astfel bucuria naturii, asculti cum parcurge drumul sau un fluture … sau cum rade o pasare de surata sa sau de vanator, totul e o invarteala, o forta care intoarce lucrurile pe fata si pe dos, le “afaneaza”, le oxigeneaza.

Pana-ntr-un punct, in care Demiurgul (interpretat de pian lasat de unul singur) – pare sa se intrebe: “incotro, de-acum?”

Partea a 2-a: Andante

… spre partea a doua a concertului, bineinteles – in care inceputul este al suflatorilor si al viorilor. Pianul se lasa asteptat. Si atunci cand isi face intrarea, pare dintr-o data timid, intrebator – e un alt personaj, care nu mai are chef de dominat ceea ce gaseste in jur, ci doreste sa se integreze. Nu mai e lasat o clipa singur!

Care e intrebarea pe care ne-o ridica aceasta a doua parte? Cum se realizeaza marea impacare a repetarii lucrurilor fara a amorti, fara a obosi, fara a plictisi firea lor – abia in momentul  de liniste din finalul partii a doua, pianul o rosteste pe deplin …

Partea a 3-a: Allegro vivace assai

Tacerea pregateste furtuna. Partea a treia povesteste despre felul in care se acumuleaza tensiunea, cum se strang norii pe cer – spectacolul e fascinant… Cu atat mai mult cu cat ne este greu sa admitem intelepciunea tanarului Mozart, aflat la primul lui concert! Dar daca nu in tineri se acumuleaza presiunea vietii si dorinta ei de exprimare – atunci in cine?!