Sa (ne) punem intrebarea: “De unde stie frumosul ca e frumos?”, pentru a cauta raspunsul, impreuna cu echipa de la Teo Film, tocmai … la el acasa!
Mai exact, printre rusoaicele de la Moscova.
Raspunsul, radical si taios precum adevarul gol-golut, acela care nu lasa loc de interpretare, suna cam asa: frumosul stie ca exista abia atunci cand lumea (masculina) din jur i se supune! Fie ca e vorba de a cuceri privirile barbatilor (minoritari si deci potential obiect de disputa), fie ca e vorba de a cuceri conditiile cele mai avantajoase ale unei afaceri … femeia nu poate fi sigura pe ea decat atunci cand, aparent fragila, conduce dansul!
Documentarul prezinta o lume a gleznelor dezvelite, a pantofilor cu toc, a pasilor studiati care o strabat, o ravasesc si o rasfata. Simultan si in valuri nesfarsite! Frumosul se gaseste din prea-plin, pe strada, “la liber”, la Moscova … intr-o parte a universului care ascunde (fara perdea) o invitatie la drum: Baieti, salvati-le pe rusoaice de nesiguranta lor!
Nu-i asa ca-ti vine sa te urci in avion si sa iei drumul Estului? 🙂
Nu chiar. Pentru ca acelasi documentar, care prezinta insistent profesori (unii dintre ei speculanti) pe tema feminitatii, ridica de fapt problema educatiei complementare si suplimentare: exista sansa sa ne trezim cu totii dezorientati in valtoarea vietii, avand de toate (implicit bani pentru un curs la o Academie de Gheise 🙂 ) si neavand nimic, caci ne lipseste … fericirea!
Si tocmai atunci cand suntem gata sa strigam: “Opriti-va, ne-ati convins ca sunteti frumoase!”, rusoaicele pluseaza: fiecare pas, fiecare privire trebuie sa devina o stiinta practicata natural, altfel vanatorul se sperie si fuge! Vorba Swetlanei Borkowskaja – de la Academia de Formare a Femeilor din Moscova: “Nu uitati ca frumosul e in ochiul privitorului! … Asa ca nu ezitati sa fiti frumoase, fetelor!”. (Apropo, il va fi citit Swetlana pe Johann Wolfgang von Goethe, cu-al sau “…wär unser Aug’ nicht sonnenhaft, die Sonne könnt’ es nicht erblicken” … sau isi trage filosofia din experienta proprie?)
De-un lucru insa, ne-am convins: ca pana si rusa o-nvatam mai repede daca avem parte de-o profesoara frumoasa: “prikrasnaia”, “oci haraso”, “pajalusta”, “spasiba” – cuvinte care raman in memorie fara efort, la fel cum memorabila este secventa cu Mama si Copilul, citind dintr-o carte pe-o canapea, in fata unui televizor … inchis!
Calin Diaconu 