Mintea, adica puterea de intelegere a fiecaruia – trebuie pusa la lucru. Zice Goethe: “Wer rastet – der rostet” (cine se opreste, rugineste) …

Daca preluam nerumegate adevarurile sau minciunile din jurul nostru, tragem la pat, lenevim sub pretextul odihnei si – cel mai grav – nu contribuim cu nimic la ce-i in jur!

Idealul ar suna cam asa: fiecare sa gandeasca cu propria-i minte, pentru a contribui la cresterea lui proprie dar mai ales – la cresterea si in folosul celorlalti!

E de-ajuns sa privim in jurul nostru pentru a constata ca totul este supus omului. Daca unul singur nu poate prea multe (deh, avem fatalmente un “destin tragic”/S. Marcus) – e limpede ca avansam pe principiul valurilor marii: predam si preluam stafeta, o generatie de la alta.

In functie de puterea mintii noastre, reverberatiile se fac simtite celor din jurul nostru – dar nu mai putin, traverseaza fara greutate epocile: cei de demult ne transmit ideile lor, de parca ar vorbi in prezenta noastra!

Mintea roditoare rezista timpului, trezeste mintile in formare, e ca un filtru fara termen de valabilitate – pentru ca stie sa cearna adevarul etern de adevarul relativ …

1 Cor, XIV, 6-19 ne spune – (de doua milenii!): “… vreau sa graiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca sa invat si pe altii, decat zece mii de cuvinte intr-o limba straina.” Ce limba straina sa-l fi speriat pe Sf Apostol Pavel, sa-i fi repugnat atat de tare – lui, vorbitorului de limbi, Apostol al Neamurilor … – daca nu … limba minciunii?!

…….

La sfarsitul acestei incercari, ii rog pe cei cu mintea odihnita, care nu au fost la vot pentru ca sunt unguri si nu-i intereseaza problemele romanesti, sa caute in istoria alegerilor noastre din ultimii 20 de ani – cand anume am putut vorbi despre prezenta 100% la vot?!

Atunci, cum isi permite Suspendatul sa traga pe turta lui spuza absenteistilor?!


Sa (ne) punem intrebarea: “De unde stie frumosul ca e frumos?”, pentru a cauta raspunsul, impreuna cu echipa de la Teo Film, tocmai … la el acasa!

Mai exact, printre rusoaicele de la Moscova.

Raspunsul, radical si taios precum adevarul gol-golut, acela care nu lasa loc de interpretare, suna cam asa: frumosul stie ca exista abia atunci cand lumea (masculina) din jur i se supune! Fie ca e vorba de a cuceri privirile barbatilor (minoritari si deci potential obiect de disputa), fie ca e vorba de a cuceri conditiile cele mai avantajoase ale unei afaceri … femeia nu poate fi sigura pe ea decat atunci cand, aparent fragila, conduce dansul!

Documentarul prezinta o lume a gleznelor dezvelite, a pantofilor cu toc, a pasilor studiati care o strabat, o ravasesc si o rasfata. Simultan si in valuri nesfarsite! Frumosul se gaseste din prea-plin, pe strada, “la liber”, la Moscova … intr-o parte a universului care ascunde (fara perdea) o invitatie la drum: Baieti, salvati-le pe rusoaice de nesiguranta lor!

Nu-i asa ca-ti vine sa te urci in avion si sa iei drumul Estului? 🙂

Nu chiar. Pentru ca acelasi documentar, care prezinta insistent profesori (unii dintre ei speculanti) pe tema feminitatii, ridica de fapt problema educatiei complementare si suplimentare: exista sansa sa ne trezim cu totii dezorientati in valtoarea vietii, avand de toate (implicit bani pentru un curs la o Academie de Gheise 🙂 ) si neavand nimic, caci ne lipseste … fericirea!

Si tocmai atunci cand suntem gata sa strigam: “Opriti-va, ne-ati convins ca sunteti frumoase!”, rusoaicele pluseaza: fiecare pas, fiecare privire trebuie sa devina o stiinta practicata natural, altfel vanatorul se sperie si fuge! Vorba Swetlanei Borkowskaja – de la Academia de Formare a Femeilor din Moscova: “Nu uitati ca frumosul e in ochiul privitorului! … Asa ca nu ezitati sa fiti frumoase, fetelor!”. (Apropo, il va fi citit Swetlana pe Johann Wolfgang von Goethe, cu-al sau “…wär unser Aug’ nicht sonnenhaft, die Sonne könnt’ es nicht erblicken” … sau isi trage filosofia din experienta proprie?)

De-un lucru insa, ne-am convins: ca pana si rusa o-nvatam mai repede daca avem parte de-o profesoara frumoasa: “prikrasnaia”, “oci haraso”, “pajalusta”, “spasiba” – cuvinte care raman in memorie fara efort, la fel cum memorabila este secventa cu Mama si Copilul, citind dintr-o carte pe-o canapea, in fata unui televizor … inchis!


Un carnaval la Colegiul German Goethe este un bun prilej de regăsire a timpului liber activ: este o activitate extra-şcolară (deci oarecum nu e nimeni obligat să participe la ea, nu se dau nici note şi nici calificative), care necesită pregătire serioasă… pentru joc şi joacă!

De fapt, câte lucruri serioase se fac mult mai natural şi performant, dacă le iei în joacă?

În competiţie cu sistemul de învăţământ privat, Şcoala Germană din Bucureşti trebuie să rămână un loc al prezervării tradiţiilor… iar Fasching-ul rămâne un puternic punct de verificare: pentru talent, implicare, muncă şi imaginaţie deopotrivă!

Copii care se bucură de bucuria părinţilor: de fapt, asta ne dorim cu toţii.

P.S. 1: Un câştig mare şi pentru frăţiorii cei mici, care se obişnuiesc cu emoţiile scenei văzând cum funcţionează lucrurile…

P.S. 2: Un regret personal – că nu am luat nici un interviu tinerelor talente, la cald, după spectacol. De asemenea, că nu am reuşit să filmez tot şi din mai multe unghiuri … trebuia să fiu mai atent :-)!