Actul de abdicare al Regelui Mihai spune clar: ii lasa pe Romani sa hotarasca soarta lor!

Cand ne vom hotara sa hotaram soarta noastra?

La Multi Ani, Sire!

 

 

 


La ce trist joc asistam in aceste zile!

Bancile obliga Grecia sa se imprumute, Uniunea Europeana obliga Grecia sa se imprumute, FMI obliga Grecia sa se imprumute: pentru ca Grecia sa plateasca datorii mai vechi, sa plateasca dobanzi mai noi, sa plateasca ce-o mai avea de plata si pe la ea pe-acasa: salariile bugetarilor, pensiile pensionarilor … si alocatiile copiilor! Si, mai ales, pentru ca in lume sunt atatia bani disponibili (apropo, de unde 🙂 ?)

Intrucat interesele celor care imprumuta nu coincid aproape niciodata cu ale celui imprumutat, ar fi fost normal sa asistam la tensiuni intre conducatorii Greciei si partenerii lor europeni – “sefii de la UE”, cum le-am spune noi, pe culoarele ministerelor in asteptare de fonduri …

Dar nu, nici vorba de disonanta. Reprezentantii Greciei joaca dupa cum le canta cei care i-au invitat la hora inca din anul 1981! Pe-acasa se aud ceva pocnitori si revolte, dar la ce te poti astepta de la niste mediteraneeni cu sangele fierbinte?

Atunci, cum facem totusi un pic de scandal in jurul acestei farse? Pentru ca altfel – pierdem rau la capitolul “credibilitate” … Ii asmutim un pic pe cei 10 (dinafara zonei euro) impotriva celor 17 (dinlauntrul zonei euro)! Cum?  Definind interese deosebite: cei 17 au de aparat moneda lor “nationala” iar cei 10 nu par grozav de speriati de viitorul euro. Ba chiar unii, cum e cazul Danemarcei, pot rasufla linistiti ca nu-i mai obliga nimeni la referendum de unire (si) prin moneda.

Dar nici nu se pot ignora total unii pe ceilalti, singurii actori ai scenetei dramatice ramanand Franta si Germania – pentru ca atunci cand vine vorba de “piata europeana”, matematica adunarii spune ca tuturor le convine “27”.

Si toti au nevoie de banii bancilor, cat mai ieftini daca se poate. Iar daca bancherii sunt pusi sa renunte de nevoie la dobanzile grecesti, n-o s-o poata face nici pentru toata lumea, si nici fara a primi compensatii substantiale …

Uite cum, in vremuri de criza, e nevoie de mari diplomati. Acesta e cazul dlui Herman Van Rompuy, care are de-acum sarcina speciala de “a informa indeaproape” tarile nemembre ale uniunii monetare (dar membre ale UE!) despre discutiile si deciziile care privesc, la urma-urmei, pe toata lumea!

Herman Van Rompuy - linia fierbinte intre cei dinlauntru si cei dinafara monedei sub presiune

 


Clint Eastwood a ales nu numai un subiect “tare”, dar (si) l-a asigurat pe Leonardo di Caprio pentru vremea Oscarului! Cu un asemenea film, nu cred ca mai e loc de pariuri despre cine-l va duce acasa pe “Uncle Oscar”…


Auch wenn ich irgendwie verstehen kann, dass mit Gaddafi viele Jahre Unglück verbunden werden, kann ich nicht verstehen, dass Menschen sich so über den Tod eines anderen Menschen freuen können.

… zice, intr-un comentariu de-al sau un neamt care tocmai a vazut cum se bucura rebelii libieni la aflarea vestii ca liderul lor, Chefchoufa ( trad. “Cap Carliontat”) a murit: “Chiar daca pot intelege cumva ca de Gaddafi se leaga multi ani de nefericire, nu pot intelege ca oamenii se bucura in asemenea mod de moartea altui om.”

Pai, nici ca poate intelege cineva care nu a trait teroarea, momentul de bucurie ca teroarea a luat sfarsit! (Pentru cei care doresc sa revada cum ne bucuram noi in 22 decembrie 1989 – mai putin mitralierele descarcate in aer si strigatul-imn libian “Allahu Akbar”, inlocuit la noi de “Desteapta-te Romane!” – va invit aici: http://www.welt.de/videos/politik/article13671682/Libyer-bejubeln-Nachricht-von-Gaddafis-Tod.html# )

De ce avem nevoie – ca natiuni – de simboluri care unesc ura sau bucuria noastra, si de ce ne lasam atat de usor pacaliti ca odata cu zdrobirea unui idol am rezolvat toate problemele vietii noastre?

La fel ca in cazul Romaniei, democratia in Libia s-a nascut intr-o baie de sange… originala, daca tinem cont ca lumea civilizata e uimit-ingrozita de faptul ca trupul unui mort a ajuns trofeu si obiect de disputa in ceea ce priveste locul de ingropaciune!

Corpul dictatorului, trofeu de pret al rebelilor


Un rol important il avem – cei care lucram in domeniul comunicarii – in a educa publicul, a-l pregati cu informatie pentru schimbarile ce se produc in lumea din jur…  Mai ales de cand au aparut zvonurile alarmiste despre incalzirea globala si sfarsitul resurselor traditionale, stiinta pare sa aiba nevoie tot mai mult de reducerea timpului de acceptare a noilor solutii propuse (caci undeva in adancul sau, omul a ramas – culmea! -, reticent la schimbare!).

Tehnologia pare ceva foarte complicat, in care – de regula – ne ferim “a ne prinde urechile”. De aceea, e bine cand firme responsabile isi asuma rolul de educator al masselor: nu este educatia comerciala, la urma urmei, o responsabilitate a liderului categoriei? Nu este ea cea mai buna solutie in a comunica ideea ca “de aici, din fata, din primul rand, va spunem ca stim exact ce facem si incotro ne indreptam!” ?!

Ca proaspat utilizator al bateriei VARTA 595901 – am descoperit cu satisfactie dubla, filmuletul de mai jos: