Despre “frunte” … – e celebră confruntarea din spatiul romanesc popular între FRUNTEA ARDELEANULUI şi FRUNCEA BANATEANULUI: care-i mai fruntaş, care-i mai harnic, mai bun gospodar, care să ocupe locul de cinste al “modelului de urmat” …

A fi în fruntea plutonului, a fi primul în linia de bătaie… era pe vremuri considerată o mare onoare şi o dovadă de curaj – căci cel din faţă este primul care dă piept cu inamicul…

Pentru că fruntea e partea din fata a capului – pastrator al organului mintii, simbol al rationalitatii.

Tocmai de aceea, e normal ca ea să fie expusă ciocnirilor, de tot felul, dintre care disting mai jos trei tipuri sau categorii:

Confruntările: fruntile sunt impotriva dar stau impreuna, corpurile nu se despart, iar cearta are ca scop aflarea unei solutii mai bune.

Infruntările: fruntile sunt impotriva cu toata fiinta, in regim de razboi de tipul “care-pe-care”, oamenii se transforma in berbeci.

Sfruntările: fruntea unuia singur ne priveste de sus, individul situându-se de-asupra celorlalti, cu superioritatea prostului care nu e prost destul, daca nu e si fudul.


Un film care poate fi interpretat ca un eseu asupra publicitatii: despre cum se construieste o poveste, cum scoatem din anonimat un personaj, cum starnim emotii in randul consumatorilor de media si mai ales, cum transformam aceste emotii in capital.

Aflam cu surprindere (trucata) faptul ca oricat am vrea sa fim noi de rationali – tot emotia e cea care pune in miscare moda, trendul, istoria! Cu alte cuvinte starile care conteaza: “saracia, bogatia si sexul” … cum spune personajul lui Dinica in opera semnata de Nae Caranfil.

Societatea de consum s-a construit pe mecanismele psihologice ale emotiilor, pe relatia reala sau imaginara a subiectilor cu obiectele sau situatiile din jurul lor. Oamenii anonimi sunt in cautare permanenta a starilor emotionale, balansand in cautarile lor intre diferitele forme ale acestor emotii:  frica, furie, tristete sau bucurie.

Este singura certitudine la care poate aspira un anonim fara credinta, in legatura cu participarea sa la bunul mers al istoriei …

Filmul a tras un util semnal de alarma in 2002, asupra felului in care trebuie sa ne educam reactiile emotionale. Util, pentru cei care au avut urechi de auzit – bineinteles!


Am fost in fuga prin Rupea, am ajuns pe inserat. Folosind ultimele raze de soare si puterea blitzului, iata mai jos cateva poze despre stadiul lucrarilor, dar mai bine spus: felul in care se lucreaza la renovarea uneia dintre cele mai mandre cetati din Ardeal.

Mai jos, vedeti cum romanii – ajutati generos de prietenii lor europeni, cauta sa refaca cu cele mai primitive metode, o constructie care s-a straduit sa reziste veacurilor. Tencuiala cade deja, proiectul de schela s-a pierdut, fantana adanca si cu apa limpede e de domeniul trecutului, dar undeva, departe … se aud deja autocarele pline de turisti curiosi sa viziteze tara lui Dracula!

Pe o stanca de bazalt ...

... cetatea avea nevoie de mesteri priceputi in proiecte!

... mesteri de suprafata, pentru care tencuiala e pe primul loc!

... iar tencuiala fara schela nu se poate!

... o schela europeana, pe masura valorii proiectului!


E primăvară, gâzele zburătoare încep treaba numită “polenizare”. Cineva îmi spunea recent că atunci când albinele vor dispărea, vom fi ajuns şi noi la sfârşitul civilizaţiei în forma ei actuală!

Priviţi poza de mai jos şi întrebaţi-vă dacă la mijloc e hărnicie sau … foame?

Bondarul înfometat


 

Calea Regală

 

 

Avem dreptul să ne îndrăgostim de trecut? Dacă da, cât de departe să mergem cu exprimarea acestei iubiri față de ceva ce nu mai există?

Orice exagerare poate duce la dezechilibru și de aici la boala care se cheamă nostalgie – ca formă de exprimare a înstrăinării față de prezent, nu mai e mult…

Felul în care arta exagerează pentru a evidenția diferențele între tiparele diferitelor societăți – este acceptabil din start: artei i se poate ierta orice, ba chiar nu ne-am simți noi înșine confortabil pe fotoliile sălii de specatcol, dacă nu am fi ”mișcați” sau ”scuturați” un pic de ceea ce vedem și auzim pe scenă!

Spectacolul merită văzut atât de către cei în vârstă, care vor găsi în el o formă de răzbunare (de genul: ”că bine le mai zice, dom’le, Puric ăsta!”) cât mai ales de către cei mai tineri spre foarte tineri, elevi de liceu în special – cărora de fapt se adresează. Ei vor primi o temă de casă, cu titlul (posibil): ” EXISTĂ ȘI O ALTĂ CALE? Ce știți despre Calea Regală?”

Dan Puric merită din plin felicitările noastre pentru consecvență și pentru efortul de a nu renunța la un subiect care pare să nu mai intereseze nici măcar pe cei din Familia Regală a României, de vreme ce un Principe ca Duda era gata să se înscrie în cursa pentru … Președinție!

Royal Fashion sau Baletul la putere!