Reţeta nu îmi aparţine – au inventat-o alţii, dar merită întreaga atenţie. Profund simplu şi logic. Iată:

1. Statul român are mare nevoie de bani (adică lichidităţi: de aceea s-a împrumutat vreo 20 de miliarde de Euro de la FMI, BERD, Banca Mondială, etc.)…

2. Statul român deţine pe lângă alte proprietăţi, clădiri de mare valoare – atât imobiliară cât mai ales de exploatare. Priviţi poza de mai jos!

3. Statul român scoate la vânzare respectiva clădire – cu tot cu funcţionalitatea ei actuală (adică Instituţia Guvernului rămâne chiriaş în clădirea respectivilor noi proprietari).

4. Evident că Guvernul României prezintă cele mai bune garanţii iar oferta de plasament financiar ar avea ecou.

Sistemul de mai sus ar urma să fie extins şi la Primării, Casa Poporului, etc…


Aparent … o veste bună de “Dincolo de Ocean”: a revenit umorul americanilor!

Nu în ultimul rând, pentru că situaţiile “funny” le poţi (teoretic) afla la tot pasul – însă trebuie să ai o anumită stare sufletească, o anumită dispoziţie pentru a le trăi ca atare.

Sunt lucruri caraghioase pe lângă care trecem fără a le observa, cum este alăturarea păpuşilor din raftul Wal-Mart, de mai jos… Premeditare? Rasism? Sau pur şi simplu legea cererii şi a ofertei care dacă nici la ei nu funcţionează, atunci… unde altundeva? Minunaţi-vă privind preţurile diferite ale păpuşilor din imaginea de mai jos!

Lăsând gluma la o parte, dacă veţi citi comentariile “lor” la poza respectivă – ajungi la concluzia că în situaţie de criză uşor se ajunge la replica “vina e a celuilalt“:

White Women are worth more

sau

I’m not trying to be racist or anything but who the hell would want a nigger doll in the first place? White people don’t want one because lord help the white man who is trying to own a nigger and niggers don’t want one because it reminds them how fucking ugly and apelike they look (which interestingly enough is why niggers don’t have mirrors in their houses).

sau

How much are the mexican barbies?

sau

….


Sunt stiri despre disponibilizari masive la CFR.
Se vorbeste uneori despre 10.000 de persoane, alteori despre 20.000… majoritatea aflate intre 40 si 50 de ani… Fara perspectiva de reconversie sociala.
Oameni disperati – criza din 1933 parca tot ceva legat de CFR ne-aducem aminte?
Glasul rotilor de tren scârţâie, iar din sediul de lângă Gara de Nord se dă ]ntr-un fel ora exactă a stării reale a economiei româneşti. Nu sună a bine urechilor… dar celebra frână a semnalului de alarmă a fost trasă!
PS: dacă veţi avea curiozitatea de a mări poza de mai jos (click pe ea, cu curaj!) – veţi observa cu uşurinţă cel puţin două lucruri. Primul, că de-asupra intrării în Ministerul Transporturilor sunt roţile din siglă, înaripate (nu le-am remarcat, deşi am trecut de atâtea ori pe lângă această clădire impunătoare!). Al doilea, la fiecare geam – câte un aparat de aer condiţionat. Câh!


Se vorbesc multe şi se fac prea puţine.

Par a se enerva până şi speakerii de televiziune pe acest punct. De unde se trage pasiunea asta pentru scenarită – să fie un apanaj al libertăţii presei sau parte din mecanismul ei de funcţionare?
A gândi liber implică a gândi cu voce tare?
Poate că da, în relaţia “unu la unu” – de la individ la individ… Reflexul înjurăturii ne e mai la îndemână decât cultivata virtute a răbdării în ascultare şi supunere.

În relaţia “unul către mulţi” – de la canal media la massă… filtrele profesionalismului şi ale imparţialităţii, ale obiectivităţii puse în slujba Adevărului sunt încă departe de a funcţiona – şi nu numai la noi, ci şi “la ei”.

Iată mai jos un exemplu – de fapt o analiză, o radiografie a CUM NU TREBUIE SĂ GÂNDIM CU VOCE TARE – făcută cu mult umor şi foarte convingător de Jon STEWART… Pleacă de la o replică a Elenei de dincolo de Ocean (care la ei se numeşte  Sarah Palin) şi continuă cu o tiradă împotriva deontologilor, colegi de-ai lui şi totodată competitori pentru piaţa degeţelelor schimbătoare ale telecomenzilor nărăvaşe…
Închei cu speranţa că vom avea cât de curând şi noi un Jon Stewart al nostru – că la Elene ne batem deja de la egal la egal!…

http://www.thedailyshow.com/watch/wed-march-3-2010/anchor-management