Intelegem mai bine cum functioneaza prietenia si “munca in echipa” zilele acestea, cand o tara de proportii – precum India – trece printr-un proces de igienizare simplu si eficient: aproximativ 86% din totalul cantitatii monetare (compus din hartiile de 500 si 1000 de Rupii) isi schimba infatisarea: hartiile vechi trebuie depuse la Banci, iar hartiile noi sunt introduse in circulatie. Totul se-ntampla repede, pana in momentul “t”, in care hartiile vechi devin istorie, isi pierd valabilitatea si-si gasesc locul eventual prin albumele colectionarilor.
Ce se urmareste (declarat oficial), este scoaterea la lumina a economiilor subterane ale populatiei (banii de la saltea), eliminarea banilor falsisi nu in ultimul rand – stoparea finantarii terorismului (prin bani negri).
Dar ceea ce se obtine, este mai mult decat atat – pentru ca Bancile primesc un ajutor evident din partea Statului, ele se incarca brusc de depozite monetare(pentru ca atrag din piata moneda veche si sunt platite sa functioneze ca “verificatoare” a falsurilor) – si de asemenea-i raporteaza mai departe pe proprietarii acestor depozite (catre cine ar putea fi interesat sa cunoasca daca banii respectivi au o justificare legala sau nu).
E posibil de asemenea, ca multe averi din India sa caute in acest context sa ia drumul investitiilor externe, spre zone mai calme si mai lipsite de risc (sa le spunem “predictibile”). Si care din aceste zone e mai ferita, decat arhipelagul britanic?! Si uite-asa, in vreme ce unii se spala in Gange, te poti trezi ca incepe sa curga praf de aur pe Tamisa …
”De ce m-ați dus de lângă voi? De ce m-ați dus de-acasă? Să fi rămas fecior de plug, Să fi rămas la coasă …”
(Octavian Goga)
Nu e puțin lucru să păstrezi legătura cu rădăcinile, în ziua de azi, când totul în jur se schimbă și fuge. Tradiția e anihilată de tehnologie, se retrage timidă la muzeul etnografic – și suntem ajunși în situația de a ni se rupe bilete pentru a gusta din trecut. Totuși, mai sunt printre noi oameni care înțeleg că poartă în suflete și în conștiințe comori ale trecutului care e sortit să se piardă. În afară de cei câțiva români cu adevărat patrioți, care suferă sincer pentru ireparabilele pierderi, am întâlnit la celălalt capăt al fanilor ruralității românești, mirarea sinceră a străinilor, atunci când observă prin contact direct, câte lucruri mai avem, încă, de oferit – și ne-ndeamnă senini, la agroturism. Mai știi? Poate au dreptate, în evaluarea lor …
Am fost astăzi intr-o incursiune imaginara in Ardeal, in zona Fagaras – localitatea Venetia de Jos. E acolo o lume romaneasca avand in jur de 450 de “numere de casa”, cu padurile Magurii, Garbovei si a Venetoarei la mai putin de 2 km distanta de vatra satului. Mai aproape, la vest, la nici 1 km, trece raul Olt.
O gospodarie traditionala (traditia s-a pastrat cu adevarat numai pana la introducerea tractorului) avea in curte in mod obisnuit un car din lemn si toate ustensilele necesare lucrarii pamantului si a exploatarii padurii din apropiere. Tractiunea era asigurata de forta bivolitelor (si/sau a cailor).
Carul este confectionat manual si din lemn autentic, de diferite esente (mesteacan – jug si protap, fag– scandurelele de jug, polita, obezile de la roti si osiile, salcam – spite, plop– fundurile de caruta) si are urmatoarele componente:
Tractiunea: compusa din jug si protap
Carul propriu zis/ Cosul carului, sprijinit pe cele 2 driguri (fata spate) si de cele 4 leuci (fixe in spate si mobile in fata, pentru a permite directia)
Inima caruluieste o barna din fag, care sustine cele 2 componente principale.
Echipamentul suplimentar (in afara de bici si lampas). In functie de utilitatea zilei putea consta in urmatoarele unelte: prajina, grebla, furca, coasa, secera, funia si lanturile de legat si de impiedicat.
Rastelul de unelte arata ca un cuier de haine, in care se asezau in ordine (de la dreapta la stanga) urmatoarele: securea de padurit, funia, grebla, furca, coasa, secera, cazmaua, lopata, sapa, tapinul si diferite lanturi.
Carul, echipat pentru arat si muncile campului, era pregatit cu plug (compus din grindei, coarne, brazdar, cutit si potang), teleguta, tînjala*, jug, grapa si merindea (pt vite). In cazul in care caruta era folosita in alte scopuri, echipamentul de arat putea fi transportat pe cobghile (o furca de transport).
La plug, adancimea brazdei este data de reglajul potangului. Cormana plugului, care avea rolul de a sapa si intoarce brazda, era precedata de cutitul plugului, care taia pamantul, ca un antemergator.
Iata reglajul plugului:
In curtea gospodarului existau o fantana cu cumpana si ciutura, langa care se afla intotdeauna crepul din lemn, pentru adaparea animanelor.
Paza curtii era asigurata de câine (Lăbuș, Grivei, Ursu…)
* vorba batraneasca “a se lasa/nu te lasa pe tanjala” = înseamnă de fapt să nu te sprijini pe munca celuilalt! … Întrucât la car trăgeau doi boi si unul putea avea tendinta de a se lasa pe tanjala (adica pe barna care ii separa – cea din poza de mai jos!), pentru a se odihni. Atunci insa, intervenea biciul stăpânului …
Poze si vorbe culese azi, 19 Noiembrie 2016 – intr-o discutie cu un iubitor de traditie si cunoscator al lumii satului ardelean, prietenul nostru – domnul Nicolae Costea.
Pentru a vizualiza cum lucreaza leucile, dar mai ales cum putem învăța cu plăcere cuvinte azi pierdute – vă prezentăm filmuletul de mai jos …
Performantele microcipurilor au facut posibila stocarea, transmiterea si prelucarerea mai rapida a informatiilor, ceea ce a stat la baza unui progres tehnologic fara precedent. Fenomenul de “explozie a tehnologiei” e inregistrat la scara istoriei sub forma vizuala a unei “crose de hochei”… caci mult timp am avansat lent/sustenabil/firesc – adica avand timp sa ne bucuram de ragazul si bucuria realizarilor noastre, gasind timp sa meditam asupra lor – dupa care, la un moment dat, din pricina microcipurilor – bata-le Dumnezeu sa le bata! -, lucrurile au luat-o razna, in sus … (si macar de-am putea spune spre ce anume …).
Pentru ca nu la fel stau lucrurile cu adaptarea noastra. Practic – suntem in situatia de a nu mai face fata tehnologiei, de a fi fortati sa spunem “gata! destul!” … pentru ca puterea noastra de adaptare este sensibil mai lenta decat progresul tehnologic al zilelor noastre.
In acest sens, este nevoie de schimbarea “din mers” a modului in care este guvernata societatea. Nu putem sa ne lasam absorbiti in vartejul zilei de azi (certuri fara noima), fara a tine cont de viitor – avem nevoie mai mult ca oricand de viziune.
Dar cat de departe putem arunca privirea noastra? Cati dintre contemporani vor tine pasul cu propunerile de schimbare si se vor adapta?
Cred ca o dificultate specifica marketingului actual – in conditiile in care nu-si poate domoli tendinta de lansare a produselor mereu mai noi si mai performante, este aceea de a explica nevoia de trecere, de a povesti despre tranzitie, de a linisti (fara sa adoarma) spiritele ca in viitor avem sanse mai bune …
Marketingul are nevoie de pace, si acesta e principalul lucru bun, care-mi place la el.
Strada – atunci cand se-ntinde si se face sosea – creeaza diferite perspective.
Pe cand la munte sau printre dealuri e o placere sa te iei la tranta cu curbele si nu te poti plictisi de spectacolul oferit de natura, la campie lucrurile stau diferit: soferul depinde de calitatea sonorizarii si inspiratia DJ-urilor, daca e meloman …
Dar stati asa, si la campie ai parte de splendoarea unor apusuri spectaculoase. Sau alte fenomene – ca acesta pe care l-am consemnat pe drumul nostru de intoarcere, de la Traian/Neamt, unde am avut bucuria sa particip la Congresul Asociatiei Catolice din Romania.
Frumos, nu? Un gand special de multumire – fotografului de servici, Dl Alexis Dimcev – un companion de calatorie foarte placut, care are darul de a scurta calatoria prin pasiunea pentru dialog …
Nimic nobil in gestul de a da in vileag, de a expune metodele de lucru ale unui sistem politic care se bazeaza pe eficienta fortei … si totusi, imi place sa cred ca aceasta a fost cauza caderii candidatului democrat, chiar numai inainte de vot: alegatorul american a aflat cu putine minute inainte de a pune stampila (prea putine pentru a uita si suficiente pentru a intelege gravitatea), ca țara lui foloseste forta in mod abuziv. In declaratii, poporul libian si lumea intreaga trebuie scapata de dictatura si dictator, in realitate – inlocuim un guvern care ne este ostil (sau neascultator – sau independent?!) cu unul care ne este supus … daca a functionat in Irak-ul lui Saddam, in Egiptul lui Mubarak … de ce nu ar functiona in Libia lui Gaddafi?!
Să ne-nțelegem, parte bună a alegerilor este că spală sistemul de secrete: rufele murdare însă ne-au lăsat de data aceasta un sentiment de ciudată amăreală … parcă ne așteptam la mai multă diplomație reală din partea democratiei americane. E tot mai greu pentru o Mare Putere să-și păstreze calmul profund, să stabilească un exemplu de comportament pe care celelalte națiuni să-l urmeze. Dar dacă cei care azi sunt ”la butoane” procedează – la umbra unui server privat -, fără menajamente și nici grija de a fi expuși, atunci asta se-ntâmplă: follower-ul profită și expune greșelile liderului.
Politica s-a transformat din păcate prea mult într-un Business, într-o afacere – iar părțile ei urâte, atunci când ies la iveală cu ocazia alegerilor democratice, chiar dacă se spală în bună măsură prin actul divulgării – rămân consemnate undeva în memoria colectivă și până să le uităm, ne sensibilizează.
Dintre toate, relatia ”complexă” a SUA cu țările arabe (cărora le furnizează armament, dar fără a restricționa redistribuirea acestuia) și relatia de cauzalitate dintre destabilizarea Africii de Nord si problema valului imigrationist in Europa, sunt cele doua noutati pe care le-am retinut si probabil nu le-am fi inteles atat de clar, daca anumite documente nu ar fi fost expuse publicului larg.
