Pentru cei care au timp sa-si puna intrebari despre lumea in care traim, evenimentul este de neratat! Speram ca finalul turneului sa ne gaseasca impreuna, la Bucuresti! Pana atunci, celor care sunt “pe faza” in tara, pe traseul turneului, bucurati-va si ciocniti un pahar in cinstea … umorului de calitate!


Patru actori din generatia noua – ne propun o ora si jumatate de spectacol in acelasi decor:  interiorul unui apartament, format dintr-o canapea, doua fotolii si o masuta. La care, adaugati un barulet, un telefon, si cateva carti din care se poate realiza o stiva. Pe care se poate sta, la o adica … Ah! Si un foen! Gata – recuzita piesei.

Insa cum faci sa-i tii in aceeasi incapere pe cei patru (sau sa admitem ca sunt doua cupluri?), vreme de o ora si jumatate, cand ei s-au intalnit pentru o formalitate pe care o vor rezolva in primele 3 minute:  au avut de semnat o declaratie – probabil pentru asigurari – despre felul in care copiii lor au incheiat o cearta. Cu sange, doi dinti lipsa …

Ce doare mai mult cand un copil vine acasa batut?

Orgoliul Parintilor e mare, insa ei tin sa fie civilizati: pot si trebuie sa reactioneze altfel decat au facut-o copiii lor in confruntarea din parc.

O piesa alerta, in care starile personajelor se succed si au loc transformari incredibile, iar totul devine “teatru in teatru” dupa ce bautura ii aduce la maxima sinceritate. O lume in care fiecare se cearta cu celalalt, pana cand nu mai ramane nimeni nezdruncinat. Principiile, care pareau atat de rigide la inceput – se dovedesc a fi de fatada, iar in spatele mastilor, actorii Teatrului Nottara – ne prezinta adevarurile omenesti eterne – slabiciunile, ipocrizia – de care suntem bolnavi cu totii!

Felicitarile noastre catre:  Cerasela Iosifescu, Luminiţa Erga, Adrian Văncică si Alexandru Jitea!

O distributie de exceptie!

O distributie de exceptie!


Filmul de scurt-metraj, premiat la Cottbus in 2011 – ii are ca protagonisti pe Elena Popa (Ana) si Adrian Vancica (Radu).

Jocul impecabil al celor doi actori da credibilitate unei situatii … greu de imaginat: cum s-ar putea desparti, fara cearta, fara scantei, fara taierea iremediabila a firelor de legatura, doi iubiti, doi soti …

Problema cea grea: cum joci tensiunea nervoasa, fara injuraturi, fara explozie, in tacere si singuratate? Doar Ana, vinovata si umilita de un Radu suprafiresc, isi recunoaste infrangerea in scena palmei din finalul filmului. O palma … (si doar atat!) ne aduce aminte de cuplul traditional, in care ne regasim probabil majoritatea!

Pe cat de simpla ar parea unora ideea filmului, pe-atat de grea si remarcabila realizarea.

Intrebarea pe care si-o pune Regizorul Mihai Sofronea ar putea suna asa: “Cum ar trebui sa se destrame un cuplu modern, bine sudat, intr-o Romanie europeana?” … iar raspunsul lui Radu “suntem un cuplu modern, discutam!” ne face sa tresarim: nu suntem obisnuiti sa vedem asta in jurul nostru. Auzim de batai intre soti, de accese de gelozie, de crime pasionale … dar nu ne asteptam sa intalnim pe strada un sot asteptandu-si nevasta sa coboare de la amant!

Ana, amanta celebra a cantecului popular romanesc (Ană, zorile să varsă,/Lasă-mă să plec acasă,/ La copii şi la nevastă…/ Ană, mândra mea frumoasă!), nu si-a pierdut nimic din vechiul obicei – acela de a atrage ca un magnet fermecat – dar este surprinsa intr-o pozitie noua, datorata modernitatii cuplului si egalitatii dintre sexe.

Acea egalitate care, traita cu adevarat, nu are – in cazul unui conflict – deznodamantul dinainte cunoscut. Barbatul e mai puternic, fizic. Dar daca se-ncapataneaza si nu face apel la aceasta “ultima replica” – a se citi scatoalca sau smetia linistitoare -, atunci e bine sa accepte ca golul exploziei sa fie preluat de partea feminina a cuplului.

Un film care se afla probabil si in atentia Galei Premiilor Gopo, care va avea loc la finalul acestei luni …

 

 


Atunci când o organizaţie, o firmă – devine mai mare, preocupările managementului balansează mai puternic spre zona procedurilor. Acestea par a fi singurele în măsură să apere teritoriul cucerit în faţa slăbiciunilor (ca să nu spun răutăţilor) naturii umane.

Paradoxul constă în aceea că tu, ca angajator, te afli în permanentă nevoie de oameni buni, însă nu poţi şti de la bun început cât de … bună (!) este persoana pe care vrei să o angajezi: de aici, rolul tot mai important al celei mai noi „mâini drepte” a directorului general – specializată în detectarea adevărului din spatele cv-ului –, psihologul de serviciu din cadrul Departamentului de Resurse Umane.

Acesta este un adevărat detectiv, pus să descopere cele mai mici amănunte care dau relevanţă şi descriu consistent activitatea profesională şi viaţa personală a candidatului ideal. Pentru că, nu-i aşa?, atunci când venim să ne angajăm într-o firmă, aducem cu noi nu numai competenţele noastre – cât şi problemele noastre personale. Iar perioada „de probă” are neajunsul transferului de informaţii confidenţiale, adeseori prea costisitor!

Dacă ar fi să rezum într-un proverb românesc mesajul piesei „Metoda” – ar fi acela al ulciorului care nu merge de multe ori la apă… de aceea, părintele grijuliu îşi bate copilul înainte de a se sparge fragilul vas, căci bătaia post factum ar fi lipsită de sens. Tot astfel, candidatul ideal trebuie să treacă obligatoriu printr-o selecţie riguroasă, o călfăneală trasă preventiv spre binele firmei (şi implicit al lui), prin epuizante interviuri succesive, până la marea confruntare cu … metoda!

Aflăm despre psihologi că, har Domnului, anumite aspecte ale muncii lor au rămas ca acum 100 de ani! Asta e un semn bun, căci ceva a mai rămas din umanitatea speciei: dacă vrei să cunoşti cu adevărat faţa ascunsă a unui seamăn, atunci îmbată-l, oboseşte-l sau enervează-l. Într-un cuvânt, ameţeşte-l bine pentru a-l ajuta să fie cu adevărat el însuşi: descoperirea firii celei mai lăuntrice ar coincide cu momentul reacţiei instinctive, necontrolate. Pe undeva face sens: în munca de zi cu zi, un manager care răspunde de soarta a mii de angajaţi trebuie să îşi păstreze cumpătul şi să-şi dozeze reacţiile în cele mai dificile situaţii.

Jocul convingător al tinerilor actori ai Teatrului Nottara ne-a făcut să participăm la modul propriu – pe toţi cei care am lucrat măcar o zi într-o „multinaţională” – la procesul de selecţie al zilei de mâine: o zi care se vrea perfectă, într-o lume mereu perfectibilă, cu oameni care nu se pot desprinde total de umanitatea lor …

Metoda de Jordi Galceran

Regia: Theodor-Cristian Popescu
Scenografia: Stefan Caragiu
Cu: Cerasela Iosifescu, Adrian Văncică, Alexandru Jitea, Gabriel Răuță

Pentru alte păreri – poţi accesa link-ul de mai jos. Dar, mai bine, du-te să vezi! 🙂

http://ladycs.blogspot.com/2011/01/un-spectacol-de-teatru-perfect-pt.html