“A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial.”

Cu tot respectul (pentru Adevar).

Pana cand vom reajunge la starea de normalitate, avem timp sa inscriem in memorie ca nu a fost deloc normal ca un Presedinte sa intre in direct la o televiziune oarecare, pe telefon, si sa “traga de urechi” un doctoras pe oarecare teme de organizare a serviciilor medicale …

Iar oamenii care au iesit in strada in Bucuresti, ar fi fost cu siguranta mult mai multi – daca nu s-ar fi dat dispozitia “Jandarmii sa ocupe Piata Universitatii!”…

Nu in ultimul rand, daca ar fi fost autorizate aceste manifestatii – probabil ca nu ar fi avut loc violente.

Altfel, pe sistemul “Intarata-i Drace, ca si mie-mi place …!”, e limpede ca in curand vom ajunge sa ne dorim dictatura, pentru ca pacea sociala e oricum mai buna decat anarhia, nu-i asa?

Am spus deja, si revin la ceea ce am spus – (caci nu ma pricep la mai mult): AN-TI-CI-PA-TE!

Un Presedinte ales in mod suspect de catre votanti din afara tarii, care conduce Romania cu ajutorul unor tradatori santajabili … PUUU-AAA, vorba lui Al Pacino!

 


Înainte de 1989, noţiunea nu exista printre noi: aveam cel mult ore de întâlnire, la care unii ajungeam punctuali iar unele se lăsau aşteptate…
Scenele erau caraghioase, mai ales atunci când se întâmplau în faţa celebrului “Ceas de la Universitate”!
Dar “deadline“?! Nu pomeniserăm de aşa ceva. Trăiam în afara unei asemena grozăvii, pentru că în jur auzeam tot felul de minciuni despre care ştiam că nu avem voie să râdem decât pe înfundate.
De pildă, gluma reală “CINCINALUL ÎN 3 ani şi jumătate!“… În rest, nu se stabilise o dată certă de intrare în comunism. Noua orânduire, visul de aur al omenirii, era “undeva, acolo” … sau “undeva, departe”; iar noi trebuia să avem răbdare, să credem ce ni se spune şi …să aşteptăm!
Ei bine, din aşteptarea asta ne trezeste noul capitalism de vreo 20 de ani – însă abia criza actuală pare că ne învaţă cu adevărat de ce “timpul nu mai are răbdare cu oamenii”… Însă chiar şi aşa, unora nu le vine să accepte termenul: zic că ar fi prea …morbid! (citeşte: “le-ar omorî pasiunea”)
Auzi tu! Linia, termenul, data, ziua, ora, minutul … pe care dragul de el, românul să nu poată să-l amâne un pic, să-l negocieze un pic, să-l întindă un pic, pentru că … dincolo e: moartea!
“PUUU-AAH!”, vorba lui Al Pacino.