Când ai căzut pe panta exagerărilor se întâmplă uneori să uiți de tine și să te iei de cine nu trebuie. Presa, a patra putere, despre Drumpf …


S-ar traduce cu “alegeri primare” … dar vă rog, atenție: nu are legătură cu alegerea vreunui primar! Primary – e ceea ce presupune o urmare, un ”secundum” temporal. Fac o paranteză aici, pentru frumusețea acestui ”secundum”, mai ales că în școala de mâine – noi, urmașii Romei, se pare că nu vom mai primi noțiunile fundamentale de latină de care ar trebui să avem parte pentru a ne mira asupra genezei și continuității noastre …

Secundum, ca prepoziție care guvernează acuzativul, are două înțelesuri – fie înseamnă ”conform”, fie înseamnă ”după”. Dar mai există o posibilitate pentru secundum: să fie substantiv, și atunci înseamnă ”noroc” sau ”succes”. Să înțelegem că de-aici vine vorba – ”după faptă și răsplată”, adică strămoșii noștri înțeleseseră un lucru simplu – că nu poate pica norocul din cer, ci trebuie să urmeze cuiva, să aibe un ante-mergător (fără girofar și nebăgat în seamă), care se numește muncă, rugăciune, orientare, talent, consecvență …?!

Primaries – preselecția cu rol de cernere a candidaților la Președinția Statelor Unite, e în toi dincolo de Ocean și merită urmărită atent, pentru că învățăm de fapt despre sistemul alegerilor într-o democrație (tradițională, nu originală!).

O analiză interesantă a parcursului preliminar (ce frumoasă și eficientă e presa online!) ne oferă Der Spiegel – și vă propun să-l urmărim și să pariem în cunoștință de cauză pe calul câștigător. Probabil că răbdarea și munca de urmărire a rezultatelor acestor preliminarii ne va situa în poziția de a fi mai aproape de o predicție norocoasă, mai aproape de un prognostic adevărat … Dar, cum spuneam mai sus: (în anumite culturi) norocul nu e răspunsul aleatoriu la o ghicitoare – ci presupune un efort, o acțiune (sau stare) precedentă!

republicani

democrati

 


Au trecut 8 ani … și Obama are bagajele pregătite.

Îmi aduc însă aminte – ce tristețe a fost la vremea primei sale alegeri – când sărmanul american (ăl de crede în valoarea votului său) – își punea problema alegerii între un octogenar, o femeie și un negru. Din teribila confruntare, a ieșit învingător cine știm.

Acum, e timpul să învățăm despre omul-care-are -atuul trompetei: poți să-i spui tupeu, dar nu știu câți americani ar înțelege acest cuvânt.

Ce trebuie să reținem – că ”trump” înseamnă ”atu” (adică o carte puternică, în jocurile de cărți ale englezilor – whist, bridge …) iar televiziunile sunt hipnotizate, chiar vrajite de sunetul trompetei acestui Till Eulenspiegel care are șanse (reale?) de a conduce lumea în următorii ani …

Mai grav e – că n-o spunem noi, o spun chiar ei: asul din mâneca lui Trump e manipularea presei – pentru că știe să le vândă senzaționalul, știe să apară în headlines (titluri). Cu Trump, vom intra în adevărata eră a senzaționalului! Doamne, ajută-ne!

trump


Printre noi, muritorii de rand, traiesc legende.

Adica oameni care si-au descoperit darul special al intelegerii lucrurilor si care si-au creat – prin munca pusa-n slujba talentului -, o pozitie de oracol.

Atunci cand o legenda ia cuvantul, noi muritorii ar trebui sa tacem ascultand cu atentie: pentru a invata, pentru a ne dumiri asupra continutului existentei noastre, pentru a mai scapa de valurile care ne acopera pleoapele.

O astfel de legenda este la noi, profesorul Andrei Plesu. Recent, fostul consilier prezidential a gasit de cuviinta sa puncteze viciile de fond ale celor doi opozanti ai regimului basist: pe Ponta l-a descoperit “blocat in ultimele faze ale pubertatii” – o aluzie rautacioasa la vocea inca in schimbare a premierului; iar pe Antonescu l-a categorisit “nulitate volubila” – adica, e convins Domnul Plesu ca in urma lui Crin nu va ramane nimic substantial, poate cel mult o boare de parfum …

Nu m-as fi sesizat daca, prin comparatie, nu as fi avut sansa de a-l asculta pe Clint Eastwood care, la o recenta Conventie a Republicanilor, a maturat pe jos – dar in felul lui – cu Obama. Batranul cowboy a fost rugat de asistenta sa mai rosteasca o data nemuritoarea replica, spusa in tinerete de personajul Harry Callahan, printre dinti, unui  talhar fara sansa “Go ahead … Make my day!” (Sudden Impact).

Iata scena care a facut istorie, inainte de aparitia netului:

Iar pentru aceia care vor sa compare atitudinea unei legende in fata politicienilor ratati, va invit sa va puneti castile cu traducerea din engleza si sa descoperiti mai jos “How it’s made” – vorba programului de pe Discovery. Pe scurt, politicienii sunt angajatii nostri, iar pe cei care nu-si fac treaba – ar fi bine sa-i lasam sa plece. Dupa ce intra in legatura cu audienta prezenta in sala, pe la minutul 11:25, regasim vechea replica “Go ahead … Make my day!” – ca pe o invitatie facuta celui care nu mai e dorit, de a pleca in mod democratic. Lasand poporul sa-si “angajeze” urmatorul leader. Atat de simplu…

Nu zic ca Profesorul Plesu nu este un fin observator al viciilor omenesti. Dar este el oare un atent practicant al virtutilor? Sper… Si ma rog, pentru linistea sufletului sau de cautator … sa se bucure, inca din timpul vietii, de recunoasterea la care unele Legendele Vii, au ajuns inca in timpul vietii … (vezi mai jos cine e azi Clint Eastwood, pentru americani).

Imi permit un singur sfat pentru Domnul Profesor Plesu, din partea unui fost student a carui recunostinta a crescut in timp. Dati Dom’le cu ei de pamant, dar … dupa doi-trei ani de mandat! Altfel, daca va opuneti cu fineturi psihologice unui scor de 7 la 1, lumea va intelege ca faceti efortul nejustificat de a-l tine in scaun pe suspendat …