O pagină de carte, un prinz al poeziei medievale...

Cred că zilele trecute mă gândeam cum ne măsuram la tocul uşii creşterea în centimentri, la trecerea din copilărie în adolescenţă … pentru ca astăzi să meditez din nou mai mult la expansiunea uşii în ansamblul ei, la universul cunoaşterii care pare a deveni mai mare, mai greu de cuprins cu puterile cele slabe ale minţii şi răbdării de a pătrunde taine!

Şi, cum stăteam aşa gândind la infinitul care ni se măreşte şi ce-i de făcut pentru a fi la modă în atari vremuri tranzitorii, iată că descopăr într-o pagină de carte portretul unui vechi prieten: Herr Walther von der Vogelweide, de profesie minnesänger, pe la anul 1200. “Minne” – adică acea dragoste împărtăşită, trăirea care se naşte din consonanţa a două inimi care bat în acelaşi ritm. Iar “Sänger” – cântăreţ, bard. Domnul Walther a fost catalogat în istorie drept cântăreţ al trăirii armonioase, mai pe scurt: minnesänger….

Inspiraţia vine de sus...

Iar pagina aceasta de carte, prieteni, a repus întrucâtva lucrurile la locul lor. Căci atunci când un prieten îţi vorbeşte tocmai din Evul mediu, iar tu simţi cuvintele lui atât de adevărate şi actuale – înseamnă că anumite chestiuni nu s-au schimbat în jur. Iar rolul pe care ar trebui să ni-l asumăm cu responsabilitate, ar fi acela de a desprăfui adevăruri astăzi uitate (sau ascunse într-un nor informatic tot mai dens, vorba unui prieten din zona blogging-ului cu adâncime) . La treabă deci, că avem mult de recuperat.

Spune Herr Walther aşa: sunt trei lucruri de valoare, spre care aleargă şi pe care le doreşte (conştient sau nu) omul în viaţa lui.

1. Onoarea  si 2. Proprietatea – acestea deseori ajung in mare conflict.
3. Binecuvântarea lui Dumnezeu, Harul Lui – care le depăşeste cu mult pe primele două.
Toate cele trei deziderate, au nevoie de două condiţii pentru a se putea manifesta, pentru a înflori:
Acestea sunt A. Pacea si B.Justiţia (Dreptatea sociala).
E frumos, pe cât e de simplu şi pe cât e de-adevărat! Rămâne să ne întrebăm de ce un asemenea Gânditor şi-a ales ca stemă pasărea încarcerată într-o colivie …

Fiecare zăbrea peste raţiune: un exerciţiu pentru bunul simţ.


Faptul de a nu fi fost conectaţi în mod facil la muzica mondială ani la rând, trebuind – pentru a fi cât de cât la curent să “spargem” cu răbdare şi imaginaţie bruiajul Europei Libere (poate şi al Vocii Americii) … sau să parcurgem discurile de vinil cu adevărată religiozitate, fragilitatea lor în faţa amprentelor sau gesturilor bruşte transformându-ne în prea-prudenţi şi caraghioşi păstrători ai muzicii neascultate, neîmprumutabile şi implicit neaducătoare de bucurie simplă a împreună-căutării sunetului perfect; însinguraţi şi însetaţi, am ieşit la atac cumpărând casete piratate la începutul anilor 90, cheltuind sume importante pe cd-uri la începutul anilor 2000, iar acum, la începutul unui nou deceniu, având în faţa prietenoasei arhive uşor navigabilă a internetului – relevaţia unei cumplite rămâneri în urmă – nu numai în moda muzicală, pe care nu întâmplător nu o mai surprindem şi ne facem că nici nu o înţelegem, ci mai ales în neascultatele (încă) mesaje din vremea cenzurii comuniste… cum e şi acest mesaj de Crăciun, al Beatles-ilor anului 1968: