Într-un interviu luat de reporteri ai BBC la ieşirea din stadionul finalei CM 2010, ceea ce m-a impresionat nu au fost cântecele de bucurie ale spaniolilor (care vor mai avea timp să se obişnuiască cu greutatea poverii locului întâi) – ci atitudinea demnă a unor suporteri olandezi, care erau mândri că “o naţiune atât de mică” a reuşit să ajungă atât de departe…

Suntem foarte mândri, totodată însă – bolnavi! Şi pe undeva, nici nu ai cum să fii altfel, dacă ţi se întâmplă să fii olandez zilele acestea… Nu numai că au jucat bine spre foarte bine, însă au avut – prin Robben, cel puţin două ocazii clare de gol. Mai mult, a fost nevoie de 120 de minute pentru ca maşina de fotbal a Spaniei şi toate şiretlicurile  bătrânului Del Bosque să-i înfrângă pe batavi!

Vom mai avea prilejul să ne aducem aminte de Mondialul Sud-African, însă deocamdată încheiem cu ultima replică a interviului amintit, între un reporter englez şi un simpatic suporter olandez:

– Şi, ce părere aveţi – caracatiţa Paul a avut din nou dreptate!?

– Yeah, well … it’s time to eat him!

Time to eat the Octopus!


Pentru că AGORA s-a mărit în ultima vreme în ultimul hal – astfel încât pe lângă MEDIA obişnuită, clasică (TV, Print) au apărut aceste BLOG-uri “personale” … EA TREBUIE UMPLUTĂ, nu-i aşa?

Zilnic!

Motiv (arhi)suficient să mulţumim Bunului Dumnezeu pentru ceea ce ni se-ntâmplă, pentru ceea ce ne este dat să aflăm că se întâmplă sau pentru ceea ce vedem că se întâmplă – zi de zi. Pentru că numai astfel reuşim să umplem spaţiul acesta IMENS, care creşte fără a da semne de oboseală, dimpotrivă.

Unul din lucrurile remarcabile care s-au întâmplat ieri – pe lângă atacurile grupărilor maoiste din India, ale atentatelor din Bagdad sau inundaţiilor din Rio de Janeiro… a fost returul sfertului de finală al Ligii Campionilor la Fotbal – disputat între BARCELONA şi ARSENAL.

De ce spun asta? Pentru că în acest meci – memorabil ! – un singur jucător, argentinianul de 22 de ani LIONEL MESSI, a reuşit să dea 4 (patru) goluri şi să aibe încă două ratări, el singur cu portarul echipei adverse, Almunya…

Dom’le: ai putea spune pur şi simplu că “i-a ieşit totul” – şi ai putea merge mai departe… însă un asemenea moment, care depăşeşte nivelul maxim al hattrick-ului englezesc, este prea rar în istoria fotbalului pentru a-l trece uşor cu vederea!

M-am trezit întrebându-mă, franc: “DE CÂND TE UIŢI LA FOTBAL, AI MAI VÂZUT AŞA CEVA?” Şi apoi, am prescurtat: “…DE CÂND TE UIŢI LA FOTBAL…?”. Întrebare ceva mai uşor de răspuns, deoarece – fiind născut în 1966, primele amintiri despre acest sport sunt legate de vocea autoritară a Tatălui meu, care la CM din MEXIC 1970 – m-a “tras lângă el” cu sentimentul irepetabilităţii unui fenomen la care trebuia să fiu martor: ” Vino aici, meciul ăsta trebuie să-l vezi şi tu: joacă ROMÂNIA contra lui PELE!” …

… cu alte cuvinte, dacă am ajuns cu gândul atât de departe în amintire, mi-am tradus introspecţia: “De când am mai văzut un jucător străluncind în felul acesta?” Pele, Maradona, Hagi, Zidane …

Iată cum apariţia unui jucător mare, răscoleşte (prin definiţie) trecutul întregului sport pe care îl reprezintă! El asimilează trecutul şi integrează în sine portretele celor ce au strălucit înaintea sa…

PS: Problema lui Messi? Să rezolve în mod câştigător ecuaţia echipei Argentinei la CM din Africa de Sud… Iar eu, dacă aş fi prin Federaţia Argentiniană de Fotbal – mi l-aş chema de-ndată pe GUARDIOLA …. consilier la echipa naţională!

Simt nevoia să adaug încă o poză a lui Messi, la sfârşitul meciului tragic cu Germania din sferturile Campionatului Mondial din Africa de Sud. Dacă va conduce sau nu generaţia lui de tineri argentinieni spre o revanşă istorică cu nemţii – asta sperăm să vedem  într-una din competiţiile viitoare!

... till next time, Deutschland!