Suntem inaintea unui weekend fierbinte, in care cei doi strategi – Guardiola si Mourinho -, se vor afla din nou fata in fata … depinzand, fiecare dintre ei, de momentul de geniu al unuia dintre cei doi jucatori – fanion: Messi sau Ronaldo!

E timpul sa va auzim: pronosticuri?

Dupa infrangerea de la Londra, greu digerabila datorita ploii si celor doua bari ramase de poveste – cred ca Madridul pleaca cu 3 boabe acasa. Chestiunea e … cate va reusi sa dea?

(19 Aprilie)

… Insa FOTBALUL e frumos pentru ca e impredictibil: mingea e rotunda, un meci se poate castiga din doua faze simple: o balbaiala la o faza fixa si un contraatac. Realul a batut cu 2-1 pe Nou Camp, e practic campioana. Ramane sa vedem daca vom avea parte de-o finala Real-Barca in Cupa Campionilor Europeni :-)!

… Iar in 25 Aprilie, seara, am aflat cu cine se va bate Chelsea pentru titlul european al acestui an: cu formatia-gazda, Bayern! Imprevizibil, impredictibil, irepetabil …


Am ramas prima oara surprins că imagini din copilăria mea, amintiri personale ale unor obiecte lângă care “am crescut mare” sunt tratate ca istorie de catre altii, atunci cand … în Barcelona fiind, am avut prilejul de a vizita (renunţând cu plăcere la o partidă de shopping 🙂 ), Muzeul de Istorie al Catalunyei. Atunci am fost uşor intrigat că obiecte banale precum frigiderul FRAM, televizorul alb-negru sau radioul cu tranzistori … au fost aduse (poate de la gunoi) şi expuse într-o sală pretenţioasă (şi preţioasă) de Muzeu…

Senzaţia s-a repetat nuanţat anul acesta, când am vizitat Muzeul Grevin la Paris. Oare nu cumva am început să îmbătrânesc? Oare nu cumva au nevoie cei mici de imagini pentru ca poveştile mele despre secolul trecut să fie credibile?

Pentru că se întâmplă în jurul nostru, în timpul vieţii noastre, istoria contemporană nu ar avea nevoie de săli speciale în muzeele de profil. Însă atunci când specialistii observă că anumite lucruri dispar de pe scenă, că ele “devin istorie”, atunci abia – acele lucruri gasesc un loc de refugiu in Muzeu.

Contemporaneitatea se exprimă în sânul unei generaţii astfel: copilul – care nu sesizează diferenţa între o sala de ev mediu şi un living al anilor ’60 ai secolului trecut; părintele – care priveşte cu nostalgie lucruri care îi aduc aminte de copilărie şi bunicul – care senin şi înţelept, nu se mai minunează de nimic!

Simplitatea anilor 60 la Muzeul Grevin, Paris


Pentru că AGORA s-a mărit în ultima vreme în ultimul hal – astfel încât pe lângă MEDIA obişnuită, clasică (TV, Print) au apărut aceste BLOG-uri “personale” … EA TREBUIE UMPLUTĂ, nu-i aşa?

Zilnic!

Motiv (arhi)suficient să mulţumim Bunului Dumnezeu pentru ceea ce ni se-ntâmplă, pentru ceea ce ne este dat să aflăm că se întâmplă sau pentru ceea ce vedem că se întâmplă – zi de zi. Pentru că numai astfel reuşim să umplem spaţiul acesta IMENS, care creşte fără a da semne de oboseală, dimpotrivă.

Unul din lucrurile remarcabile care s-au întâmplat ieri – pe lângă atacurile grupărilor maoiste din India, ale atentatelor din Bagdad sau inundaţiilor din Rio de Janeiro… a fost returul sfertului de finală al Ligii Campionilor la Fotbal – disputat între BARCELONA şi ARSENAL.

De ce spun asta? Pentru că în acest meci – memorabil ! – un singur jucător, argentinianul de 22 de ani LIONEL MESSI, a reuşit să dea 4 (patru) goluri şi să aibe încă două ratări, el singur cu portarul echipei adverse, Almunya…

Dom’le: ai putea spune pur şi simplu că “i-a ieşit totul” – şi ai putea merge mai departe… însă un asemenea moment, care depăşeşte nivelul maxim al hattrick-ului englezesc, este prea rar în istoria fotbalului pentru a-l trece uşor cu vederea!

M-am trezit întrebându-mă, franc: “DE CÂND TE UIŢI LA FOTBAL, AI MAI VÂZUT AŞA CEVA?” Şi apoi, am prescurtat: “…DE CÂND TE UIŢI LA FOTBAL…?”. Întrebare ceva mai uşor de răspuns, deoarece – fiind născut în 1966, primele amintiri despre acest sport sunt legate de vocea autoritară a Tatălui meu, care la CM din MEXIC 1970 – m-a “tras lângă el” cu sentimentul irepetabilităţii unui fenomen la care trebuia să fiu martor: ” Vino aici, meciul ăsta trebuie să-l vezi şi tu: joacă ROMÂNIA contra lui PELE!” …

… cu alte cuvinte, dacă am ajuns cu gândul atât de departe în amintire, mi-am tradus introspecţia: “De când am mai văzut un jucător străluncind în felul acesta?” Pele, Maradona, Hagi, Zidane …

Iată cum apariţia unui jucător mare, răscoleşte (prin definiţie) trecutul întregului sport pe care îl reprezintă! El asimilează trecutul şi integrează în sine portretele celor ce au strălucit înaintea sa…

PS: Problema lui Messi? Să rezolve în mod câştigător ecuaţia echipei Argentinei la CM din Africa de Sud… Iar eu, dacă aş fi prin Federaţia Argentiniană de Fotbal – mi l-aş chema de-ndată pe GUARDIOLA …. consilier la echipa naţională!

Simt nevoia să adaug încă o poză a lui Messi, la sfârşitul meciului tragic cu Germania din sferturile Campionatului Mondial din Africa de Sud. Dacă va conduce sau nu generaţia lui de tineri argentinieni spre o revanşă istorică cu nemţii – asta sperăm să vedem  într-una din competiţiile viitoare!

... till next time, Deutschland!



 

barcelona-ziua-3-a-120Ca roman, cand esti in Occident si privesti un rasarit de soare, nu te poti abtine sa nu spui: uite, intr-acolo e locul de unde vin, tara mea! Cu cit mai departe si cit mai demult plecat, poate cu atit mai nostalgic indrepti un gind catre cei de acasa.

Asa si acum, de aici – din inima unui oras care m-a facut sa-mi schimb ideea despre blocuri, despre functionalitatea strazilor, despre rolul omului in societate, despre arhitectura ca arta, despre competitie si dorinta de a fi pe primul loc… Ai sentimentul ca jumatate din patrimoniul UNESCO se afla la Barcelona. Te intrebi chiar – de ce este atit de putin cunoscuta de catre romani? Poate, din cauza distantei sau a faptului ca – rusine!-, inca nu exista o ruta directa intre Bucuresti si acest punct central de pe harta lumii. Un loc in care se justifica din plin vorba ca oamenii invata si din viata, nu numai din carti – iar calatoriile, alaturi de discutiile cu prietenii, au un rol fara seaman in dezvoltarea noastra. 

In primul rind: ce stiam eu despre Antoni Gaudi, inainte de a vizita Barcelona? Nimic. Iar astazi, ma intorc inapoi acasa – cu sentimentul ca intre un arhitect si orasul sau, poate si trebuie sa existe o relatie de iubire. O iubire, pina la urma, este ceva intr-atit de sublim, incit nemurirea, eternitatea – sunt atributele ei firesti… Atunci,  poti spune: Gaudi si Barcelona s-au nemurit unul pe celalat… intr-o relatie de iubire perfecta, in care unul a avut ceva de oferit iar celalalt a permis sa i se intimple, as putea spune, aproape orice: “Cu ce idee v-ati mai trezit astazi, Maestre? Ce ginduri nu v-au lasat sa dormiti somnul oamenilor normali? Va asteptam in audienta, sa va comunicam despre niste fonduri pe care ne-am hotarit sa le investim in frumos si in viitorul orasului nostru care este si cel al copiilor nostri… Sa le dam acestora un motiv suplimentar de a se rasgindi atunci cind este vorba de plecarea definitiva de acasa…”

Caci un barcelonez adevarat, un catalan adevarat – nu se gindeste la plecare, decit poate in sensul exercitiului de cunoastere: de fapt, Cristofor Columb – pare sa spuna tocmai asta: cautati in toata lumea, nu veti afla loc mai fumos decit Barcelona! In al doilea rind, Sagrada Familia (Sfanta Familie): este locul unde acest oras cutezator a hotarit ca trebuie sa se ia la intrecere cu niste limite pe care numai unii au harul de a le visa. Pentru Barcelona, nimic nu pare imposibil de realizat – atunci haideti, sa va provoc la implinirea imposibilului. Toate ideile mele despre case si blocuri, despre turle si turnuri, despre coloane si arcade sau statui si basoreliefuri – s-au “scuturat” de orice preconceptie, s-au implinit intr-un fel despre care nu stiam ca este cu putinta: de regula, cladirile se ridica, se inalta spre cer… Ei bine, Sagrada ne invata ca lucrurile cu adevarat marete “cad” din cer, precum harul cel bun! Sfinta Familie este ieslea in care a hotarit Bunul Dumnezeu sa-si trimita Unicul sau Fiu, pentru a se intrupa intru mintuirea noastra. Moment solemn si binecuvintat, Nasterea Domnului se intimpla intr-o zi vestita si ocrotita de stralucirea unei stele, Stea ce isi pogoara Lumina pentru ca noi sa incepem a distinge intre Bine si Rau. Peste ani, discutind cu copiii copiilor mei, as dori sa-i intreb: si, ia spuneti-mi, cum mai arata La Sagrada, si-au terminat barcelonezii visul – iar daca da, care proiect nastrusnic si imposibil noua le-a mai fost aprobat de catre Consiuliul Local?  Caci pina la urma, asta ne-a invatat Barcelona: ca nu e nimic rau in strazile late si lipsa ambuteiajelor, ca arhitectura este una din artele care sunt foarte implicate social, ca mai este loc pentru visare iar cele mai indraznete vise se pot implini uneori. (14 Oct. 06)