La ora 17 si ceva, astazi, Domnul Presedinte ne-a pedepsit “la gramada”: deci nu vreti reforma sistemului, nu mai reformam sistemul! Retrag Legea cea Noua pe care v-as fi supus-o dezbaterii … daca ati fi dezbatut-o cum v-am sugerat eu! 

Nu vreti schimbarile propuse in forma aprobata de mine, atunci nu mai facem schimbari!

Ori facem ca mine, ori … faceti ca mine!

De dimineata, la pompa, motorina trecuse inca un prag psihologic – de 6 RON/litru.

In tot acest timp, Regele Mihai tace demn fata de acuzatia de tradare nationala …  Se vede treaba ca Romanii par sa nu inteleaga lectia decentei regale… Romanii aveau nevoie de un motiv de tipul “atac la un profesionist nevinovat, fie el si sirian adoptat” pentru ca gardurile de protectie sa devina insuficiente!

Inca nu aud si nu vad conducatorii opozitiei unite (care opozitie?) sa propuna un lucru, aparent atat de simplu: AN-TI-CI-PA-TE!

Apropo: stie cineva cine e acest Ciuhodaru?! Cum si cand a aparut el in zona Puterii ? O fi afisul de mai jos un fals ordinar :-)?

Tudor Ciuhodaru - o stangacie a actualei Puteri...

 

 


Interesant: în timp ce frunze uscate se izbesc de parbrizul maşinii, transmiţând sec şi limpede starea de fapt a toamnei – cu Natura pregătindu-se pentru anuala ei hibernare…, în cap îmi răsună scrâşnetul de neputinţă al liderului BNS Dumitru Costin – despre frustrarea şi umilinţa îndurată de manifestanţii care “nu au avut unde să-şi facă nevoile”, deoarece – Administraţia Locală (a se citi un doctor miştocar) NU LE-A ASIGURAT MANIFESTANŢILOR TOALETE MOBILE!!!

Galeria sindicală s-a prezentat onorabil la meciul organizat cu ocazia moţiunii depusă de PSD. Din păcate, echipa adversă nu s-a prezentat la meci, preferând să piardă la zero. Cu toate acestea, datorită situaţiei actuale din clasament… punctele strânse de echipa opoziţiei nu sunt suficiente pentru a detrona liderul! Urmarea nu poate fi decât una singură: spre greva generală, cu toate pânzele sus!  Dar nici în acest caz, nu se aştaptă nimeni în mod serios că istoria se va scrie altfel decât în ultimii ani: adică în direct de la Cotroceni; pe principiul “take it or leave it” (sau “…leave the winning team”)…

Dragii de Independenţi! Aşteptam de la ei un semnal de normalitate (vezi articolul https://calindiaconu.wordpress.com/2010/10/25/degetul-uninominalele-si-independentii/) … dar din păcate au ratat transmiterea lui.

În timp ce Partidele consternate – constată că se poate ocoli, cu mijloace perfect democratice, însăşi esenţa democraţiei: libertatea exprimării votului, cineva la Cotroceni poate priveşte cu interes la gradul de ocupare a OFFICE BUILDINGULUI GOLDEN BLITZ! Ce victorie răsunătoare, în numele tricolorului şi a capitalismului instaurat după 1989: de la un RESTAURANT CU SPECIFIC ROMÂNESC la ditamai CLĂDIREA DE BIROURI care-şi aşteaptă cu nerăbdare chiriaşii! Dacă îţi alegi cu grijă spokesperson-ul, se poate orice… :-)!

Frunzele uscate ale toamnei denunţă parcă unui DNA ideal ameninţarea celei mai teribile ierni, pe care trebuie să o înfruntăm singuri, alături de Boc … undeva, pe lângă drum…

Golden Blitz - A Class Office Building