Oftând, m-am aşezat pe bancă
privind cărarea dinaintea mea:
neştiind timpul,
lipsit de proporţii –
cu-atât mai lunga şi întortocheată
părea …
Oboseala – slăbiciune sau regulă
mi-a fost,
să-ntorc privirea spre urmele din-apoi?
Amintiri de-a valma,
clipe si cadre,
strigau, certându-mă
să nu le uit.
De-aici inainte,
pasul sprinten se va domoli
mi-am spus
aflând locaşul bărbii
din vârful toiagului!