Oftând, m-am aşezat pe bancă

privind cărarea dinaintea mea:

neştiind timpul,

lipsit de proporţii –

cu-atât mai lunga şi întortocheată

părea …

Oboseala – slăbiciune sau regulă

mi-a fost,

să-ntorc privirea spre urmele din-apoi?

Amintiri de-a valma,

clipe si cadre,

strigau, certându-mă

să nu le uit.

De-aici inainte,

pasul sprinten se va domoli

mi-am spus

aflând locaşul bărbii

din vârful toiagului!