Dragă Cititorule de Bloguri, rătăcit prin părțile mele de internet, îți propun pentru reflecție … fiindcă tot vorbim despre muncă la un mod absolut teoretic, să iei aminte la acest final al concertului Ellei Fitzgerald – Paris, Olympia, 1963.

Mai întâi, că vrea să facă un favor, un fel de pamplezir publicului parizian – și nu-i iese … căci zice ”anyway, I goofed it …”  după care, fără să se-ntoarcă spre micul ei band, o dă pe swingul cel mai pur din câte s-au compus … e vorba de celebrul ”Mack The Knife” din Threepenny Opera … în care Ella ne arată că ea ține loc și de Louis Armstrong …

Apoi, unde mai pui că pe vremea aceea nu se punea problema de aer condiționat și nici de cască-n ureche.

Scumpa de ea, ce cadou, ce ieșire, ce superbitate!


Sa aduci Jazz-ul la urechea masselor: asta da politica de culturalizare! De unde, daca nu din Regatul Unit, putea sa apara acest talent de tip “cross-over”, pe care – spre rusinea mea – l-am descoperit abia ieri (multumiri MEZZO).

Ascultati-l, cautati-i piesele si vizitati-i pagina personala http://www.jamiecullum.com/

Nu veti pierde timp, ci veti castiga un prieten!

 

 

 


Filonul lautaresc e sanatos, are fibra calita in confruntarile din carciumioare, unde sinceritatea betivilor auditori nu admite minciuna… Porunca stapanului: “Zi-i ma, una, d-aia!” – insemna inainte de toate ca solistul sa fie in contact direct cu sufletul celui care plateste pentru muzica.

Cu alte cuvinte, scapa-l pe lautar de stress-ul comenzii “ATENTIE LA MINE!” – reda-i libertatea de a se bucura el insusi de creatia sa, introdu-l pe drumul JAZZ-ului, pe care afro-americanii l-au explorat in lung si in lat, si vei avea parte de o surpriza extrem de placuta: IA TE UITA LA ASTIA! – vei spune, pentru ca tu, fiind ROMÂN, înţelegi foarte bine atat textul cat si … contextul.

Felicitari Sandei Weigl si multumirile noastre ca a transmis dragostea de muzica lautareasca celor trei japonezi care o acompaniaza cu foc la inimioara lor nipona … merita din plin laude si aplauze de-aici pana-n New York si-napoi!


 

The Essential Herbie Hancock

Image via Wikipedia

 

Mărturisesc cu ruşine că nu ştiam mare lucru despre Herbie Hancock, înainte de întâlnirea noastră – ieri, la Sala Palatului. După mai bine de două ore de stat împreună – el pe scenă, împreună cu Bandul lui de superprofesionişti iar eu într-unul din fotoliile incomode din sală, alături de un prieten căruia ţin să-i mulţumesc pentru iniţiativă şi a probabil încă 4000 de pasionaţi ai jazz-ului care au venit să asculte dar mai ales să trăiască, să respire vibraţiile muzicii de calitate… cred că am plecat un pic mai bogat spre casă!

Herbie e în turneu prin lume. Reţeta americană de promovare a ultimului său album – THE IMAGINE PROJECT http://www.herbiehancock.com/imagine/ – a avut motive să nu ocolească publicul românesc, cunoscător şi consumator de muzică exploratoare de bună calitate.

O primă impresie. Herbie reuşeşte să răzbune – prin forţa muzicii sale – sclavii răpiţi în urmă cu epoci istorice din patria lor africană. Cum? Jazz-ul îşi are originile în gospel, trecând prin blues, evoluând dincolo de graniţele plantaţiilor de bumbac prin universala recunoaştere a valorilor. Valoarea care se obligă pe sine la căutare, la jocul întrebărilor şi al răspunsurilor care nu trebuie să fie definitive. În definitiv… în artă, nimic nu e definitiv! – ne transmite H.H. şi ne propune o meditaţie asupra globalizării în părţile ei cele bune: bunătatea din oameni este peste tot aceeaşi :-)!

Herbie în apărarea steagului american, simbol şi promotor al globalizării? Nu chiar aşa. Mai degrabă Herbie în căutarea redobândirii, recunoaşterii şi – de ce nu, gloriei – pentru continentul pierdut în urmă cu generaţii de strămoşii săi…

O obligaţie. Să folosim timpul nostru liber, acela puţin pe care îl avem la dispoziţie – pentru a recupera bagajul informativ la care nu am avut acces pe vremea inchiziţiei comuniste. Noroc că avem YouTube-ul: Herbie şi-a păstrat spiritul de explorator, care l-a consacrat în anii ’80 …

http://www.youtube.com/watch?v=nK0Pi4wC8Hk&feature=related

… şi, acelora care v-a plăcut americanca cu sânge norvegian Kristina, o puteţi regăsi în spotul de mai jos (backing vocals, în David Letterman show)…: