Vedeta intarzie o jumatate de ora!

Este ora 8,28 – iar concertul trebuia sa fi inceput la 8 fix: avem deci timp sa privim in jurul nostru – Sala Palatului este plina pana la refuz, s-au dat bilete si in picioare (altfel nu-mi explic ce e cu lumea de pe margine, sprijinita de zid …). 

Pentru ca sunt undeva mai sus, la biletele de 200 de RON, pot sa fac o fotografie – cu scena goala si sala plina, asteptand vedeta – si sa ma intreb: Cati ani o avea? Peste 70? E irlandez sau galez? Parca galez, dar nu sunt sigur … Oare-o sa cante din cele vechi, pe care le cantam dansand – sau le dansam cantand, dupa caz?

Trag cu urechea la raspunsul unui vecin mai sugubat: “De venit, a venit sigur – l-au aratat aseara la televizor! Era pe Aeroport!” 🙂

Imediat dupa ora 8,30 – Sir Tom Jones isi incepe recitalul – iar la 8,40 (cand ajunge la “She’s a Lady”), e deja iertat de toata lumea. 

La “Pussycat” isi mai da un pic drumul la voce – si de atunci ma framanta intrebarea daca o voce poate sa nu imbatraneasca?

In “I’ll Never Fall In Love Again” are chef de joaca cu “again”-ul ala, pe care il intoarce pe toate fetele interpretarii!
 

Tom Jones la Bucuresti

Apoi, gaseste de cuviinta ca este timpul revansei – si mustra criticii care nu i-au bagat de seama “Chills and Fever” – ci l-au remarcat abia la al doilea cantec “cu care a inceput totul pentru mine” – “It’s Not Unusual“. Trebuie sa-i dau dreptate lui Tom Jones: “Chills and Fever” se apropie de ritmul perfect al anilor 60… 
 
Faptul de a fi manelizat un cantec de anvergura lui “Delilah” sau ca s-ar fi luat la tranta (imaginar) cu Louis Armstrong sau Joe Cocker pe-un teritoriu (“St James Infirmery”) in care nimeni nu mai are nimic de adaugat atmosferei ideale care s-a povestit deja … au fost de asemenea iertate, pentru ca a avut o interpretare geniala a baladei folk “Green, Green Grass of Home“!
 
Pentru a ne reaminti ca nu putem compara performanta (de la 71 de ani!) cu cea de la 24 de ani:
 
 
PS: Celor care au avut timp sa asculte, si vor sa aprofundeze chestiunea cu St James Infirmery, va recomand un site care trateaza exhaustiv aceasta tema. Merita sa va abateti pe aici, fiindca veti afla nu numai trei interpretari de-ale lui Satchmo Louis Armstrong, dar cautati-o pe cea a lui Joe Cocker. Nu veti regreta!
http://prewarblues.org/2008/07/so-young-so-cold-so-fair-the-saint-james-infirmary-blues/
 
 
 
 
 

Continentul cu corn în frunte ...

Nu e numai diferenţa de culoare, atunci când comparăm Africa neagră cu Europa: e vorba de ritm diferit, de un alt mod de a privi viaţa…

Invitaţia gazdei, cu avertisment prea puţin mascat, a fost clară de la început: NU SUNTEŢI LA TELEVIZOR, deci puteţi să strigaţi şi să dansaţi, să ieşiţi din carapacea grijilor zilnice! Strigaţi cu noi, poate … vă scuturaţi de grijile postindustrializării, ale tranziţiei dinspre comunism spre inteligenţa artificială sau cum aţi vrea să numiţi faza actuală a cuceririlor pe care vi le-aţi propus …

Mama Africa trage semnalul de alarmă: ea nu vrea să se schimbe! E mulţumită dacă priveşte observând lumea din jur, imitând mai degrabă animalele decât oamenii. (Numerele de contorsionism ale oamenilor-şerpi au impresionat cred, pe toată lumea!)

Mama Africa mulţumeşte unor artişti precum Paul Simon sau mai recent Shakira – preluînd în spectacol sonoritatea unor melodii consacrate.

Mama Africa pare a spune, cu o uşoară superioritate: “Suntem săraci: ei şi?! Uite că n-avem nici stress-ul şi nici colesterolul vostru mărit. Murim de foame, nu de infarct… Cum? Păi, nu ne-am grăbit să ne civilizăm, învăţând cartea cea groasă a democraţiei!”

Mama Africa le transmite fraţilor ei albi, din Nord, care şi-au pornit revoluţiile … Noi, cei din Africa neagră – suntem departe de acel zgomot.

Mama Africa ne invită să-i ascultăm Cartea libertăţilor fundamentale, privind cum multă piele goală şi câteva cârpe viu colorate acoperă sufletul copilului care nu are nevoie să treacă pe la şcoală pentru a lua notă la materii în care nu a crezut niciodată … şi încă de la nişte profesori gârboviţi, pleşuvi şi miopi, care pe de-asupra îşi pierd timpul şi-şi încurcă viaţa prin lumea virtuală :-)!


 

The Essential Herbie Hancock

Image via Wikipedia

 

Mărturisesc cu ruşine că nu ştiam mare lucru despre Herbie Hancock, înainte de întâlnirea noastră – ieri, la Sala Palatului. După mai bine de două ore de stat împreună – el pe scenă, împreună cu Bandul lui de superprofesionişti iar eu într-unul din fotoliile incomode din sală, alături de un prieten căruia ţin să-i mulţumesc pentru iniţiativă şi a probabil încă 4000 de pasionaţi ai jazz-ului care au venit să asculte dar mai ales să trăiască, să respire vibraţiile muzicii de calitate… cred că am plecat un pic mai bogat spre casă!

Herbie e în turneu prin lume. Reţeta americană de promovare a ultimului său album – THE IMAGINE PROJECT http://www.herbiehancock.com/imagine/ – a avut motive să nu ocolească publicul românesc, cunoscător şi consumator de muzică exploratoare de bună calitate.

O primă impresie. Herbie reuşeşte să răzbune – prin forţa muzicii sale – sclavii răpiţi în urmă cu epoci istorice din patria lor africană. Cum? Jazz-ul îşi are originile în gospel, trecând prin blues, evoluând dincolo de graniţele plantaţiilor de bumbac prin universala recunoaştere a valorilor. Valoarea care se obligă pe sine la căutare, la jocul întrebărilor şi al răspunsurilor care nu trebuie să fie definitive. În definitiv… în artă, nimic nu e definitiv! – ne transmite H.H. şi ne propune o meditaţie asupra globalizării în părţile ei cele bune: bunătatea din oameni este peste tot aceeaşi :-)!

Herbie în apărarea steagului american, simbol şi promotor al globalizării? Nu chiar aşa. Mai degrabă Herbie în căutarea redobândirii, recunoaşterii şi – de ce nu, gloriei – pentru continentul pierdut în urmă cu generaţii de strămoşii săi…

O obligaţie. Să folosim timpul nostru liber, acela puţin pe care îl avem la dispoziţie – pentru a recupera bagajul informativ la care nu am avut acces pe vremea inchiziţiei comuniste. Noroc că avem YouTube-ul: Herbie şi-a păstrat spiritul de explorator, care l-a consacrat în anii ’80 …

http://www.youtube.com/watch?v=nK0Pi4wC8Hk&feature=related

… şi, acelora care v-a plăcut americanca cu sânge norvegian Kristina, o puteţi regăsi în spotul de mai jos (backing vocals, în David Letterman show)…: