Filonul lautaresc e sanatos, are fibra calita in confruntarile din carciumioare, unde sinceritatea betivilor auditori nu admite minciuna… Porunca stapanului: “Zi-i ma, una, d-aia!” – insemna inainte de toate ca solistul sa fie in contact direct cu sufletul celui care plateste pentru muzica.

Cu alte cuvinte, scapa-l pe lautar de stress-ul comenzii “ATENTIE LA MINE!” – reda-i libertatea de a se bucura el insusi de creatia sa, introdu-l pe drumul JAZZ-ului, pe care afro-americanii l-au explorat in lung si in lat, si vei avea parte de o surpriza extrem de placuta: IA TE UITA LA ASTIA! – vei spune, pentru ca tu, fiind ROMÂN, înţelegi foarte bine atat textul cat si … contextul.

Felicitari Sandei Weigl si multumirile noastre ca a transmis dragostea de muzica lautareasca celor trei japonezi care o acompaniaza cu foc la inimioara lor nipona … merita din plin laude si aplauze de-aici pana-n New York si-napoi!


Inspirat de o petală pe care am aflat-o căzută azi dimineaţă, m-am întristat suficient de tare pentru a-mi aduce aminte de o Doamnă Doctor în Horticultură, Sanda Amăriuţei, care iubeşte florile atât de mult încât a căutat toată viaţa soluţii de prelungire a stării lor de bine (echivalentă la flori cu prospeţimea) … în vază, după tăiere!

Dedic poezioara de mai jos Doamnei Sanda, cu urări de bine şi sănătate!

MOARTEA FLORILOR

Moartea Florilor

 

Mor şi florile-n grădină,

mor şi florile din vază:

viaţă au cele din tină

când murind, în gând sperează

 

că vor îngrăşa pământul

pentru rodul celor noi…

Pe când cele luate-n casă

se duc triste, la gunoi!