“… vreau sa graiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca sa invat si pe altii, decat zece mii de cuvinte intr-o limba straina.” (Sf Pavel, 1 COR, XIV, 6-19)

Adica o limba straina ar putea sa ne fie, la un moment dat, pana si propria noastra limba “materna”, daca rostim din buze si din duh, nefolosind filtrul puternic al mintii roditoare…

Mintea – ar insemna puterea de intelegere pe care ajunge sa o aibe fiecare, dupa experienta personala. O lauda a unicitatii noastre, ea trebuie pusa la lucru – caci pe cat de puternica este ca potentialitate, pe atat de puternici ii sunt dusmanii care o distrag de la calea cea rodnica. Tendinta mintii nu este catre munca – ci catre odihna, nu catre creatie – ci catre preluarea (atat de des nerumegata!) a adevarului servit de un altul. Tendinta mintii este catre lenevire, caci prea lesne se da la o parte, evitand efortul transformator al mediului din jur …

O lauda adusa Creatorului care ne-a vrut asemenea, sa folosim mintea in doze mici dar cu frecventa ridicata, sa nu ne temem de efortul constructiei unui rationament, sa avem incredere ca reverberatiile gandirii proprii se transmit celor din jurul nostru, schimband lumea in care traim. Fiecare are posibilitatea sa contribuie, gandind in felul lui – spre folosul Binelui comun!

S-a schimbat (mult) INPUT-ul in ultimii 2000 de ani ...