Anunțăm reluarea publicării Jurnalului inedit al Parintelui greco-catolic Theodor Valerian Bourza, preot greco-catolic in Șaroș (manuscris datat 1869), pe care l-am moștenit din arhiva Părintelui greco-catolic Marian Boian. Am reușit să cooptez în acest proiect editorial pe Domnul Inginer Florin Boian, care ne va ajuta foarte mult, la transcrierea textelor (paginile vor fi scanate si transcrise rând pe rând, încercăm să păstrăm și să vă încântăm cu farmecul limbii române de atunci …)

Proiectul acesta îl gândim ca pe un prilej de cunoaștere a propriei noastre istorii, atât a celei politice cât și a celei bisericești – căci fără aceasta din urmă, avem convingerea că nu putem înțelege pe cea dintâi.

Poate și mai important, este faptul că în jurul acestui proiect – prin intermediul părții bune a internetului – am ajuns să cunoaștem și să ne împrietenim epistolar cu pasionați de istorie, cum este Domnul Nicolaie N Nedelcu – autorul volumului ”Istorie Dumbraveana” dar si a unor profesori care ne ajută – și sperăm că ne vor ajuta – în descifrarea tainelor propriului nostru trecut (mă refer la intervenția Domnului Profesor Cornel Sigmirean din Târgu Mureș dar întrebări vor mai fi, cu siguranță).

Tuturor celor ce ne susțin, se cuvin mulțumirile și recunoștința noastră!

X

X                 X

Să reluăm pentru început, ideile principale.

Theodor Valerian Bourza s-a născut la Mediaș, în anul 1831 și a fost botezat de tatăl său – învățătorul Feodor Bourza, în rit greco-catolic, în 18 Octombrie. În vârstă de 38 de ani, ajuns paroh în Șaroș, începe a scrie un rezumat al istoriei Parohiei Șaroșului, un Libel. Acest ”caiet” (cum i-am spune noi astăzi), are: la interior 180 de pagini numerotate + 2 nenumerotate, formatul 16 x 20 cm, coperțile cartonate. În interior, scrisul părintelui se așterne într-un stil caligrafic pe care-l privim cu admirație și respect …

Jurnalul lui Theodor Valerian Bourza

Jurnalul Părintelui Teodor Valerian Bourza, preot greco catolic din Ardeal, datat 1869 (Coperta 1, scanata). Din arhiva Parintelui greco-catolic Marian Boian.

 

Primele două pagini, intenționat nenumerotate dar atent încadrate într-un chenar perfect, sunt în fapt un ”Cuvânt înainte” adresat cititorului – în care părintele explică demersul său și ne face curioși pe noi cei de azi, care mai dorim să știm câte ceva din trecutul autentic, din felul de a fi, de a vorbi, de a se justifica, de a consemna faptele și de a fi ordonați cu cele din jur și cu sine … într-un cuvînt, din preocupările celor ce ne-au precedat.

Introducerea o puteți (re)citi aici:  (a) Amate lectore … si apoi, aici (b) Dupa ce vei ceti Libelulu acesta

Încercăm să ne ținem de metoda următoare: o pagină de jurnal (a Părintelui) = o postare (de-a noastră, pe blog).  Fiecare postare are ca titlu primele cuvinte ale paginii respective. Ne-am gîndit ca transcrierea să o lăsăm în exprimarea vremii de atunci. Avem convingerea că e plăcerea cititorului pasionat să descopere nuanțele, dar uneori – din bucuria propriilor descoperiri, comentăm prin note de subsol si prin introduceri care sperăm să nu deranjeze cititorul, iar dacă este cazul – se poate face abstracție.

Timpul dedicat unei cercetări adecvate nu este (din păcate!) unul foarte generos, dar curiozitatea ne împinge să aflăm diferite lucruri ale veacului al XIX-lea transilvan, care sperăm – ne vor bucura nu numai pe noi. Dacă împărtășim gândurile proprii cu cititorii noștri, atunci să afle că-i invităm să participe cu propriile lor interpretări și întrebări!

După cele două pagini introductive, am publicat până în prezent (20 Iulie 2019), următoarele 5 pagini:

(1) Inceputulu Parochiei graeco-catolice a Siarosiului

(2) … in nesce protocoale vechi ale satului

(3) … și noaptea, pe două care aducându-o

(4) … In timpul revolutiunei maghiare (1848-1849)

(5) … cand am inceputu io a invetia cetire si scriere

Povestea a ajuns în momentul în care Părintele Theodor Valerian Bourza părăsește Sibiul (ocupat de insurgenții maghiari conduși de generalul polonez Bem in data de 11 martie 1849) și se refugiază împreună cu Timotei Cipariu în Țara Românească. Continutul paginii (6) am programat-o pentru ziua de maine.

Vă doresc tuturor o seară de Sfantul Ilie plină de haruri de la Bunul Dumnezeu!

 

 

 

 

 

 


Traseul unui suflet închinat lui Dumnezeu, Bisericii Române Unită cu Roma, greco-catolică și Familiei. Din Coroiu, spre Blaj: prin Șoimuș, Ighiș, Calvaser și … Lunca.

harta

Născut în comuna Coroiu la 10 Aprilie 1897, Părintele Petru Pădurean a făcut primele clase la Școlile din Coroiu si Șoimuș, apoi Părinții săi – Ilie (plugar) și Maria (casnică), l-au înscris la Școala de aplicații din Blaj (1906-1907).

liceul

Liceul greco-catolic ”Sf Vasile cel Mare” l-a urmat la Blaj, între anii 1907 – 1915 (documentul de absolvire Nr 13/1914/1915 din 27 Iunie 1915).

Își continuă studiile la Facultatea de Teologie din Blaj, intre 1915 – 1919 (diploma nr 80 din 2 Iulie 1919).

În 12 Iulie 1920, la Blaj – se căsătorește cu absolventa Școlii civile de fete, Livia Valeria (născută Voicu, în 10 Noiembrie 1896, în comuna Nocrich din părinții Nichie și Sofia).

Este hirotonit diacon în data de 5 August a anului 1920 de către Arhiepiscopul Dr. Vasile Suciu iar în data de 8 August 1920 primește de la acesta sfânta taină a preoției, în Catedrala Mitropolitană greco-catolică ”Sfânta Treime” din Blaj.

Catedrala

Este numit administrator parohial în 1920 în comuna Ighișul Nou (unde va păstori intre 1920 si 1935).

În comuna Ighișul Nou se nasc cei patru copii ai Familiei Preotului Pădurean: Petronela Livia (11 Iulie 1921), Maria-Alexandrina (7 Ianuarie 1923), Titus Petru (6 Aprilie 1924) și Viorica Lucia (in 27 Ianuarie 1930).

preotul si preoteasa

Din 2 martie 1935 până în 5 August 1954, este Parohul greco-catolic al comunei Calvaser – prin numirea dată de Arhiepiscopia greco-catolică a Blajului, nr 635/1935.

Apoi, prin decizia Ministerului Cultelor cu numărul 5199/1954 – dată în 1 Iunie este forțat să se mute Paroh în comuna Lunca (aici ajunge în 5 August 1954 și va sluji în același rit greco-catolic până la trecerea sa la Domnul, în 1963).

Șematismul Clerului din anul 1932 ne arată situația credincioșilor greco-catolici, (și) din comuna  Calvaser, la acea dată. Parohia aparținea protopopiatului de Sibiu, avea două biserici greco-catolice – una mai veche, din 1797 cu hramul ”Sfintilor Arhangheli” si cea nouă, 1813, cu hramul ”Bunei-Vestiri”. Ambele biserici erau din lemn, iar Părintele Petru – împreună cu familia și credincioșii săi – a considerat că ridicarea unei biserici noi, de piatră, este necesară.

1932

calvaser 1932

In 2 Martie a anului 1935, Părintele greco-catolic Petru Pădurean și Familia sa ajung în comuna Calvaser, unde sunt întâmpinați cu entuziasm de întreaga suflare. Între turmă și păstor vor fi construite – în cei 19 ani de pastorație neîntreruptă – relații deosebit de strânse, a căror amintire dăinuiește și astăzi.

sosirea 2

sosirea1

coperta

Calvaser

În Șematismul Clerului Arhidiecezei Mitropolitane Greco-Catolice Române de Alba-Iulia și Făgăraș, pentru anul 1937 – îl găsim înscris pe Părintele Petru Pădurean ca Paroh în Calvaser – unde Biserica greco-catolică număra deja 1.440 de suflete. Gara și Oficiul Poștal țineau încă de atunci de Șeica Mare, iar Părintele Petru Pădurean avea responsabilități pastorale și în Boarta (comună învecinată, pe Târnava Mare). 

Părintele greco-catolic Petru Pădurean și Preoteasa Livia Valeria au avut, la propriu, două Familii – atât cei patru copii ai lor cât și comunitatea de credincioși ai satului Calvaser, pentru care au realizat o frumoasă operă educativă: mai întâi, prin propriul exemplu de cumpătare și muncă neobosită, de încredere nezdruncinată în lucrarea Spiritului Sfânt cât și prin curajul asumării unor obiective sociale – cum a fost, de exemplu, realizarea cadastrului comunei: un efort care i-a împăcat pe vecini unul cu celălalt, nelăsându-i să se certe pe ceea ce fusese măsurat și înregistrat (încă din 1939!).

avocati

În fotografia de-asupra, Părintele Petru Pădurean, împreună cu Avocatul I. Stănilă (copil al locului), în Ianuarie 1939, pe o uliță din Calvaser. Numele localității vine din limba germană – Kalt(es) Wasser (”apă rece”).

Biserica greco-catolică din Calvaser – având hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, a fost ridicată și închinată lui Dumnezeu de Părintele Pădurean, împreună cu iubiții săi fii sufletești, credincioșii greco-catolici ai comunei, între anii 1935 si 1942.

Cele două turnuri amintesc celor de astăzi – în limbajul direct al arhitecturii, de Catedrala Mitropolitană a Blajului.

biserica

La 5 decenii distanță, odată cu eliberarea din regimul comunist totalitar-ateu,  moștenitorii familiilor greco-catolice din Calvaser, amintindu-și de perioada păstoririi Părintelui Petru Pădurean și bucurându-se de rugăciunile acestuia, au decis ridicarea unei Cruci comemorative în curtea Bisericii – pentru ca generațiile ce vor urma să-i păstreze o pie memorie.

De recunoștința și aprecierea înalților ierarhi ai clerului greco-catolic, Părintele Petru a avut parte încă în timpul vieții sale, atunci când i s-a oferit distincția de protopop-onorar:

protopop

Suntem în Anul vizitei pastorale a Papei Francisc în România (31 mai – 3 iunie) și adunând aceste amintiri la inițiativa fraților noștri din Calvaser, Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să trăim la Blaj – împreună cu întreg neamul românesc – bucuria beatificării martirilor-arhierei Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie și Tit Liviu Chinezu.

Credem că e un prilej de reflecție la însemnătatea Bisericii Unite cu Roma, greco-catolică, pentru neamul românesc.

Și vom încerca să înțelegem – poate chiar împreună cu credincioșii din comuna Calvaser (azi contopită cu Șeica Mare), cum lucrează Bunul Dumnezeu în viețile noastre, prin rugăciunile Preoților săi.   

(București, 11 Februarie 2019)


59124

E o săptămână de când am ajuns într-un loc al liniștii sau poate al vieții adevărate – căci rădăcinile slavone și sârbești ale termenului ”jitia” ne poartă spre ”viață”, așa cum trebuie ea trăită: în liniște! (Značenje reči žitije = Sensul Vieții) …

Aflată la sud de Craiova, Mănăstirea Jitianu are multe de povestit și de aceea invităm pe cei aflați în trecere, să se abată pe drumul ce duce spre Calafat (reper: satul Braniste, comuna Podari) pentru a descoperi o construcție bisericească fortificată cu un turn de apărare (culă oltenească, cu scară interioară și ferestre pentru țevile flintelor …).

E un loc în care găsiți atât povești despre haiducii Olteniei dar și fapte concrete, despre eforturile pe care Comisia Monumentelor Istorice din perioada interbelică (în 1932 -Președinte Nicolae Iorga, Director Nicolae Ghica-Budesti) a găsit de cuviință să le facă pentru a recupera trecutul prăfuit. Pentru înaintași, redescoperirea valorilor era o datorie aducătoare de liniște, de siguranță: știind cine am fost, vom afla cine suntem și vom înțelege încotro ne îndreptăm.

Dacă legenda locului ar fi adevărată, cum că Mănăstirea Jitianu s-ar fi construit pe rămășițele unei Biserici mai vechi, de pe vremea lui Mircea cel Bătrân, iar locul era unul mlăștinos (rovine = mlaștină) … atunci poate că am avut șansa de a ajunge pe locul unde, cândva, viteaza armată a Țării Românești a oprit valul otoman condus de aprigul Baiazid Ildirim.

Foarte interesante ne-au părut asemănările de stil – între Mănăstirea Jitianu și Biserica Greco-Catolică ”Sfântul Vasile cel Mare” din Bucuresti (din strada Polonă nr 50).  Dar explicația e simplă, dacă ne aducem aminte de implicarea aceluiași Nicolae Gica Budesti, în realizarea planurilor Bisericii din București … și mai ales de pasiunea lui pentru promovarea stilului neo-românesc.

Iată, Catedrala Greco-Catolică din București:

catedrala sf vasile cel mare bucuresti

Iar mai jos, vă prezentăm imaginile culese în timpul vizitei noastre la Mănăstirea Jitianu, pentru a înțelege forța de comunicare a arhitecturii, și cum anumite locuri ni se par dinainte-cunoscute (sau cel puțin … familiare!).

Ne-au impresionat în mod deosebit, inscripția latină a tabloului intitulat ”Rembrandt van Rijn”, un mozaic de mici dimensiuni aflat la intrarea în mănăstire, având inscripția latină (!) Ad aperti sunt oculi eorum, et agno verunt eum … dar și scara interioară a culei (turnului de apărare) sau vechiul cimitir, cu cruci semi-îngropate de lângă o groapă comună (o holeră izbucnită după Războiul de Independență). Semne ale atașamentului față de Roma (sau ale programului politic de latinitate răsăriteană pentru români) veți găsi și în îmbrăcămintea sfinților și în simbolurile decorațiunilor …

Latinitatea oltenilor nu trebuie căutată numai în perfectul lor simplu, iar neo-românismul epocii interbelice merită studiat – pentru că rădăcinile românești au fost cu adevărat necesare în perioada în care România Mare începuse să guste din destinul unei mari puteri regionale …

This slideshow requires JavaScript.

 

 

 

 


Suflet, suflu, pneuma … pentru noi inseamna respiratia, ca dar de la Dumnezeu. Iar daca pacatuim, credem ca ne ingreunam respiratia. Atat de simplu, la nivel individual.

La nivel social, socotim ca Dumnezeu ne priveste ca pe turma Sa: fiecare in parte contam in mod deosebit (vezi parabola oii ratacite), insa nu avem constiinta crestina in afara spiritului gregar. Cu alte cuvinte, ni se refuza starea de evidentiere – dimpotriva, e considerat gresit sa vrei sa fii diferit in mod programatic.

Crestinul, pentru a se numi astfel, ar trebui sa aibe ca deziderat sa devina un eu fara pic de egocentrism, altfel spus: “cineva-ul fara nume”. Intelepciunea lui consta in aceea ca isi vede cu limpezime limitarile proprii, pentru ca sunt lucruri care numai la Dumnezeu sunt cu putinta (“mai mare c-un stat” sau “o zi peste soroc”).

A face parte din planul lui Dumnezeu inseamna a-i arata gratitudine prin aceea ca accepti sa faci parte din turma Sa. Pentru cei care nu reusesc acest lucru – si suntem vai, destui! – ne ramane sa speram cel mult la funeralii solemne, nicicum la viata vesnica.

Nostalgia se dovedeste a fi si ea o posibila cauza a respiratiei dereglate (benign, un pic spre oftat)…  Sa o numim de aceea “rana a pierderii Raiului” [. . .]

(Insemnare pe marginea Scolii de Rugaciune a PS Mihai Fratila, 2011/2012)


Guru OSHO pare coborat din vechime, … si este!

Tocmai de aceea,

nu as indrazni sa contrazic pe cineva care a fondat o scoala.

Cu atat mai putin pe cineva care pare ca stie ce spune.

Dar

atunci cand cineva preschimba canapeaua in Amvon,

atunci cand cineva vorbeste de “catharsis” fara sa aminteasca de Spovada,

atunci cand cineva in loc de a comenta Corinteni  – “Imnul Dragostei”

poate indrazni sa pretinda contrariul,

anume ca egoismul ar putea genera implinire … ?!

Atunci

iti spun, draga Osho – it is time for you to … go to bed!

Caci de nu, vor fi foarte multi cei ce vor vrea sa te asculte …!

(iar pacatul tau va fi numarat in numarul ratacitilor pe care i-ai sedus)

….

Sa nemurim impreuna draga OSHO, dar in singurul mod pe care stramosii ni L-au lasat …

de acord?