… e un subiect important de meditatie: pentru ca mesajele platite ajung in spatiul public prin vehicolele media.

Teoretic, ele pot fi vazute/citite de toata lumea. In felul acesta, oamenii se pot lasa influentati in deciziile/actiunile lor viitoare. Pentru ca nu ai voie sa faci (chiar) orice cu banii pe care ii ai la dispozitie, e normal sa existe reglementari – si, in acelasi timp, o anumita “stare de veghe” a societatii privind natura si sensul mesajelor platite expuse…

Stati putin. Am spus “nu poti face chiar orice cu banii pe care ii ai la dispozitie”?! Nu-i corect! Proprietatea e sfanta! O fi, dar trebuie sa admitem ca exista doua tipuri de proprietate – privata si publica!

Plecand de la aceasta constatare, putem incerca o reformulare: intrucat in spatiul public (media), proprietatea privata (mesajul platit) ia cu asalt mintea cea sensibila a individului (particularul), acesta trebuie aparat de exagerari, minciuni, promisiuni false, indemnuri cu scop ascuns, incitari la violenta, etc.

Si totusi, in cazul in care cenzura aceasta benefica ar functiona, ar trebui sa inceapa prin inventarea unui sistem de monitorizare a promisiunilor politicienilor in campania electorala 🙂 …

Simplu, nu?

Il ascult pe Florea Bolog cum vorbeste indirect, printre suspine reale, despre cat de frumos va fi cand va incepe exploatarea miniera cu cianuri in Rosia Montana – si ma intreb: pe cati bani si pe cat timp a cesionat drepturile de imagine din spotul in care l-au pus sa joace?

 


Scobitul in nas: o pornire fireasca a omului ...

Daca rezistenta la vederea sangelui, sau a puroiului, sau a cangrenelor … leziunilor de tot felul ar constitui o conditie obligatorie pentru obtinerea certificatului de medic, eu unul as fi in stare sa ma declar apt! Nu stiu exact sa va spun cand si cum anume am obtinut imunitatea la vederea acului de siringa de nu lesin ca altii, sau cand anume am renuntat la spaime in preajma unei rani – fie a mea sau a celuilalt.

Precizez ca nu sunt insensibil la durere, dar inteleg sa nu dramatizez in plus – cu circul legat de show-ul sangelui, fecalelor, vomelor, scuipatului sau mucilor si flegmelor de tot felul.

Totul, pana la scobitul in nas pe strada! Am descoperit ca am o reactie violenta de respingere atunci cand drumul meu se intersecteaza – prin voia sortii – cu trecatori carora de fapt ar trebui sa le multumesc ca mi-au demonstrat limitele propriei suportabilitati.

Ce fel de oameni sunt acestia, care se scobesc in nas in spatiul public? Nesimtiti? Cu tupeu? Neatenti? Neglijenti? Sau prea ocupati (preocupati) de mancarimea pe care o simt in trompa?!

As! – imi veti spune: e o simpla chestiune de educatie, de lectie elementara neinvatata la timpul ei!