Pădure, dragă pădure,
În tine sunt multe mure,
Nu mă spune la nime
C-am vărat o vară-n tine.
Lasă să mă spună frunza
Că ea mi-a ținut umbra.
După câteva luni bune, mă reîntorc în miez de noapte la Jurnal și caut un motiv să trag de ceas înainte. Îl găsesc la bunul prieten Lucian Blaga, într-una din paginile Antologiei de Poezie Populară.
În primul rând, că vara nu se pierde niciodată: ea se vărează, se trăiește zi de zi. Cu meniuri light, pline de vitamine. De când n-am mai fost în pădure? De când am trecut pe vitamine sintetizate, fabricate în laborator? Și cu ce folos?
În al doilea rând, secretele lumii reale nu se strigă nici din avion, nici din amvon. Cel care vede întregul pădurii, nu se poate bucura de copaci, și invers. Secretele nu se publică pentru bani – aceea e propagandă sau publicitate. Secretele nu se dezvăluie – asta o fac știriștii, la rubrica lor de senzațional. Cuvântul trebuie dat celui ce face fapte bune, măcar de l-am asculta, privind și imitându-l …
În al treilea rând – merită să cunoască un secret cel care se coboară până la detaliu. Fără cunoașterea amănuntelor, cum să ai pretenția înțelegerii? Frunza, cea care e în stare să absoarbă raza soarelui și să ofere umbră celui copleșit de toropeală.
Răcoarea codrului e totuși diferită de răcoarea toamnei.
Calin Diaconu 