Sfârșitul civilizației nu trebuie căutat neapărat în povestea unor cataclisme naturale (erupția unui vulcan) sau sociale (invazia unor migratori) … ci poate fi lesne observat în neputința acesteia de a avansa, de a civiliza pe mai departe, de a transforma pe cei rămași în urmă, urcându-i pe următoarea treaptă a evoluției lor.

Exact ca un drum de asfalt, care necesită pregătire (planificare, identificarea resurselor) și apoi implementare (sau execuție) atentă din partea unor specialiști, … tot astfel și civilizația trebuie să caute să se extindă spre periferie, pentru a duce ”asfaltul ei” până la ”capătul lumii”.

Capătul lumii – această convenție bună pentru stimularea exploratorilor meniți să-și depășească limitele – este acolo unde se termină suflul, benzina sau puterea de radiere a ceea ce noi numim ”bine”, ”modern”, ”util”, ”normal” … Nu e nici o dramă, dacă dincolo ar trăi oameni cu așteptări diferite (de exemplu, tradiționaliștii: cred că s-ar simți în elementul lor pe-o uliță neasfaltată și fără utilități). Tragedia începe în momentul în care, prin comunicarea universală oamenii lumii întregi ajung să facă parte din același sat (”satul global” – the global village).

Știind cu toții (mai mult sau mai puțin) aceleași lucruri, ne vom dori în cele din urmă să trăim … la fel?!

Aici nu s-a terminat un drum. AIci s-a terminat o zi de muncă (adică un timp) sau s-a terminat un buget (adică o resursă) ... Așa am inventat, cu mult timp înainte de-a se întâmpla, ”venirea americanilor”!

Aici nu s-a terminat un drum. Aici s-a terminat o zi de muncă (adică un timp) sau s-a terminat un buget (adică o resursă) … probabil așa am inventat, cu mult timp înainte de-a se întâmpla, ”venirea americanilor”!


Umbre pe nisip ...

Cata vreme omul face umbra pamantului, mai ales daca nu o face degeaba, poate spera in rasplata pentru faptele sale bune.

Umbra e ceea ce rezulta atunci cand omul absoarbe prin trupul său sursa luminii in drumul ei spre destinatia finala – ca e vorba de nisip, de zid sau de asfalt, totuna.

Spunem ca umbra este “reflectata” – in sensul de “proiectata” – pe o suprafata, si incercam sa extragem intelegerea din contururi pline de negrul opac. Intelegem forta formei, cat este de explicita in majoritatea cazurilor.

Spre deosebire de umbre, care se pierd odata cu lasarea intunericului general, urmele lasate de om pe pamant sunt de mai multe feluri, nu in ultimul rand: efemere si dainuitoare … artistice sau reziduale …

Am spune ca urmele nasc nostalgii, iar umbrele … intrebari!

Iata mai jos, urme ale unei noi “arte”, cea a driftingului – poza pe care Stefan ne-a transmis-o mai demult dar noi o publicam abia acum, cand suntem poate prea incercati de nostalgia unui asfalt curat si practicabil …

Arta contemporana ...