Abia astept sa ne intalnim Miercuri, 20 Septembrie 2017 – incepand cu ora 14,00 – la Magazinul YALCO din Sos Pipera nr 48, va fi un bun prilej sa ne cunoastem personal. Invitatia se adreseaza TUTUROR prietenilor proiectului Misiunea Casa.

Invitatie demo Dewalt

Meseriasi fara restrictii! Vino pe 20 septembrie la Yalco si afla cum poti lucra “Incredibil de flexibil”

Ce il multumeste cel mai mult pe un profesionist la uneltele pe care le foloseste?

Desigur, fiabilitatea si performantele tehnice.

Cand adaugi  mobilitatea, libertatea de miscare, deja nu mai vorbim doar despre un meserias multumit, ci despre unul cu adevarat fericit.

Ca sa afli mai multe despre avantajele extraordinare ale folosirii produselor din gama FLEXVOLT de la DeWalt, vino pe 20 septembrie, intre orele 14:00 si 17:00 la Magazinul Yalco – Pipera 48,  pentru un demo-show “Incredibil de flexibil”, care iti va arata concret cum poti lucra cu scule profesionale si performante.

Te asteptam la un demo-show intens, cu demonstratii inedite,  concursuri si probe de indemanare, tombola cu premii  si alte surprize.

Vom testa,  impreuna cu echipe dedicate DeWalt, primul acumulator convertibil 18/54V din lume, precum și gama inovativa de scule electrice  cu acumulator de 54V DeWalt XR FlexVolt.

Noul acumulator este complet compatibil cu sculele electrice cu acumulatori de 18V din gama DeWalt, cu optiunea de a amplifica voltajul la un nivel fara precedent de 54V, astfel incat să alimenteze scule electrice de mare putere.

Se vor intrece in testari  slefuitoare, polizoare,  fierastraie pendulare,  circulare , cu sabie, alligator, masini de gaurit si insurubat etc.

Participarea este gratuita !

In plus, vei avea sansa sa discuti in direct cu echipa Misiunea Casa si  alti pasionati de bricolaj, cu care poti face schimb de opinii si experiente.

Inscrie-te printre primii 20 si primesti automat un voucher cu discount pe care il poti folosi in cadrul evenimentului!

Forta si  super actiunea sunt la noi, iar sansele de castig sunt de partea ta!

 

 


Am ascultat recent – de Sărbătoarea Nașterii Sfintei Fecioare Maria – Evanghelia (Luca, 10, 38:42)  în care Marta și Maria sunt gazdele Domnului, rămânând surprinși de faptul că munca trudnică și îngrijorările pentru detaliu ale Martei  nu sunt răsplătite pe măsura așteptărilor noastre.

Mai mult, în ascultarea participativă – dar oarecum statică – a Mariei, nu regăsim aproape nimic din teribilul zbucium al goanei după rezultate, pe care spectacolul lumii de azi îl desfășoară ochilor noștri. Și totuși, Dumnezeu o preferă pe Maria. Ne întrebăm de aceea, cum funcționează ascultarea Cuvântului și ce avem de făcut, fiecare – după puteri? Este o întrebare pe cât de discretă, pe atât de individuală și nu suntem noi aceia în măsură să predicăm o soluție. Totuși, ne frământă la sfrșit de săptămână, câteva gânduri pe care le împărtășim celor care-și vor câștiga un pic de timp, de meditat.

Strâmta poartă a ascultării necesită multă trudă și renunțare, atât pentru cei chemați – cât și pentru cei nechemați. Pentru unii – cei chemați, aparent, lucrurile par mai simple, mai firești, și pare a ține doar de seriozitatea lor, să considere urgența convertirii. Pentru cei mai mulți însă, pentru majoritatea celor ca noi, grijile lumești sunt cele care ne copleșesc. Ne lăsăm asaltați sau ne creem (cu o dibăcie demnă de lucruri mai bune), false probleme, care apoi – culmea! -, ne supără cu realitatea lor … Avem o artă specială de a complica mereu lucrurile simple și, cel mai grav, găsim pretexte de a abandona lucrurile începute, lăsându-le așa, la jumătatea drumului …

Spuneam însă că și pentru cei chemați, poziția ghemuită (la picioarele Domnului), nu este una tocmai comodă. Mă gândesc (fără a mă considera deloc unul dintre aceștia puțini), câtă grijă trebuie alocată constanței în slujire; câtă consecvență folosirii exemplului propriu – pentru a susține cu fapta ceea ce ei predică vorbind …

Mă liniștesc, spunându-mi că marele secret al ascultării în atari condiții, nu poate fi în altă parte, decât în voia bună, într-o stare a veseliei sufletești, a abandonului încrezător în Voința Celui care pe toate le poate”Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.” (Marcu, 10, 27)

marta-si-maria

 


Am auzit spunandu-se ca pacatul este fata de Dumnezeu, iar fata de semenii nostri – este greseala.

Ma intreb azi, ce se intampla atunci cand păcătuim fata de Adevar (considerand ca Adevarul si Dreptatea sunt la Bunul Dumnezeu), si de aceea sa incep prin a enumera cateva forme ale minciunii, pe care le intâlnim la tot pasul:

  • exagerarea, inflorirea Adevarului – poate duce la ofilirea sufletelor, caci Adevarul nu are nevoie de nimic in plus fata de ceea ce este;
  • omisiunea, ascunderea Adevarului – poate duce la ratacire, caci  Adevarul este Lumină iar minciuna pierderea timpului;
  • inexactitatile voite, aproximarile, extragerea din context – pot duce la inflamare, la revolta, la ridicarea unor semne de intrebare care nelinistesc sufletele noastre – exact efectul invers al Adevarului, care e aducător de Pace și de Bine.

Atunci cand arătăm respect fata de Cuvant – fie cel scris, fie cel vorbit – o facem pentru ca intelegem importanta dar si pericolul nuantelor, constientizam unicitatea Adevarului si exersam retinerea ca forma a dragostei fata de aproapele. Nu suntem pusi sa-i judecam, ci suntem chemati sa-i iertam pe cei cărora le gresim. A face altfel, ar fi pacat fata de Cel care ne-a creat.

sf Pavel

Sfantul Apostol Pavel – (1 Cor 15,9: ”Caci eu sunt cel mai mic dintre Apostoli, nevrednic sa fiu numit apostol, caci am prigonit Biserica lui Dumnezeu”) este reprezentat ca aparator al Legii (purtând ferm sabia cuvantului). Astazi, sabia păstrării Adevarului a fost inlocuită cu o lupă a măsurării audientei (dar cu ce preț?!) … 


Lectura capitolului al patrulea al tratatului ”De docta ignorantia” (scris la jumătatea secolului al XV-lea de către cardinalul Nicolaus Cusanus), ne oferă premisele și confortul unui raționament care ne asigură că Dumnezeu este și Pace și Iubire, în același timp …

În drumul nostru prin această Vale a Plângerii, se întâmplă întâlniri și au loc despărțiri de cei dragi: nici întâlnirile nu sunt întâmplătoare, nici despărțirea nu ne este definitivă, câtă vreme Iubirea și Pacea ne sunt oferite spre hrană sufletească.

Gândul nostru este astăzi alături de prietenul nostru drag, Doctorul Paul Bunuș – spre întărire sufletească, la ceas de rămas bun … 

Când ne-am întâlnit cu Părintele său, Domnul Florin Bunuș – Doctor în Chimie al Universității din Durham, în cel mai primitor apartament pe care l-am cunoscut, în urmă cu mai bine de trei decenii … și spunându-i câte ceva despre preocupările legate de Friedrich al II-lea al Prusiei ca despot luminat, ne-a cerut spontan lămuriri legate de … ”Kartoffelkrieg”-ul pe care regele prusac l-a purtat cu Iosif, fiul Mariei Tereza!

Oameni ca Domnul Dr. Florin Bunuș, care cuprind în mintea lor infinitul cunoașterii, au avut un rol decisiv în formarea noastră, într-o vreme în care se cuvenea să ascultăm mai mult și să punem mai multe întrebări. Astăzi, ajunși la rândul nostru la vremea întrebărilor, ne bucurăm când cineva ni le adresează … și ne consolăm cu gândul că așa va fi, mereu!

 

Superlativul reduce gradele de comparație, până la dispariția lor completă: nimic nu poate depăși necuprinsul, nici pe cel mare – și nici pe cel mic … Infinitul nu poate fi cuprins, nici cu mintea și nici ca posibilitate. De aceea, infinitul mare și infinitul mic, coincid.

Neputând fi depășit, infinitul e identic cu sine: cu cine să-l comparăm?

Infinitul, pentru că nu poate fi comparat și nici depășit, rezultă că este identic cu sine însuși: infinit-de-marele și infinit-de-micul sunt de fapt, unul și același lucru!

Putem deci afirma că superlativul absolut e speculativ, câtă vreme nu-l pot cuprinde nici măcar cu mintea, darămite cu ruleta.

Plecând de la cele de mai sus, ce vom spune despre Supremul Frumos și despre Supremul Bine? Că sunt Pace și Iubire …

Dumnezeu este Iubire … Infinitul cel mare, care strânge totul laolaltă în ceea ce numim Univers.

Dumnezeu este Pace … Infinitul cel mic, al punctului unic la care se reduce totul și de la care a pornit totul cândva, când lucrurile și vremurile au fost puse în mișcare de El: stabilitatea concentrată a punctului, tăria păcii ca izvor premergător vieții …

Pacea – punctul, firea Lui. Iubirea – unitatea universului, firele țesăturii Lui.

Pacea e frumoasă iar Iubirea e bună: vedem frumosul ca armonie și simțim iubirea ca încălzire a inimii. Îl putem deci cunoaște pe Dumnezeu – dar numai după ce admitem limitările propriei noastre finitudini și ne împăcăm gândurile la granițele propriei noastre limitări: suntem imperfecți – dar putem fi uneori, unii dintre noi, gazde ale perfecțiunii.

Șlefuind propria-ne imperfecțiune, ce facem altceva decât să ne împăcăm în cele din urmă cu gândul egalității firii noastre, ignorante?!

Și așa, mai departe, noilor generații …

 

 

 


Eseu despre insulte, huligani și votul nepăsător (prin ridicarea de formă a mâinii)

Sunt unii care nu cred. Și sunt alții care – crezând că nu au de găsit nimic (sau au găsit deja tot ce le trebuie), nu mai caută.

Pentru unii, îndoiala duce spre bucuria unei rațiuni care (le) confirmă existența, diferită de a regnului animal. Altora, îndoiala li s-a pietrificat în necredință. Dar dacă toți avem îndoieli – sau, mai bine spus: toți suntem la un moment dat încercați de îndoială, se cuvine să ne întrebăm:

  1. Cum să reacționăm, atunci când ne îndoim?
  2. Care sunt efectele lipsei de îndoială (ale falselor certitudini)?
  3. Care sunt adevăratele rădăcini ale speranței?

 

Iată câteva sfaturi pe care le desprindem din Scrisoarea Sfântului Pavel către Romani (cap 15, 1-7).

Mai întâi, atunci când ne îndoim – să ne amintim ai cui suntem. Nu putem spune că suntem ai noștri, deci nu trăim exclusiv pentru noi înșine. Când ne îndoim, să căutăm să facem un bine aproapelui nostru, să-l ajutăm cu o faptă caritabilă: un pahar de apă celui însetat, o bucățică de pâine celui flămând sau o hăinuță celui gol. Să căutăm a privi în ochi văduvele și orfanii.

Dacă ajungi a crede în propria ta dreptate, mai mult decât în ordinea morală a lumii (acuzând ipocrit lipsa acesteia – pretextul oricărei revoluții), ai două soluții la îndemână: fie te retragi din societate (ca semn al propriei revolte față de orânduirea sau alcătuirea nedreaptă a lumii) sau te dedai actelor de huliganism, de insultare a ordinii morale a societății, pe care nu o simți funcțională sau a cărei lipsă o resimți ca pe-o durere insuportabilă. Întrebarea dacă huliganismul este sau nu justificabil în anumite condiții, mă tem că are un răspuns negativ – pentru că riscul derapajelor este formidabil. Istoria (pentru noi românii, chiar cea recentă!) consemnează titlul onorific de ”huligan” ca opus al ”activistului”, supus ierarhiei și disciplinei de partid, fără un discernământ propriu și slujbaș fără inimă al unui regim dictatorial.

Pentru că starea de revoluție – ca și cea a trăirii unui cutremur – nu se poate permanentiza, avem nevoie de certitudini, avem nevoie de trăirea la propriu a sentimentului revigorant de speranță. Evoluția – propusă de Sfântul Pavel ca o alternativă a revoluției, se definește ca înfăptuire a dreptății față de aproapele, ca pace frățească și bucurie a inimii (în special pacea frățească cred că e hopul care, odată trecut, ne ajută mult în relația cu aproapele …).

Este unanimitatea o himeră? Depinde unde o căutăm. În lumea care se țese în jurul dictatorilor (care se cred un fel de semizei pe pământ),  am cunoscut falsitatea unanimității, simulată prin ridicarea simultană a mâinilor (mai degrabă un exercițiu fizic decât unul intelectual … căci în timpul congreselor partidului comunist, votul era o formalitate iar ridicatul simultan al mâinii, confirmarea deplină a farsei democratice).

În Sfânta Biserică, unanimitatea se înțelege ca dar divin (una anima = o inimă, un cuget, o simțire) și presupune un curaj formidabil: curajul celor tari de a se îngriji de cei slabi, curajul de a trăi responsabil – pentru celălalt, curajul carității. În limba germană – UNANIMITATEA așa se și cheamă: EINMÜTIGKEIT* – și așa o și înțelegem mai bine: este curajul unei societăți de a se strânge în jurul celor slabi, pe care-i recunoaște ca fiind ai săi, pe care este determinată să-i apere și în care își găsește un scop și o menire. E conștiința responsabilității și nicidecum o oarbă ascultare.     

Avem nevoie de răbdare, statornicie și mai ales de îmbărbătarea și alinarea Sfintelor Scripturi pentru a rămâne unanimi, în jurul fraților care au mai mare nevoie de rugăciunile noastre și în jurul Preoților pe care ni I-a dăruit Bunul Dumnezeu, al cărui Sfânt Nume fie binecuvântat în veacul veacului, Amin!

(București – în 23 Iulie 2017)

___________________________________________

* în limba germană ”ein Mut” s-ar traduce cu ”un (singur) curaj”, ”o (singură) voință”. Unanimitatea poate genera unitate, doar dacă pleacă din inima încălzită de bunătate a fiecăruia (una anima), de aceea este un dar divin … putem să ne unim, dar doar în jurul Aceluia care ne iubește ca pe Fiul Lui, ca fii ai Lui, ca frați ai Fiului Lui … în grija pe care o purtăm aproapelui nostru!