În 4 Martie 1977, fix la ora 21:22:22, avea să înceapă unul din minutele cele mai lungi din viața mea.

Pământul s-a cutremurat, blocul din patru etaje a început să salte și să se scuture de parcă s-ar fi străduit să călărească un demon nărăvaș, iar familia noastră s-a strâns laolaltă în holul cel mic al apartamentului de trei camere aflat pe colț, la ultimul etaj … Singurul care a înțeles ce se întâmplă – fiindcă a trăit pe pielea lui cutremurul din 1940, a fost Tata. Doar el știa că nu avem ce face mai mult decât să stăm liniștiți pe lângă tocul ușii, și să ne rugăm, împreună.

Minutul cel mai lung a trecut în cele din urmă, dar amintirea vie a furiei pământului, noaptea petrecută în mașină, în fața blocului, curajul de a aduce din casă ”pături pentru copii”, discuțiile despre ”falia din Vrancea” și plecarea prematură a Maestrului Toma Caragiu (suntem cu toții egali în fața morții) – m-au ajutat să înțeleg unul din aspectele fragilității noastre: fără vreo urmă de fatalitate, recunosc că suntem ”prea mici” în fața răului ce poate veni peste noi – în orice clipă!

Nu suntem făcuți pentru instabilitate. Pașii noștri au nevoie de o cărare solidă, iar liniștea pământului e o condiție a vieții, un leagăn ce ne oferă siguranță și nu zbucium. Problema apare fiindcă aparent nu avem capacitatea de a aprecia liniștea și pacea, dacă nu trecem (la propriu) printr-un cataclism: fie el natural, sau cauzat de om.

Au trecut 46 de ani de-atunci și observ că această dată nu are nevoie de vreo adnotare specială în agendă sau în calendar. Dacă e 4 Martie, știm ce a fost și știm că următoarea generație va avea parte și ea, de ”înțelepțire”, atunci când va veni vremea împlinirii timpului.

Sunt câteva lecții ale acestei zile, pe care aș dori să le consemnez, aici. 

Mai întâi, m-am gândit la moloz și transformarea ”peste noapte” a peisajului urban, în ruină. Blocurile gri se varsă pe asfalt, înecând străzile. Praful albicios acoperă hainele și intră în plămâni. Ai parte de suferință, chiar și atunci când privești din fața televizorului. Ruinele înseamnă vieți curmate, fie că vorbim de Turcia sau Siria – țări care se află în conflict, și care au fost chemate să recunoască limbajul comun al compasiunii, fie că vorbim de Ucraina, acolo unde durerea pierderii unei vieți sau a unui cămin de care viața însăși depinde, pare a fi aceeași. Numai că, vedem bine cum cauza molozului poate fi diferită. 

Omul și Natura – amândoi sunt fragili și periculos de puternici, în același timp. Omul care se face lup împotriva omului, și natura care pedepsește lipsa de profesionalism a constructorilor și dezvoltatorilor imobiliari. 

Ruinele pot să apară ”peste noapte” și, indiferent de cauza lor ele trebuie analizate. Legile după care protejăm viața, trebuie adaptate, pentru că nu e deloc firesc și nici acceptabil, să fie bombardate blocurile civililor. După cum nu e firesc să lipsească răspunderea statului față de specialiștii al căror statut și pregătire e pusă în slujba arhitecților și în plata dezvoltatorului, mă refer la inginerii structuriști și la geotehnicieni. Evaluarea seismică a clădirilor trebuie adăugată obligației de avea un certificat energetic – e o responsabilitate comună, atât a proprietarului cât și a comunității.

Foamea de profit și frica de a pierde frânele puterii le ”între vedem” prin ruine, le surprindem cu ochiul celui care nu se teme să cunoască adevărul, pentru a îndrepta starea de lucruri. Dar nu putem impune o lege a compasiunii – ea se trăiește interior, bunătatea iese la iveală în clipele de încercare. Testul de solidaritate al Europei, în jurul regiunilor predispuse la cutremur și la război nu poate fi trecut post-factum: nu se acoperă cu bani pierderea unei vieți omenești. Trebuie să-i pregătim mai bine pentru cutremur pe cei expuși acestui risc, iar pe cei supuși ororilor războiului, trebuie să-i ocrotim cu măsuri mai ferme.  

Simțim că viitorul are nevoie de protecția divină. Am intrat într-o perioadă a luptei pentru continuarea vieții (când succesul se măsoară prin rezistență). În neputințele noastre surprindem palpabil miracolele, atunci când auzim de acțiunile de salvare care au avut succes după zile de căutări.  

Înțelegem cum bunătatea și voința echipelor de salvare se împletește cu forța supraomeneasca și voința sinistratului prins sub dărâmături, în imobilizarea forțată a cavoului de moloz, dovedind ce înseamnă răbdarea dusă la extrem, în încleștarea mortală a pământului, a întunericului, a setei și foamei dar mai ales, a neliniștii de a fi fost abandonat de viu în singurătatea sicriului … 

Să privim cu mai multă atenție la molozul din cutremure și din bombardamente, fiindcă el ne vorbește despre darul vieții, despre zilele numărate ale timpului, despre forță și fragilitate, deznădejde și compasiune … dar și despre validitatea legilor care ne guvernează.

Pe de altă parte, înțelegem că este foarte dificil pentru generațiile care nu au trăit pe pielea lor cutremure majore, sau care nu au cunoscut războiul, să-și antreneze compasiunea sau să manifeste empatie față de suferințele celuilalt. Acest dar este suprafiresc, dar credem că poate fi ”antrenat” prin educație – iar flagelul nepăsării poate fi combătut, fiindcă în adâncul umanității noastre e ascunsă omenitatea. Ce avem de câștigat, dacă o descoperim?    


Zeița Justiției, preocupată de tehnologie. Tablou 3D realizat cu Dall-E.

Salut, cum am putea numi două legi care funcționează ”în tandem” perfect, completându-se una pe cealaltă?

Salut, există multe exemple de legi care funcționează împreună, îmbunătățind în mod colectiv eficacitatea lor. În continuare, îți voi prezenta câteva exemple:

  1. Legea privind protecția datelor cu caracter personal și legea privind securitatea cibernetică – Aceste două legi funcționează împreună pentru a proteja datele cu caracter personal și pentru a preveni încălcările de securitate cibernetică. Legea privind protecția datelor cu caracter personal stabilește reguli privind colectarea, utilizarea și transferul datelor cu caracter personal, iar legea privind securitatea cibernetică impune reguli stricte privind protecția datelor și prevenirea atacurilor cibernetice.
  1. Legea privind drepturile de autor și legea privind proprietatea intelectuală – Aceste două legi se completează întrucât protejează lucrările creative și invențiile. Legea privind drepturile de autor protejează drepturile de autor ale unor lucrări literare, artistice și muzicale, în timp ce legea privind proprietatea intelectuală oferă protecție pentru invenții și alte proprietăți intelectuale.
  1. Legea privind impozitul pe venit și legea privind impozitul pe proprietate – Aceste două legi sunt strâns legate deoarece împreună ajută la finanțarea guvernului și la echilibrarea bugetului. Legea privind impozitul pe venit impune un impozit pe veniturile individuale și corporative, iar legea privind impozitul pe proprietate impune un impozit asupra proprietăților imobiliare.

Acestea sunt doar câteva exemple de legi care funcționează împreună pentru a crea un sistem legal eficient și coerent. Există multe alte exemple de legi care se completează reciproc pentru a îndeplini obiectivele comune.

Care e denumirea juridică a legilor care se completează reciproc?

Nu există o denumire juridică specifică pentru legile care se completează reciproc. Cu toate acestea, conceptul de interdependență a legilor este important în sistemul juridic și este luat în considerare atunci când se dezvoltă și se aplică legile.

În general, legile care se completează reciproc și se bazează pe interdependență sunt parte a unui sistem legal coerent și ar trebui să fie dezvoltate și aplicate astfel încât să își îndeplinească obiectivele comune și să evite contradicțiile sau suprapunerile. De asemenea, ar trebui să existe o coordonare între agențiile și instituțiile guvernamentale responsabile de aplicarea legilor pentru a se asigura că legile se completează reciproc în mod corespunzător și că nu există conflicte între ele.

Cand două legi se completează obligatoriu una pe cealaltă, ce tip de situație juridică avem?

Situația juridică în care două legi se completează și trebuie să fie aplicate împreună pentru a atinge un anumit scop se numește interdependență a legilor.

Interdependența legilor este un concept important în sistemul juridic, întrucât ajută la menținerea coerentă și consecventă în cadrul sistemului legal. Atunci când două sau mai multe legi sunt interdependente, ele se completează reciproc și trebuie să fie aplicate împreună pentru a îndeplini obiectivul comun.

De exemplu, legea privind protecția mediului poate fi interdependentă cu legea privind controlul poluării aerului, deoarece ambele legi se concentrează asupra protejării mediului și reducerea poluării. În acest caz, cele două legi trebuie să fie aplicate împreună pentru a asigura o protecție adecvată a mediului.

Interdependența legilor poate fi recunoscută prin prevederile legale care fac trimitere la alte legi sau prin regulile sau condițiile care sunt impuse prin aplicarea legii. De asemenea, interpretarea și aplicarea corectă a legii pot fi influențate de legile interdependente.

Cum se numește legea care impune și deopotrivă ajută la împlinirea sarcinilor?

Nu există o denumire juridică specifică pentru o lege care impune și deopotrivă ajută la împlinirea sarcinilor. Totuși, există mai multe legi și reglementări care impun obligații și responsabilități, dar în același timp oferă și resurse și sprijin pentru a ajuta oamenii să îndeplinească aceste obligații.

Un exemplu de astfel de lege este Legea privind accesul egal la oportunități de angajare și egalitatea de șanse. Această lege impune obligații asupra angajatorilor de a oferi oportunități egale de angajare tuturor candidaților, fără discriminare pe bază rasială, de gen, de orientare sexuală sau de alte caracteristici protejate. În același timp, legea oferă și resurse și sprijin pentru a ajuta grupurile dezavantajate să se pregătească pentru angajare, să caute locuri de muncă și să obțină resurse pentru dezvoltarea carierei lor.

Un alt exemplu este Legea privind accesul la educație. Această lege impune obligații asupra guvernului și a instituțiilor educaționale de a oferi oportunități egale de educație tuturor, fără discriminare pe bază rasială, de gen, de orientare sexuală sau de alte caracteristici protejate. În același timp, legea oferă și resurse și sprijin pentru a ajuta elevii și studenții din grupurile dezavantajate să aibă acces la educație de calitate și să își îndeplinească potențialul.

În general, legile care impun obligații și în același timp oferă resurse și sprijin sunt importante pentru a ajuta oamenii să își îndeplinească sarcinile și să beneficieze de drepturile lor. Aceste legi sunt parte a unui sistem legal coerent și ar trebui să fie dezvoltate și aplicate astfel încât să își îndeplinească obiectivele comune și să sprijine dezvoltarea socială și economică.

Există conceptul de ”lege ușoară” și ”lege grea” – respectiv, în funcție de mijloacele de care membrii societății dispun, pentru a le împlini? (cunoști expresia ”a împlini legea”?)

Expresia “lege ușoară” și “lege grea” nu sunt termeni juridici oficiali, dar acești termeni pot fi folosiți pentru a descrie modul în care legile sunt percepute de către membrii societății.

Expresia “lege ușoară” se poate referi la legi care sunt percepute ca fiind mai ușor de îndeplinit sau care impun sancțiuni mai puțin severe pentru încălcarea lor. De exemplu, o lege care impune o amendă pentru o infracțiune minoră poate fi considerată o lege ușoară. În general, aceste legi sunt văzute ca fiind mai accesibile și mai puțin restrictive pentru membrii societății.

Pe de altă parte, expresia “lege grea” se poate referi la legi care sunt percepute ca fiind mai dificil de îndeplinit sau care impun sancțiuni mai severe pentru încălcarea lor. De exemplu, legile care impun pedepse severe pentru infracțiuni grave sau care implică reguli și reglementări complexe pot fi considerate legi grele. Aceste legi sunt văzute de obicei ca fiind mai restrictive și mai dificil de respectat pentru membrii societății.

Expresia “a împlini legea” se referă la respectarea legii sau îndeplinirea obligațiilor și cerințelor legale. Acest termen poate fi folosit în orice context în care o persoană sau o organizație trebuie să respecte legile și reglementările. În general, îndeplinirea legii implică respectarea tuturor aspectelor legii, indiferent dacă este considerată o lege ușoară sau o lege grea.

Este important să menționăm că toate legile sunt importante și trebuie respectate, indiferent de complexitatea sau severitatea lor. Dacă o persoană încalcă o lege, indiferent de tipul acesteia, există consecințe și sancțiuni care pot fi impuse conform legii.

Cum s-ar numi – în termeni juridici, ”gradualitatea legii” – în sensul în care, pe măsură ce un cetățean este mai educat și cu mai multă experiență (sau cu o funcție mai înaltă în stat), ar trebui să aibe o responsabilitate mai mare?

Conceptul juridic de “gradualitate” se referă la principiul conform căruia sancțiunile legale sau măsurile disciplinare trebuie să fie proporționale cu gravitatea infracțiunii sau a încălcării comise. Cu alte cuvinte, principiul gradualității implică aplicarea sancțiunilor în funcție de gravitatea faptei, astfel încât să existe o relație proporțională între fapta comisă și sancțiunea impusă.

În general, principiul gradualității se aplică tuturor cetățenilor, indiferent de nivelul lor de educație sau de experiență, sau de poziția lor în stat. Cu toate acestea, în unele cazuri, legea poate impune sancțiuni mai severe pentru anumite infracțiuni sau încălcări comise de persoane care au funcții mai înalte în stat sau care sunt considerate a avea un anumit grad de responsabilitate.

În aceste cazuri, principiul gradualității poate fi adaptat astfel încât sancțiunile să fie proporționale cu nivelul de responsabilitate al persoanei respective. De exemplu, un funcționar public care comite o infracțiune legată de corupție poate fi sancționat mai sever decât o persoană obișnuită care comite aceeași infracțiune, întrucât funcționarul public are o responsabilitate mai mare în ceea ce privește gestionarea banilor publici sau a altor resurse.

În general, principiul gradualității este un principiu important în sistemul juridic, întrucât ajută la asigurarea justiției și a egalității în fața legii.

Ce părere ai: oamenii au conceput și scris legile, pentru a fi perfecți sau pentru a fi (mai) fericiți?

Scopul legilor poate varia în funcție de contextul istoric, cultural și politic al societății care le-a creat. În general, însă, oamenii au conceput și scris legile pentru a ajuta la menținerea ordinii sociale și pentru a promova valori precum justiția, egalitatea, siguranța și bunăstarea.

Într-un sens, legile au fost create pentru a ajuta la construirea unei societăți în care oamenii să poată trăi împreună în pace și armonie. Legile pot ajuta la prevenirea și combaterea infracțiunilor, la protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și la promovarea bunăstării și progresului social și economic.

În același timp, legile sunt, într-un fel, o expresie a valorilor și aspirațiilor unei societăți într-un anumit moment al istoriei. De exemplu, legile care promovează drepturile civile și egalitatea au fost scrise în multe țări în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, ca răspuns la lupta împotriva discriminării și a injustitiei.

În esență, legile au fost concepute pentru a ajuta la construirea unei societăți mai bune, în care oamenii să poată trăi în siguranță și fericire. Cu toate acestea, procesul de creare și implementare a legilor poate fi complex și implică o serie de factori, cum ar fi puterea politică, influențele culturale și economice și schimbările sociale și tehnologice.


Nimic rău dacă un tânăr de azi se pregătește să intre în politică! E însă foarte important ca Statul – prin sistemul său educațional (care ar include reglementări ale mass-media, fără suprimarea libertății de exprimare), să-i ofere acelui tânăr în formare, acces la reguli și exemple care să-i satisfacă impulsul creativ, fără a-i mutila sufletul …

Prima întrebare ar fi aceasta: ce pericole iminente îl pasc pe tânărul doritor de a se pune pe sine, cu energiile și priceperea sa, în slujba binelui comun? 

O a doua întrebare: pot fi evitate aceste pericole – și dacă da, cum? Ce reguli ar putea fi urmate pentru a dezvolta caractere puternice și hotărâte în transformarea înnoitoare a societății?

Apoi abia, ar urma să căutăm exemplele care merită incluse în galeria modelelor de urmat.

Banii sunt bolnavi de inflație și gura contemporanilor, de vorbe multe … așadar, cât mai succint, vom încerca să explicăm pericolul banului (inspirați de cuvintele de început ale Sf Antonie cel Mare, cel pus să deschidă cele 12 volume ale Filocaliei):

  • Banii îți oferă o amăgire vremelnică, fiindcă nu te poți sprijini pe ei: nu-ți cumpără nemurirea, poate doar ”fericirea de moment” (pe care fiecare și-o definește după standardul propriului egoism);
  • Banii îți hrănesc iluziile și dezvelesc urâțenia caracterului (ce nu e gata să facă omul, pentru bani? fiecare are ”prețul” său?);
  • Banii limitează orizontul și visarea: te blochează în activități materiale – cum să-i înmulțești, plăcerea de a-i număra încă o dată, gestul de a-i atinge, de a-i arăta altora – vezi boala exhibiționismului, în diferite exprimări – de la maneliști (în celebra expresie ”fără număr, fără număr”) la pozele lui Floyd Mayweather cu milionul de dolari sau interviurile de la palat – marca Gigi Becali, etc., etc.

Ar fi totuși, câteva întrebări utile, pentru cei care simt că trebuie să pună în ordine raportul lor corect cu banii, și anume: 

  • Cum am venit pe lume? Îmbrăcat sau gol?
  • Ce voi lua cu mine la plecarea din această lume? 
  • Când am dat ceva cuiva, fără să fi primit, mai înainte?

Așadar, pentru a răspunde la prima întrebare, cred că raportul tânărului politician cu banii – e acel aspect fundamental, ce trebuie clarificat imediat ce-a auzit chemarea de a se pune în slujba binelui comun. Intrarea în politică poate pleca de la expresia: ”Nu cumva suntem prea săraci pentru a face politică?”, înțeleasă atât ca detașare nobilă față de grijile mundane – cât și ca orientare spre aspectele spirituale ale vieții sociale. Binele comun pleacă de la sănătate și educație, a sufletului și trupului, deopotrivă!

Regulile prin care pot fi evitate numeroasele pericole ce-l pândesc pe tânărul politician țin de cultivarea unui ”suflet rațional”: este vorba de alegerile înțelepte, de puterea discernământului – fiindcă omul are de ales între mai multe opțiuni.  A discerne între bine și rău, presupune orientarea spre lumină, iar în lupta zilnică pe care o ducem cu slăbiciunile noastre, această lumină e dată de următoarele virtuți puternice (formatoare de caracter):

  • Înfrânarea (puterea de a ne abține de la răul care ne face rău);
  • Suferirea răului (puterea de a ne abține să răspundem răului cu aceeași monedă);
  • Neprihănirea (puterea de a ne abține de la inglodire);
  • Stăruința (puterea de a insista în bine, fără a urmări binele personal);
  • Răbdarea (de a nu ne pripi, de a-l asculta pe celălalt, de a fixa cunoașterea în șuruburi până când ajungem să putem explica fenomenele pe care dorim să le transformăm în ”mai bine”).

Oare sunt medicii obligați să facă binele? Sunt ei obligați să spună adevărul, pacienților care vin la consult? 

Oare profesorii sunt obligați să se pregătească în mod constant, pentru a servi adevărul (cât mai atractiv), elevilor și studenților care sunt avizi de cunoaștere?

Care sunt atunci obligațiile politicianului? Ce este binele comun?

Și acum, la final – să ne propunem o lectură a unui document preluat din site-ul Bibliotecii Universitare din Cluj. L-am ales pentru că se împlinesc astăzi 70 de ani de la trecerea la cele veșnice a dr Iuliu Maniu. 

Câteva întrebări, pentru tânărul politician, după ce va avea curiozitatea de a parcurge Discursul din 1934 a celui ce a fost numit Sfinxul de la Bădăcin (textul integral, aici)… Care e sensul și scopul politicii noastre externe? Complexitatea raporturilor între unire și pace? Cine sunt dușmanii păcii și cum ne adresăm lor? Care e interesul național? Care e principiul subsidiarității și al solidarității? Ce înțelegem prin Tratat de Colaborare, Alianță, Confederație, Uniune …? Cum ne raportăm la Marile Puteri? Care sunt valorile comune ce stau la baza unei Uniuni? Cum ne adresăm puterii ce guvernează, când noi  suntem în opoziție? Cum ascultăm vocea puterii, când suntem în opoziție? Cum asigurăm continuitatea profesioniștilor care se pun în slujba Țării? Ce putem învăța de la trecut, pentru a nu greși din nou? Când mi-am propus să ajung la Sighet, la Memorial? Ce știu despre greco-catolicismul românesc? Ce știu despre ocupația sovietică a României?…


Vânarea urșilor este permisă la noi în țară, însă doar cu aviz de ministru. Oamenii nu pot (fiindcă nu au voie!) să se apere, riscând dosar penal: dacă răpun o fiară protejată de lege, intră la pușcărie. În Vest, lucrurile stau altfel. Sălbăticiunile sunt identificate genetic, monitorizate și urma lor e ținută (fără acord GDPR), într-o bază de date. Ai lor au numere, ai noștri sunt anonimi (încă).

Anul 2023 ar putea aduce o schimbare, fiindcă subiectul ”animal sălbatic vs. animal îmblânzit” a intrat spectaculos și abrupt pe ordinea de zi (și pe agenda personală, presupunerea ne aparține), a chiar Președintei Uniunii Europene.

Cum așa?

Aliatul (nesperat) al țăranului român este de data aceasta, exemplarul Canis lupus numit GW950m – un lup care a dat o raită anul trecut prin comuna Beinhorn, parte din orășelul Burgdorf, din regiunea Hanovra în Saxonia Inferioară (Germania).

Mânat de instinctul său de prădător, lupul a atacat cu sânge rece ce-a găsit având sânge cald, în poiana din pădurea alăturată. Un ponei (probabil prea sigur pe sine? cu ținută de pur-sânge?), pe nume Dolly, care de 30 de ani făcea parte din Familia Ursulei von der Leyen. Stare de șoc: cum a fost posibil?!

Justiției din Germania i-a trebuit o lună de zile să-l pună pe-o listă a morții pe GW950m. Atenție, furia a fost atât de mare, încât l-au pus atât pe el cât și întreaga lui haită. Adică exterminarea neamului și a genei rele … Deh, lupul rău, e acela care ne-atacă oile noastre, nu-i așa?

Deși lupii sunt specie protejată în Europa, cineva (nu e clar dacă Familia von der Leyen sau un avocat susținător al drepturilor fermierilor nemți) a depus o Cerere pentru aprobarea unei Excepții Speciale de la Legea speciilor protejate (astfel, lupul GW950m a devenit, cu acte în regulă, fugar)

Mai mult, după moartea poneiului Dolly, Ursula a dat semne ale puterii de care știe să se folosească, cerând oficialilor din Comisia Europeană să reevalueze strictețea regulilor care protejează lupii în Europa.

Mă gândesc: poate avem și noi, la Ministerul Mediului, o analiză (în detaliu) și o statistică (la zi) a crimelor semnate de lupi și urși anonimi, neînregistrați încă într-o bancă de date genetică … sau măcar rapoarte ale știrilor care au apărut în presa dințara noastră, în ultimii doi-trei ani?

Ar fi momentul propice ca vocea fermierilor și pădurarilor români să se facă auzită în cadrul Comisiei Europene? Poate ar fi timpul ca la rândul nostru, să numărăm capetele sălbatice de la noi din țară și să le recoltăm

Imagine GIF, desen animat – caricatura reprezentând pe Ursula care ”a luat în vizor” sângerosul lup ce i-a ucis poneiul preferat. Sursa: Politico https://www.politico.eu/article/ursula-takes-on-the-big-bad-wolf/


Imagine realizată cu Dall-E, reprezentând pe Sf Benedict de Nursia, alături de copii … Putem învăța virtuțile, în joacă? Da, dacă nu le luăm în bășcălie …

Cine nu se îndoiește că există câteva grame de suflet în fiecare om, acela poate observa cu interes capacitatea acestui organ aparte, de a se mărturisi pe sine în două moduri distincte: (1) prin vorbe și (2) prin fapte.

Vorbele sufletului sunt de regulă șoaptele mărturisitoare. Uneori, poate chiar cu ultima suflare – numai Bunul Dumnezeu știe când și dacă va avea loc acest moment -, sufletul este chemat să-și mărturisească credința. De obicei, în fața unuia care aparent îl chinuie, pentru a-l pune la încercare. Martiriul însă poate fi pecetluit și cu tăcerea, atunci când sufletul refuză să-L nege prin vorbe mincinoase pe Creatorul său. Dacă și tăcerea sufletului este relevantă, cu atât mai mult, să ne ferim de vorbe mari despre respirația ființei noastre, pentru că ele nu au trecere în fața Celui care ne cunoaște intențiile (Omul va fi judecat după intențiile sale? – de reflectat).

Faptele sufletului ne caracterizează și ne scriu povestea vieții. Există expresia ”suflet hain” (din turcescul hayin – adică trădător, nemilos, obsedat/posedat de rele, perfid), și există de asemenea ”suflet candid”, care-și trage rădăcina din latină – candidus însemnând ”alb strălucitor”, cu sensul de candelă luminoasă, aprinsă, ce poate fi reprezentarea unor oameni nevinovați și cu o morală fără cusur… doar că de-aici, să observăm în treacăt cum candidus și-a mărit familia în limba română, devenind rădăcină transformatoare pentru: in-candescent, incendiu, încing … (Oare marii revoluționari candizi, au fost conștienți de incendiile pe care le vor declanșa? – de reflectat).

Dacă descoperim că există o contradicție între cele două moduri mărturisitoare pentru una și aceeași persoană, atunci îi putem lesne observa în exprimare o tensiune, o agitație ce încearcă să spună una și între timp, face alta. 

Această dihotomie are o explicația simplă: chiar de voi fi crezut aici, pe Pământ, chiar de-i voi  amăgi sau înșela pe cei care mă ascultă, dacă nu voi ajunge să fac binele, nu voi ajunge să stau în fața lui Dumnezeu.

Altfel spus, dacă simt sufletul prea plin și am o aplecare de a-L mărturisi pe Creatorul meu, mai întâi o voi face prin fapte bune, ascultând de Lege. Importanța vorbelor este în acest caz, secundară. În prim plan, e ascultarea Cuvântului, care devine Lege interioară. Întrebarea pe care ne-o punem, aparent de-a lungul întregii vieți, este aceasta:Când devine Cuvântul o armă, o faptă bună, care transformă și îndreaptă orientarea noastră spre Adevărul care este Lumina de un Alb Strălucitor?”

Reflectând la această întrebare fundamentală, vom îndrăzni un răspuns: sunt cel puțin două momente în care Cuvântul – adică Legea care s-a mutat în inima noastră – se rostește pe sine însuși cu putere de Adevăr: (1) atunci când ne mărturisim păcatele și (2) când Îl folosim în mod just, pentru a ne împăca cu fratele nostru. 

Să cerem deci de la Dumnezeu harul smereniei, mai înainte de a fi prea târziu, adică mai înainte de sfârșit.

E bine de știut, pentru cei care doresc să-și exerseze viața spirituală, că există în Regula Sf Benedict, un capitol întreg (anume, al 4-lea) dedicat uneltelor spirituale pe care oricare din noi le are la îndemână, pentru operațiunile de igienă sufletească – adică de curățare și vindecare spre creștere roditoare. În latină, se cheamă  ”Instrumenta bonorum operum”, și pe această temă, puteți citi mai multe, aici.

Ar fi timpul să privim lumea ca un atelier, în care virtuțile sunt uneltele pe care le avem la îndemână pentru a ne forma caracterele? Dacă vom considera că cei din jur sunt frații noștri, atunci ne vom păstra mereu zâmbetul și voia bună, pentru că joaca și umorul dau un farmec aparte vieții noastre … 

PS – … și vă rog să mai primiți o întrebare, la care putem medita în viitor, împreună, fie că ne este sau nu pe plac: ”Oare de ce sunt cei nedrepți, mai săraci?!”