georgio vasari la speranza

Georgio Vasari (1511 – 1574), Il ritorno della Speranza

Acest pământ roditor, barca noastră comună, a ajuns în repaos forțat, la domiciliu.

Ferice de cei care au unul? Poate suntem chemați să ne întrebăm de soarta oamenilor străzii?  De soarta celor care nu și-au cunoscut niciodată familia, abandonați fiind de părinți și crescuți prin orfelinate până la împlinirea vârstei de 18 ani, pentru a fi apoi abandonați a doua oară, printre noi ceilalți, care preferăm să nu-i cunoaștem?! Poate sunt și ei printre chemați – cu cât cinism – de legea militară, să rămână închiși (unde?) … până la noi ordine?

Sau ne este dat acest timp, să ne interesăm – istoricește vorbind –  de arheologia acumulărilor dobândite de țările bogate: averile din palate și castele, din hoteluri și resorturi de lux și chiar din cimitire: de la mausolee până la piramide … , adică tot ceea ce a fost construit de om cu gândul la strălucirea și amintirea veșnicei lui pomeniri,  … vom vedea acum, în această pauză prelungită, starea și validitatea bogățiilor acumulate, ordinea din cămări și felul în care va fi folosit prea-plinul unora, pentru a liniști foamea, setea și frigul celor mulți …

Poate însăși ideea de avere și avuție trebuie să o reașezăm în firescul contribuției pe care o are la libertatea noastră, să o reașezăm în urma ființării noastre, a sănătății noastre care nu poate fi arestată la nivelul persoanei. Există – învățăm asta acum – o sănătate a omenirii, o sănătate a Planetei. Dacă barca ia apă, și eu mă voi scufunda odată cu ea … e limpede?

Apoi, în afara prea-plinului cămărilor noastre sau a precarității existenței în general, găsim în sfârșit timp să reflectăm asupra odihnei datorate,  de parcă am fi ieșit cu toții la pensie, înainte de vreme și fără a avea merite deosebite …  pentru a reînvăța importanța meditației zilnice, a rugăciunii de mulțumită pe care suntem chemați să o aducem lui Dumnezeu, pentru aceste vremuri de pace și bunăstare pe care le trăim.

Izolarea la un domiciliu pe care se presupune că-l avem, în mijlocul unei familii de care se presupune că aparținem și căreia-i purtăm și ne poartă de grijă, suntem invitați să-l iubim mai mult pe aproapele nostru: atât pe acela pe care zicem că-l cunoaștem, doar pentru că împarțim același acoperiș  … cât și pe acela despre care zicem că nu avem de ce să-l cunoaștem, pentru că este doar străinul, pe care-l întâlnim întâmplător, pe stradă …

Din casă, înțelegem altfel dimensiunea spațiului public? Hai să ne întrebăm – ce trebuie să fi simțit Noe, în ultimele zile înainte de a arunca ancora? Cât de mare trebuie să-i fi fost bucuria, atunci când porumbelul i-a adus înapoi ramura de măslin? (Geneza, capitlul 8, 6-12)

 

”Nu pot zice: ce este aceasta? Pentru ce este aceasta? Căci toate sunt făcute cu un scop.” Cartea Înțelepciunii lui Isus Sirah (39, 26)

acum si atunci

Acum si atunci: unde sunt râurile de turiști curioși, dornici să vadă, simtă, cunoască minunile Veneției … ce sensuri noi se rescriu în industria ospitalității, a orașelor muzeu, care și-au reglat timpul interior după anotimpul fluxului de turiști?! 


… unde am greșit? ar trebui să fie întrebarea pe care să o auzim mai des, pe buzele celor chemați să conducă turma: politicieni și oameni ai Bisericii, deopotrivă … ce am făcut greșit sau ce am omis să facem din cele ce se cuveneau, pentru ca recunoscând, să ne exprimăm părere de rău și să cerem îndreptare!

Acum stăm în casă și aceasta înseamnă că suntem chemați la odihnă, la repaus, la reflecție asupra tihnei și respectului cuvenit simbolisticii cifrei 7.

Chiar asta cred: că suntem chemați a onora cifra șapte, pentru că în această sfântă zi de odihnă a Domnului după actul creației, noi suntem chemați să-L cinstim, odihnindu-ne – meditând la măreția și darul gratuit al Creației.

Cred că viața noastră alunecase foarte tare spre cifra 6, în sensul în care deși progresam tehnologic și adunam multă informație, exista un regres spiritual. Existau meserii în care exercițiul focului continuu nu permitea angajaților – oameni și ei, cu nevoi specifice – să mediteze și să se bucure de rezultatele muncii lor …

Abia se încheia un eveniment, că deja venea următorul … Vezi frecvența succesiunii evenimentelor sportive, vezi promoțiile de joi seara, pentru a ține restaurantele pline … vezi companiile low-cost care ne permiteau deplasarea în masă …

Prea mult consum, dar mai ales – prea puțin timp pentru Cel de la care cu toții am primit viață.

Șase este cifra care simbolizează creația ciuntită, cea care nu mai ține cont de Creator, care a ajuns să se întoarcă asupra ei înșiși și se autopropune pe sine ca fiind suficientă sieși. Este tocmai de aceea și cifra celui rău, care imperfect fiind, se va hrăni din sine, consumându-se, autodistrugîndu-se.

Avertismentul l-am primit prin veacuri, se află în Înțelepciunea lui Solomon (11, 15-16).

”Pentru gândurile cele neînțelegătoare ale destrăbălării lor,
care îi rătăceau și-i aduceau să cinstească animalele cele necuvântătoare și fiarele netrebnice,
ai trimis peste ei Stăpâne, spre pedeapsă, mulțime de animale fără minte,
ca să învețe că prin ceea ce păcătuiește cineva, prin aceea se și pedepsește”.

 

Celălalt vecin al cifrei 7 pe care ar trebui de fapt să-l pregustăm și să-l urmărim cu atenție cu deosebire în această perioadă a Marelui Post, în strădania noastră de a avansa spiritual este … cifra 8. E ziua Judecății Domnului, ziua pe care o cinstim atunci când mergem la Biserică, Duminica. Iată semnificația, ascultând cele opt glasuri ale cântărilor

Conform OrthodoxWiki:

Ziua sabatului este ziua a șaptea, este ziua de odihnă a lumii acesteia, ultima zi a săptămânii. Ziua, următoare, duminica, simbolizează prima zi a creației dar și ultima zi a Împărăției lui Dumnezeu, ziua a opta.

Prima zi este, în plus, și ziua a opta, ziua de dincolo de hotarele lumii acesteia, ziua din lumea care va să vină, ziua de odihnă din Împărăția lui Dumnezeu. Numărul opt are o semnificație simbolică atât în tradiția spirituală ebraică cât și în cea creștină, unde semnifică mai mult decât completare și deplinătate. Opt semnifică Împărăția lui Dumnezeu și viața în lumea ce va să vină, șapte fiind numărul timpurilor din lumea aceasta pământeană. Pentru creștinii ortodocși, duminica este ziua învierii Domnului din morți, ziua judecății lui Dumnezeu și a victoriei anunțate de profeți. Duminica inaugurează prezența și puterea „împărăției ce va să vină”, deja prezentă în viața lumii acesteia. Este prăznuirea săptămânală a Sfintelor Paști. 


Pe măsură ce avansăm în lupta cu pandemia, învățăm că în afara lumii de dincolo, există și o lume de după, care se va exprima în continuitatea vieții pentru cei care, eventual, vom supraviețui. Continuitate, dar în același timp – îndrăznim să sperăm acest lucru – cu transformări majore. Dacă ne va schimba mentalitatea și modul nostru de viață planetar va intra într-o nouă etapă, poate vom vorbi de o epocă post-coronariană, sau de o generație de coronarieni (Generația C) … care va înțelege și interpreta în mod diferit moștenirea culturală a umanității …

Iată ce ar putea fi diferit, ce ne așteptăm să fie altfel, în lumea de după

  • Va fi reevaluată importanța sistemelor de sănătate, atât la nivel național cât și internațional. Se vor aloca mai multe fonduri pentru cercetare, inclusiv pentru bioinginerie – totodată, se vor rescrie regulile cercetării științifice, de la măsurile de securitate până la transparența raportării rezultatelor. Știu, securitatea și transparența par a nu face casă bună împreună, dar o listă a laboratoarelor, pe nivele de dotare și specializare va fi necesară. Vedem că efectul unei pandemii este la nivelul unui război atomic …

 

  • Tentația poveștilor despre această perioadă va fi mare. Vor fi chemați la rampă scriitorii de SF, editurile și casele de producție vor solicita scrierea și producerea cu cât mai mult realism a unor scenarii apocaliptice, iar regizorii vor avea de pus în operă producții din care nu vor lipsi pandemiile, dar și alte situații de dezastru planetar, despre care știm că s-ar putea întâmpla oricând: ciocnirea planetei cu un meteorit, topirea calotei glaciare, inundarea coastelor, deșertificarea, anarhie la nivel global …  Astfel, se va susține un proces de pregătire a populației pentru dezastrele ce vor urma. Dar dacă, dimpotrivă, sociologii, psihologii și preoții buni cunoscători ai sufletului omenesc se vor pune cu toții la masa dialogului, căutând alte moduri de pregătire ale umanității pentru ceea ce va veni? Vom avea de ales, între cultivarea temerilor noastre și valorile credinței: iubirea generatoare de pace și întrajutorare …

 

  • Va fi recunoscută și respectată munca la distanță, în toate formele ei: vor înflori platformele de educație la distanță și până la firmele de transport și logistică … va crește mult importanța (dependența) conexiunii la internet, shopping-ul online și bineînțeles, utilizarea spațiului colaborativ (conferințele online) …

 

  • Respectul față de Familie: dacă oricum stăm împreună – Bunici, Părinți, Copii -, dacă oricum ne ajutăm și ne împărțim sarcinile, hai să vedem: ce putem face pentru ca solidaritatea să beneficieze de legi noi: recunoașterea muncii casnice, plata bunicilor care au grijă de nepoți, …

 

  • Respectul față de conducători (de la primari la președinți de state) în măsura în care vom revizui responsabilitățile și le vom testa capacitățile. Va trebui să revedem un pic teoriile despre stat (rolul statului in salvarea națiunii dar și  rolul formațiunilor supra-statale – ex Uniunea Europeană), rolul consilierilor științifici și a specialiștilor în diferitele ministere ale statului. Presupunem că interdependența planetară va genera o mai bună colaborare între state, de asemenea, că între stat și sectorul privat vor fi legiferate măsuri speciale pentru situații de criză. Transparența raportărilor, aceleași sisteme metrice, … inclusiv unificarea calendarului Bisericilor creștine poate fi un exemplu! Dar în afara exemplelor de împăcare și ecumenism ce vor veni dinspre Biserici,  se va întări rolul armatei pentru situațiile de criză – e de presupus că vom căuta să avem oameni pregătiți în SMURD, IGSU, Pompieri, Jandarmi, Poliție …

 

  • Vom scrie reguli noi (poate o să apară chiar o legislație nouă?) pentru comportamentul social în vreme de criză. Vom da alt sens al activităților sociale care însemnau distracție – sau distragere de la esențial – astfel, industria de miliarde a evenimentelor sportive si culturale va avea probabil greutăți majore în a se redefini / relansa. Vom afla de reguli noi in spațiile publice, în hoteluri și în restaurante … Poate ni se va părea firesc (sau dacă nu, vom fi obligați de lege) să stăm acasă dacă suntem răciți … Vom realiza importanța educației unui comportament social responsabil, inclusiv prin reglementarea consumului …

 

  • Vom impune reguli noi și în materie de igienă – atât acasă, unde fiecare vom reînvăța spălatul pe mâini (cel puțin 20 de secunde!) și unde vom folosi dezinfectanții mai degrabă decât parfumul … dar și în spitale sau diferite locuri de muncă, unde nu vom permite accesul persoanelor care nu vor fi mai înainte scanate pentru verificarea temperaturii …

 

  • Poate vom merge chiar mai departe, reinventând regulile salutului și vom înlătura de pildă, îmbrățișarea sau strângerea/sărutul mâinii … apoi, vom trece cu toții la salutul japonez, considerat mai igienic și chiar mai respectuos … ;

 

  • În timp ce unii dintre noi vom dezvolta un soi de agorafobie, alții vom tremura redescoperind adevărurile lui Malthus și a altor vizionari mai vechi sau mai noi. Nu putem să nu semnalăm intervenția din anul 2015 a lui Bill Gates – care se ascultă desigur altfel, prin prisma actualelor experiențe;

 

  • Vom analiza fragilitatea umană, ce are o dependență constitutivă de lutul din care este plămădită și care e programată să închidă ochii la împlinirea vârstei de 135 de ani – și vom continua să revizuim sistemele de protecție ale slăbiciunilor noastre – de la standardul echipamentelor până la măsuri de disponibilizare a spațiilor din morgă și cimitire … dar, ce bine ar fi dacă în acest proces al măsurilor raționale, vom atrage și zestrea de înțelepciune a preoților care cunosc și trăiesc mesajul Bibliei – căci principiile general valabile, dreptul natural există și are puterea adevăratei schimbări (ce se produce în interiorul fiecăruia) …

 

  • Gânditorii vor comunica politicienilor, până ce aceștia vor înțelege și se vor apleca cu mai mult respect asupra legilor care protejează viața, cu tot ce implică acest punct – de la ocrotirea noului născut și a  bătrânului/bolnavului decuplat de la sistemul de ventilație, până la condamnarea și oprirea definitivă a războaielor; retragerea din societate a armelor și renunțarea la industria de armament, până la ocrotirea diversității speciilor și măsuri normale de îmbunătățire a calității vieții (inclusiv sau mai ales a aerului pe care-l respirăm, apei pe care-o bem …). Poate vom interzice prin lege să fie mâncate anumite animale … (lilieci, șerpi, șobolani …)?

 

  • Vom înțelege planeta ca sistem interconectat; iar egalitatea în fața morții va fi documentată de tocmai de circulația acestor viruși, foarte iubitori de democrație, care nu deosebesc intre bogati si saraci, desi aparent par a avea o preferinta fata de batrani (pe care i-ar vrea si mai izolati decât sunt) …

 

  • Riscul va fi să intrăm într-o lume a dezbaterilor sterile despre cum va fi mai bine, ce vom avea de făcut și cum să ne pregătim pentru viitor, pentru a exista și peste 100 de ani …mai mult, fiecare – cu sensibilitățile și trecutul său, va insista asupra suferinței lui unice, cu care-și va legitima propunerea de înnoire. Înțelepciunea pe care însă ne-o dorim, este să construim propunerile de la nevoile celuilalt (de asemenea, Biserica știe multe despre iubirea aproapelui) …

 

  • Vecinătatea va căpăta alt sens: vecinul de casă și contactul activ din media socială, cu cine vei petrece oare mai mult timp, cu cine vei schimba mai multe idei edificatoare, cine te va ajuta să-ți șlefuiești concluziile, să progresezi … ? Vom defini tot mai mult viața ca timpul pe care-l petrecem împreună

 

Voi cum simțiți ziua de mâine? …


zidul chinezesc, azi

Zidul Chinezesc, azi – sunt formele compasiunii, gesturile de normalitate pe care trebuie să le reînvățăm …


Idol

De când tiparul și școala obligatorie ne-au învățat să citim, iar scrisul s-a generalizat și ne-a permis tuturor exprimarea, egalitatea șanselor noastre pare a nu mai cunoaște limite: nici măcar legile izolării, suferințele însingurării care ne arată cât de mult depindem de socializare, nici măcar boala însăși, cea care viral se împarte la tot poporul, ba nici chiar moartea, cea care tuturor ne zâmbește gătită după colț, nu par a fi capabile să trezească sentimente de frățietate și fair-play.

Afară de englezi, care ne-au șocat prin soluția luptei prin expunere la virus, dovadă a unei mentalități de învingători incorigibili – găsesc atât de multă patimă și frică în creaturile acestea unice ce și-au uitat condiția fraternă la care sunt chemați, încât mă întreb: cum vom împărți această Planetă în epoca post-coronariană, trăgând de ea care încotro, fiecare din noi, creaturi unice, popoare pline de merite istorice și aparent, de neînlocuit …

În semnificativă perioadă a Postului Mare, suntem chemați să observăm cum rafturile se golesc în fața noastră. Dar stai, la fel se întâmplă și cu grila televiziunilor sportive, acolo unde fotbalul se vede numai în reluare. Și străzile muzeelor în aer liber din țări cu tradiție în turism, s-au golit. Și sălile de spectacol, sunt goale. Așadar: cine a îndrăznit să pună frână consumului deșănțat?! Cine ne schimbă viețile, de pe-o zi pe alta?!

Ne-am deșteptat într-o dimineață, privind din nou, cu mai multă atenție, la scena celor doi tâlhari – de-a dreapta și de-a stânga -, aceea pe care ziceam că o cunoaștem atât de bine: într-adevăr, acum vedem limpede, crucile par egale, dar nu sunt. Pentru că iată: unuia îi pare rău, și-L recunoaște în ordinea creației pe Domnul. Iar celălalt, e surd, orb și mut, neînțelegând nimic din ceea ce se întâmplă în jur: el este prea prins în propriul lui proces de conștiință sau dimpotrivă, nu a ajuns măcar să o aibe, și nu vede cât de aproape îi este salvarea. Sau, cine știe – suntem chiar noi, cei preocupați de alte lucruri, mai puțin urgente – cum ar fi, vizionarea a încă unei partide …?

Fotbalul, care devenise o religie pentru mulți – pare că se clatină, mai ales pentru că unii dintre microbiști vor ajunge la concluzia că se poate trăi fără el. Sportul, ca afacere de multe miliarde și tot circul amuțit al stadioanelor pustii, ridică o întrebare celor care încă mai aud fluierul arbitrului: ce vom face acum, cu idolii aceștia, noi, fanii practicanți?!