Statul modern – mimând acordarea de drepturi și libertăți cetățenilor săi, i-a ”egalizat” pe oameni în cel mai ipocrit mod cu putință: cel bogat stă, la o imaginară ”masă comună a votului”, lângă cel sărac, cu mincinoasă frică jucând rolul ”înfricoșatului” de ”puterea celor mulți” …

Democrația nu poate fi imaginată în afara educației, pe de o parte. Iar pe de altă parte, dacă cei bogați nu înțeleg de profundis sensul bogăției dăruite lor, iarăși, lucrurile nu pot funcționa într-o direcție corectă.  

Astăzi vom reflecta asupra felului în care Sfântul Pavel îi clasifică pe contemporanii săi. Nu le spune ”bogați și săraci”, nici nu le spune ”tineri și bătrâni” sau ”sănătoși și bolnavi” … Formula ideală a celor două categorii (sau grupe) de oameni, este de ”slabi” și ”tari”: cei slabi, sunt cei care în mod evident, trebuie ajutați – iar cei tari sunt cei care sunt în măsură să acorde sprijin, susținere și ajutor celorlalți.

Clasificarea în ”slabi și tari” corespunde mai degrabă vârstelor omului, perioadelor vieții – și nu are ca punct de plecare situația materială, ci însăși alcătuirea omului: fiecare din noi, fie că o recunoaștem sau nu, fie că uităm sau ne amintim – avem perioade în viață, în care gustăm atât ”slăbiciunea” (când suntem prunci neajutorați, bătrâni neputincioși, bolnavi sau robii propriilor noastre vicii) dar și din ”tărie” (când plesnim de sănătate, când suntem ”în putere”, antrenați și în formă, când mergem încrezători ”pe picioarele noastre”…).

Relația dintre slabi și tari are câteva reguli simple, care sunt dincolo de forma de guvernământ și de partizanatul politic, le-aș denumi ”îndatoririle relației dintre cei slabi și cei tari”:

  1. Cei tari au datoria de a-i ajuta pe cei slabi;
  2. Cei tari au datoria de a-și înfrâna pornirile și bunul plac;
  3. Transferul de tărie către cei slabi are sensul unui echilibru social, prin „ridicarea asistată”;
  4. Compasiunea înseamnă orientare către cei aflați în nevoie; 
  5. Binele social se face în mod dezinteresat, e o preocupare conștientă și constantă a puterii spre punctele nevralgice ale societății;
  6. Binele se face cu și din convingere. Dumnezeu nu a făcut lumea imperfectă, ci omul, greșind față de Creatorul său, a săvârșit păcatul și și-a atras pedeapsa morții. Egalitatea între oameni în aceasta constă: suntem cu toții datori cu … o moarte, avem același Părinte și suntem frați și fii. Iar șansa ce ne este oferită – este de a echilibra aici, pe pământ, balanța imperfecțiunii prin fapte bune, făcute conștient, dar cu smerenie și fără interes electoral;
  7. Sentimentul ce poate fi trăit – este acela al dăruirii binelui: cu statornicie, din reflex, în mod firesc și cu intenția îmbărbătării: hrana comună este speranța (nu mulțumirile celor slabi).

Dacă omul este ființă socială, atunci sensul social al vieții trebuie căutat în relația dintre oameni: grija față de aproapele, efortul de a construi o comunitate. Pentru cine trăiești, atunci când ai puterea? De ce ți-e dată tocmai ție această putere? De ce ești chemat să-i ajuți pe cei slabi?

Consider că răspunsul Sfântului Pavel este actual și astăzi: crearea unei comunități între cei slabi si cei tari o urmărim, având scopul formării unui limbaj comun: preamărirea împreună a lui Dumnezeu, presupune acordarea și armonizarea glasurilor individuale într-o rugăciune de mulțumire colectivă. Altfel, L-am asalta pe Creator cu voci prea amestecate … 

child baby kid make first steps

Atunci când ne vine întrebarea:  ce putem face cu puterea ce ne-a fost dată, să ne aducem aminte de primii pași și de cei care ne-au fost alături la început … 


Așadar, sunt trei tipuri de oameni de care trebuie să ne ferim …și acestea sunt, după cum citim în Psalmul Întâi:

  • Necredinciosul (ateul)
  • Păcătosul (cel fără-de-lege)
  • Pierzătorul (îmbietorul, cel care strică ordinea valorilor)

Acesta din urmă e cel mai greu de detectat, iar poveștile copilăriei ni-l înfățișează sub forma Spânului pe care l-am cunoscut citind Harap-Alb, de era să rămânem înecați împreună cu el în fântână, înghițind prea mult din apa cunoașterii celor curioase ale lumii. 

Ce i-o fi trebuit lui Harap-Alb să-și ia Spân-Stăpân, îmi aduc aminte că mă întrebam? De ce nu-l omoară odată, ca pe un oarecare Balaur? – … ah, pentru că-și dăduse cuvântul …pentru că erou fiind, avea ținută demnă – și parcă ne cerea prin acceptare (ce-i drept, temporară!) a nedreptății, să avem încredere în forțele lui … că le va rezolva el cumva, bun prilej pentru noi de a ne antrena răbdarea, de a asculta povestea până la sfârșit, … Uite-așa am învățat să ne hrănim așteptările cu gândul bun al speranței, la o adică recitind finalul de câteva ori: așa, măcar să ne asigurăm că Binele, totuși, va învinge … 

Îmi pare că am intrat în Zodia Spânului și cred că ceea ce ne poate salva ca Națiune este numai îndreptarea privirii spre Bunul Dumnezeu. Cu toată seriozitatea, avem a ne controla în primul rând privirile, orientarea și nu corectarea miopiei. Nu de ochelari mai puternici și nici de lentile de contact nu avem nevoie, acum. Ci trebuie, pur și simplu, să privim către Altcineva – să re-învățăm (dacă vom fi știut vreodată?) privirea, altfel: avem nevoie de rugăciune.

Suntem în stare de alegere – între DA (voia și legea Lui) și NU (ateism, fărădelegi, abaterea către ispite), iar faptele noastre bune, ca roadele bune, trebuie acoperite de frunzele smereniei. Altfel vedem cum se alege praful și pulberea de tot: lutul din care suntem alcătuiți nu e întotdeauna argilă de cea mai bună calitate, ci praf subțire și fragil.

Avem convingerea că nu există minciună perfectă: astfel am fost alcătuiți, încât ne demascăm prin chiar Binele sădit în noi de Creator. Frământați de ”viermele conștiinței”, suntem mereu trădați de-o picătură: fie una de transpirație, fie de-o lacrimă a remușcării …

Adevărul (în mod minunat) este prezent peste tot, învață ”la vedere”, în mod deschis, pe cei care au dispoziția ascultării. Adevărul e disponibil, iar la limită, vă asigur: nu există secrete

Adevărul este supus batjocurii, oamenii râd pe seama Lui. Alții aleg să-I cadă la picioare. Și pe unii, și pe ceilalți, Adevărul îi primește la Sine, îi așteaptă. Un lucru e cert: a-L judeca noi pe El, nu e posibil. Pentru a-L cunoaște, a-L vedea, e necesară o anumită atitudine. Trădarea Adevărului – este atunci când alegi să vinzi cunoașterea, pe bani.

După toate aparențele, avem de-a face cu o nouă ”revoluție în direct” – iar cazul Alexandrei are un sens, dar numai dacă-l punem în legătură cu Adevărul: Spânul nu e stăpânul nostru, ci doar Cuvântul pe care ni l-am dat, și care ne-a devenit Lege pentru că ne-am lăsat atrași de eroism. Însă nu trebuie să uităm că diferența dintre eroi și sfinți, se face tocmai din perspectiva diferenței dintre credință (în Domnul) și încredere (în forțele și destinul propriu): ce alegem? 

ugly reality

Omul e urât atunci când minte …

           


De-a lungul vieții noastre suntem legați, ”conectați” la cele pământești – prin participarea la jocurile iluziei și ale ignoranței – refuzăm să ne concentrăm pe esențial (pe eternitate) și ne lăsăm copleșiți de aparență (temporalitate): fatalmente, ajungem la clepsidră ca simbol al scurgerii firului de nisip care e viața noastră aici, pe pământ.

Intuim că lucrurile stau altcum – mai ales atunci când picăm examenul sațietății – iar lăcomia și mânia ne împiedică să ridicăm privirea din pământ: asaltați fiind de cele trupești, nu simțim vibrațiile sufletului. Asumăm voit un handicap: acela de a nu-L vedea pe Domnul.  

Sufletul, plăpând și înlănțuit în trup, este supus unor priorități de care este străin: abia în momentul eliberării își poate ridica ochii, regăsind firesc, drumul său spre Creator – moartea este o eliberare, pentru suflet.

Din această perspectivă, viața nu o mai putem privi altfel, decât ca un lung șir de prilejuri, pe care suntem invitați să le folosim: fie spre izbăvirea, fie spre osândirea noastră. Există un ”vierme al conștiinței”, care pe toți ne roade, încă din timpul vieții dar pe care cu toții încercăm să-l ținem adormit (apud Petru Maior).

Viața e o înșiruire a schimburilor păguboase de bunuri: bunurile adevărate – cele spirituale -, le dăm prea ușor pe nimicuri, pe neadevărate plăceri …

Primul om, Adam – a „ieșit” din pământ, prin voința divină a Creatorului său – a trăit o vreme în Rai și a revenit, prin păcat, la pământul din care a fost frământat. Ce dramă ne însoțește – pe el și pe noi, deopotrivă : Cain, primul fiu al primului om, e primul ucigaș al primului frate, Abel, prima victimă a neamului omenesc.

Pământul pare a pendula între Rai și Iad – prezentul e filtrul de înțelegere al eternității – și poate tocmai de aceea, uneori, spunem că avem de-a face cu ”iadul pe pământ” … Noi suntem de prea multe ori umbre care umblă pe pământ încercând să interpretăm jocurile luminii, obturând-o prin nepriceperea noastră. Oamenii, deși suntem ființe spirituale, ne scufundăm prea des în animalic, uitând că viața noastră, pentru a fi trăită, trebuie închinată Creatorului. 

Pentru că e primită în dar, viața trebuie trăită și jertfită (răscumpărată) în același timp.

Azi e momentul să-i mulțumim Copilei de 15 ani, Alexandra, că ne-a arătat cu inocență și curaj mizeria nepăsării noastre de zi cu zi …

alexandra


Cu toții ne dorim bunăstarea. Pentru că e parte din confortul și securitatea noastră. Și pentru că o întrezărim – la ceilalți și în potențialul de care credem că suntem capabili, fiecare.

Întrucât cu toții ne dorim bunăstarea dar nu cu toții o putem dobândi, fiind fiecare dăruiți cu diferite daruri și moșteniri (ce țin în special de neam și țară) dar și de caracterul și voința individuală (suntem mai lacomi sau mai ponderați, din fire și din formare), recunoaștem necesitatea unei balanțe, nevoia de echilibru, pentru ca lumea să nu fie o junglă: funcționăm pe principiul schimbului de daruri – schimbăm bunuri și servicii, răsplătim munca, cedăm din timpul personal (adică o parte din viața noastră) în schimbul unor avantaje materiale, necesare traiului (adică tot pentru viața noastră).

Dacă dăm pentru a primi ceva în schimb, iar această mișcare κίνησις (kinesis) o analizăm ca parte a dinamicii vieții condiționată de existența unui aequilibrium între cerere și ofertă, observăm că există totuși mai multe unghiuri din care balanța echității se lasă analizată:

  1. Valoarea de schimb a bunurilor care fac obiectul schimbului (Adam Smith și David Ricardo);
  2. Utilitatea bunurilor care fac obiectul schimbului, perspectiva dorințelor care sunt împlinite (Alfred Marshall);
  3. Intervenția arbitrară (sau reglementările acceptate) ca o corecție luminată din partea statului (J. Maynard Keynes).

Problematica economică poate diferi de la o generație la alta, problemele diferite vor da naștere unor soluții diferite și fiecare generație e chemată să recunoască, definească și să rezolve problemele actuale ale timpului său. De multe ori, noul intră în coliziune cu vechiul și asistăm la conflicte între generații sau orânduiri. Un lucru însă credem că transcende generațiile și regimurile, respectiv existența unui fundament etic al tuturor activităților economice: omul strânge, acumulează averi – dar nu o face exclusiv pentru sine, ci și pentru cei dragi – familia sa. Egoismul și altruismul sunt cadrul care potențează viața economică a omenirii: există un scop (acumularea de averi, securitatea zilei de mâine), există aceleași mijloace (munca și recompensarea ei, chiar dacă tehnologiile evoluează) și există un cadru care se referă la înțelepciunea și energia, la disponibilitatea și profunzimea/superficialitatea epocilor … acest cadru e marcat de raportul dintre egoism și altruism (grija față de celălalt).

Sfântul Vasile cel Mare explică foarte clar diferența între bogăție și lăcomie, despre ispitele materiale – și ne atrage atenția că suntem încercați în două feluri: ”sau prin necazuri … care încearcă inimile noastre prin răbdarea în suferințe, sau adeseori chiar prin bunăstarea materială … căci e greu să nu te mândrești, umilind pe alții, când ești bogat și ai de toate  

Astfel, valoarea unui kilogram de grâu în vremea recoltei bogate sau a foametei, nu are cum rămâne aceeași; după cum plata pe oră a unui informatician în plin boom tehnologic va scădea abia după ce numărul informaticienilor va crește suficient de mult, pentru a face loc alternativelor.

Concept-cheie pentru economie, munca poate fi analizată de asemenea din câteva perspective distincte:

  1. Valoarea muncii – dacă o privim ca pe o contribuție personală pentru întreprinderea căreia îi este dedicată;
  2. Valoarea lucrurilor rezultate din muncă – dacă analizăm interesul, aprecierea și repetabilitatea cererii;
  3. Productivitatea muncii – dacă o raportăm la timp și calitate;
  4. Câștigul obținut din muncă – dacă o raportăm la ziua de salariu.

Vă propun aici un scurt popas etimologic asupra cuvântului ”geltan”, care în germana veche însemna ”a (răs)plăti” – căci de aici trebuie să fi apărut das Geld (banii, ca formă de răsplată a muncii). 

Din aceeași familie etimologică a formei moderne a verbului ”gelten”, au mai rezultat:  ”gültig” (valabil) dar și alte sensuri mai subtile, ca acestea: valoare/greutate mai mare sau mai mică (es gilt mehr oder weniger – ”valorează mai mult sau mai puțin”), apreciere/recunoaștere (er gilt als Philosoph – e recunoscut ca filosof) sau valabilitate (es gilt für alle – ”e valabil pentru toți”) …

Drumul lui ”geltan” poate fi urmărit și dincolo de Canalul Mânecii, unde întâlnim expresia – atenție! – ”yielding to the temptation”, ceea ce s-ar traduce cu ”a ceda tentației”, respectiv … a-ți asuma plata ce va urma căderii în ispită, ”a recolta” efectele ispitei! 

Concluzia? Atinși de pasiunea economicului și luptând pentru noi și familiile noastre, să privim în sine și să căutăm împrejur, pentru a distinge mai clar între bogăție și lăcomie. Există la urma urmelor și un mod imperativ al verbelor, de care – în etică, ar trebui (sic!) să ținem cont …

         

bogatie da lacomie nu

Cand e vorba de bogatie, sa nu (ne) punem problema stricarii jitnițelor …

 


Suntem in anii fierbinți 1848 – 1849. Națiunea Română din Transilvania, de ambele rituri: atât cel ortodox, cât și cel greco-catolic, își dă întâlnire la Blaj: președinții Marii Adunări Naționale sunt Episcopii Ioan Lemeni și Andrei Șaguna – ei se prezintă îmbrățișați în fața unei mulțimi care pentru prima oară în istoria ei modernă, trăiește botezul libertății, în sensul descoperirii demnității naționale, prin însușirea unor argumente teologice, demografice și istorice.

Evenimentele zilelor de 3-5 mai, desfășurate pe Câmpia Libertății sunt consemnate de Timotei Cipariu – Redactoriu prim. repundiatoriu – in Organul Luminării (a se citi integral numărul festiv datat 12 Mai 1848).

Blajul avu a sale trei zile Organul Luminarii

Despre importanța orașului Sibiu și activitatea revoluționarilor români – vă invit să citiți acest articol. E de asemenea important să reținem data de 11 martie 1849, dată la care trupele maghiare conduse de experimentatul general polonez Joseph Bem, cuceresc Sibiul si pun pe fugă armata austriacă, corpul militar rus precum și pe mulți români ardeleni. Retragerea masivă are loc spre Țara Românească în a doua jumătate a lunii martie 1849 (părintele Bourza o numește România).

Întrucât pagina de jurnal pe care o publicăm astăzi, pomenește – între alte referiri la ”muscali” – și numele unui general rus pe care din păcate nu l-am putut deocamdată identifica (Hasfort), am căutat să ne documentăm asupra generalilor armatei rusești, pe care țarul Nicolae I i-a însărcinat cu reprimarea mișcării revoluționare în Principatele Române. În acest sens, îi considerăm în primul rând pe generalii Alexander von Lüders si pe Alexander Osipovici Duhamel.

Influența Rusiei țariste se explică prin aceea că ea devenise putere protectoare a Principatelor după Tratatul de la Adrianopol (1829) și se manifesta prin Regulamentele Organice după adoptarea acestora ca prime Constituții (în 1831/1832).  Despre rolul consulilor rusi și supunerea gospodarilor față de politica țarilor (așa se autointitulau domnitorii pământeni, și încă orgolioși deși fuseseră reduși la rang de simpli administratori) – am găsit acest material despre domnitorul Mihail Sturdza interesant util pentru înțelegerea raporturilor din epocă …

Așadar, suntem în a doua jumătate a lunii martie 1849 – iar tânărul de 17 ani Teodor Valerian Bourza, școler al cărui curriculum școlar a fost abrupt întrerupt, este martorul retragerii revolutionarilor români transilvaneni, in Țara Românească:

(din pagina anterioară de Jurnal) … la ocuparea Sibiului de magyari, prin bubuitul tunurilor am ajuns la Resinariu (Rășinari, nn) și de-acolo, cu preoții din loc, prin munții cei groaznici cu omăt și furtuni neimaginate in trei zile, cu periclitarea vieții, am trecut în România coborând în satul cel dintâi Voineasa, aici un post de muscali ne-au arestat iar dimineața venind pentru fiecare din noi …

 

( :6: )

… pentru fiecarele dein noi câte unu calu pe carii erau asiedate numai nesce siele simple de lemnu, si deolature numai provediute cu câte o scara de lemnu atarnate cu unele sfore de atia, – in modulu acesta amu fostu transportati pana la Calamanesci – deunde mai departe nea incarcatu in nesce carutie micutie in carele abia incapeamu doua persone, de fiecare cărutiu erau prinsi patru cai si Surugiulu* atâtu de cumplitu ai mâna,  câtu sarea tiribomba** cu noi totu câtu colo; era unu ce siodu***, ca: de dimanetia ninsesa pucintelu si topindusa mai tardiu sa facusa o mocirla, carea nea fostu stropitu ca candu amfii fostu tavaliți in o balta de mocirla – Astfeliu formati am adjunsu in Rimnicu. Aici sera amu fostu presentati la Generariulu muscalescu Hasfortu carele dupace nea cercatu manile fie caruia dein noi nea demisu, – Cuartire nu era sa capatamu caci totu era plini de Ardeleni, sa feresca Domnulu Santu de noptea aceia ce o amu petrecutu in unu Diversoriu ordinariu****.

Dimanetia candu cugetamu ca suntem liberi, ne pomenim cu unu patronu de muscali, cerii ne petrecură in o casa gola, si ne puseră sub paza; – aici curendu adusesa pe Balasiesculu, Brote s.a. până sa umplutu casa, – si in cursu de trei septimani, noptea totu unulu câte unulu ia transportatu la Bucuresci, mai in fine ramanendu numai Domnulu Cipariulu cu mine, neau eliberatu si pe noi unde amu si petrecutu Serbatorile pasceloru – apoi numai amu mersu la Bucuresci, si acolo la Hanulu gabroveniloru***** amu sediutu pana catra tomna, candu era suprimata revolutiunea magyara – Atunci amu venitu la Sabiu si audindu ca pe la Mediasiu moru cumplitu de cholera, amu grabitu numai decâtu a Casa, sami vedu pe Tatalu meu, dar dorere amara! In diua precedenta de adjungerea mea acolo era deja inmormentatu. – Amu reintorsu curendu la Sabiu, deunde Domnulu Cipariu in calitate de deputatu a mersu la Vienna, si io amu remasu ca adjutatoriu in Ospataria lui Savu Lobontiu dein curtea Mediasiului pana catra primavera ( a. 1850 ) candu amu auditu ca la Brasiovu sa frequentedia Scolele gymnadiali – miamu scosu dela Gubernu fundatiunea, si am mersu la Brasiovu togma pe candu sa incepea semestrulu alu doilea, – Directorele Kovass era sanuma cuprindia dar vedindumi Ordinatiunea guberniala, na mai disu nemica – fostulu meu …

Note și noțiuni de vocabular (și cultură generală):

* surugiul era vizitiul care conducea călare pe unul dintre cai, un poștalion, o trăsură sau – în cazul de față, o căruță micuță, o glumă de vehicol …

**tiribomba era un aparat folosit prin bâlciurile din vechime, consta într-un ciocan care trebuia să nimerească o capsă pocnitoare … dar se referă și la călușei.

***șod – însemna nostim, hazliu ”a fi pus pe șoadă”/pus pe glume (părintele, cum am văzut face haz de necaz)

****Diversoriu ordinariu – cuvânt preluat din latină, desemnează un han unde se ”deversa scursura”, loc cu faimă rea în literatura latină veche …

*****Hanul Gabrovenilor – aici povestea hanului recent renovat.