Să recunoaștem: realitatea este una. Și totuși, într-un anumit fel o înțelegem, dacă o privim cu ochiul rațiunii și altfel, dacă o privim cu ochiul inimii. Deși ambele unghiuri propun formule care în fapt sunt complementare (pentru că avem fiecare din noi, atât sentimente cât și rațiune), pornirea instinctuală este aceea de a identifica imperfecțiunile, ”paiul” din ochiul celuilalt. 

Ce-i reproșăm rațiunii? Că ar fi ”prea rece”, prea ”calculată”, că nu știe să se bucure pe deplin, să trăiască clipa, să uite de sine … Ce-i reproșăm inimii? Că ar fi ”prea naivă”, că s-ar lăsa prea ușor ”înșelată”, că iubește ”ca proasta”, până la sacrificiu de sine …

Fiecare din cele două formule îmi apar predispuse la suferință, dacă nu descoperă calea de mijloc a împăcării, dacă în locul acuzelor reciproce nu ajung să pună recunoașterea sensibilităților fiecăreia, a personalităților care se clădesc pe seturi de valori și principii valide, deși diferite, trăite în funcție de sensibilități sau de tradiție, dar în nici un caz conjunctural.

Întrebarea pe care o punem – cum pot conviețui stânga și dreapta în politică? – presupune cunoașterea valorilor și setul de principii, iar aderența la una sau alta dintre cele două direcții fundamentale e o alegere pe/de viață, care se primește și se lasă moștenire.

E foarte bine că avem de ales între stânga și dreapta. Ce nu este deloc bine, e atunci când aceste două forme se topesc în compromis și în corupție, în trădare și lupte pentru interese meschine (lupta pentru putere este un interes meschin).

Puși în slujba cetățenilor, politicienii – fie de stânga, fie de dreapta -, ajung să nu mai fie recunoscuți ca profesioniști reprezentativi pentru actul de conducere, pentru că s-au lăsat infectați de ”rău”, în diferitele lui forme: corupție, trădare, minciună, demagogie, alianțe nefirești – cele numite ”imorale” (sau ”toxice”) …  

Cetățeanul, bulversat de informațiile care demască răul și sătul de dezbinările și certurile pe care este capabil să le înțeleagă ca false probleme (în fapt, certurile sunt doar diversiuni în lupta pentru putere), răspunde cu neîncredere totală în clasa politică. Acela este momentul propice apariției falșilor profeți, momentul în care sunt pline de guvizi mrejele clovnilor: actori ratați, bolnavi cu sau fără acte, care au naufragiat în politică prin talent lipsit de principii. 

Filmul ”Joker”, în care Joaquin Phoenix face un rol de excepție, prezintă cu mult realism momentul instabilității, al haosului generalizat, al nedreptățitului care din victimă devine călău, al abuzurilor și nepăsării care duc la război civil și anarhie, al nebunului care se pune cu sistemul paralizat, al crizei generalizate de care toți vor să profite – și ale cărei victime (aparent), sunt doar (unii dintre) cei bogați. De fapt, cei care pierd sunt cetățenii, al căror vot, în vreme de război – (oricum) nu mai contează și nu se mai aude … Merită văzut, acest film-manifest, acest avertisment serios că epoca clovnilor în politică este … abia la început!

joker 1

Joaquin Phoenix – un rol memorabil in ”JOKER” (2019)

   


E bine ca cel care-si cunoaste masurile să fugă de povara puterii …

Avva Orsisios, în Pateric.

De ce nu ne mirăm? Ne răsună în minte obrăznicia reporterilor si întrebarea lor obsesivă, pe holurile Parlamentului, imediat după ce a fost votată moțiunea de cenzură și a căzut guvernul: ”Aveți ceva să vă reproșați?” …

Nu stiu de ce, dar pe mine unul – răspunsul Doamnei Dăncilă nu m-a surprins deloc: ”Nu, nu am nimic a-mi reproșa!”

Chiar așa să fie?

(1) Că nu am reușit să atrag de partea mea intelectualii acestei țări – jignindu-i cu exprimări poticnite;

(2) Că nu am respectat pactul cu ALDE (PSD dă țării Primul Ministru, iar ALDE, candidatul la Președinție) – și m-am lăsat cocoțată pe lista prezindențiabililor;

(3) Că nu m-am împăcat cu Victor Ponta, Corina Crețu et Co., lăsând să se spargă partidul în fracțiuni;

(4) Că am uitat cum am ajuns Prim Ministru, chemată de la căldura Bruxelles-ului – dar acolo cum am ajuns? – pentru a purta o pălărie tot mai mare;

(5) Că nu am feeling și înțelegere pentru politica externă, lăsându-mă umilită de un turneu american fără rost,  din care cel puțin aș fi putut înțelege că nu sunt omul potrivit la locul potrivit;

(6) Că am avut o șansă extraordinară, de a arăta adevărata forță organizatorică și rolul femeii române în politică;

(7) Că am mărit pensii și lefuri pentru cei dependenți de stat și nu m-am grijit de problemele economiei private – lăsând să se rupă și mai mult societatea românească.

Ce să-i recomandăm Doamnei Prim Ministru? Fiindcă ne spune că ceea ce o mână în luptă e credința, o rugăm să facă pasul înapoi cu smerenie, reevaluîndu-și competențele, ca un șef adevărat. Și ne-am bucura s-o vedem, că din iubire pentru semeni, îi iartă și începe să caute unitatea! Poate să fie cu Toader, poate să fie cu Mircea: cum îi dictează ei, conștiința de bun creștin.

Dacă-și va lua la timp doctoriile și va urma leacul împăcării, se va vedea în curând, la nivel de partid, … în sondaje! In orice caz, îi urăm să-și mențină forma optimistă, căci ceva ne șoptește că ar fi în fața unor noi aventuri, pline de suspans!

viorica in fata unor noi aventuri

”Fă-te fată, soră cu brazii, până treci de pădurea întunecată!” … pare a-i șopti la ureche, gândul cel bun, Vioricăi Dăncilă. Dar pentru asta, trebuie să renunțe la câte ceva … Poate chiar la încă o mărire, la o funcție mai mare în stat, cine știe?! Motive de împăcare se găsesc ușor … mai ales la greu!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(1)


Volodymir Zelensky și-a anunțat candidatura la Președinția Ucrainei, în data de 31 decembrie 2018. Era unul dintre cei 39 de candidați. În 31 Martie 2019, a aflat că a intrat în finală cu Petru Poroshenko. Douăzeci de zile mai târziu, în 21 Aprilie – a reușit să coaguleze întreaga suflare ucraineană – și conform datelor oficiale, a câștigat 73,22% din voturile exprimate …

După fix o lună, în 21 Mai 2019 – Președintele Zelensky dizolvă Parlamentul Ucrainei, iar alegerile parlamentare (care ar fi trebuit să aibe loc în mod normal anul acesta, în octombrie), se țin mai devreme: în 21 Iulie. Victoria și poziția de prim-ministru e câștigată de SLUHA NARODU – respectiv ”Servul Poporului” (numele este al serialului de ficțiune în care actorul Zelensky s-a antrenat în rolul Președintelui).

Patru zile după aceea, în 25 Iulie 2019, un alt Președinte, Donald Trump – familiarizat și el cu show-urile de televiziune (ați auzit de The Apprentice – Ucenicul, dă un telefon de felicitare, din Biroul de la Casa Albă.

Statele Unite discută cu Ucraina, iar noi – vecinii, avem șansa de a citi transcriptul întregii convorbiri, pusă la dispoziția lumii întregi de către Președintele Trump în data de 24 Septembrie 2019, anul curent. Motivul? S-a declanșat operațiunea de ”impeachment” (a început procesul îndelungat de punere sub acuzare si destituire a lui Trump).

Ce ne interesează pe noi?

Păi – în afară de curiozitate și dorința firească de a ne forma o opinie proprie, bazată pe document și nu pe interpretare, dorim să surprindem ceea ce ni se pare relevant: cum se înțeleg cei doi show-meni, care au ajuns Președinți? Ce agendă comună și-au stabilit? Care e raportarea lor la alte puteri europene? Dar la Rusia? Și, mai presus de orice: la ce ne putem aștepta din partea Domnului Zelensky, între altele Ucraina este cel mai mare vecin al nostru (Ucraina are o suprafata de peste 603.550 km patrati – fata de Marea Neagră, cu numai 436.402 … iar pentru cei interesati sa calculeze la zi, teritoriul Crimeei, care ar trebui scazut din total … sunt 26.081km patrati, conform WIkipedia).   

Vă propun deci să citim (în limita timpului disponibil) și să comentăm împreună …

Capture

… și de aceea, celor ce doriti sa urmati invitatia Presedintelui Trump si  sa gustati binefacerile transparentei, o puteti citi integral aici: Transcrierea Convorbirii …

Câteva idei la prima lectură.

  1. Deși amândoi sunt cu background de actor și deci cu potențial de prietenie – nu rezultă că-și telefonează frecvent, ci numai cu ocazii importante (alegerile in Ucraina sunt importante pentru politica externă a SUA);
  2. Condițiile politice din Ucraina – oameni noi, politicieni noi – sunt foarte interesante, tot valul partidelor răsărite peste noapte care au luat locul celor vechi, pe fondul nemulțumirilor ajunse la limită generează o falie profundă între cei buni (noi, tinerii) și cei vechi (ei, bătrânii care s-au compromis);
  3. Cum va putea pune SUA presiune pe UE (Germania și Franța) pentru a se aplica susținut și eficient sancțiunile împotriva Rusiei (vă amintiți că din 2014 au anexat Crimeea …);
  4. Ce rol are comerțul (în cazul de față, cu arme), în politica secolului XXI? De unde bucuria Președintelui Zelensky și sentimentul de recunoștință, pentru câteva Javelin-uri? Care sunt planurile armatei ucrainene în privința teritoriilor pierdute? Ce rol are NATO în aceste discuții privind achiziția de arme între unul dintre membrii săi (SUA) și terți? Se informează prealabil sau pe parcurs, sau fiecare are libertatea de a face comerț cu arme?!
  5. Cât de gravă e scurgerea de informații pe glob – dacă au ajuns să se roage americanii de ucraineni (sau de ruși?) să afle odată originea hackerilor din ”afacerea” spargerii serverului Partidului Democrat: inițial, se va fi bucurat Trump de necazul dușmanului, dar apoi, a înțeles că interpretarea ”ajutor primit din afară” e mult mai păguboasă, pe termen lung …
  6. Ce rol au procurorii într-un stat democrat? Cum să ajungă ei să facă jocuri politice? Cum să folosești justiția în diferitele scopuri ale puterii? Pot părea întrebări naive – dar dacă cițiți cu atenție documentul, veți accepta că justiția e din păcate o armă periculoasă în mâna acestor politicieni (sau oameni de afaceri, actori, spuneti-le cum doriti) …
  7. Cum să ceri probe pentru a influența într-un fel sau altul mersul justiției în propria țară: cât de slab trebuie să te simți și să fii, de fapt, dacă ai nevoie de dovezi procurate de la americani, probe irefutabile vezi Doamne, pentru a judeca și îndrepta starea de lucruri putredă, din țara ta? Cine-ți conduce de fapt țara, de trebuie să ceri ajutor extern când ai majoritatea parlamentară și te bucuri de încrederea populară?! 


Sunt câteva întrebări pe care fluxul replicilor dintre cei doi ni le-au ridicat. Cu siguranță, ”time will tell” – cum spun anglo-saxonii despre înțelepciunea care vine cu timpul (mare povestitor, timpul!) … și vom mai afla poate câte ceva de pe urma investigatiilor, atât despre modul de functionare cât mai ales despre principiile politicii externe americane.  


Gânduri la deschiderea Anului Cercetășesc

adresate de un membru al AGRU National 

Cercetașilor Creștini Români din Federatia Scoutismului European

Dragi Cercetasi,

Pe lângă Școală, ați ales să dedicați o parte din timpul vostru liber unei asociații a tinerilor, în care vă propuneți să învățați despre natura înconjurătoare și societate, să descoperiți bucuria că faceți parte din această lume, că aveți un rol și un rost, să vă aflați misiunea, să dedicați din timpul vostru prieteniilor, pentru a învăța unii de la ceilalți …

Privim cu multă bucurie la acțiunile voastre și ne încălzește gândul că prin ceea ce veți face, veți armoniza cele trei dimensiuni care ne alcătuiesc:

(1) dimensiunea de cetățean – care se referă la drepturile și obligațiile față de cetatea din care faceți parte, față de legile scrise și nescrise ale polis-ului care de prea multe ori lasă la periferie pe cei neajutorați, pe bătrâni, pe bolnavi … Tinerețea voastră și compasiunea pe care le-o veți dărui gratuit celor în nevoie, e o formă de bunătate gratuită – adevărată dăruire dezinteresată, pe care o puteți exersa alături de cei care aproape v-ar sufoca cu dragostea lor – seniorii comunităților voastre, care ar avea atâtea povești a vă spune (!);

(2) dimensiunea națională ca parte a marii familii europene din care și noi, românii suntem parte – care se referă la faptul că parfumul și fibra noastră românească poate aduce prin voi un suflu proaspăt buchetului de popoare și limbi ce formează cea mai tânără Uniune a Planetei! A fi buni români, în ziua de azi – înseamnă să dorești să cunoști istoria ta în spiritul armoniei care s-a așezat peste bătrânul nostru continent, odată cu integrarea țărilor central si est-europene: fiți pregătiți să mergeți în Europa, pentru a reprezenta cu cinste prin purtare demnă și fapte bune, tricolorul și poveștile neamului nostru (doar dacă le veți povesti cu pasiune vor fi ascultate de ceilalți!);

(3) dimensiunea creștină – căci vă puneți sufletele voastre în slujba valorilor Bisericii lui Cristos, ați hotărât să cereți ocrotirea Maicii Sfinte și înțelegeți că lumea poate fi îndreptată numai dacă vom cere împreună – tineri și vârstnici deopotrivă – de la Spiritul Sfânt să lumineze alegerile și hotărârile noastre!

Îmbinarea celor trei dimensiuni, exersarea lor prin diferitele acțiuni pe care creativitatea jocului vostru le va scrie în anul cercetășesc 2019/2020, sub îndrumarea celor ce vă conduc – și care și-au asumat importantul rol al modelelor voastre de viață, vă va oferi prilejul ca, cercetând – să ne mai și certați uneori, pentru că veți descoperi cu siguranță multe lucruri ce trebuie îndreptate! Să o faceți, dragi Cercetași, să ne certați – pentru că voi aveți puterea de a visa acea lume care trebuie încă construită, e lumea pe care vi-o doriți, mai bună și mai dreaptă!

Punându-vă sub pavăza Fericiților Martiri ai Bisericii Române Unită cu Roma, greco-catolică, sperăm și vă dorim să aflați răbdarea și înțelepciunea de a vă face frumos auzite și ascultate glasurile, în lumea de azi. Noi – sectorul adulți din Acțiunea Catolică, vă așteptăm și ne vom bucura din inimă, de fiecare succes al vostru!

(București, in 29 Septembrie 2019)

 

cercetasi


Dacă Adevărul ne-ar fi prieten, ne-am aștepta să ne sară în ajutor, nu-i așa? Mai ales la nevoie… Nu ne-am aștepta din partea Lui să ne servească jumătăți de măsură, numai că tare greu i-am suporta asperitățile: i-am aminti foarte des că ”tonul face muzica”, l-am ruga s-o lase mai moale, să fie mai blând, să se pună în locul nostru, i-am spune că avem nevoie de un înveliș de catifea dacă ne-ar întinde o mână prea fermă și ar ști despre noi că nu suportăm să ne vedem în oglindă, așa cum suntem, de fapt … 

Adevărul ar fi primul nostru învățător, ne-ar explica tot ceea ce trebuie să știm – în primul rând cum să discernem între Bine și Rău, între Adevăr și Minciună, între Real și Posibil, ne-ar oferi criterii, pe care însă nu le-am putea folosi cu adevărat, decât abia după asimilarea lor interioară, după ce vom fi viețuit o vreme în adevăr. Nu putem gândi într-un fel și să ne comportăm într-alt fel, ne-am rupe în două, purtând masca ipocriziei.

Adevărul ar fi disponibil în permanență, numai de ne-am îndrepta noi pașii înspre El. Nu s-ar acoperi de secrete și ar fi inutil să ne pună la încercare inteligența – nu ar avea nevoie de detectivi, căci El preferă să se arate. Marea provocare pentru cei ce-L caută, ar fi tocmai aceasta: ca atunci când pornim la drum petru întâlnirea cu El, să avem consistență,  să vrem cu convingere și cu credință să-L întâlnim … Altfel, teama poate îmbrăca și forma politeței mincinoase: dacă ceea ce urmează să aud, nu îmi va conveni? Dacă nu mă va satisface? Marea surpriză este de obicei, aceasta: Adevărul nu permite arestarea Lui de către oameni: cei ce-L cunosc, I se înclină, din respect și mulțumită, căci Adevărul se dăruiește, nu se fură.

Refuzul prieteniei Adevărului e bineînțeles posibil și probabil nici nu lasă urme vizibile, nu ne-am face imediat de râs în fața celorlalți. Dar am rămâne cu o formă de miopie – cunoașterea noastră nu ar fi completă. Și, refuzând să fim cu El, am ajunge să-i fim împotrivă – căci vedem cât de mulți sunt cei ce-i râd în față, Îl batjocoresc în public … 

Dar până la drama ce are loc zilnic în piața publică, să ne păstrăm gândul domol și să căutăm în profunzime împreună cu Parmenide, felul în care Adevărul se ridică din freamătul și zumzetul temporal (al istoriei), pentru a se așeza de partea Eternității.  Adevărul, odată stabilit ca atare, nu se mai modifică după cum bate vântul. Schimbările, transformările, neliniștea și contradicțiile vieții, rămân în urmă, la fel după cum abandonăm la un moment dat tot ceea ce ”ar fi putut fi, dar nu a ajuns să fie” … Consistența Adevărului, ne permite să-l considerăm stâlp de sprijin: și, vă întreb: nu e un prieten de nădejde, acela pe care te poți sprijini, pentru a te ridica? Cine e nebunul care și-ar propune să rescrie istoria? … doar că știm că în istorie, și falsul își are locul lui în rafturile bibliotecilor, din păcate.

Mult mai grav e că trăim vremuri în care fiecare dorește să aresteze Adevărul, să-l dețină pentru sine însuși: subiectivismul combinat cu egoismul care sărăcește sufletele, ne hrănesc individualismul, uităm de principiul unității, care înseamnă nu numai acceptarea diversității, ci mai ales credința în Unul. Bineînțeles că există diversitate, și cu siguranță diversitatea e frumoasă și bună: dar nu poți ajunge la fericire prin înstrăinare, ci mai degrabă prin completare reciprocă. Va fi spus cândva Protagoras că ”Omul e măsura tuturor lucrurilor”, numai să nu ajungem să nu mai conteze nimic din ceea ce este în afara cercului propriei noastre înțelegeri (și de prea multe ori în afara simțurilor și a intereselor imediate). 

A trăi exclusiv pentru ziua de azi, înseamnă a accepta o agendă asaltată de urgențe, a rămâne în urma timpului, fără considerație pentru lucrurile importante: nimic nu contează, nimic nu poate fi schimbat, singura șansă pe care o am este  tupeul de a mă pune pe mine în centrul universului, existență ombilicală, iar restul … ? N-au decât să rămână în afara interesului meu imediat: asta aduce a întoarcere a spatelui, refuzul Adevărului duce la propria-ne înșelăciune!

Ce așteptări ar avea Adevărul de la noi, dacă ne-ar fi prieten? 

  1. Să nu-L înșelăm, să renunțăm la minciună: îl jignim pe El și ne facem nouă rău: ne încărcăm memoria și-i încurcăm pe ceilalți … am alerga epuizați după fantasme, îmbătrânind înainte de vreme și ne-ar da peri albi, fără a spera la înțelepciune;
  2. Să avem un set de principii morale, de axiome, de perle ale spiritualității pe care să avem curajul să ne sprijinim, căci știm că nu și-au pierdut strălucirea în timp ci dimpotrivă, și-au verificat validitatea, indiferent de condițiile vitrege ale istoriei;
  3. Să respectăm evidența atunci când ea este fapt împlinit, și să nu ne ferim de a verifica presupunerile noastre prin calcul matematic simplu: adunare și scădere, înmulțire și împărțire … chiar numărând și comparând, dacă nu se poate altfel;
  4. Și mai mult decât orice, împreună cu Sfântul Augustin, ne-ar invita și ne-ar ruga – să fim atenți la intențiile noastre, atunci când facem afirmații ce ar putea trece drept adevăruri sau minciuni … căci intențiile noastre sunt măsura după care, la rândul nostru, vom fi judecați!  

iubire mare