Sărbătoarea Zilei de 1 Decembrie ne-a adus împreună, și anul acesta, la Cimitirul Bellu Catolic din București, pentru a ne ruga și a cânta împreună cu frații și surorile Eparhiei greco-catolice, Imnul Național. La mormântul Fericitului Mucenic Cardinal Iuliu Hossu, am lăudat pe Bunul Dumnezeu pentru darul pe care l-a făcut Națiunii Române prin Generația Constructorilor de Țară de la 1918 și am trăit astfel, cu bucurie, Ziua Națională, într-o normalitate, pe care o numim ”democrație”.
Nu e deloc puțin lucru, realitatea de a ne putea exprima alegerile, folosind liberul arbitru (cu discernământ și responsabilitate), și recunoaștem în arhitectura prezentului, ca fundament, jertfa înaintașilor. Nu am inventat noi, cei de azi, democrația – ci ea ne-a fost oferită ca un model, care se cuvine cunoscut, cercetat și adaptat (dacă vom considera că e cazul – dar atenție, nu în principiile ei fundamentale!).
Avem nevoie de comemorare, nu numai fiindcă simțim că odată cu trecerea anilor, memoria ne slăbește, ci fiindcă înțelegem că este esențial și important pentru viața noastră, să cunoaștem mai bine viața lor, faptele și ideile unor oameni valoroși, de care am dori să ne lăsăm modelați și inspirați.
Dar (trebuie să subliniem acest fapt!) ne confruntăm cu o mare dilemă, pe măsură ce ne aproiem de figurile luminoase ale trecutului.
Pe cât de adevărată ne este admirația și pe cât de sincer respectul nostru (pentru ei), pe atâta de mică ne este ”pofta” de a le imita sacrificiul… Nu cred că e vorba de vreun blocaj mental sau de frică – ci de egoismul ne-renunțării la propria bună-stare.
Individualismul persoanei întâi singular (egoismul lui ”eu”), nu se poate ridica la unitatea de grup a persoanei întâi plural (unitatea în iubire a lui ”noi”), fără înțelegerea profundă a jertfei care e o condiție absolut necesară, dar care se ascunde în perechea de concepte ale solidarității și subsidiarității. Solidaritatea este acel punct în care renunți la pretenția de a face de unul singur lucrurile care te depășesc, în care înțelegi că ”Unirea face puterea”, în care ești dispus să admiți că ai nevoie de celălalt. Subsidiaritatea are la bază principiul natural ca ”Fiecare e dator să-și facă curat în curtea sa”: să nu ne fie rușine de muncă, căci ea face parte din antrenamentul zilnic, al demnității umane …
Fiecare generație trece la un moment dat printr-o criză identitară, pe care o conștientizează pe măsura maturizării ei – iar revoluția sau războiul (de care nu suntem feriți) par a funcționa ca simpli catalizatori ai procesului de conștientizare a valorilor comune, unificatoare.
Înțelegem cum, voința individuală, exprimată de opțiunea ”Eu mă sacrific!” – intră, mai dinainte înfrântă, la ”masa negocierilor și a târguirii conștiinței”, cu voința încă neformată a grupului din care spui (sau crezi) că faci parte: ”Noi, suntem gata să ne sacrificăm?” … în joc, la nivelul unei națiuni, fiind însăși idealul democrației: libertatea.
În timp ce ne obișnuim (până la nepăsare) cu prezența conflictelor, ascultând relatări ale luptei vecinilor ucraineni în confruntarea lor cu un dictator ce nu ține cont de viețile omenești curmate nedrept, am înțeles să folosim prilejul de comemorare de la 1 Decembrie, ca pe-un antrenament al memoriei, pentru că am simțit că rodul neimplicării noastre va fi în cele din urmă plătit. Cezarul vrea taxe, Dumnezeu ne vrea liberi …
Ca punct de plecare, pentru a nu rămâne blocați în dilema de care vorbeam (cum poate ajuta sacrificiul unuia singur, mersul istoriei, pentru neamul său?), s-ar cuveni să începem de la adevărurile cele mai simple. Să înțelegem, de exemplu, că Pământul pe care ne aflăm în trecere, se con-locuiește, că viața pe care o trăim, se con-viețuiește, că aerul pe care-l respirăm nu cunoaște frontiere, că internetul și informația le împărțim pe măsură ce le împrăștiem, sau că ideile circulă între noi și prin epoci …
De aici plecând, am putea căuta setul de principii și valori din care am toarce o funie roșie, o linie peste care nu vom trece: iubirea aproapelui (ideea binelui comun), exprimarea liberului arbitru și demnitatea umană ar putea fi preluate din Învățătura Socială a Bisericii Catolice, și ne-ar ajuta să facem pasul spre construirea unei identități a politicianului creștin-democrat.
Avem nevoie să înțelegem așteptările noastre, pentru a le surprinde ( vizualiza) în imaginarul colectiv, ca fiind în opoziție cu fanfaronii care s-au grăbit să aresteze cuvintele-cheie: ”Familie – Credință – Dreptate – Adevăr – Națiune” … Folosindu-se de ele cu intenție de învrăjbire, aceste mori stricate vor să împingă societatea spre haos (anarhie), pentru ca apoi să impună dictatura ca unică soluție, oferind pacea după un război cu miză falsă.
Politicianul creștin-democrat poate fi recunoscut prin echilibru și fermitatea pe care o oglindesc principiile pe care le afirmă, iar în rănile lui, vom regăsi disponibilitatea la jertfă personală. Gesturile sale vor oglindi iubirea aproapelui și va exercita cu noblețe naturală actul de conducere. Nu va face din interesul propriului adevăr o obsesie, ci va căuta să pună, înainte de afirmații – explicarea intențiilor. Va demonstra acordul acestor intenții cu Adevărurile înscrise în Constituție, … pe scurt, va avea puterea de a ne convinge că este apărătorul armoniei unei con-viețuiri, apărătorul normalității (care nu e nici banală, nici plictisitoare și nici de la sine înțeleasă).
Creștin-Democrația pare a se fi s-a retras (de-o vreme încoace) în inimile politicienilor de bună credință – și a rămas (deocamdată) ”în afara partidelor, dar în interiorul oamenilor politici responsabili”.
Când timpurile ne vor pune din nou la încercare, atunci când vom simți că se apropie anarhia și dictatura, vom regăsi în opțiunea creștin-democrată soluția și răspunsul pentru ieșirea din criză, în spiritul demnității umane.
Ea este garanția unei libertăți care ne educă la înfrânare, pentru a hrăni binele comun … Abia atunci, Magistra Vitae va redeschide paginile în care așteaptă strălucind, cuminți și ofertante (sic!), modelele de luptători ale Generației Cardinalului Iuliu Hossu (eventual, pentru oamenii Bisericii) și ale lui Iuliu Maniu (eventual, pentru politicienii laici). Între alții, la 1 Decembrie, noi ne-am amintit de eroii martiri ai Țării Crișurilor, Dr Ioan Ciordaș și Dr Nicolae Bolcaș … dacă le vom cerceta viețile, vom extrage setul de principii de care ne vom ști a ne ține, pentru a nu rătăci …
P.S. Mulțumim organizatorilor și gazdelor noastre pentru atmosfera de Sărbătoare a Zilei Naționale: Parohiei Sf Ana și în mod special Doamnei Preotese Liviuța Oțoiu, precum și Doamnei Marina German – care a lansat și la București cartea dedicată unei pagini de istorie mai puțin cunoscute (Primăvara anului 1919 în Ardealul de Nord): o Nepoată (azi octogenară), a cărei inimă tânără e plină de recunoștință pentru moștenirea de Familie pe care a primit-o, împreună cu darul libertății și credinței …
