Comentarii din Cetate



Nimic rău dacă un tânăr de azi se pregătește să intre în politică! E însă foarte important ca Statul – prin sistemul său educațional (care ar include reglementări ale mass-media, fără suprimarea libertății de exprimare), să-i ofere acelui tânăr în formare, acces la reguli și exemple care să-i satisfacă impulsul creativ, fără a-i mutila sufletul …

Prima întrebare ar fi aceasta: ce pericole iminente îl pasc pe tânărul doritor de a se pune pe sine, cu energiile și priceperea sa, în slujba binelui comun? 

O a doua întrebare: pot fi evitate aceste pericole – și dacă da, cum? Ce reguli ar putea fi urmate pentru a dezvolta caractere puternice și hotărâte în transformarea înnoitoare a societății?

Apoi abia, ar urma să căutăm exemplele care merită incluse în galeria modelelor de urmat.

Banii sunt bolnavi de inflație și gura contemporanilor, de vorbe multe … așadar, cât mai succint, vom încerca să explicăm pericolul banului (inspirați de cuvintele de început ale Sf Antonie cel Mare, cel pus să deschidă cele 12 volume ale Filocaliei):

  • Banii îți oferă o amăgire vremelnică, fiindcă nu te poți sprijini pe ei: nu-ți cumpără nemurirea, poate doar ”fericirea de moment” (pe care fiecare și-o definește după standardul propriului egoism);
  • Banii îți hrănesc iluziile și dezvelesc urâțenia caracterului (ce nu e gata să facă omul, pentru bani? fiecare are ”prețul” său?);
  • Banii limitează orizontul și visarea: te blochează în activități materiale – cum să-i înmulțești, plăcerea de a-i număra încă o dată, gestul de a-i atinge, de a-i arăta altora – vezi boala exhibiționismului, în diferite exprimări – de la maneliști (în celebra expresie ”fără număr, fără număr”) la pozele lui Floyd Mayweather cu milionul de dolari sau interviurile de la palat – marca Gigi Becali, etc., etc.

Ar fi totuși, câteva întrebări utile, pentru cei care simt că trebuie să pună în ordine raportul lor corect cu banii, și anume: 

  • Cum am venit pe lume? Îmbrăcat sau gol?
  • Ce voi lua cu mine la plecarea din această lume? 
  • Când am dat ceva cuiva, fără să fi primit, mai înainte?

Așadar, pentru a răspunde la prima întrebare, cred că raportul tânărului politician cu banii – e acel aspect fundamental, ce trebuie clarificat imediat ce-a auzit chemarea de a se pune în slujba binelui comun. Intrarea în politică poate pleca de la expresia: ”Nu cumva suntem prea săraci pentru a face politică?”, înțeleasă atât ca detașare nobilă față de grijile mundane – cât și ca orientare spre aspectele spirituale ale vieții sociale. Binele comun pleacă de la sănătate și educație, a sufletului și trupului, deopotrivă!

Regulile prin care pot fi evitate numeroasele pericole ce-l pândesc pe tânărul politician țin de cultivarea unui ”suflet rațional”: este vorba de alegerile înțelepte, de puterea discernământului – fiindcă omul are de ales între mai multe opțiuni.  A discerne între bine și rău, presupune orientarea spre lumină, iar în lupta zilnică pe care o ducem cu slăbiciunile noastre, această lumină e dată de următoarele virtuți puternice (formatoare de caracter):

  • Înfrânarea (puterea de a ne abține de la răul care ne face rău);
  • Suferirea răului (puterea de a ne abține să răspundem răului cu aceeași monedă);
  • Neprihănirea (puterea de a ne abține de la inglodire);
  • Stăruința (puterea de a insista în bine, fără a urmări binele personal);
  • Răbdarea (de a nu ne pripi, de a-l asculta pe celălalt, de a fixa cunoașterea în șuruburi până când ajungem să putem explica fenomenele pe care dorim să le transformăm în ”mai bine”).

Oare sunt medicii obligați să facă binele? Sunt ei obligați să spună adevărul, pacienților care vin la consult? 

Oare profesorii sunt obligați să se pregătească în mod constant, pentru a servi adevărul (cât mai atractiv), elevilor și studenților care sunt avizi de cunoaștere?

Care sunt atunci obligațiile politicianului? Ce este binele comun?

Și acum, la final – să ne propunem o lectură a unui document preluat din site-ul Bibliotecii Universitare din Cluj. L-am ales pentru că se împlinesc astăzi 70 de ani de la trecerea la cele veșnice a dr Iuliu Maniu. 

Câteva întrebări, pentru tânărul politician, după ce va avea curiozitatea de a parcurge Discursul din 1934 a celui ce a fost numit Sfinxul de la Bădăcin (textul integral, aici)… Care e sensul și scopul politicii noastre externe? Complexitatea raporturilor între unire și pace? Cine sunt dușmanii păcii și cum ne adresăm lor? Care e interesul național? Care e principiul subsidiarității și al solidarității? Ce înțelegem prin Tratat de Colaborare, Alianță, Confederație, Uniune …? Cum ne raportăm la Marile Puteri? Care sunt valorile comune ce stau la baza unei Uniuni? Cum ne adresăm puterii ce guvernează, când noi  suntem în opoziție? Cum ascultăm vocea puterii, când suntem în opoziție? Cum asigurăm continuitatea profesioniștilor care se pun în slujba Țării? Ce putem învăța de la trecut, pentru a nu greși din nou? Când mi-am propus să ajung la Sighet, la Memorial? Ce știu despre greco-catolicismul românesc? Ce știu despre ocupația sovietică a României?…


Vânarea urșilor este permisă la noi în țară, însă doar cu aviz de ministru. Oamenii nu pot (fiindcă nu au voie!) să se apere, riscând dosar penal: dacă răpun o fiară protejată de lege, intră la pușcărie. În Vest, lucrurile stau altfel. Sălbăticiunile sunt identificate genetic, monitorizate și urma lor e ținută (fără acord GDPR), într-o bază de date. Ai lor au numere, ai noștri sunt anonimi (încă).

Anul 2023 ar putea aduce o schimbare, fiindcă subiectul ”animal sălbatic vs. animal îmblânzit” a intrat spectaculos și abrupt pe ordinea de zi (și pe agenda personală, presupunerea ne aparține), a chiar Președintei Uniunii Europene.

Cum așa?

Aliatul (nesperat) al țăranului român este de data aceasta, exemplarul Canis lupus numit GW950m – un lup care a dat o raită anul trecut prin comuna Beinhorn, parte din orășelul Burgdorf, din regiunea Hanovra în Saxonia Inferioară (Germania).

Mânat de instinctul său de prădător, lupul a atacat cu sânge rece ce-a găsit având sânge cald, în poiana din pădurea alăturată. Un ponei (probabil prea sigur pe sine? cu ținută de pur-sânge?), pe nume Dolly, care de 30 de ani făcea parte din Familia Ursulei von der Leyen. Stare de șoc: cum a fost posibil?!

Justiției din Germania i-a trebuit o lună de zile să-l pună pe-o listă a morții pe GW950m. Atenție, furia a fost atât de mare, încât l-au pus atât pe el cât și întreaga lui haită. Adică exterminarea neamului și a genei rele … Deh, lupul rău, e acela care ne-atacă oile noastre, nu-i așa?

Deși lupii sunt specie protejată în Europa, cineva (nu e clar dacă Familia von der Leyen sau un avocat susținător al drepturilor fermierilor nemți) a depus o Cerere pentru aprobarea unei Excepții Speciale de la Legea speciilor protejate (astfel, lupul GW950m a devenit, cu acte în regulă, fugar)

Mai mult, după moartea poneiului Dolly, Ursula a dat semne ale puterii de care știe să se folosească, cerând oficialilor din Comisia Europeană să reevalueze strictețea regulilor care protejează lupii în Europa.

Mă gândesc: poate avem și noi, la Ministerul Mediului, o analiză (în detaliu) și o statistică (la zi) a crimelor semnate de lupi și urși anonimi, neînregistrați încă într-o bancă de date genetică … sau măcar rapoarte ale știrilor care au apărut în presa dințara noastră, în ultimii doi-trei ani?

Ar fi momentul propice ca vocea fermierilor și pădurarilor români să se facă auzită în cadrul Comisiei Europene? Poate ar fi timpul ca la rândul nostru, să numărăm capetele sălbatice de la noi din țară și să le recoltăm

Imagine GIF, desen animat – caricatura reprezentând pe Ursula care ”a luat în vizor” sângerosul lup ce i-a ucis poneiul preferat. Sursa: Politico https://www.politico.eu/article/ursula-takes-on-the-big-bad-wolf/


Există o ureche a inimii, despre care ne vorbesc vechile reguli benedictine (”aurem cordis”). 

La trecerea dintre ani, ne-am așezat pe pragul propice meditației pentru a ne întreba ce schimbări ne așteaptă, după un an complicat ca cel care tocmai s-a încheiat. 

Bolnavă de curiozitate, rațiunea refuză să înțeleagă rostul războiului și tot ce poate observa este transferul costurilor inflației înspre viața de zi cu zi a omului de rând. Semnele stricării timpului sunt vizibile, pentru că lipsește dragostea frățească (germ. Bruderliebe). E un fenomen la fel de serios ca încălzirea globală, numai că – în afara Bisericii – subiectul pare a nu-și găsi locul cuvenit în agenda publică.

În memoria Papei Benedict al XVI-lea, care a fost chemat la Tatăl ceresc în ultima zi a anului 2022 (ceea ce vorbește din nou despre discreția unei retrageri, vă propun mai jos textul introductiv al unei culegeri de conferințe ținute de Cardinalul Joseph Ratzinger înainte de a deveni Papă. Este un punct de plecare pe care putem construi propria identitate europeană?

Europa a devenit  iarăși una din marile teme ale disputei privind prezentul și viitorul nostru. Luptele pentru o constituție europeană, extinderea Uniunii spre Est, întrebarea legată de aderarea Turciei, un stat a cărei istorie a fost definită diferit cultural și religios, în contrapondere a Europei creștine, toate acestea ne pun în fața unor întrebări fundamentale: De fapt, care este fundația vieții pe care o trăim? Care sunt forțele ce țin laolaltă societățile noastre? Cum căutăm și unde găsim premisele morale și forțele motivaționale pentru un comportament moral, fără de care nu stat nu poate exista? Cum ne introducem – pe noi înșine și Europa noastră – în problematica lumii actuale, în tensiunile care persistă între Nord și Sud, în tensiunile ce persistă între marile culturi ale omenirii, în tensiunile generate de civilizația tehnicizată și secularizată și alte întrebări pe care ea nu le poate răspunde …

În anii care au trecut de la căderea Zidului (Berlinului, n. tr.), act care a reformulat aceste întrebări, am fost deseori invitat la conferințe și discuții despre temele de mai sus. Prezenta carte (”Werte im Zeiten des Umbruchs” / ”Valorile vremurilor tulburi” – Editura Herder Freiburg im Breisgau, 2003 – n. tr.)  încearcă să cuprindă contribuțiile rezultate din  această tematică, într-un mozaic care ar putea constitui un indicator al drumului de urmat. Multe sunt numai schițate, mai multe întrebări decât răspunsuri. Dar poate tocmai caracterul ”neterminat” al acestor încercări, va ajuta și stimula gândirea…

Capitolul 1. Cum acționăm? – Politică și Morală

  • Schimbăm sau păstrăm? Viziuni și practici politice. Două viziuni diferite despre rolul politicii: schimbarea lumii sau păstrarea ordinii actuale. Renașterea curentului apocaliptic în secolul al XIX-lea. Poziția scrierilor din Noul Testament. Consecințele implicării creștinilor în politică. 
  • Ce ține lumea laolaltă? Premisele morale ale unui stat liber. Putere și Legalitate (este sarcina politicii de a fixa limitele juridice, legale, ale puterii). Noile forme ale puterii și stăpânirea acestora. Premisele legalității: Dreptul, Natura, Rațiunea. Interculturalitatea și consecințele ei.
  • Libertatea, Legalitatea și Binele. Principiile morale ale societăților democratice. Pretențiile publice ale conștiinței. Libertatea individuală și valorile sociale. Respectarea componentei de omenitate. 
  • Ce este adevărul? Importanța valorilor religioase și morale în societate pluralistă. Relativismul ca premisă a democrației. De ce avem nevoie de stat? Răspunsurile contradictorii la întrebările asupra fundamentelor democrației. Teoria relativistă. Teza metafizică și creștină. Evidența moralității. Concluzii.

Capitolul 2. Ce este Europa? Fundamente și perspective.

  • Identitatea europeană. Fundamentele spirituale ieri, azi și mâine. Formarea Europei. Disruptiva epocă modernă. Universalizarea culturii europene și criza ei. Unde ne aflăm azi? 
  • Identitate comună și voință comună. Șanse și pericole pentru Europa. În locul naționalismelor separatiste, o identitate comună. Standarde comune pentru acțiunile comune. 

Capitolul 3. Responsabilitatea pentru Pace. Direcții de orientare.

  • Când vrei pacea: conștiință și adevăr. O discuție despre conștiința rătăcitoare. Newman și Socrate – îndrumători ai conștiinței. Cele două planuri ale conștiinței (a) Anamnesis și (b) Conscientia. Epilog: Conștiință și Iertare.
  • În căutarea Păcii: Tensiuni și pericole. O perioadă de pace prin responsabilitatea comună față de legalitate. Disoluția legalității și a capacității de împăcare. Fenomenul terorii. Pericole patologice mortale pentru pace. Sarcinile creștinilor. Responsabilitatea comună morală. 
  • Cei de făcut? Responsabilitatea creștinilor față de pace. Fiecare om este imaginea lui Dumnezeu și un partener al vieții viitoare. Împăcarea creează pacea. Întărirea forțelor Binelui.   
  • Să ne folosim folosim de forța amintirilor. Darul împăcării. Uniți într-o nouă solidaritate. Înrădăcinați în valorile credinței creștine. 
  • Credința în Dumnezeul Sfintei Treimi și pacea în lume. Nu o amenințare – ci o salvare. Promisiunea Sfântului Spirit: aceea de a împărți singurătatea noastră cu noi, desființând singurătatea, care e de fapt pierderea capacității de a iubi.           

”Iar când veţi auzi de războaie, şi de zvonuri de războaie, să nu vă tulburaţi, căci trebuie să fie, dar încă nu va fi sfârşitul.” (Sf Evanghelist Marcu, Cap 13, 7)

Războiul este la granițele țării noastre. Ne privește de dincolo de ușă – și nu mai este zvon din îndepărtatul (sau apropiatul) Orient și nici din Africa, ci o realitate care ne aparține, pe care trebuie să o înțelegem și căreia trebuie să-i facem față. Nu oricum, ci cu demnitatea de persoane creștine, care suntem chemați să aducem în lume cu bucuria speranței, Vestea cea Bună a Învierii Domnului, prin care și cei mai păcătoși am dobândit iertarea păcatelor.

Suntem la începutul celei de-a patra săptămâni a conflagrației care a zguduit ordinea mondială, o criză a nesiguranței militare ce se înlănțuie de fragilitatea crizei medicale. Din pandemie, am intrat – fără menajamente, direct, în război. Cum a fost posibil? Ce este războiul? L-am fi putut evita? Ce va urma, căci probabil se poate mai rău de-atât … hai să ne tragem puțin sufletul, să ne liniștim respirația, să ne regăsim curajul și să ne îndreptăm speranța spre Bunul Isus, care ne hrănește cu Cuvântul Său: ”nu vă tulburați!”

Războiul pe care – din păcate -, îl privim acum atât de-aproape, ne apare ca o formă a mâniei în exces, care se poartă fie între state, sau, în cazul războiului civil, în interiorul aceluiași stat … 

Conflictul armat e complicat și greu de înțeles, din două motive: odată fiindcă îmbracă forme foarte diferite, iar în al doilea rând, fiindcă vocile ideologiilor care se confruntă sunt alimentate cu ”argumente”, în aparență logice și raționale. Fiecare tabără se comportă ca și cum ar deține mai mult decât dreptatea, ca și cum a arestat Adevărul. De aceea oamenii, împărțiți în tabere, nu se mai ascultă reciproc, se ignoră unii pe ceilalți, preferă haosul și dezordinea, sunt părtinitori.  

Spuneam că formele războiului sunt multe și nuanțele se întrepătrund. Vedem uneori ridicări ”spontane” ale maselor, asistăm la ”neliniști” sociale, auzim de acțiuni teroriste, de războaie de gherilă, puciuri și ocupații militare (cu sau fără opoziție), conflicte de graniță gata să fie redeschise…  Sau, în funcție de obiectivele pe care războinicii și le propun, vorbim de războaie de cucerire, de apărare, coloniale, religioase, sau chiar … ”preventive”. Dacă se întind pe un teritoriu mai mare sau mai mic, războaiele pot fi locale, regionale sau mondiale. Nu în ultimul rând, după tipul de armament pe care-l folosesc, ele se împart în convenționale (inclusiv cu forme biologice și chimice) și nucleare …    

Înconjurați de atîta mânie și impresionați de violențele care se manifestă în exces, ne-am adus aminte de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie … pentru a afla despre Curtea Penală Internațională, cu sediul tot la Haga (în Olanda), că nu este (din păcate) recunoscută decât de 123 de țări, (din totalul celor 195 de state, câte sunt azi pe Pământ). 

Altfel spus, în lumea perfectibilă în care trăim (sic!), există posibilitatea comiterii de atrocități (războaie de agresiune, genocid, crime împotriva umanității, crime de război, crime de apartheid …), iar cei care le comit pot dormi liniștiți, fiindcă nu vor fi trași la răspundere! Oare nu e acesta un motiv de neliniște pentru sufletul creștinului?! Nu vă tulburați!”, ne spune Domnul …

În omilia ”Împotriva celor care se mânie”, Sfântul Vasile cel Mare, Episcopul Cezareii din Capadocia, are pentru noi această explicație, care ne întărește în răbdare: ”Răul este mai mare pentru cel care săvârșește insulta, decât pentru cel care o suferă”. Îndemnul fiind, de a converti și orienta înspre bine, sensul mâniei noastre: să ne îndreptăm mânia împotriva obiceiurilor rele, iată ce este o mânie … bună! 

Într-adevăr, pe măsură ce se strâng în calendar zilele cumplitului bombardament din vecini, simțim cum se strânge în noi un val de mânie, față de … producătorii de armament! Câți producători de armament avem astăzi, în Europa? În ce țări exportă? De partea căror tabere? Cu ce preț (atât prețul de sânge, nu numai prețul plătit pentru tranzacție)? Cum sunt taxați sau încurajați?

Lumea neascultării suferințelor celuilalt și nepăsarea față de incendiile care nu au loc pe strada noastră, este o lume pe care am lăsat-o să crească (sau poate am construit-o?) foarte strâmb în jurul nostru, folosind cărămizi ale izolării egoiste și pierzându-ne timpul în certuri pe cuvenitele ”drepturi individuale”, de parcă am rămâne înscriși în istorie cu propriile noastre opinii și păreri … 

Lumea este în conflict, numai că pe strada noastră nu ajunsese încă, flacăra războiului. Lista e (incredibil) de lungă. Războiul din Darfur (început în Sudan, în 2003), războiul din Irak (2003-2011), războiul drogurilor din Mexic, purtat de cartelul Sinaloa (2003-2010), războiul din Nord-Vestul Pakistanului (început în 2004), războiul din Republica Central Africană (2004-2007), războiul separatiștilor kurzi din Iran (început in 2004),  conflictul din Delta Nigerului (inceput in 2004), războiul civil din Yemen (2004-2011), războiul insurgenților din Paraguay (inceput in 2005), sau conflictele din Chad, Kenya, Cameroun, Fâșia Gaza, Liban, Timorul de Est … războaiele purtate împotriva al-Quaeda, Boko-Haram și altele  ….  

Pare că suntem într-o lume plină de mânioși, o lume plină de războinici, aflați la putere. Conducători de oști, cu mentalitate de secol XIX (secolul ”Națiunilor”, când ”Revoluțiile” erau o soluție de afirmare) – dar care dispun de arme și tehnologii ale secolului XXI … 

Din pricina mâniei, cu judecata întunecată, lipsiți de demnitatea rațiunii, nu ne mai recunoaștem între noi ca ființe umane: nu ne mai recunoaștem ca fiind ai aceleiași specii, nu ne mai recunoaștem strămoșul comun. 

Distrugerea celuilalt cu orice preț, chiar cu prețul autodistrugerii (în cazul armei atomice) și răzbunarea – sunt în prim plan, chiar dacă toată lumea are de pierdut. Orice pretext declanșează adrenalina și pune în mișcare voința oarbă, irațională.

Va fi grea, povara victoriei, pentru oricare din tabere, și vom înțelege – în procesul sinodal care continuă, că o pace europeană, în afara păcii mondiale – rămâne ”de fațadă”.

Războiul care a ajuns pe strada noastră, este deja și va fi pentru mulți, o Școală a Înțelepciunii, adică a Iubirii de Dumnezeu și o invitație, pentru fiecare din noi, să medităm la condiția fragilă a Adevărului Păcii, care trebuie reconfirmat, zilnic.

București, in 19 Martie 2022

Călin Diaconu, pentru AGRU București

Pablo Picasso, Guernica
Fotografie document. Guernica după atacul aerian total (Luni, 26 Aprilie, 1937)

Churchill, Truman și Stalin – Conferința de la Yalta, 1945. Poza preluată din National Archives, UK (Catalogue ref: CO 1069/892)

E greu de descifrat, pentru că are legătură cu ”războiul rece”, o perioadă pe care nu avem cum să o înțelegem fără cunoașterea eforturilor diplomatice din cel de-al doilea Război Mondial, care au conștientizat actualitatea unei întrebări esențiale, dinspre învingători: ce facem cu Germania, după război? O întrebare care s-a dezbătut la Teheran (1943), Yalta și Potsdam (1945), al cărei răspuns a dus la împărțirea Germaniei în zone de ocupație, la jocuri de forță tensionate între foștii aliați (cum a fost blocada Berlinului de Vest începută în 1948).

Și pentru o pace durabilă în Europa, s-a inventat, în 1949, NATO. Atât de neimportantă/neauzită a fost vocea europenilor, încât în 13 august 1961, cele două ideologii diferite/divergente au avut nevoie de exprimarea fizică a separării lor identitare. Primarul Berlinului controlat de ruși a început construcția celebrului Zid …

Îmi propun să strâng aici câteva documente importante, pentru a avea la îndemână un spațiu dedicat notelor de lectură (sau ideilor) pe care le vom desprinde din analiza unor documente cu valoare de izvor istoric. În lumea interconectată de azi, având acces la informație, nu avem voie să ne plângem de lipsa documentelor. Ele sunt ”la un click distanță”, și, pentru a înțelege ce se întâmplă, avem obligația de a le parcurge, umplând golurile de cunoaștere sau – după caz, reîmprospătând memoria și reevaluând nuanțele unor informații din trecut, cu ochii de acum.

Așadar rușii, care au ieșit învingători din cel de-al doilea Război Mondial, alături de anglo-americani, au stabilit să împartă Germania în două părți (vizibile au fost la început patru – dar în realitate au fost două, cu ideologii și politici diferite), plecând de la premisa ”altfel, nu-i putem controla pe nemți”. Cât de mult știm despre acest lucru? Cum au pus în aplicare planul?

Dacă împărțirea Germaniei s-a făcut oficial, în Bundesrepublik Deutschland și Deutsche Demokratische Republik, prin recunoaștere și acceptare de către toată lumea, a existat și o împărțire, la fel de reală – dar nerecunoscută oficial, a Europei: în Europa de EST și Europa de VEST. După reunificarea Germaniei, în Octombrie 1990, putem considera că granița dintre cele două Europe s-a modificat. Întrebarea are două perspective:

(1) Până unde își propune Europa să-și extindă influența? Cum se poate realiza accesul la UE, pentru cei care (încă) nu s-au alăturat proiectului marii familii?

(2) Care e punctul critic în care Rusia se va simți amenințată de o prezență militară despre care nu are argumente să afirme că-i este ostilă (sau poate, economic?), dar … pentru că armele pot fi întoarse sau se pot declanșa, accidental, ele constituie un pericol real. Așadar, care e ”limes”-ul acceptat de ruși, azi?

Anul viitor se vor împlini 76 de ani de la celebrul discurs al lui Churchill, text care a ajuns să fie studiat în manualele școlare. Influența rusească asupra Europei, sau propria lor grijă față de securizarea graniței de vest, sunt teme de actualitate imediată în anul ce stă să înceapă. Vom avea sau nu vom avea război în Ucraina?

2021 va intra în istorie ca anul II al pandemiei, anul în care americanii s-au retras din Afganistan iar rușii au strâns trupe de asalt (zeci de mii) la granița lor cu Ucraina. Care sunt documentele de parcurs și ce teme de dezbatere, putem extrage?

Pentru început, propun să începem printr-o comparație: discursul vizonar al lui Winston Churchill (5 Martie 1946) și actul de naștere al colaborării dintre NATO și Rusia (Paris, 27 Mai 1997).

In acest context, avem aceste doua documente (se vor citi in ordine, mai intai Agreement-ul cu NATO și apoi Tratatul cu SUA), publicate de Ministerul Afacerilor Externe din Rusia, în data de 17 Decembrie 2021:

« Previous PageNext Page »