Calin Diaconu

Motto:

”De ce m-ați dus de lângă voi?
De ce m-ați dus de-acasă?
Să fi rămas fecior de plug,
Să fi rămas la coasă …”

(Octavian Goga)

Nu e puțin lucru să păstrezi legătura cu rădăcinile, în ziua de azi, când totul în jur se schimbă și fuge. Tradiția e anihilată de tehnologie, se retrage timidă la muzeul etnografic – și suntem ajunși în situația de a ni se rupe bilete pentru a gusta din trecut. Totuși, mai sunt printre noi oameni care înțeleg că poartă în suflete și în conștiințe comori ale trecutului care e sortit să se piardă. În afară de cei câțiva români cu adevărat patrioți, care suferă sincer pentru ireparabilele pierderi, am întâlnit la celălalt capăt al fanilor ruralității românești, mirarea sinceră a străinilor, atunci când observă prin contact direct, câte lucruri mai avem, încă, de oferit – și ne-ndeamnă senini, la agroturism. Mai știi? Poate au dreptate, în evaluarea lor …

Am fost astăzi intr-o incursiune imaginara in Ardeal, in zona Fagaras – localitatea Venetia de Jos. E acolo o lume romaneasca avand in jur de 450 de “numere de casa”, cu padurile Magurii, Garbovei si a Venetoarei la mai putin de 2 km distanta de vatra satului. Mai aproape, la vest, la nici 1 km, trece raul Olt.

O gospodarie traditionala (traditia s-a pastrat cu adevarat numai pana la introducerea tractorului) avea in curte in mod obisnuit un car din lemn si toate ustensilele necesare lucrarii pamantului si a exploatarii padurii din apropiere. Tractiunea era asigurata de forta bivolitelor (si/sau a cailor).

Carul este confectionat manual si din lemn autentic, de diferite esente (mesteacan – jug si protap, fag – scandurelele de jug, polita, obezile de la roti si osiile, salcam – spite, plop – fundurile de caruta) si are urmatoarele componente:

• Tractiunea: compusa din jug si protap
• Carul propriu zis/ Cosul carului, sprijinit pe cele 2 driguri (fata spate) si de cele 4 leuci (fixe in spate si mobile in fata, pentru a permite directia)
• Inima carului este o barna din fag, care sustine cele 2 componente principale.
• Echipamentul suplimentar (in afara de bici si lampas). In functie de utilitatea zilei putea consta in urmatoarele unelte: prajina, grebla, furca, coasa, secera, funia si lanturile de legat si de impiedicat.

Rastelul de unelte arata ca un cuier de haine, in care se asezau in ordine (de la dreapta la stanga) urmatoarele: securea de padurit, funia, grebla, furca, coasa, secera, cazmaua, lopata, sapa, tapinul si diferite lanturi.

Carul, echipat pentru arat si muncile campului, era pregatit cu plug (compus din grindei, coarne, brazdar, cutit si potang), teleguta, tînjala*, jug, grapa si merindea (pt vite). In cazul in care caruta era folosita in alte scopuri, echipamentul de arat putea fi transportat pe cobghile (o furca de transport).

La plug, adancimea brazdei este data de reglajul potangului. Cormana plugului, care avea rolul de a sapa si intoarce brazda, era precedata de cutitul plugului, care taia pamantul, ca un antemergator.

Iata reglajul plugului:

In curtea gospodarului existau o fantana cu cumpana si ciutura, langa care se afla intotdeauna crepul din lemn, pentru adaparea animanelor.

Paza curtii era asigurata de câine (Lăbuș, Grivei, Ursu…)

* vorba batraneasca “a se lasa/nu te lasa pe tanjala” = înseamnă de fapt să nu te sprijini pe munca celuilalt! … Întrucât la car trăgeau doi boi si unul putea avea tendinta de a se lasa pe tanjala (adica pe barna care ii separa – cea din poza de mai jos!), pentru a se odihni. Atunci insa, intervenea biciul stăpânului …

Poze si vorbe culese azi, 19 Noiembrie 2016 – intr-o discutie cu un iubitor de traditie si cunoscator al lumii satului ardelean, prietenul nostru – domnul Nicolae Costea.

Pentru a vizualiza cum lucreaza leucile, dar mai ales cum putem învăța cu plăcere cuvinte azi pierdute – vă prezentăm filmuletul de mai jos …