Zecile de mii de luminițe care s-au aprins Duminică seara în Piața Victoriei din Capitală, anunță sfârșitul unui Eon al absolutismului – răpus de tehnică. Intenționat nu mă refer la sfârșitul epocii comuniste – care la noi s-a prelungit mai mult decât am fi bănuit în Decembrie 1989 – ci la ceva mai larg, mai amplu, ceva ce simt că s-a prelungit din Evul Mediu încoace … și de aceea vă propun să medităm la eonul (sau aeon-ul) absolutismului, deci o perioadă mai degrabă geologică decât istorică. În istorie vorbim de epoci, iar in geologie – de eoni.
Ce este absolutismul? Concentrarea puterii în mâinile unui singur conducător. Formele și nuanțele lui – sunt multiple: de la despoțiile orientale la absolutismul luminat din veacul al XVIII-lea european, formele prin care unul singur își asumă conducerea, își creează camarila și reușește să-și impună voința asupra celor mulți – folosind armata și poliția secretă împotriva propriului popor, spre ”binele” acestuia … dar un bine impus nu poate fi un bine asumat pe deplin.
Fiecare epocă și fiecare popor își are propriul său conflict, iar ceea ce România parcurge astăzi nu este un simplu război între generații – ci mult mai mult. Nu încheiem o epocă, ci o eră …
Ca de obicei, a fost nevoie de un pretext pentru ca butoiul cu pulbere să explodeze. Încrederea în majoritatea absolută și exercitarea absolutismului prin ceea ce are mai deranjant acesta – aroganța – m-a făcut să-mi aduc aminte de ”Cacialmaua” lui Robert Redford si Paul Newman. Un film clasic, la care ne întoarcem cu plăcere – pentru că ne învață despre bani, jocuri de noroc, mafia pariurilor, prietenia și rivalitatea între hoți, … iar din perspectivă teologică, despre mecanismul de pedepsire a minciunii: cel ce minte, va găsi întotdeauna un mincinos mai mare care să-i vină de hac … (nașul, care și-a găsit nașul!) … iar răul, obligat să se afunde tot mai mult în minciună, nu are tehnic cale de scăpare. Pentru cei răi – nu există convingeri, ci adevăruri conjuncturale, șarlatanii nu au viziune ci sunt orbiți de oportunități. Cei răi suferă de boala inconsistenței, care-i face obositori pentru ceilalți (și greu de urmărit): e timpul poate să ne întrebăm serios, de ce pe listele DNA nu regăsim numele străinilor care au contribuit la devalizarea țării?
Cu siguranță. Schimbarea profundă, sfârșitul aeon-ului absolutist pe care-l așteptam de-atâția ani, presupune luminițe din interior, care se unesc pentru a deveni o mare și o voce care e susținută de avansul tehnologic, și are dreptul de a cere schimbare și participare la viața politică a cetății. Fără aroganță dar și … fără ipocrizie! Cu manifestații, dar și cu participare mai amplă la vot!
Încercând să treacă noaptea, prin ordonanțe de urgență, legi care privesc actul de justiție de la care așteptăm îndreptare … aroganța absolutistă a mai oftat, sperăm pentru ultima dată, și și-a dat duhul după câteva zile de manifestații de o amploare fără precedent. De-acum înainte, rostul societății civile care s-a constituit – este de a veghea, de a fi prevăzătoare, de a rămâne în gardă. Adică, de a avea capacitatea de a vedea efectele, de a nu lăsa să se întâmple răul. Să sperăm că de-acum înainte, Societatea, cu luminițele ei, va băga de seamă mai mult cele ce sunt rele și va simți mereu urgența și nevoia îndreptării lor: păduri tăiate, gunoaie neridicate, șosele neterminate, monumente părăginite, școli batjocorite și spitale infectate … Câtă treabă vor avea luminițele, în noile vremuri ce se deschid în fața noastră!
