Comentarii din Cetate



În Europa multinațională și pluriculturală lucrurile nu se întâmplă chiar cu totul de capul lor. Este unul din semnele civilizației ca lucrurile să fie ținute sub control, să nu o ia razna … În sensul în care există un acord general asupra faptului că lucrurile Uniunii, pe măsură ce se-ntâmplă, să fie măsurate, să fie monitorizate, să fie cunoscute pentru a fi ulterior îndreptate, spre un “într-acolo”, adică spre un țel despre care prea puțină lume înțelege încotro s-ar afla dar pe care cu toții îl presupunem ca de la sine înțeles.

Cu alte cuvinte, pe măsură ce ne-ndreptăm înspre ziua de mâine, ne măsurăm pașii.

Unul din instrumentele preferate de joacă ale parlamentarilor europeni (da, ați înțeles bine: sunt persoane diferite față de parlamentarii naționali ai fiecărei țări) este EUROBAROMETRUL. Adică aleșii (care dau sens diferit în timpul săptămânii orașului Bruxelles!) vor să știe dacă politica pe care o fac (și care include comunicare, deci raporturi bune și foarte bune cu mass-media) funcționează, dacă aduce rezultatul doritei coeziuni la nivelul Uniunii: și așa, suntem împărțiți în optimiști și sceptici, după cum suntem ajutați de Uniune sau ni se pare că ea ne împiedică în evoluția noastră.

Nu avem de ce să ne îndoim că banii comunității sunt cheltuiți așa cum trebuie (:-) !). Dar ne-ar fi surprins plăcut să constatăm că una din fricile majore ale europenilor este legată de revenirea comunismului sau iată, de terorismul islamic.

În schimb, se pare că pe oameni îi preocupă mult mai mult șomajul, situația economică, sistemul de sănătate publică … Doar în Germania și Marea Britanie cetățenii respectivelor țări au indicat IMIGRAȚIA ca un factor de risc, de care se tem. Imigrația sărăcimii de prin părțile necivilizate ale Europei – România și Bulgaria, îi deranjează pentru că au înțeles că sunt obligați să intre într-o relație de schimburi culturale cu celălalt … pe care vor trebui să-l educe și să-l schimbe după înfățișarea lor. Și nu știu cât chef sau dispoziție sufletească mai au pentru a fi generoși, pentru a împărți valorile cu alții.

Este foarte probabil ca recentele atacuri din Franța să lărgească teritoriul de proveniență al nepoftiților dincolo de Balcani și să alimenteze mai serios preocupările asupra relației noi-celălalt … astfel încât, într-un final, dacă nu vom avea o armată unică – atunci măcar o Poliție, o Jandarmerie și niște servicii coordonate mai bine, tot vom avea.

Și, pe măsură ce vom fi mai civilizați, vom fi mai lipsiți de prieteni: pentru că nu vei mai ști pe cine e bine să lași să-ți intre în casă. Străinul? În nici un caz …

Europa lunii Decembrie 2014 ... arată că uneori ne e frică de ceea ce nu ar trebui.

Europa lunii Decembrie 2014 … arată că uneori ne e frică de ceea ce nu ar trebui. Cum e corect: The Public Survey sau The Surveillance of the Public?


Timpul din afară este nemilos: tot ce e iarbă se veștejește, toamna – la tot pasul – se ține scai de bietele făpturi.

Doar timpul interior este acela care poate zămisli ideea de eternitate, adică de timp care stă locului.

Cum poti astâmpăra un timp? Cum îl poți îmblânzi? Meditația este o formă de interiorizare a timpului. La fel și actul creator: pictura de mai jos, la asta se referă. S-ar putea intitula “Stand-Still”: atunci când nu mai ști câte ore sunt, dar nici nu mai contează. Pentru că nu mai e cine să facă pressing, atunci când ai înghițit chiar tu limbile ceasornicului …

Stand Still. When the times are not pressing us any more.


… sa va straluceasca tuturor, amintindu-va ca fragilitatea noastra ii este placuta lui Dumnezeu! … La Multi Ani, va colindam!

Nasterea lui Cristos, sa va fie de folos!

Nasterea lui Cristos, sa va fie de folos!


In Noiembrie 2008 – scriam editorialul pentru revista Misiunea Casa. Inspirat de imaginea Sibiului, mi-a placut viziunea Primarului. Astazi suntem curiosi sa aflam cat de actuala e “filosofia de dezvoltare a Romaniei” si cum poate fi ea pusa in aplicare …

Calin Diaconu's avatarCalin Diaconu

piata-2Privesc de la balconul unui hotel de 5 stele parcarea bine organizată şi încerc să îmi explic de ce nu mă deranjează gri-ul închis al asfaltului impecabil? Probabil, din cauza împrejurimilor: pădurea din vecinătate, de dincolo de drumul naţional care străbate peisajul, se pregăteşte de toamnă lungă, e încă verde. Iar verdele respiră prin aer, îl purifică şi mă linişteste…

 

Mai e ceva, totuşi! De cealaltă parte a drumului national, observ un „gard viu”. Nepăzit de nimeni, deşi ştiu din experienţă că fiecare fir de bucsus costă… Ce caută acolo? Cum a apărut, cine îl îngrijeşte? Doar este pe domeniul public – nu pe domeniul privat; ce puteri mari are administraţia acestui oraş, ce resurse, ce fonduri?

 

pod-21Înapoi în cameră, găsesc o broşură în limba germană: „Das Leitbild der Stadt Sibiu/Hermannstadt”. Stiu ce inseamnă Vorbild exemplu de urmat, acel ceva pe care poţi încerca să-l…

View original post 297 more words


Dacă tot ne-am trezit astăzi de dimineață cu-n picior în Germania, hai să ne bucurăm și să ne imaginăm câteva lucruri, care ar fi bune pentru România.

1. Cum sună ”Rog pe actualul Președinte … ” sau ”Invit Parlamentul să ia în considerare …” – poate vi se pare puțin lucru, dar mie mi se pare că Dl Președinte Johannis se adresează ferm și totodată politicos, Instituțiilor Partenere ale Statului Român;

2. Ce frumos: să trecem testul toleranței, votând un Român de etnie germană, și Creștin evanghelic – în fruntea țării;

Cred că renunțarea la Legea Amnistiei va spune multe despre ceea ce au învățat (sau nu) politicienii români din ultimele alegeri. A renunța la judecăți și la certuri, a fi politicoși în politică – nu înseamnă renunțarea la dreptate și la adevăr.

Va veni – sperăm – și vremea Adevărului milostiv, dar până atunci trebuie să înțelegem mai bine cui am dat țara asta pe mână … Dacă de pildă, Master Planul pentru Transporturile din România (cum e și firesc!) este supervizat de către consilieri americani și europeni – pentru că acest subiect strategic privește atât pe partenerii noștri din NATO cât și pe cei din UE – atunci să vedem că interesele lor se implementează în ritm susținut în următorii ani.

Cu fermitate și politețe, va trebui să facem politica intereselor noastre proprii.

Poate SIbiul se va fi împrumutat ca să ajungă astăzi un obiectiv turistic. Dar dacă acest obiectiv produce astăzi bani și imagine, dacă umple buzunarele celor ce trăiesc acolo, pentru un trai mai bun și ne vobește tuturor frumos despre un trecut valoros … atunci felicitări celui care a avut ideea și puterea de a-l pune în valoare.

Sunt curios dacă viziunea asupra României va fi una la fel de clar exprimată – și în cât timp ne va fi dat să o parcurgem.

Pentru că blogul acesta a împlinit de curând 7 ani, mi-am amintit de-un drum la Sibiu și de-un articol scris mai demult, prin 2009. Într-adevăr, găsesc în arhivă și vă împărtășesc ceea ce m-a impresionat atunci. Dacă doriți să recitiți. Articolul a fost publicat la vremea respectivă și în revista Misiunea Casa.

https://calindiaconu.com/2009/02/17/viziunea-unui-primar-pentru-orasul-sau/

O politica politicoasă înseamnă că cel care duce războiul să fie convins de dreptatea și de viziunea sa ...

O politica ”politicoasă” înseamnă că cel care duce războiul să fie convins de dreptatea și de viziunea sa …

« Previous PageNext Page »