Am filmat inceputul lucrarilor de introducere a utilitatilor (apa/canal) pe strada Bulgarus.
Era in data de 30 August, de ziua Cristinei – iubita mea sotie! Ce cadou frumos, ne-am spus, cu speranta in suflet…
Astazi, la 40 de zile dupa momentul descris, suntem in pragul disperarii. Nici urma de continuare a lucrarilor, nimeni nu ne mai spune nimic. Tipic pentru Romania zilelor noastre, adevarul se plimba de la un ghiseu la altul, intre Primaria de Sector, cea a Capitalei, Apa Nova si firmele de constructii angrenate in proiect. Sentimentele sunt de frustrare si neputinta. Blogul a ajuns ultima forma de lupta impotriva autoritatilor care atenteaza prin nepasare si neimplicare la securitatea noastra fizica.
Revenit din strainatate (am fost pana la Paris), am sentimentul ca am calatorit in timp: am fost plecat in viitor, iar acum … m-am intors intr-un trecut pe care nu am voie sa-l uit. Faceti cunoscut cazul Bulgarus, unde masinile se impotmolesc la ploile torentiale in baltoace de peste un metru adancime (vezi articolul “Romani la ananghie“)
Cine isi bate joc de noi? EUROPA – S.O.S.! Chiar vrem sa ne integram, sa rupem gardurile la nevoie, insa nu ne abandona la marginea universului tau …
Gandirea din spate, pe care ne bucuram sa o descoperim. Atunci, comunicarea “explodeaza” fericit in capul nostru, si ne trezim exclamand admirativ “Ahaaa …!!”
Dupa cum ne-a placut fusta din munti a doamnei care-si exerseaza swing-ul, de pe eticheta Evian a acestui an.
Frenemies … E un concept pe care l-am auzit de curand, si care se refera la relatiile dintre marile puteri ajunse intr-o situatie de tipul “status-quo” cu superputerea anglo-americana. E cazul Chinei, care e prea mare pentru a fi ori prieten – ori dusman pentru americani, ci este si una, si cealalta: Friend & Enemy, in acelasi timp.
Se pare ca nu numai China are acest statut: Rusia e si ea un partener de dialog de care trebuie si se tine seama la Washington.
Mai nou, Iranul pare a fi invitat asiduu sa reflecteze daca un asemenea statut i-ar fi benefic pentru ca o criza a clasei de mijloc iraniene este prognozata de media de dincolo de Ocean. Aveti nevoie sa va integrati in economia mondiala – si economia mondiala are nevoie de voi!Cred ca intalnirea lui Obama cu Hassan Rouhani in cadrul pus la dispozitie de ONU aduce o raza de speranta in relatia atat de tensionata dintre cele doua tari. Daca interventia armata in Iran va fi amanata, dupa cum vedem ca s-a intamplat in Siria, economia mondiala ar trebui sa inceapa sa dea semne de revenire. Iar acestea ar fi mai rapide, cu un Iran devenit, peste noapte “frenemy”!
Astazi sunt plouat si infrigurat, sa va spun de ce.
Dupa o noapte de veghe langa pompa care ne-a salvat de la o inundatie sigura, am asistat la o scena incredibila, surprinsa cu ajutorul telefonului destept, scena pe care va invit sa o revedem impreuna:
… mi-am pus cizmele de cauciuc, (din acelea pescaresti pe tot piciorul) am coborat si am stat de vorba cu Doamna din filmuletul de mai sus, am aflat cate ceva, informatii spuse printre dintii care-i clantaneau de frig. Afara erau 8 grade, dar feeling-ul era de -1. Am mai adaugat alte semi-idei dupa puterea de intelegere a unei minti surmenate de stress, si iata mai jos punctele principale pe care le-am desprins, sa fie spre invatatura generatiilor care vor urma:
1. Cand esti foarte hotarat sa ajungi intr-un loc anume, si esti aproape de destinatie, se poate intampla sa nu mai bagi de seama pericolele, sa nu le mai vezi. Doamna mai avea 50 de metri pana la punctul terminus, insa nu a considerat in mod serios balta de pe strada, cea care “rasarise” dupa o noapte de ploaie;
2. Lucrul la o multinationala (Doamna lucra la o firma de dulciuri cu nume mare) presupune sa primesti un “pachet salarial” – in cazul de fata “si masina de servici”. Fiind insa “de servici” si nu “personala”, poti forta nota, incercand sa treci Marea cu un vehicul neclasificat drept amfibiu;
3. Disperarea ne intuneca judecata: privind filmuletul nu ma pot abtine sa nu ma minunez de hotararea incercarii de a muta masina din locul impotmolirii ei, spre inainte … dar acel “inainte” presupune un necunoscut incontrolabil – inainte spre ce? Nu stim, dar disperarea iti da puteri, si atunci impingi la masina, pentru a face ceva, pentru a actiona. Inutil si ineficient, din pacate.
4. Compatimire din partea concetatenilor, atunci cand ajungi in situatii delicate?! Nu sperati la asa ceva, momentul in care masina mare trece pe langa masina mica, ingropand-o practic sub valuri este unul socant! Nepasare, batjocura, rautate – din toate cu varf si indesat.
5. Nu conteaza ca pe strada cu pricina locuiesc un Viceprimar al Capitalei si un Consilier Local de la Sectorul 5. Ca sunt proprietari pe strada oameni din industria publicitatii, avocati, medici, ingineri din domeniul energiei … Nici nu conteaza ca strada respectiva a dat numele unei formatii de muzica ce priveste spre viitor cu incredere – Bulgarush Band, nu conteaza nimic din toate acestea … Felul in care firma de constructii Dancor s-a hotarat sa gestioneze lucrarea de introducere a canalului si a apei este unul absolut naucitor: au inlaturat acum mai bine de doua luni dalele de fier beton care asigurau o minima stabilitate strazii si apoi, au disparut pur si simplu!!! La mijlocul strazii, in dreptul numarului 53, firma a creat cu maiestrie o adancitura, pentru ca apa sa se stranga, atunci cand ploua, intr-un singur loc!!! O gluma a constructorului? O respectare a unui proces tehnologic bine stabilit de specialisti? Nu stim. Ceea ce stim este ceea ce simtim – si simtim mirarea de a trai intr-o tara atat de inapoiata, cu pretentii de “intrata-n UE la 1 Ianuarie 2007”!
O singura intrebare o punem – de data asta direct catre EUROPA, asa nedefinita cum e ea la ora actuala: SUNTETI SIGURI CA AVETI NEVOIE DE ROMANIA PE HARTA VOASTRA ?!? … Si daca da, pentru ce anume?!
Calin Diaconu 