Astazi sunt plouat si infrigurat, sa va spun de ce.

Dupa o noapte de veghe langa pompa care ne-a salvat de la o inundatie sigura, am asistat la o scena incredibila, surprinsa cu ajutorul telefonului destept, scena pe care va invit sa o revedem impreuna:

… mi-am pus cizmele de cauciuc, (din acelea pescaresti pe tot piciorul) am coborat si am stat de vorba cu Doamna din filmuletul de mai sus, am aflat cate ceva, informatii spuse printre dintii care-i clantaneau de frig. Afara erau 8 grade, dar feeling-ul era de -1. Am mai adaugat alte semi-idei dupa puterea de intelegere a unei minti surmenate de stress, si iata mai jos punctele principale pe care le-am desprins, sa fie spre invatatura generatiilor care vor urma:

1. Cand esti foarte hotarat sa ajungi intr-un loc anume, si esti aproape de destinatie, se poate intampla sa nu mai bagi de seama pericolele, sa nu le mai vezi. Doamna mai avea 50 de metri pana la punctul terminus, insa nu a considerat in mod serios balta de pe strada, cea care “rasarise” dupa o noapte de ploaie;

2. Lucrul la o multinationala (Doamna lucra la o firma de dulciuri cu nume mare) presupune sa primesti un “pachet salarial” – in cazul de fata “si masina de servici”. Fiind insa “de servici” si nu “personala”, poti forta nota, incercand sa treci Marea cu un vehicul neclasificat drept amfibiu;

3. Disperarea ne intuneca judecata: privind filmuletul nu ma pot abtine sa nu ma minunez de hotararea incercarii de a muta masina din locul impotmolirii ei, spre inainte … dar acel “inainte” presupune un necunoscut incontrolabil – inainte spre ce? Nu stim, dar disperarea iti da puteri, si atunci impingi la masina, pentru a face ceva, pentru a actiona. Inutil si ineficient, din pacate.

4. Compatimire din partea concetatenilor, atunci cand ajungi in situatii delicate?! Nu sperati la asa ceva, momentul in care masina mare trece pe langa masina mica, ingropand-o practic sub valuri este unul socant! Nepasare, batjocura, rautate – din toate cu varf si indesat.

5. Nu conteaza ca pe strada cu pricina locuiesc un Viceprimar al Capitalei si un Consilier Local de la Sectorul 5. Ca sunt proprietari pe strada oameni din industria publicitatii, avocati, medici, ingineri din domeniul energiei … Nici nu conteaza ca strada respectiva a dat numele unei formatii de muzica ce priveste spre viitor cu incredere – Bulgarush Band, nu conteaza nimic din toate acestea … Felul in care firma de constructii Dancor s-a hotarat sa gestioneze lucrarea de introducere a canalului si a apei este unul absolut naucitor: au inlaturat acum mai bine de doua luni dalele de fier beton care asigurau o minima stabilitate strazii si apoi, au disparut pur si simplu!!! La mijlocul strazii, in dreptul numarului 53, firma a creat cu maiestrie o adancitura, pentru ca apa sa se stranga, atunci cand ploua, intr-un singur loc!!! O gluma a constructorului? O respectare a unui proces tehnologic bine stabilit de specialisti? Nu stim. Ceea ce stim este ceea ce simtim – si simtim mirarea de a trai intr-o tara atat de inapoiata, cu pretentii de “intrata-n UE la 1 Ianuarie 2007”!

O singura intrebare o punem – de data asta direct catre EUROPA, asa nedefinita cum e ea la ora actuala: SUNTETI SIGURI CA AVETI NEVOIE DE ROMANIA PE HARTA VOASTRA ?!? … Si daca da, pentru ce anume?!


Pe vremea de dinaintea aparatelor digitale, era simplu.

Cateodata uitai sa “tragi” filmul si faceai doua poze “suprapuse” … Abia cand il luai de la developat, iti dadeai seama daca ai fost “artist fara voie” sau un simplu ratangiu! 🙂

Azi, in plina era digitala, pare ca lucrurile s-au simplificat pentru creatorul de colaje foto.

Prin expunerea diferita a unuia si aceluiasi cadru (fiecare cu centrul său de interes si de claritate), se creeaza o perceptie foarte apropiata celei de tipul “te vad 3D da’n-am ochelarii la mine“!

In exemplul oferit de Stefan astazi, vom putea intelege – fiecare dupa voia si puterea privirii sale -, fie nori, fie pietrele surprinse pe fundul unui lac, fie … felul in care pietrele se transforma in nori … orisicum, plecam de la premisa ca nimic nu e gresit din ceea ce dorim noi sa interpretam.

Am tinut sa “stricam” – in parte – surpriza privitorului, aratand in schimb “pasii” prin care artistul a ajuns la finalul operei.

1. Suprafata apei - reflexie

2. Fundul Lacului - transparenta

... Realitatea rasturnata!

 


În aşteptarea legitimă a unui răspuns referitor la trecutul descris în culori oarecum triste al actualului patron al televiziunii noastre de ştiri nişate tip CNN, hop! prind din zbor o “news” atât de prost tradusă din engleză şi redactată în română – încât mai am puţin şi-mi vine să plâng!

President Băsescu is acting like a bull in a china shop” – se traduce cu “clumsy”, cu “nepotrivit”, poţi folosi şi  “grosolan”, “nepriceput”, … depinde de context… Să extragi din articolul apărut în Financial Times doar cuvântul “taur” şi să începi a ţese ştiri în jurul acestuia – e o capcană în care au căzut doar neştiutorii de engleză.

Tot e bine că s-au priceput să traducă “china shop” cu “magazin de porţelanuri” şi n-au spus “magazin chinezesc”!

Profa noastră (prea exigentă, poate?) ne-a transmis ca NU, NICIODATĂ să nu traducem o expresie din limba engleză cuvânt cu cuvânt!

Ce ruşine, vai!  SHIT HAPPENS…

siglă pătată


… bai, nene! Ma terorizeaza cu felul in care isi domina invitatii in platou! Ii pune la punct, le da si le ia cuvantul, le masoara timpul, ii opreste in mijlocul unei idei pentru a face loc unui calup de publicitate, dar mai ales… o tine pe-a lui: “ce va fi daca?” sau “cine va ceda primul?”

Nimeni nu spune ca politicienii invitati sau autoinvitati nu au interese – ei  “lucreaza la imaginea lor”, deci nu trebuie protejati in vreun fel. Probabil ca nu o scoti la capat cu blandetea inteleapta a analistului vizionar, cu atat mai putin ajuta in relatia jurnalist-politician o atitudine servila gen “nu-i asa ca…?” sau “va rog, domnule cutare, spuneati ca…”!

In schimb, mi-as dori ca gazda emisiunii sa-l faca pe politician sa spuna adevarul. Nu acela pe care el il stie dinainte, ci acela pe care il stie invitatul…

Mi-a atras atentia o expresie: SUNTEM IN PRECAMPANIE ELECTORALA… si ma gandesc: daca in “precampanie” ne perpelesc astia asa, cam ce “spectacol” ne vor oferi atunci cand batalia va incepe, oficial?

Minune a tehnicii, telecomanda sta pregatita – fara prea multe alternative, caci un meci ca al Unirii Urziceni la Glasgow e cel mult o data pe sezon! Felicitari, Dan Petrescu & Co.!


Daca ne situam la nivelul anului 1907, atunci e OK.

Daca ne lasam insa imbatraniti social de experienta a doua razboaie mondiale, a unor improprietariri si nationalizari, a cel putin trei Constitutii de referinta (cea din 1923, cea din 1965 si cea din 1991), si a doua Revolutii – una in 1989 si cea legata de patrunderea lumii virtuale in capetele noastre… atunci nu mai e OK!

Sau poate o fi la mijoc vreo manevra mediatica de “intinerire a targetului de audienta” al postului REALITATEA? Atunci, de ce ni-l propuneti pe dl Victor Rebenciuc – care are priza mai mare la cei trecuti un pic de 40 sau chiar 50?!

Preluata/adaptata sau nu din titlul  poeziei “de manual” a lui George Cosbuc, campania duce in eroare grava. RESPECTUL SE CASTIGA, NU SE CERE! Un exemplu concret, zilele acestea: Marian Dragulescu – cel care a castigat respectul si admiratia noastra! A tacut, a muncit, a facut. In rest – cum sa te trateze cineva cu respect, de sus in jos? Numai astfel: prin ofranda, prin sacrificiu de sine. Ca Dragulescu. Ore si ore de munca, vointa si sudoare. Pentru a nu lasa nimic la voia intamplarii!

Atunci cand poti mai bine decat celalalt, cand demonstrezi acest lucru iesind din stramtoarea unui circuit national, cand te confrunti la nivel planetar cu colegii tai de generatie si razbesti pana sus – se cheama ca… AI CUCERIT RESPECTUL! (vezi si Hertha Mueller)

Cu alte cuvinte, campania ar fi trebuit sa sune ceva de genul:

LASATI-NE SA VA RESPECTAM!

sau

DATI-NE MOTIVE SA VA IUBIM! (SUNTEM PREGATITI!)

… dar poate, era prea “pe fata”!