”Moștenirea trecutului” e o expresie de care ne-am săturat, pentru că politicienii români – în lipsă de idei, cunoștințe și interes – s-au obișnuit să paseze vina de la unul la celălalt și-apoi cu toții-n cor, pe comuniștii cărora, de fapt, le-au succedat la putere.

Cu alte cuvinte: ”Fraților, iubiții mei compatrioți, (și dragă dom’ Semaca!) nu trageți, domnilor! Nu suntem noi de vină pentru situația imposibil de guvernat sau legiferat … E trecutul, fraților! E istoria de vină pentru prezentul nefericirilor noastre!” 

Oricât de mult ne-am fi săturat să ascultăm lamentările unor incapabili de mai mult, e totuși prea mult adevăr în această expresie pentru a o lua în râs. Nici nu o putem trece cu vederea, deoarece deosebirile în EUROPA sunt structurale, nu sunt de ieri de azi și nu ne privesc numai pe noi.

De când cu EU-28, avem din partea vrednicilor birocrați de la Bruxelles și Strasbourg o serie de instrumente prin care putem privi realitățile europene mai de-aproape. Un asemenea ”șubler” este site-ul EUROSTAT, acolo unde se adună spre prelucrare și vizualizare (transparentă și gratuită!) raportările (unitare) ale conducerilor statelor membre.

Fiecare stat din Uniune dă de știre Bruxelles-ului, despre ce-a mai făcut (ce-a mai ouat!) – iar Bruxelles-ul hotărăște ce e de făcut în continuare. Am spune că avem, de când cu Eurostat-ul, un cor al cotcodăcelilor atent dirijate, în speranța că vom folosi mai bine colesterolul din ouă. Mie îmi aduce aminte treaba asta de Comitetul de Stat al Planificării …, dar trebuie să recunoaștem marele progres tehnologic și să împărtășim satisfacția că azi ne este permis să tragem cu ochiul, în mod transparent!

O asemenea hartă (informativă) v-o prezentăm mai jos, nu pentru a ne liniști unii pe alții că ”uite, nici aceia nu o duc mai bine!” – ci pentru a reflecta împreună asupra unui concept lansat de unul dintre cei mai importanți istorici ai secolului al XX-lea, Fernand Braudel: ECONOMIA ”UNIVERS” – (”Timpul Lumii”, Editura Meridiane, 2 vol, 1989).

Imaginea de mai jos reflectă existența în UE -28, a unui centru puternic dezvoltat și a unor extreme sărace. Radiografia folosește raportările din 2015:  s-a împărțit produsul intern brut al euroregiunilor, la numărul lor de locuitori. Dovadă a hărniciei? Nu cred, mai degrabă a întârzierii instalării capitalismului și a greutății (sau dezinteresului?) cu care Europa bogată avansează spre extreme. 

Unii – cei care consideră problema integrării europene rezolvată odată cu semnarea documentului de aderare – sunt de părere că arhitectura europeană a viitorului va depinde foarte mult de felul în care vom ști să batem la ușa Rusiei și a Turciei. Europa va fi cu adevărat puternică, după ce va atrage (măcar într-un parteneriat funcțional) cele două foste imperii cu care se învecinează, la Est – în ”ideea de Europă”.

Având în ADN-ul lor gena cuceritorilor – și putând fi bănuită pe bună dreptate de planuri expansioniste, știm că Europa nu se va arunca spre Oceanul Atlantic (ca-n veacul al XVI-lea), ci se va orienta firesc, spre Răsărit. Deocamdată, Porțile Răsăritului îi sunt închise. Rusia și Turcia, dacă vor ști să-și împartă (pardon, să rezolve!) problema Siriei, vor întări o alianță naturală care le va conferi puterea de a negocia fiecare steguleț al unei eventuale aderări la o cauză europeană.

Oricât de tentantă ar fi extinderea spre Est, Bruxelles-ul ar trebui să se concentreze pe propria sa grădină. Prioritar ar fi să-și ajute în mod cât mai eficient zonele sângerânde de sărăcie, care în radiografia de mai jos se văd foarte bine: sudul Italiei, Grecia, Portugalia, Spania, întregul fost ”lagăr socialist” – ar trebui să fie zonele prioritare ale EU! Nu,ne bucurăm dar nici nu suntem, noi românii singurii ”săraci” la scara economiei noastre … europene!

Saraca Europă bogată


Am filmat inceputul lucrarilor de introducere a utilitatilor (apa/canal) pe strada Bulgarus.

Era in data de 30 August, de ziua Cristinei – iubita mea sotie! Ce cadou frumos, ne-am spus, cu speranta in suflet…

Astazi, la 40 de zile dupa momentul descris, suntem in pragul disperarii. Nici urma de continuare a lucrarilor, nimeni nu ne mai spune nimic. Tipic pentru Romania zilelor noastre, adevarul se plimba de la un ghiseu la altul, intre Primaria de Sector, cea a Capitalei, Apa Nova si firmele de constructii angrenate in proiect. Sentimentele sunt de frustrare si neputinta. Blogul a ajuns ultima forma de lupta impotriva autoritatilor care atenteaza prin nepasare si neimplicare la securitatea noastra fizica.

Revenit din strainatate (am fost pana la Paris), am sentimentul ca am calatorit in timp: am fost plecat in viitor, iar acum … m-am intors intr-un trecut pe care nu am voie sa-l uit. Faceti cunoscut cazul Bulgarus, unde masinile se impotmolesc la ploile torentiale in baltoace de peste un metru adancime (vezi articolul “Romani la ananghie“)

Cine isi bate joc de noi? EUROPA – S.O.S.! Chiar vrem sa ne integram, sa rupem gardurile la nevoie, insa nu ne abandona la marginea universului tau …


După intrarea sa triumfală în Alba Iulia, la auzul veştii că armatele muntene nu au întâmpinat rezistenţă în Moldova abandonată în grabă de trădătorul Petru Movilă, Mihai Vodă Viteazul ne-a lăsat celebrele sale cuvinte – … „Pohta ce-am pohtit: Ardealul, Moldova şi Ţara Românească!”.

La peste 400 de ani de la măreaţa înfăptuire, încă se mai discută dacă „a fost sau n-a fost”, dacă „să se pună sau nu”, dacă a făcut-o pentru el sau pentru boierii care l-au promovat, dacă e cazul să admitem existenţa unei conştiinţe naţionale…

Un lucru e însă cert: chiar dacă a strălucit pentru atât de puţin timp, steaua lui Mihai – pofta lui împlinită la anul 1600, ne transmite încă lumina ei – peste un fabulos arc de timp!

Am început scurta noastră disertaţie despre publicitate şi turism cu evocarea acestui moment din istoria noastră naţională – întrucât ceva din barda voievodului muntean a funcţionat în tăierea nodului gordian fără de care, probabil nici astăzi şi nici mâine nu am fi putut spune că avem un BRAND DE ŢARĂ.

Pofta celor care conduc astăzi destinele ţării sună probabil promiţător în urechile celor 40 de milioane de aventurieri worldwide. Cine i-a numărat şi cum ajungem cu mesajul nostru la urechile lor, vom vedea în perioada următoare… Deocamdată, ne bucurăm să constatăm că s-a identificat o piaţă, că ne adresăm unui segment destul de clar descris, acela al aventurierilor de meserie! Cei care caută peşteri, sate uitate de civilizaţie, obiceiuri şi tradiţii sunt aşteptaţi să exploreze realităţile imediate ale Carpaţilor!

Într-un fel, mă bucură recunoaşterea implicită a bătăliei pierdute pentru Marea Neagră. Deocamdată nu ne putem bate cu bulgarii sau turcii – de aceea, propunerea spaniolilor de la THR a venit „mănuşă” pe o reacţie firească a conducătorilor autohtoni: ne-au propus ceea ce ştim noi mai bine – retragerea în munţi. Codrul, frate cu Românul – se declină ca propunere de afaceri pentru anii următori, astfel: exportaţi servicii turistice montane, carpatice (intra şi subcarpatice included)!

Nici nu promitem şezlonguri de 5 stele celor care ar veni să caute o dulce lene pe meleagurile noastre – ci ne adresăm foarte specific, prin termenul permisiv „grădină” acelora care preferă senzaţiile tari, gen „Tehnici de supravieţuire” (un serial la modă pe Discovery)…

Aşteptările de la industria turismului sunt mari în perioada următoare şi câtă vreme la baza actualei strategii a stat o cercetare serioasă, atât a posibilităţilor noastre interne cât mai ales a pieţelor de referinţă; câtă vreme a existat un Consiliu de Brand – din care au făcut parte un număr impresionant de 33 de membri; câtă vreme avem un target clarificat pe care ni-l dorim; câtă vreme ne adresăm acestora, pe limba lor, cu termenul „explore” şi nu „visit” sau „enjoy” … putem fi siguri că am pornit pe un drum corect. Pasul următor?

Eventual, să agreem împreună cu FMI şi UE o modalitate de a tăia chitanţe pentru amplasarea viitoarelor corturi în codrii munţilor noştri. De aceea, propun ca cetăţenilor străini doritori de senzaţii tari, care sunt dotaţi la vedere cu rucsac şi cort, să li se calculeze la intrarea în ţară, automat, o taxă de şedere în grădina Carpaţilor.

În schimbul unui tarif minim le vom acorda (promoţional, în limita stocului disponibil)  – măcar o insignă, la schimb. Până atunci se va rezolva şi chestiunea frunzei din logo.

Agenţiilor româneşti le-ar putea eventual reveni producţia acestor insigne… rămâne să mai vedem asta, la următoarea licitaţie!

(Vezi şi https://calindiaconu.wordpress.com/harta-serviciilor/ )