Comentarii din Cetate



Am gasit un loc frumos – terasa Phoenix din Cernica. Anul viitor vom incerca piscina, daca vremea e frumoasa…

20130921-171812.jpg


Ceea ce nu se spune despre centralele atomice care produc energie … sau se spune inca pe soptite, pe la colturi sau pe culoarele cancelariilor – pentru ca nu a ajuns inca o problema intr-atat de grava incat sa fie mutata sus pe lista prioritatilor in domeniul ecologiei, este faptul ca se produc deseuri radioactive care trebuie depozitate cu multa grija in containere speciale, aruncate pe fundul marilor sau in pesteri adanci … (cat de sigure sunt aceste solutii, nu suntem in masura a aprecia!)

La fel si cu metoda “cianurilor” pe care o au in vedere cei care ne-au propus afacerea Rosia Monatana! Am primit urmatorul testimonial, semnat de o anumita Doamna Cristela Georgescu din Canada: o fi adevarat?!

” Traiesc intro zona a Canadei unde cheltuim peste 1.5 miliarde dolari in fiecare an ca sa oprim expansiunea arsenicului si a cianurilor rezultate din exploatarea vreme de 50 de ani a minelor de aur din zona. Stiti care este singura metoda de a stopa propagarea cianurii in panza de apa freatica? Pai sa va spun eu pentru ca sunt implicat in acest proiect. Se foloseste tehnologia de criogenizare a solului pe zeci de km patrati. Pur si simplu s-au sapat puturi de 500 metri adancime pe toata suprafata si s-au instalat masini criogenice care mentin temperatura solului sub zero grade. Va rog sa retineti ca nu exista solutii la ora actuala de “decontaminare” a zonelor afectate. Tot ce putem face este sa inghetam solul pentru a impiedica arsenicul si cianurile sa se infiltreze adanc in panza de apa freatica. Costa enorm si deocamdata nu exista alte solutii desi cei in domeniu cauta solutii de 10 ani. Nimanui nu-i convine sa arunce 1.5 miliarde dolari in fiecare an pentru a “izola” porcariile facute de minele aurifere. Dar nu avem alta solutie.”
Cam atat despre acest subiect care nu poate fi rezolvat in strada sau prin referendum si nici macar prin vot in Parlament. Oamenii de stiinta trebuie sa prezinte un Raport cu toate implicatiile care decurg. Acest lucru s-a facut deja – cei care doriti sa cititi Raportul Academiei Romane, il gasiti aici: Raportul Academiei Romane despre Rosia Montana 2013.
Concluzia generala a documentului semnat de Acad. Ionel Haiduc este urmatoarea:

“Cantarind beneficiile potentiale si riscurile implicate in proiectul de exploatare miniera de la Rosia Montana rezulta ca in forma actuala proiectul nu poate fi catalogat drept lucrare de “interes public in beneficiul economic al tarii” iar beneficiile de interes privat nu justifica riscurile si duc la concluzia ca initiativa trebuie abandonata inainte de a produce consecinte dezastruoase iremediabile.”

Exploatare miniera ... da' unde-i mina?!

Exploatare miniera … da’ unde-i mina?!


Anton Diabelli (1781-1858) a fost un Editor muzical genial – fiti atenti ce i-a trecut prin cap: a compus un vals si apoi a transmis scrisori catre 51 de compozitori si pianisti cu rugamintea/provocarea sa-i scrie variatiuni pe tema data de el. La-nceput, Beethoven s-a abtinut, dar apoi a trimis si el – nu mai putin de 33 (!) de variante …

“The publisher Diabelli sent out a request to 51 prominent composers and musicians to each write a variation to a waltz that he composed and each one accepted including Schubert, Czerny, Cramer, and the eleven-year-old Liszt. Everyone except Beethoven. Later, however, he gave in and wrote not one but thirty-three of these variations which ultimately put the other 50 to shame and came to be regarded as a masterpiece in itself.”

Iata o interpretare care merita intreaga noastra atentie … iar atunci cand sensibilitatea adoarme, e simplu sa ne intoarcem la ascultarea Temei (adica s-o luam de la-nceput, pentru a pricepe in cele din urma … !) 🙂

Iar pentru a intelege cat de mare e Sokolov – sa spunem despre el cu respect ca a refuzat sa concerteze in Londra in 2009, pentru ca regimul vizelor ii aducea aminte de Soviete … http://www.telegraph.co.uk/journalists/ismene-brown/4939085/Grigory-Sokolovs-visa-woes.html


Intre IP si IQ e o legatura directa. Fiecare IP cu IQ-ul lui …

Antenele – am crescut cu ele pe bloc. Prin acea furculita venea semnalul pana in casa omului: imi amintesc celebra scena in care unul statea pe bloc si invartea antena, sa prinda mai bine semnalul – iar sotia ii striga din casa, “mai la stanga – mai la dreapta, tine-o asa!” … omul ramanand blocat in cate-o pozitie imposibila, prizonier al unei situatii de disconfort si sacrificiu pentru bucuria celorlalti membri ai familiei!

Apoi, antenele au fost inlocuite de cablu. Cu sute de programe, mancatoare de timp, in detrimentul lecturilor particulare … Acceptul de cablare a insemnat de fapt consimtamantul de a ne lasa spalati pe creier – dar am facut-o fericiti, pentru ca pe vremea antenelor de pe bloc nu aveam mai mult de doua canale si o singura voce care vorbea si gandea in locul nostru. Normal ca atacul diversitatii asupra structurii in care ne-am format ne-a provocat durere. Poate ca am fost prea anesteziati sa o simtim atunci, insa acum intelegand retrospectiv – ne mananca …

Acum, e vorba sa se pregateasca o noua revolutie: “internet-tv” – ul, care va insemna sa ne decuplam de la cablisti si sa ne lasam cu totul pe seama providerilor de internet. Semnalul il dau giganti ca Disney sau ESPN – care-si pun programele live pe internet.

Daca ma gandesc ca intr-o lume aflata in criza, PROTV a decis sa ceara bani de la cablisti, renuntand la statutul de “must-carry” – ajung la concluzia ca lumea media a viitorului se va imparti din punctul de vedere al continutului in “free” si “paid”, iar totul va ajunge la noi printr-o singura teava – cea de internet, conectata la plasme sau la computere, intre care nu va mai fi o diferenta.

Fiecare vom avea IP-ul nostru, vom fi cunoscuti in obiceiurile noastre de consum si ni se vor transmite acele mesaje de care – stiam sau nu stiam – dar cu siguranta, aveam nevoie!


Dimineata de toamna. Imi beau ceaiul in gradina. Observ gazonul proaspat tuns si ma intreb daca va apuca sa creasca din nou pana la prima zapada. Iarna pare inca departe.

Langa unul dintre mesteceni, o broscuta de ceramica este rasturnata. Nu a fost atent gradinarul? S-a grabit? Hmm, sa ma duc sa o reasez la locul ei, in pozitie corecta. E placut sa ai ordine in jur: iti dai seama imediat daca lipseste ceva …

Repun lucrurile in ordine si ma pregatesc sa ma retrag in casa. Insa un miros neplacut ma face sa ma intreb daca nu cumva mai e ceva in neregula. Ba da! Uite o masa de mate singerande aproape de picioarele mele … PFFFUUAAHHH! Ce naiba e asta?

O chem pe Mama, dansa e mai in varsta … poate a mai vazut asa ceva in viata ei. Nu, nici Mama nu stie. Sora-mea, mereu pe fuga, refuza sa priveasca de aproape scena. Chem copiii. Nici ei nu au mai vazut asa ceva. Cu greu ma mobilizez sa filmez scena.

Va rog, nu va uitati la filmul de mai jos – e atat de scarbos, incat depaseste cu mult poza cu rahatul pe care am facut-o zilele trecute! Insa e tot din Romania zilelor noastre ….

 

« Previous Page — Next Page »