Fotograf de ocazie



Vineri seară, pe 12 septembrie, la Institutul Goethe din București, a fost lansată Revista 2000+, continuatoarea revistei ”2000” a Liceului German din București. Noul proiect adună între coperțile unui format ”glossy”, trei licee cu predare în limba germană: Colegiul Național German „Goethe” din București, Colegiul „Samuel von Brukenthal” din Sibiu și Liceul „Johannes Honterus” din Brașov.

Este mai mult decât o revistă: 2000+ e o dovadă că minoritatea germană din România își respectă rădăcinile și recunoaște o datorie: de a transmite identitatea ei, celor ce vin din urmă. Proiectul a reușit să aducă laolaltă școli din orașe cu tradiție, dar și generații diferite – profesori, elevi, absolvenți maturi sau foarte tineri. Când generațiile se întrepătrund, predarea ștafetei capătă un sens vertical, iar șansele de succes sunt ocrotite natural (de firea lucrurilor).

Întrebarea care mi-a rămas pe buze: am voie să mă laud că am absolvit Liceul German?

Poate nici nu e vorba de laudă, ci de recunoașterea unei misiuni pe care cunoașterea aprofundată a limbii germane, ne-o pune dinainte … Pentru mulți, e socotită „grea”, dar pentru absolvenții acestei școli – este surpriza unui dar, despre care afli că-l porți într-unul din buzunarele gândirii, mereu gata să ne sară în ajutor, în înțelegerea lumii și a vieții. Ea m-a apropiat de filosofi precum Kant, Hegel sau Schopenhauer, de teologi care trebuie ascultați – Karl Rahner sau Hans Urs von Balthasar, de oameni politici precum Konrad Adenauer, care au înțeles libertatea ca responsabilitate. Textele din literatura germană, de la epopeea Nibelungenlied și cântecele Minnesänger-ilor (Walter von der Vogelweide), la rafinamentul lui Goethe și Schiller, dramatismul critic al lui Brecht sau profunzimea lui Thomas Mann: cum ne-au influențat gândirea?!

Papa Ioan Paul al II-lea amintea în Fides et Ratio că „toate culturile caută răspuns la aceleași întrebări fundamentale: cine sunt, de unde vin și încotro merg?”. Minoritatea germană din România a căutat aceste răspunsuri prin educație, prin solidaritate și prin cultivarea unei identități deschise spre dialog.

Seara s-a încheiat cu Nightlosers și Hanno Höfer. Dar n-a fost un simplu concert. Între ritmurile de gipsy rock & blues și imaginile proiectate – ale unui bâlci cu circ ambulant, am simțit că aflăm în sfârșit, cine suntem, privindu-ne ca într-o oglindă.

În peisajul românesc „manelizat”, minoritatea germană nu trăiește izolat, ci se integrează, își pune amprenta și se lasă la rândul ei atinsă de cultura majorității.

Dramatismul ”gipsy-rock”-ului propus de Hanno și ai lui, a devenit pentru noi o reflecție culturală: cum să-ți păstrezi limba și credința, dar să rămâi totuși parte din bâlciul viu al prezentului.

Mulțumim organizatorilor pentru inspirația acestei întâlniri, pentru curajul de a ține vie o tradiție, și așteptăm cu nerăbdare numărul 2 al noii reviste 2000+


Ziua de naștere poate fi, pentru unii, motiv de petrecere, pentru alții, moment de reflecție. Eu le mulțumesc cu toată inima celor care și-au făcut timp să-mi scrie, să mă sune, să mă pomenească. Vă mulțumesc pentru gândurile voastre bune și pentru prezența voastră — mai aproape sau mai de departe — dar mereu cu inima alături!

Anul acesta, (împlinind, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, 59 de ani pe 5 august), am avut parte de o surpriză neașteptată, venită din arhiva istoriei (apropo, dacă vă place să scormoniți în trecut cu drag de cunoaștere, vă recomand să vă abonați la proiectul Arcanum). Am găsit — într-un Almanah al Sănătății din 1988 — un portret rar, discret dar luminos, dedicat Unchiului Ion, adică Dr. Ioan Nicolae Voicu (1892–1965), străbun al familiei noastre, pe care l-am cunoscut doar din poveștile Mamei și ale Bunicii.

L-a semnat Dr. Florea Marin, medic și — iată! — scriitor al adevărurilor posibile într-o vreme în care adevărul complet era periculos. Articolul e, pentru mine, o pildă de demnitate și curaj tăcut. De aceea, îi confer, titlul de:

Prieten al Familiei Voicu–Pădurean–Boian–Diaconu,
pentru meritul de a fi consemnat, fără ură, dar cu respect, destinul unui intelectual român format la Viena, mobilizat pe front, întors acasă ca să educe și să vindece.

Unchiul Ion n-a fost doar „un medic bun”. A fost primul secretar român al Facultății de Medicină din Cluj, delegat la Adunarea de la Alba Iulia din partea Societății România Jună, și un om care a dus în tăcere, între anii ’50 și ’60, stigmatul unei condamnări politice, despre care nimeni nu a mai vorbit public. Până azi.

Scrierea istoriei de către comuniști a fost marcată de fals prin omisiune. Pentru că ”adevărul nu putea fi spus”, el a fost împachetat în tăceri convenabile, în speranța că într-o zi, cineva va citi, va recunoaște, va spune: Aha, aici lipsește ceva! Aici să fie locul ”adevărului tăcut”?

De ziua mea, renunț la prostul obicei de a mă pune în centru. Prefer să marchez această zi așa cum am făcut-o mereu – prin raportarea la zodie, care e una creativă și neastâmpărată, amintindu-mi de cei care merită cu adevărat să fie pomeniți.

De-acum, voi ști nu doar că Marin Preda s-a născut pe 5 august 1922, dar și că, taman din această zi de 5 August 2025 încolo, vom număra — firesc și fără ură — cu un comunist rusofil mai puțin. (Despre Ion Iliescu, poate altădată…)

Nu înseamnă că s-a făcut dreptate. Nici că istoria se va (re)scrie corect și complet, de-acum încolo. Ci doar că ni se cere, încă și încă, efortul de a învăța, de a completa, de a aminti nu pe cei care au urlat mai tare, ci pe cei care au tăcut cu demnitate.

Să nu confundăm frustrările noastre cu meritele altora. Și să nu uităm că a fi urmaș nu e o întâmplare, ci o responsabilitate …


Iubitilor,

Pare a fi vremea răsturnării valorilor, și de aceea, ne miroase a Revoluție – simțiți?

Dacă până acum vorbeam de muncă și nemuncă, acum vom vorbi despre e-work.

Dacă până acum vorbeam despre școală și chiul, acum vom vorbi despre e-learning.

Dacă până acum vorbeam despre recoltă și prisos, acum vom vorbi despre e-shopping.

Stadioanele vor rămâne pustii și vor fi înlocuite de e-gaming.

Parlamentele se vor întruni și vor învăța să conducă practicând votul de la distanță, prin e-guvernare. Și noi, tot așa ne plătim taxele.

Hai că am învățat să comunicăm online, am construit infrastructura unei realitati virtuale,  căreia îi testăm acum consistența mai devreme decât am fi crezut și, cu siguranță, mult mai devreme decât am fi dorit.

Dar simțim cu atât mai acut, în toată această vânzoleală, că există Adevărul, și acesta este cu noi – arătându-ne Calea și dându-ne dreptul la Viață! Dacă Adevărul absolut nu ar fi veșnic, dacă nu s-ar oferi El, nouă, atunci l-ar schimba oamenii, cu fiecare revoluție în care-și petrec timpul, în special cu răsturnarea valorilor și câștiguri de moment.

Izolarea din vremea carantinării noastre nu poate să ducă altundeva decât spre disconfortul neîncrederii și cred cu toată tăria, că înțelepciunea ne va îndrepta meditațiile spre unitate, spre solidaritate, spre catolicism. Nu de globalizare ne vom teme, ci de lipsa carității.

Iubiților,

Vaticanul nu e o Cetate care cucerește teritorii și nici nu apelează la forță pentru a se impune. Unitatea realizată de Petru, ne este prezentată în Faptele Apostolilor. Eu o văd mai degrabă ca pe un magnet care ne atrage, o forță centripetă pentru că găsește în noi, ecoul testamentar al Mântuitorului. Oile au nevoie de un păstor. E vremea să ascultăm Cuvântul de la Vatican:

Ce-am face cu leproșii, azi? Cu ce lege a clopoțeilor i-am marginaliza? De aceea, ne simțim mișcați de aceia care s-au imunizat trecând prin boală, și acum își pun sângele și plasma și anticorpii, la dispozitia si spre studiul medicilor ce i-au salvat … ajutând astfel, pe altii.

Și știți și voi: motive de dezbinare vor fi întotdeauna, multe.

Iată, vom ajunge cel mai probabil la testarea in masă a  anticorpilor pe care-i avem în interiorul nostru.  Vom fi căutați – nu în suflet, nu în conștiințe, ci în sânge – și ni se va spune, așa după cum vom fi catalogați prin testele de laborator: hei tu, cutare, ai anticorpi si nu mai prezinti risc de imbolnavire (adică ai făcut boala, ai luptat, ai învins, bravo!)ești apt de muncă. Iar voi ceilalti, stati acasă …

Așadar, cu armata medicilor și preoților în prima linie, analizând sângele și sufletele noastre, vom reîncepe viața care în online, care în offline, apreciind de-acum fiecare amintire a normalității, pe care vom avea datoria să o povestim copiilor: uite, așa și pe dincolo, vezi în pozele astea … cum trăiam pe vremea dinaintea coronavirusului … (atât doar să fim atenți, căci vom adăuga la frustrările lor).

Să te ții atunci, popor de nostalgici, cum vom plânge cu lacrimi de jale, toate Adunările la care nu am participat …

 

 


Gânduri la deschiderea Anului Cercetășesc

adresate de un membru al AGRU National 

Cercetașilor Creștini Români din Federatia Scoutismului European

Dragi Cercetasi,

Pe lângă Școală, ați ales să dedicați o parte din timpul vostru liber unei asociații a tinerilor, în care vă propuneți să învățați despre natura înconjurătoare și societate, să descoperiți bucuria că faceți parte din această lume, că aveți un rol și un rost, să vă aflați misiunea, să dedicați din timpul vostru prieteniilor, pentru a învăța unii de la ceilalți …

Privim cu multă bucurie la acțiunile voastre și ne încălzește gândul că prin ceea ce veți face, veți armoniza cele trei dimensiuni care ne alcătuiesc:

(1) dimensiunea de cetățean – care se referă la drepturile și obligațiile față de cetatea din care faceți parte, față de legile scrise și nescrise ale polis-ului care de prea multe ori lasă la periferie pe cei neajutorați, pe bătrâni, pe bolnavi … Tinerețea voastră și compasiunea pe care le-o veți dărui gratuit celor în nevoie, e o formă de bunătate gratuită – adevărată dăruire dezinteresată, pe care o puteți exersa alături de cei care aproape v-ar sufoca cu dragostea lor – seniorii comunităților voastre, care ar avea atâtea povești a vă spune (!);

(2) dimensiunea națională ca parte a marii familii europene din care și noi, românii suntem parte – care se referă la faptul că parfumul și fibra noastră românească poate aduce prin voi un suflu proaspăt buchetului de popoare și limbi ce formează cea mai tânără Uniune a Planetei! A fi buni români, în ziua de azi – înseamnă să dorești să cunoști istoria ta în spiritul armoniei care s-a așezat peste bătrânul nostru continent, odată cu integrarea țărilor central si est-europene: fiți pregătiți să mergeți în Europa, pentru a reprezenta cu cinste prin purtare demnă și fapte bune, tricolorul și poveștile neamului nostru (doar dacă le veți povesti cu pasiune vor fi ascultate de ceilalți!);

(3) dimensiunea creștină – căci vă puneți sufletele voastre în slujba valorilor Bisericii lui Cristos, ați hotărât să cereți ocrotirea Maicii Sfinte și înțelegeți că lumea poate fi îndreptată numai dacă vom cere împreună – tineri și vârstnici deopotrivă – de la Spiritul Sfânt să lumineze alegerile și hotărârile noastre!

Îmbinarea celor trei dimensiuni, exersarea lor prin diferitele acțiuni pe care creativitatea jocului vostru le va scrie în anul cercetășesc 2019/2020, sub îndrumarea celor ce vă conduc – și care și-au asumat importantul rol al modelelor voastre de viață, vă va oferi prilejul ca, cercetând – să ne mai și certați uneori, pentru că veți descoperi cu siguranță multe lucruri ce trebuie îndreptate! Să o faceți, dragi Cercetași, să ne certați – pentru că voi aveți puterea de a visa acea lume care trebuie încă construită, e lumea pe care vi-o doriți, mai bună și mai dreaptă!

Punându-vă sub pavăza Fericiților Martiri ai Bisericii Române Unită cu Roma, greco-catolică, sperăm și vă dorim să aflați răbdarea și înțelepciunea de a vă face frumos auzite și ascultate glasurile, în lumea de azi. Noi – sectorul adulți din Acțiunea Catolică, vă așteptăm și ne vom bucura din inimă, de fiecare succes al vostru!

(București, in 29 Septembrie 2019)

 

cercetasi


1976_Rupea_cu totii

 

Baia Mare, în 8 Septembrie 2019

Mesajul AGRU NATIONAL 

la înmormântarea Domnului Marian Boian – Președinte al AGRU MARAMUREȘ,

prezentat de Călin Diaconu, Presedinte al AGRU National și nepot de soră al celui adormit întru Domnul

 

Prea Cucernici Părinţi, Iubită Familie, Întristată Adunare, 

Dragă Unchiule!

Ne-ai chemat în aceste zile de început de toamnă la Baia Mare, pentru a face o ultimă plimbare, împreună … Ce vom povesti, pe cale?

Sufletul tău bun şi plin de grija faţă de aproapele este acum pe drumul întâlnirii cu iubiţii tăi părinţi – preotul Marian şi preoteasa Livia-Petronela, cu iubiţii tăi bunici materni – preotul Petru şi preoteasa Livia și paterni: Dionisie şi Ana …

Alături de iubita ta soţie Edit, de fiica Timeea şi de fiul Iosif, de draga nepoată Izabella, îţi sunt alături fraţii tăi: inginerul-poiectant de baraje Florin şi inginerul creator de soiuri de struguri de masă Ioan-Dionisie, iar sora ta Petronela-Maria este reprezentată de nepotul Tudor, proaspăt student la Litere şi Jurnalism …

M-am gândit că poate vei fi dorit să vorbim despre Familie şi Biserică, despre legăturile de sânge şi legăturile de credinţă, despre timpul dăruit de familie, Bisericii şi disponibilitatea Bisericii faţă de familie … 

Împreună, Biserica şi Familia sunt spaţiul în care ne formăm valorile pe care suntem chemaţi să le trăim în viaţa de zi cu zi, aici învăţăm că moştenirea se învaţă prin educaţie, aici ne definim, şlefuind unii altora caracterul, învăţând să ne antrenăm răbdarea, punctualitatea şi respectul faţă de cuvântul dat, faţă de promisiune. 

Familia şi Biserica sunt locul unde ne întoarcem mereu, la bine şi la greu, pentru a mulţumi şi pentru a cere ajutor, pentru a bea din apa care nu însetează, pentru a încerca să trăim în adevăr şi nu în minciună.

Într-o lume ce prea uşor se lasă stăpânită de iluzie şi ignoranţă, iubirea şi căldura Familiei şi învăţătura plină de lumină a Bisericii formează pentru unii dintre noi o oază, un refugiu – iar pentru alţii, o cetate de nebiruit, din care putem porni în cruciada mereu nouă a vestirii binelui, în apostolatul îndreptării neamului, prin voia lui Dumnezeu şi cu al Lui har. 

Așa precum în Familie, legăturile cu frații de sânge și întâlnirile anuale în casa părintească de la Rupea, au reprezentat momente unice de împărtășire a clipelor de bucurie, tot astfel, ai găsit în AGRU, instrumentul asocierii pentru săvârşirea faptelor de credinţă. Te-ai bucurat și ai înțeles că Biserica Română Unită, a pus la dispoziţia credincioşilor laici, în urmă cu 90 de ani – “AGRU”, al cărui spirit simțeai că trebuie reînviat, pentru ca renașterea Bisericii noastre să fie deplină și funcțională, pentru a ne găsi rostul în lumea de azi. Prin dăruirea ta, ai fost un membru marcant al AGRU, parte a Acțiunii Catolice din România – ACRO, până la ultima suflare. 

Noi – moștenitorii cât și colegii tăi, îţi facem astăzi promisiunea că vom continua tradiția întâlnirilor de familie și vom purta mai departe visul reînfiinţării AGRU la nivelul fiecărei parohii greco-catolice – căci parohia, ca familie lărgită ce se asociază în fapte bune, slujeşte deopotrivă Societăţii şi Bisericii, purtând mesajul Evangheliei în societate şi arătând prin trăirea faptelor de credinţă, intenţiile şi rostul Bisericii în lumea contemporană. 

Familia AGRU-lui va continua să însemne un mod firesc o formă de trăire pentru cunoaşterea reciprocă, un timp dedicat prietenilor, o ieşire din izolare, prin confirmarea periodică a legăturilor laicilor şi clericilor din cele şase Eparhii greco-catolice. Prin Familie și prin  AGRU, vom căuta să apărăm, atunci când vom fi chemați – valorile şi morala creştină, pentru slujirea Bisericii şi a Neamului …  

X

X             X

Mesajul Părintelui Cristian Langa, asistent spiritual AGRU Cluj,

la înmormântarea Domnului Marian Boian, Președinte al AGRU Maramureș

 

Întristată dar și privilegiata familie, naturală și spirituală, 

Simt datoria și nevoia de a mărturisi, măcar așa, de la distanță, un sentiment de recunoștință profundă și de recunoaștere cu admirație a lucrării Providenței în viața domnului Boian, pe de-o parte, și a răspunsului lui de slujire generoasa a lui Cristos și a Bisericii Române Unite, pe de alta. 

În calitate de asistent spiritual al AGRU, am avut de fiecare data șansa să “asist” uimit și chiar încurcat la “doza” de zel, de entuziasm, de bucurie, de neastâmpăr al credinței, de neliniște sănatoasã în creșterea spirituală, în căutarea Adevărului, în a descoperi și înțelege și poziția altora. 

Pot doar sa constat cât de conturate sunt limitele noastre în pătrunderea misterului lui Dumnezeu, atunci cand permite sa fim lipsiți  de prezenta fizica a dlui Marian Boian. Dar mă mângâie convingerea că ceea ce am primit prin talanții rodiți de el nu ne poate fi luat și vrem să ne facem ecou și mărturie a iubirii lui față de Biserica.

Îmi vine în minte un gând de-al monseniorului Vladimir Ghika, părinte spiritual al tatălui meu: “Doamne! nu mi-i răpi pe cei pe care-i iubesc!” – Răspuns: „Nu ţi-i răpesc: ţi-i păstrez!”

Îți mulțumim, Doamne, pentru darul cu numele Marian Boian! 

(Baia Mare, în 8 Septembrie 2019)

1942_Cincu_Fratele cel mare la varsta de un an

Fratele cel mare, Marian Boian – împreună cu Părinții – Părintele preot-căpitan Marian Boian și Preoteasa Livia-Petronela, îndreptându-se spre vârsta de un an (1942, Calvaser, azi Șeica Mare, județul Alba)

1959_Promotia Liceului St O Iosif din Rupea

1959. Marian Boian, la absolvirea Liceului Șt. O. Iosif din Rupea (jud Brasov).

1962_Rupea cei patru frati in vacanta

1962. Casa Părintească, Rupea: cei patru frați ai Familiei Pr Marian Boian, în vacanța de vară.

1967_noiembrie_11_nunta celui mai mare frate

Familia Pr Marian Boian, la nunta celui mai mare frate. Baia Mare, 11 noiembrie 1967

1969_Rupea august

Rupea 1969, august. ”Pentru Mama”.

1976_Rupea_cu totii

Familia la Rupea, 1975

 

1976_Rupea_barbatii

1975, Rupea. Partea bărbătească a Familiei Părintelui Marian Boian

1976_Rupea

1975 – Rupea: Bunici, Părinți, Copii, Nepoți …

______________________________

Notă. Fotografiile sunt din arhiva preotului greco-catolic Marian Boian.

Next Page »