1976_Rupea_cu totii

 

Baia Mare, în 8 Septembrie 2019

Mesajul AGRU NATIONAL 

la înmormântarea Domnului Marian Boian – Președinte al AGRU MARAMUREȘ,

prezentat de Călin Diaconu, Presedinte al AGRU National și nepot de soră al celui adormit întru Domnul

 

Prea Cucernici Părinţi, Iubită Familie, Întristată Adunare, 

Dragă Unchiule!

Ne-ai chemat în aceste zile de început de toamnă la Baia Mare, pentru a face o ultimă plimbare, împreună … Ce vom povesti, pe cale?

Sufletul tău bun şi plin de grija faţă de aproapele este acum pe drumul întâlnirii cu iubiţii tăi părinţi – preotul Marian şi preoteasa Livia-Petronela, cu iubiţii tăi bunici materni – preotul Petru şi preoteasa Livia și paterni: Dionisie şi Ana …

Alături de iubita ta soţie Edit, de fiica Timeea şi de fiul Iosif, de draga nepoată Izabella, îţi sunt alături fraţii tăi: inginerul-poiectant de baraje Florin şi inginerul creator de soiuri de struguri de masă Ioan-Dionisie, iar sora ta Petronela-Maria este reprezentată de nepotul Tudor, proaspăt student la Litere şi Jurnalism …

M-am gândit că poate vei fi dorit să vorbim despre Familie şi Biserică, despre legăturile de sânge şi legăturile de credinţă, despre timpul dăruit de familie, Bisericii şi disponibilitatea Bisericii faţă de familie … 

Împreună, Biserica şi Familia sunt spaţiul în care ne formăm valorile pe care suntem chemaţi să le trăim în viaţa de zi cu zi, aici învăţăm că moştenirea se învaţă prin educaţie, aici ne definim, şlefuind unii altora caracterul, învăţând să ne antrenăm răbdarea, punctualitatea şi respectul faţă de cuvântul dat, faţă de promisiune. 

Familia şi Biserica sunt locul unde ne întoarcem mereu, la bine şi la greu, pentru a mulţumi şi pentru a cere ajutor, pentru a bea din apa care nu însetează, pentru a încerca să trăim în adevăr şi nu în minciună.

Într-o lume ce prea uşor se lasă stăpânită de iluzie şi ignoranţă, iubirea şi căldura Familiei şi învăţătura plină de lumină a Bisericii formează pentru unii dintre noi o oază, un refugiu – iar pentru alţii, o cetate de nebiruit, din care putem porni în cruciada mereu nouă a vestirii binelui, în apostolatul îndreptării neamului, prin voia lui Dumnezeu şi cu al Lui har. 

Așa precum în Familie, legăturile cu frații de sânge și întâlnirile anuale în casa părintească de la Rupea, au reprezentat momente unice de împărtășire a clipelor de bucurie, tot astfel, ai găsit în AGRU, instrumentul asocierii pentru săvârşirea faptelor de credinţă. Te-ai bucurat și ai înțeles că Biserica Română Unită, a pus la dispoziţia credincioşilor laici, în urmă cu 90 de ani – “AGRU”, al cărui spirit simțeai că trebuie reînviat, pentru ca renașterea Bisericii noastre să fie deplină și funcțională, pentru a ne găsi rostul în lumea de azi. Prin dăruirea ta, ai fost un membru marcant al AGRU, parte a Acțiunii Catolice din România – ACRO, până la ultima suflare. 

Noi – moștenitorii cât și colegii tăi, îţi facem astăzi promisiunea că vom continua tradiția întâlnirilor de familie și vom purta mai departe visul reînfiinţării AGRU la nivelul fiecărei parohii greco-catolice – căci parohia, ca familie lărgită ce se asociază în fapte bune, slujeşte deopotrivă Societăţii şi Bisericii, purtând mesajul Evangheliei în societate şi arătând prin trăirea faptelor de credinţă, intenţiile şi rostul Bisericii în lumea contemporană. 

Familia AGRU-lui va continua să însemne un mod firesc o formă de trăire pentru cunoaşterea reciprocă, un timp dedicat prietenilor, o ieşire din izolare, prin confirmarea periodică a legăturilor laicilor şi clericilor din cele şase Eparhii greco-catolice. Prin Familie și prin  AGRU, vom căuta să apărăm, atunci când vom fi chemați – valorile şi morala creştină, pentru slujirea Bisericii şi a Neamului …  

X

X             X

Mesajul Părintelui Cristian Langa, asistent spiritual AGRU Cluj,

la înmormântarea Domnului Marian Boian, Președinte al AGRU Maramureș

 

Întristată dar și privilegiata familie, naturală și spirituală, 

Simt datoria și nevoia de a mărturisi, măcar așa, de la distanță, un sentiment de recunoștință profundă și de recunoaștere cu admirație a lucrării Providenței în viața domnului Boian, pe de-o parte, și a răspunsului lui de slujire generoasa a lui Cristos și a Bisericii Române Unite, pe de alta. 

În calitate de asistent spiritual al AGRU, am avut de fiecare data șansa să “asist” uimit și chiar încurcat la “doza” de zel, de entuziasm, de bucurie, de neastâmpăr al credinței, de neliniște sănatoasã în creșterea spirituală, în căutarea Adevărului, în a descoperi și înțelege și poziția altora. 

Pot doar sa constat cât de conturate sunt limitele noastre în pătrunderea misterului lui Dumnezeu, atunci cand permite sa fim lipsiți  de prezenta fizica a dlui Marian Boian. Dar mă mângâie convingerea că ceea ce am primit prin talanții rodiți de el nu ne poate fi luat și vrem să ne facem ecou și mărturie a iubirii lui față de Biserica.

Îmi vine în minte un gând de-al monseniorului Vladimir Ghika, părinte spiritual al tatălui meu: “Doamne! nu mi-i răpi pe cei pe care-i iubesc!” – Răspuns: „Nu ţi-i răpesc: ţi-i păstrez!”

Îți mulțumim, Doamne, pentru darul cu numele Marian Boian! 

(Baia Mare, în 8 Septembrie 2019)

1942_Cincu_Fratele cel mare la varsta de un an

Fratele cel mare, Marian Boian – împreună cu Părinții – Părintele preot-căpitan Marian Boian și Preoteasa Livia-Petronela, îndreptându-se spre vârsta de un an (1942, Calvaser, azi Șeica Mare, județul Alba)

1959_Promotia Liceului St O Iosif din Rupea

1959. Marian Boian, la absolvirea Liceului Șt. O. Iosif din Rupea (jud Brasov).

1962_Rupea cei patru frati in vacanta

1962. Casa Părintească, Rupea: cei patru frați ai Familiei Pr Marian Boian, în vacanța de vară.

1967_noiembrie_11_nunta celui mai mare frate

Familia Pr Marian Boian, la nunta celui mai mare frate. Baia Mare, 11 noiembrie 1967

1969_Rupea august

Rupea 1969, august. ”Pentru Mama”.

1976_Rupea_cu totii

Familia la Rupea, 1975

 

1976_Rupea_barbatii

1975, Rupea. Partea bărbătească a Familiei Părintelui Marian Boian

1976_Rupea

1975 – Rupea: Bunici, Părinți, Copii, Nepoți …

______________________________

Notă. Fotografiile sunt din arhiva preotului greco-catolic Marian Boian.


In luna Aprilie a acestui An Centenar, Familia noastră s-a despărțit de Decanul ei de vârstă, Maria Alexandrina, care a fost chemată de Domnul, după împlinirea frumoasei vârste de 95 de ani.

Moment de tristețe pentru noi toți, dar și de reflecție asupra a ceea ce au însemnat Bunicii noștri – care a fost soarta acestei generații în Istoria României? Ce moștenire ne-au lăsat? Ce mod de înțelegere a vieții am pierdut, odată cu ei?

Pozele pe care le-am regăsit în arhiva personală a Familiei, și care prezintă pe cei patru frați, copiii familiei Preotului Petru Pădurean și a Preotesei Livia Valeria (n. Voicu) ni-i prezintă pe: Petronela Livia (n. 1921); Maria Alexandrina (n. 1923); Titus Petru (n. 1924) și Viorica Lucia (n. 1930). Câteva poze din copilărie, o alta în deplina lor maturitate (sfârșitul anilor 70 ai secolului trecut) – un arc peste timp, care ne spune o poveste …

Copii ai Marii Uniri, au învățat de la Părinții lor importanța Actului Unirii de la Alba Iulia, au crescut cu povești despre ”vremea de dinainte”, când bentița tricoloră se purta pe ascuns, pe sub haine, dar cu atât mai aproape de suflet … Au avut timp să învețe de la Părinții lor și să-și educe nepoții, pe noi cei de azi – cu respectul față de meritele înaintașilor, și în fireasca dragoste de țară, chiar dacă – la mijlocul vieții, destinul lor a părut că se frânge, odată cu venirea comunismului.

Predarea unor idealuri clare și ecourile nemuritoarei glorii a Marii Uniri s-au făcut însă tot mai greu înțelese de către nepoți, întrucât festivismul și intențiile partinice ale propagandei comuniste au reușit să erodeze sensul poveștilor adevărate. Drama sufletească pentru ei, ar fi fost să nu aibă cui povesti despre gloria Părinților, însă Bunul Dumnezeu le-a îngăduit să-și aibe vlăstarele mereu aproape, să-și cunoască nepoții și chiar strănepoții …

Odată cu acești Copii ai Marii Uniri, am pierdut pe aceia care au avut cândva privilegiul de a asculta, direct de la sursă, în cea mai firească și credibilă oralitate – generată de apartenența lor de sânge, pe ultimii martori ai Actului de Poveste de la 1918 … Rămânem mai săraci și mai singuri, dar înțelegem totodată că este rostul nostru de a căuta – de-acuma, doar în cărțile de istorie și în pozele prăfuite -, adevărul vremurilor de altă dată …

This slideshow requires JavaScript.

SCRISOARE pentru MAMA …

A venit pe lume, după calendarul vechi, în ziua de Crăciun, în timp ce tatăl ei, preotul Petru Pădurean slujea Sfânta Liturghie în biserica din Ighişul Nou. Vestea că i s-a născut a doua fetiţă, din cei patru copii dăruiţi lui de Dumnezeu, a primit-o de la preoteasa Livia chiar în altar.

Oare cu ce intenţie trimisese bunul Dumnezeu acest suflet în lume? Şi oare cu ce daruri îl hărăzise? Acestea aveau să se afle mai târziu. Deocamdată prunca a fost botezată Maria, cu numele Sfintei Fecioare, pe care a iubit-o toată viaţa şi Alexandrina, după numele naşului, Alexandru. Calendarul nou i-a mutat ziua de naştere tot într-o zi de praznic creştin, de Sfântul Ioan Botezătorul, iar un funcţionar cam fără carte, dar cu zel, i-a ciuntit numele cu o literă.

Maria însă, şi-a văzut de drumul ei. Cei 7 ani de acasă au deprins-o cu dragostea de Dumnezeu şi de familie, iar şcoala cu dragostea de ţară, de neamul românesc şi de marii săi scriitori. Dar anii care au format-o pentru vocaţia cu care se născuse – aceea de dascăl – au fost cei în care a urmat Şcoala Normală de fete din Blaj. Mica Romă, preoţii şi călugăriţele care au educat aceste fete, viitoarele învăţătoare, i-au rămas mereu în amintire. Acolo a intrat în Congregaţia Marianistelor, cele care nu au încetat, până astăzi, să aducă cinstire Maicii Domnului şi să trăiască după modelul Ei, în pofida vremurilor grele care au urmat: cedarea Ardealului, războiul, invazia rusească, instaurarea dictaturii proletare, dar mai ales prigoana împotriva Bisericii.  Iată ce spune ea însăşi într-o scrisoare pe care a trimis-o reuniunii Marianistelor, după 75 de ani:      „Păstrez şi acum cu sfinţenie Medalia Congregaţiilor Mariane din România, primită acum trei sferturi de veac, la intrarea în această organizaţie. Aveam 18 ani.  Maica Domnului binecuvântând copiii, de pe faţeta medaliei, m-a însoţit toată viaţa şi cred că a binecuvântat toţi copiii care au trecut prin mâinile mele de învăţătoare. Doar panglica albastră, cu care medalia mi-a fost pusă la gât de mânile părinteşti ale preotului-profesor care m-a primit între Marianiste, s-a pierdut în timp. A rămas în amintirile mele Blajul, Mica Romă, cu renumele său de vatră de credinţă şi de cultură creştină. A rămas Şcoala Normală de Fete, şcoală serioasă şi care a format dascăli cu vocaţie, adevăraţi apostoli la catedră. De neuitat sunt VALORILE MORALE în care am fost crescute generaţiile de tineri de atunci, în comparaţie cu vremurile pe care le trăim acum. A rămas proaspătă şi „merindea” primită pentru drumul vieţii, deschis înainte: credinţa – ca temelie a construcţiei noastre spirituale, cultura – ca lumină a minţii, dragostea de ţară şi de neam, veneraţia pentru străbunii noştri înaintaşi, respectul pentru munca onestă pe altarul şcolii – catedra.”

Astfel se dezvăluie intenţia cu care bunul Dumnezeu trimisese acest suflet în lume: să răspândească, în poporul în care s-a născut, lumina ştiinţei de carte. Maria Alexandrina a făcut voia Domnului la catedră timp de 4o de ani, cu trudă, cu răbdare, cu dragoste de copii, pe satele din împrejurimi, în Ighiş, în Boarta, în Calvasăr, în Şeica Mare, până ce purtarea de grijă a Maicii Domnului a adus-o la catedră în Sibiu, când s-a şi căsătorit cu profesorul Ion Mihăilescu, în 1952.

Dumnezeu a binecuvântat această căsnicie cu doi copii, Doina şi Tiberiu, dezvăluind un alt dar pe care i-l hărăzise Mariei Alexandrina, darul de a fi o mamă devotată, iar mai apoi când au venit pe lume nepoţii Nicolae,Tudor şi Vlad,  darul de a fi o bunică desăvârşită: blândă, înţeleaptă şi cu măsură în toate, înţelegătoare, iubitoare şi jertfelnică. De atunci, cei care i-au îmbogăţit familia prin taina cununiei – nora Veronica, Laura, Nicolae ,  toţi cei care i-au trecut pragul casei şi s-au bucurat de generozitatea ei, toţi cei care au răspuns cu respect prieteniei ei, toţi cei care au cerut sfat la necaz sau au căutat o vorbă de alinare, care i-au preţuit ochişorii veseli şi zâmbetul cald, au numit-o Bunica, cu B mare!

Dacă la ieşirea din biserică veţi privi drept peste şosea, veţi vedea o casă cărămizie cu un etaj. Acolo a locuit Bunica, atunci când şi-a început ca tânără învăţătoare, proaspăt căsătorită, cariera de dascăl în Sibiu. Acum pleacă în veşnicie din Casa Domnului, de peste drum, în chiar Săptămâna Luminată: cu sufletul rânduit prin spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie, mulţumind Domnului că i-a dăruit lungime de zile, petrecute după modelul Maicii Domnului, în care şi-a pus toată nădejdea: a trăit cu încrederea de neclintit în purtarea Ei de grijă, cu convingerea că nu eşti niciodată singur şi că prin mijlocirea Ei ajungi întotdeauna la izbândă. A luat de la Maica Domnului modelul de smerenie şi blândeţe pe care îl avea de urmat, curăţia şi cinstea de femeie, pe care le avea de păstrat. Şi, mai presus de toate, respectul pentru familie şi răspunderea de dascăl, mamă şi bunică înaintea lui Dumnezeu. A purtat cu demnitate haina văduviei timp de 3o de ani, iar inima şi casa i-au fost deschise pentru oricine i-a trecut pragul cu gânduri bune.

Maria Alexandrina a venit în lume de Naşterea lui Hristos şi a plecat din lume odată cu Învierea Lui. Sufletul şi l-a încredinţat în mâinile milostivirii celei mari a Mantuitorului, iar trupul urmează calea firii, după modelul bobului de grâu, care nu poate rodi, cum spune Scriptura, dacă nu ajunge în pământul din care a fost luat. Iar rodirea înseamnă Înviere! Acum Bunica îşi ia rămas bun de la copii şi nepoţi, de la gineri şi nurori, de la cumnate, nepoate şi de la toţi ai casei, de la vecini, prieteni, şi toţi cei pe care i-a întâlnit pe calea vieţii , cu urarea: să ne revedem cu toţii în Rai! Ne încredinţează pe toţi cei prezenţi şi pe cei care din binecuvântate pricini n-au putut fi azi cu noi, purtării de grijă a Maicii Domnului! Pe preoţii care au însoţit-o cu rugăciunea până la porţile Raiului, larg deschise în Săptămâna Luminată, îi roagă s-o pomenească la Sfânta Liturghie. Şi cu un dar aparte, pe care l-a tăinuit cu smerenie – darul poeziei – ne lasă moştenire un cuvânt de învăţătură: „Viaţa lasă-n urmă iubirea ce-ai sădit în sufletele celor pe care i-ai iubit!”  Amin.

Suflet blând, Domnul să-ţi dăruiască bucurie veşnică în Împărăţia Lui! HRISTOS A ÎNVIAT !

(Doina Jalea, în 10 Aprilie 2018)

 


Dragi prieteni care reprezentați Societatea Civilă în consultările cu Președintele Klaus Johannis!

Vă mulțumesc pentru efortul pe care îl faceți, pentru timpul pe care-l răpiți familiilor voastre pentru a purta ideile noastre la unul dintre puținii politicieni care se mai bucură de credibilitate. Dacă veți considera că merită, adăugați și acest punct pe ordinea voastră de zi: o politică de stat profamilială.

E important ca statul român să recunoască impasul demografic în care se află, să calculeze corect scenariile probabile și să găsească soluțiile până nu e prea târziu.

Familia tradițională trebuie apărată, pentru că ea e singura pe care ne putem baza în educarea copiilor noștri, în formarea lor ca viitori cetățeni demni și responsabili, în educarea iubirii responsabile. Familia va fi locul în care – aceia care vom apuca bătrânețea pe aceste meleaguri – vom găsi rostul nostru de bunici utili la câte ceva, pentru a ne câștiga pâinea cea de toate zilele. Pentru că, în scenariul actual, noi – decrețeii cei mulți – vom apăsa teribil de greu pe umerii celor care azi, tot mai puțini la număr, vor produce plusvaloare prin munca lor de zi cu zi. Nu mă pot gândi cât vor ajunge taxele pe cap de om activ, pentru a ni se plăti nouă pensiile și nici la ceea ce vom mai apuca sau nu să ”luăm” din contribuțiile plătite! Pentru că mi se face rușine numai când mă gândesc cum vom sta cu mâna întinsă, și mai bine mă întorc la sat și mă apuc de agricultură.

Ce mă preocupă – e adevăratul genocid, cel oglindit în cifrele oficiale – cel pe care nimeni nu vrea să-l analizeze …

Protejați familia, stimulați creșterea copiilor, recunoașteți meritele mamelor, opriți avorturile fără număr, reduceți impozitele celor care au copii, dați drumul la prima casă de câte ori e nevoie, dați credite celor tineri când își întemeiază o familie, stimulați întoarcerea acasă a milioanelor de fii rătăcitori, recunoașteți meseria de casnic(ă) în nomenclator (nu pentru a le impozita, ci pentru a mulțumi mamelor-educatoare!).

Și nu fiți temători că de aceste politici familiale vor ști să profite numai țiganii sau imigranții! Nu cred că ne permitem luxul de a socoti lucrurile în termeni absurzi ”noi versus ei”. Cred că diversitatea e frumoasă, iar Binele are o unicitate a lui, care constă în Adevărul unic. Vom face școli și-i vom învăța românește pe toți, dacă va fi cazul.

Nu e nevoie să reinventați roata! Creați doar cadrul în care să protejați viața, să protejați familia, să protejați tradițiile acestui popor. Și dacă nu credeți că e timpul, sau dacă nu credeți că voi sunteți cei chemați să duceți la îndeplinire visul latinității estice pe care o reprezentăm pe harta Europei – plecați, lăsați-i pe alții să încerce. Pentru că datele, domnilor, sunt clare, suntem în picaj liber. Pe tobogan, cum s-ar spune …

P.S. Dacă vreți să amețiți, citiți comunicatul Institutului National de Statistica – aici. Sau, mai simplu – priviți cu răbdare graficul de mai jos…

NU cifrele - ci trendul si mai ales suprapunerea generatiilor e cea care ne va afecta grav. Revolutia ar trebui sa fie a celor de varsta a doua (decreteii de ieri!)

NU cifrele – ci trendul si mai ales suprapunerea generatiilor e cea care ne va afecta grav. Revolutia ar trebui sa fie a celor de varsta a doua (decreteii de ieri!)


Furnicutza care poate tot

Nu ne imaginăm, noi – bărbaţii şi copiii -, cât de multe sunt de făcut într-o casă pentru ca ea să fie întotdeauna primitoare, curată, ordonată …

Multifuncţionalitatea gospodinei perfecte se traduce prin aceea că ea reuneşte mai multe roluri, toate la fel de importante, într-unul singur: acela de Mamă!

Pe primul plan, copiii: în fiecare moment, atenţia trebuie antrenată să prevină boacăna care ar putea urma; trebuie hrăniţi, spălaţi, îmbrăcaţi, culcaţi la oră fixă şi, de ce nu? – învăţaţi şi o limbă străină în timpul poveştilor.

Apoi, casa: trebuie curăţată, igienizată, frecată, călcată, apretată … dar nu în ultimul rând, păzită până la venirea proprietarilor de la muncă.

Mai aveţi timp la dispoziţie? Folosiţi-l – care aveţi grădină, în grădină, care nu, grijind florile de pe balcon: atenţie, să nu le udaţi prea tare, să nu avem reclamaţii de la vecinul de dedesubt :-)!

Abia cuprinzând toate cele de mai sus, veţi reuşi să daţi cu adevărat un bun randament la servici, astfel încât bărbatul vostru să fie mândru de voi… Apropo de bărbat, era să-l uit de tot – aşa, măcar îl trec în rezervă la “alte activităţi păstrate special pentru chef şi timp liber”, alături de lectură, teatru, shopping în mall, etc …

Mi-a plăcut mult ideea de FURNICUTZĂ şi combinaţia de culori şi simboluri pe care această firmă din Franţa a folosit-o pentru a plasa forţa de muncă. M-am întrebat însă, câte Mame din România (sau alte ţări ale Estului sărac) au luat de nevoie drumul Occidentului bine plătitor, lăsând propriile lor Cămine fără grija maternă şi vânzând servicii care – de fapt – NU se pot cumpăra?!

L'amie menagere


Constituţia Statelor Unite ale Americii este un bun exemplu atunci când ne propunem să înţelegem perfectibilitatea Legii constrânsă de om să încapă în codexuri. Căci, din punctul de vedere al Bunului Dumnezeu, acesta ne-a dat prin Tablele lui Moise Legea Vechiului Testament, iar prin Fiul Său ne-a transmis Vestea cea Bună a mântuirii prin îndreptare din credinţă.

Au existat şi în cazul Bisericii o serie de Concilii, întruniri ale conducătorilor ei prin care s-a urmărit lămurirea unor probleme ce au apărut pe parcurs: fie erezii, fie exagerări, fie numai interpretări ce puteau eventual deveni periculoase… Biserica a ştiut să răspundă şi să corespundă cerinţelor timpului, altfel nu ne-am minuna astăzi de existenţa acestei atât de vechi şi totodată puternice Instituţii. Şi aceasta, pentru că Dumnezeu veghează asupra ei şi asupra noastră.

Revenind la Constituţia Statelor Unite – The Founding Fathers, adică “părinţii fondatori” nu aveau cum să cuprindă în anul creării ei (1787) – toate aspectele privind abolirea sclavagismului, de pildă. De aceea, s-a considerat necesar un Amendament (al XIII-lea, în 1864). Normal, am spune azi. Dar şi atunci, s-au ridicat voci împotrivă, a existat în prealabil un război între Nord şi Sud, pentru a rezolva printre altele, această chestiune cu arma în mână…

Abolirea sclaviei nu a însemnat în mod automat garantarea drepturilor civile pentru cetăţenii de culoare – şi uite cum a fost nevoie de încă un Amendament, al XIV-lea…

Noi – românii am primit prima Constituţie pe la 1831/1832 – pe filieră rusească. Şi am avut şi noi, în timp, discuţii frumoase şi furtunoase legate de robi, şerbi … etc.

Acum, e rândul homosexualilor să treacă în actualitate. Sunt oameni – atunci să îşi întemeieze familii, să poată să-şi lase unul altuia moştenire agoniseala de-o viaţă. Cum e şi firesc, avem trei luări de poziţie principiale şi principale:

1. cei în cauză (homosexualii şi avocaţii lor) – care “luptă” pentru drepturi;

2. cei apatici sau toleranţi, care nu participă la această discuţie, considerând-o nerelevantă;

3. cei fanatici (credincioşii practicanţi) – care sunt vehement împotriva legalizării drepturilor civile ale homosexualilor.

Personal, cred că soluţii de transfer ale bunurilor materiale s-au găsit şi până acum. Este însă o chestiune de “imagine”, de “intrare în rândul lumii”, de înfruntare a unor reguli scrise sau nescrise, dar cu siguranţă vechi şi împământenite. În aceeaşi categorie intră şi prostituţia.

Ambele lovesc în ideea de familie ca fundament al vieţii creştine.

La fel s-a întâmplat când s-a legalizat divorţul, avortul.

Cred că discuţia trebuie purtată în jurul întrebării: CUM APĂRĂM FAMILIA CREŞTINĂ, fără să părem în afara timpului (anacronici)?! Ceasul juridic al omenirii tinde să rămână în urma evoluţiei noastre, dar a legifera anormalitatea sau a garanta interesele unei minorităţi – implică întotdeauna discuţii înfierbântate şi frământări în rândul majorităţii…