Circula un banc pe vremea lui Ceausescu. Ce-i drept, trebuia sa ai oarece talent actoricesc si cunostinte minime de engleza pentru a spune (si a rade la) respectiva poanta.
Asa cum imi vine in minte acum, actiunea se petrecea undeva in indepartatul Mexico, pe care (cei ce-ati prins televiziunea de doua ore pe zi, stiti de ce!) – ni-l imaginam ca-n filmele cu cowboy …
Cica un gringo american mergea pe o strada prafuita dintr-un orasel de provincie. Liniste totala, nici tipenie de om, ziua in amiaza mare, caldura mare, soarele dogoritor. La un moment dat intalneste intr-un petec de umbra un mexican tolanit, care motaia acoperit de-un sombrero. Incepe urmatorul dialog, in engleza – americanul vorbind cu accent sudic iar mexicanul stalcind-o in spaniola:
– Good day, Mister – can you please tell me where the Bar is? I’m pretty much new in this town and think I got lost …
– Buen dias, Señor! Come no – you go in the right direction, just follow this road and you will find the bar. But it is closed now!
– Why … Thank You Mister! I’ve seen all this quiet around! Where is everybody? Why is all so quiet?
– Siesta, Señor, we have all siesta now …
– Ah-haaa, so I think I should have to wait … right?
– I don’t know Señor …
– But … What do you do after your siesta?
– Oh, after the siesta? … We will all have siesta again!
– And then?
– And then, hopefully, we will have another siesta, Señor!
– Hmmmm … Siesta before and siesta after … Nice living you have here in Mexico … But in the meantime, tell me, in the meantime – what do you do?
– In the meantime? I don’t know Señor, … maybe a Revolution?!
…………………………………..
Bancul a capatat alte proportii dupa ce am vazut in weekend filmul Lamerica (1994) in regia italianului Gianni Amelio. In sfarsit un vest-european care-si pune serios problema responsabilitatii mizeriilor tranzitiei. Frate, ce film! Vreti sa intelegeti povestea ajutoarelor din strainatate? Vreti sa multumiti lui Dumnezeu ca nu v-ati nascut in Albania si ati trait in Romania sub Ceausescu? … Luati-va din timpul liber si dati-l acestui film.
Cine-s vinovatii: dictatorii sau popoarele care se lasa conduse, anesteziate de lipsa solidaritatii si egoismul instinctului de supravietuire individual? Amelio ne da un raspuns complex, pentru ca asa arata destinul uman, daca-l analizezi prin lentila istoriei: dincolo de fatalitate, intrevedem responsabilitatile popoarelor care se vor civilizatoare dar trimit la inaintare conquistadori lipsiti de scrupule. Iar cinismul acestora poate sa ne intrerupa o vreme gandurile cand auzim cum stiu sa rasuceasca, dialectic, cuvintele in favoarea lor: “La liberta troppa, fa male!” sau “Gli Albanesi sono come bambini – si un italiano loro le dice che il mare e fatto da vino – loro credono e bevono …” (citat aproximativ).
Cu o jumatate de viata petrecuta in siesta comunista si cealalta in siesta tranzitiei, e timpul – poate-, pentru o Revolutie?!
Lamerica (in adaptarea noastra – “Fiii ploii”). Come se dice “orfano” in inglese? … Insomma: “no father, no mother!”
