Un excelent film despre manipulare, despre batalia care se da pentru a avea “Breaking News” de senzatie, despre vinovatia pe care ar trebui sa o resimtim atunci cand privim gura-casca la cate o stire despre o crima, un viol, o sinucidere, un jaf armat sau … de ce nu, o descindere matinala a DNA-ului la casa unuia sau altuia.

Noaptea, departe de a fi lasata pentru odihna, aflam ca este timpul unui anumit gen de actiuni – violente – care se intampla de regula in ascunzisul oferit de intuneric. Luminile masinilor de politie, luminile ambulantei, ale pompierilor, luminile reporterilor speciali care au angajamente cu diferitele posturi de stiri – sunt intr-o competitie permanenta, care dintre ei ajunge mai devreme la locul faptei. Si de aceea, in loc sa lumineze, ne ametesc – pe aceia care nu stim sa distingem intre diferitele sirene.

Filmul ne-a placut pentru ca pune in discutie etica mass-mediei. Daca informatia ajunge sa fie de vanzare … daca e scoasa la licitatie, daca exista exclusivitati iar stirile sunt “cosmetizate”, astfel incat sa ne fixeze pe post, sa ne captiveze cu scopul precis de a consuma reclame, atunci – mai devreme sau mai tarziu se ajunge la limita si chiar la incalcarea legilor morale.

Primul lucru pe care il faci, cand treci pe langa un om cazut la pamant: il filmezi sau ai grija de sanatatea lui? Primul lucru atunci cand ajungi langa un incendiu: iei un interviu pompierului de serviciu sau pui mana pe-o galeata cu apa, sa ajuti?

Cum a evoluat dependenta noastra de BREAKING NEWS? Despre asta e vorba in film, si ni se permite sa aruncam o privire in interiorul fenomenului, sa intelegem cum functioneaza lucrurile intr-o redactie de stiri matinale. Multumiri sincere, dar parca ne dorim mai mult de-atat.

Intelegem – pe de alta parte, ca linistea totala ar fi o minciuna. De-ar fi sa dispara peste noapte televiziunile de stiri, am ascunde prin omisiune adevarul raului atat de prezent in jurul nostru. Propaganda comunista excela in omisiuni: nu era aratata mizeria la televizor, deci ea nu exista. De fapt, nu exista a doua realitate a mizeriei, cea mediatica … o facea insa mai suportabila?

Cele doua realitati: adevarul obiectiv al intamplarii si adevarul subiectiv al relatarii se impletesc in mod firesc, iar filme ca “Nightcrawler” ne ajuta sa intelegem unde trebuie sa intervina discernamantul nostru, pentru a folosi in mod corect telecomanda. Am plecat din sala de cinematograf avand convingerea ca nu e o rusine sa muti pe alt program, atunci cand esti amenintat ca stirile stau sa erupa … dimpotriva!

Mereu la panda, pentru ca o stire buna e cea care ... nu s-a mai dat pana acum! Ce noroc ca avem memoria scurta!

Mereu la panda, pentru ca o stire buna e cea care … nu s-a mai dat pana acum! Ce noroc ca avem memoria scurta!


Mick Jagger - The Rolling Stones live at San S...

Image via Wikipedia

Fluxurile din muzica internationala s-au inrosit la auzul stirii ca vocea lui Mick Jagger canta in sanscrita … si socotim acesta un foarte nimerit exemplu pentru a demonstra:

1. cum se poate exagera “clasic” intr-o stire. Mick Jagger este de fapt doar unul dintre artistii care se straduiesc sa faca dintr-un cantecel un hit universal.

2. cum se poate promova inteligent Motto-ul unei tari (cf Wikipedia, “Satyameva Jayate” – in traducere insemnand “adevarul triumfa” – este inscriptia care apare pe stema Indiei) … si implicit imaginea tarii respective.

3. cum poti fi viu muzical la 68 de ani, atacand emotional, prin legile simpatiei, una dintre cele mai mari piete consumatoare de muzica din lume …

In rest, va las placerea sa faceti research-ul propriu :-)!


sindicalisti albastriInstalatiile de sonorizare au evoluat mult din vremea Pietei Universitatii pana azi. Organizatorii demonstratiilor sindicale din aceste zile, au adus microfoane si boxe de ultima generatie, iar Palatul Guvernului – sa fi avut termopane cu cinci camere, tot trebuie ca a rasunat in interior de furia muncitoreasca de afara! “JOS GU-VER-NU’!” si “U-NI-TA-TE!” – au fost probabil cele mai scandate lozinci. sindicalisti rosiiIn albastru sau in rosu, de la BNS sau de la Sanitas, toti pareau a fi prezenti, cu mesajul “Potoliti-va, lasati-va de prostii si puneti treaba pe roate ca ne lasati fara paine!”

 

 

Putini sindicalisti din Bucuresti insa, la cate autocare din provincie au ocupat Kiseleff-ul… Multe si cu soferi ingrijorati: “Ati auzit, vor sa confiste autocarele care circula in data alegerilor?”coloana vazuta din padurea kiseleff

Si mi-am permis, in timp ce faceam cateva poze, sa reflectez din nou la valoarea de intrebuintare a autocarelor si puterea pe care o au in zi de actiune politica transportatorii “de persoane”. De fapt, cine a platit aceste autocare … “ale sindicatelor”? Cu ce difera actiunea aceasta, de intimidare, de o actiune de tip “turism electoral”? Ce parteneriat public-privat s-a pus la cale in domeniul transporturilor? Imi imaginez ca fara aceste mijloace de transport ar fi venit… cati?! Imaginatia sanatoasa se mentine in anumite limite ale decentei, dar uneori, realitatea depaseste ceea ce noi avem puterea sa ne imaginam… Sa admitem deci ca o imaginatie bolnava isi inchipuie ca un grup de fanatici partizani ai unui partid oarecare pleaca la drum si voteaza de patru-cinci ori, in judete diferite, pentru a obtine ce: o victorie mincinoasa!

Ce facem? Ne lasam striviti de noua moda … a autocarelor politice?

striviti de coloana


Ce senzatie: sa ai sentimentul ca esti in mijlocul unei stiri care va face senzatie si va tine capul de afis cel putin cateva zile…

S-a intamplat Sambata trecuta – 21 Februarie, la Mall-ul din Militari (Plaza). Invitati de un prieten la unul din restaurante pentru a sarbatori cei noua anisori ai primului sau nascut, asteptam in tihna sa ne soseasca bucatele comandate. Cand, un tanar imbracat in albastru ne aduce sarea si piperul de care parea ca avem neaparata nevoie: “Imi pare rau ca trebuie sa va stric petrecerea, dar trebuie sa evacuati de urgenta cladirea! E alarma, va rog – daca o faceti, ramaneti pe raspunderea Dumneavoastra!” … cam acestea au fost, daca imi aduc aminte exact – cuvintele rostite in fuga de tanarul imbracat in albastru. Precipitat, cu rasuflarea intretaiata, serios, dar fara acel “ceva” de fatala disperare care sa ne convinga sa plecam.

Mai ales ca – intre timp -, au sosit bucatele si ospatarii ne-au “linistit”, in felul lor: “Ah, probabil ca e la fel ca acu’ vreo doua saptamani, cand a facut unul o gluma cu o bomba!”… Ehee, abia acum am devenit cu adevarat serios si mi-am pus realmente problema unui atentat. Mi-au trecut prin cap brusc, conotatii legate de apartenenta noastra la NATO, luarile de pozitie ale oficialilor romani in problema afgana sau palestiniana, …

… si toate, privind cu surprindere scarile rulante din fata ochilor – cum transportau, in relativa liniste, toti cetatenii aflati Sambata seara in Mall, in afara acestuia…

Puteam pleca si noi, lasand in urma o nota de plata neachitata. Sau, puteam ramane si suferi cine-stie-ce grozavii, cu burta plina. Puteam sa ne aglomeram cu ceilalti spre iesire sperind sa nu se produca panica de rigoare sau puteam sa ramanem pe loc, fara sa se intample nimic deosebit.

O loterie pana la urma, in care miza era necunoscuta – plecand de la vietile noastre si ale copiilor pana la o amintire cu gust de anecdota rasuflata…

Am ales sa ramanem pe loc din mai multe motive: 1. sa nu spargem noi gasca; 2. sa nu ne imbulzim cu ceilalti la iesire; 3. pana ajungeam noi la iesire, ar fi putut exploda bomba – deci sansele erau mai mari daca stateam pe loc; 4. din inconstienta; 5. ceva din anuntul facut de tanarul imbracat in albastru nu era chiar atat de grav cum cauta el sa ni se para…

Pana la urma, s-a dovedit ca intreaga mascarada nu a fost decat un nou episod din serialul escaladarii violentelor din tara noastra… o fumigena cu rol de abur pentru gravitatea situatiei economice in care ne aflam.  Iar noi, actorii pasivi am constatat pe viu spiritul de turma ascultatoare al majoritatii, atunci cand se indrepta in ordine spre iesire: ce departe imi par acuma vremurile in care strigam “Armata e cu noi!” (sau poate, cine stie – sunt mai aproape decat credem!)


Imaginati-va: dupa o insiruire neintrerupta de zile pline de evenimente catastrofice, o perioada  de o luna de pauza ar fi perceputa ca ceva nefiresc. Incendii, seceta, cutermure, inundatii, alunecari de teren, accidente, meciuri de fotbal pierdute “la mustata”, arestari spectaculoase, disparitii, aparitii, certuri grozave televizate “in direct”, …, intreg circul capata un aer natural si firesc (ceva de genul “asta e lumea in care traim”), iar apoi, dintr-o data: LINISTE si PACE! Ce te faci? Cum te dor, sarmane, urechile si cu ce vei considera sa umpli spatiul lasat gol de comunicatele apocaliptice care dintr-o data iti lipsesc?

Negresit, masinaria media va inventa stiri si din nimic…