Pentru cei care doresc sa ajute – cu sponsorizari sau donatii refacerea in interior a Iconostasului si Picturii din Biserica Sfantul Vasile – strada Polona nr 50, sector 1, Bucuresti: acum este momentul!

Sfantul Vasile - Biserica greco-catolica din Bucuresti, strada Polona nr 50

Sfantul Vasile – Biserica greco-catolica din Bucuresti, strada Polona nr 50


In recenta vizita la Baia Mare, am fost in vizita la Muzeul Satului, in mod deosebit pentru ca acolo se afla o veche biserica din lemn – Biserica din CHECHIS, ce dateaza din 1630. Salvata de mai multe ori in mod miraculos de la distrugere, ea strajuieste un spatiu care a fost din pacate amputat de Administratia Locala: au existat cereri pentru constructia unor imobile particulare in imediata apropiere a linistii muzeale. Se vor fi gandit unii: daca imi fac casa langa Muzeu, copiii mei vor creste mai destepti, mai invatati?!

Scarbit de agresivitatea chiciului post-revolutionar, am intrebat daca aveau voie sa construiasca atat de aproape de monumentele expuse? Raspunsul trist si ingandurat a fost ca aprobarile s-au dat de catre Consiliul Local, de care apartine Muzeul respectiv.

Nu am insistat. Am plecat mai departe pe Dealul Florilor, strada trecand prin cimitirul numit “La nuci”. Aici insa nu m-am mai putut abtine si am fotografiat o pensiune – construita practic pe morminte!!!

Cine a putut aproba o asemenea lucrare?!

Legenda spune ca primul proprietar s-ar fi spanzurat in ea, dupa ce a terminat-o. Ma gandesc totusi, ca un potential turistic ar fi: niste englezi in cautare de senzatii tari, in tara lui Dracula si a Cimitirului Vesel …

Pensiunea Groazei ...

Pensiunea Groazei …

 


Le putem admira in Muzeul de Mineralogie din Baia Mare … dar oare cum o fi sa le descoperim in bezna, stralucind in lumina lampaselor?!

Intunericul ascunde multe, si bune si rele, si frumoase si urate. E nevoie de putina lumina si de foarte multa atentie, sa nu strivesti comoara sub talpa bocancului, sa nu treci nepasator pe langa ea … si cate-or mai fi inca sub pamant, nedescoperite?

O mostra de gips si calcit:

structuri

 

O alta, calcopirita si cuart:

structuri 2

sau, o a treia, marcasita si cuart:

structuri 3

 


Basílica de San Pedro, Roma

Basílica de San Pedro, Roma (Photo credit: Chodaboy)

Pe Sfantul Petru, Dumnezeu l-a iubit mult, daca l-a pus intaistatator al Apostolilor Sai.

L-a iubit si ni l-a dat drept exemplu al slabiciunii umanitatii noastre, in cutremuratoarea scena a tradarii de credinta anuntata de cantatul cocosului. Plansul lui Petru ar trebui sa fie si al nostru, o conditie prealabila oricarei ridicari: abia dupa ce intelegem ca nu ne putem ridica singuri, reusim sa o facem. Suntem atat de departe de mersul sau statul pe apa, ba chiar nici un pescuit mai acatarii nu suntem in stare sa reusim singuri, fara ajutorul divin.

Daca va incepe de la recunoasterea onesta a neputintei noastre, sinceritatea cererii de ajutor poate fi o prima cheie  prin care ne hotaram sa deschidem usa Strainului care ne viziteaza atunci cand stie ca suntem pregatiti a-L primi.

Totusi, slabiciunea noastra difera de la unul la celalalt, si putem deosebi intre tradarea lui Petru si cea a lui Iuda:

  • caracterul programatic a gesturilor (Iuda a stiut ce face, pe cand lui Petru i s-a intamplat);
  • forma de raspuns – exprimata atat de diferit la cei doi apostoli: lacrima parerii de rau care exprima speranta iertarii la primul si deznadejdea neincrederii ce duce la sinuciderea celui de-al doilea.

Sinceritatea parerii de rau este o forma de care merita sa abuzam, prin care putem, si pe care trebuie sa o folosim in dorinta noastra de a deschide usa care ne desparte de Lumina.

Ce avem de facut? Sa cautam a transforma actul Botezului intr-o stare a unitatii noastre cu Isus, din a carei turma facem parte cu smerenie si multumire crestina.


Recunosc ca am doua locuri unde ma simt acasa.

Nu, nu am doua domicilii (cu atat mai putin doua proprietati …) – ci am amintiri la fel de puternice din doua locuri.

Primul este Bucurestiul, orasul in care m-am nascut (scuzati, nu ne alegem nici familia si nici momentul sau locul nasterii!) iar al doilea este Rupea (judetul Brasov) – oraselul in care am copilarit. Intre cele doua sunt atat de mari deosebirile, incat le-as putea linistit plasa la extreme, acoperind astfel intreaga oferta imobiliara autohtona: cine a crescut in fata blocului, batand mingea in parcare iar vacantele si le petrecea pe dealurile podisului transilvan – poate spune ca a gustat din tot ce ar fi putut oferi plaiul mioritic in veacul XX …

Pana in 1989, ca majoritatea conationalilor, nu am fost plecat in strainatate, cum se spunea pe-atunci “nici macar la bulgari”. De aceea, setea de cunostere a strainatatii – motivata de seceta impusa de regimul comunist -, a generat in noi nu numai curiozitate, ci mai ales o tensiune a asteptarilor: “Cum o fi dincolo?” ne intrebam …

Acel “dincolo” a fost pentru mine Toscana, iar primul oras vizitat la pas – Florenta.

“Firenze per la belezza, Roma per la grandezza”, spun italienii. In poza de mai jos, centrul spiritual e surprins pe de-a-ntregul: Baptisteriul octogonal in care se spune ca ar fi fost botezat Dante; Campanilla lui Giotto si Domul Santa Maria del Fiore – cu faimoasa cupola a lui Brunelleschi.

Iar astazi, cand revad locuri in care am fost, ma trec fiorii aducerii aminte si ma bucur ca universul bipolar Bucuresti-Rupea, ce parea candva indestructibil, s-a spart la un moment dat, facand loc unor orase si mai ales unor amintiri la fel de dragi.

Firenze