Ne bucuram ca in drumetiile noastre am ajuns anul acesta sa admiram frumusetea unui orasel ca Lucca. Ca orice oras medieval care se delimita de lumea din afara prin ziduri, le-am vazut pe ele mai intai de toate si ne-am lasat surprinsi de starea lor absolut functionala. Mai mult, privind fotografia acum, intelegem ca orice cetate a imprumutat din sistemul de aparare existent in Natura: muntii din spate par de netrecut …

Lucca Ziduri Medievale

… dar orice zid care inconjoara orasul are si o Poarta, pe care – daca am gasit-o, am intrat cu incredere:

DSCN2039

Odata intrati, aveam sa vedem multe minunatii, dar ne-am bucurat sa facem poze pentru a ne imbogati zestrea de intrebari. Iata una din ele – cum se numeste personajul, reprezentat odihnindu-se pe un scaun, avand in mainile sale o dalta si un ciocan?

Matteo Civitali

Ei bine – e vorba despre sculptorul, arhitectul si pictorul Matteo Civitali – care a apartinut acestui oras la sfarsit de Quattrocento (1436 – 1502). Una din mintile care au facut trecerea la Renastere, un prerenascentist care incepea sa vada lucrurile altfel. Iata-l si din fata:

matteo civitali

 

Sunt doua domuri – sau catedrale – pe care am reusit sa le vizitam cu mai multa atentie. Primul se numeste “St Michele” si are o statuie a Maicii Domnului pe frontispiciu, stralucitoare, radianta, solara.

St Michelle di Lucca

 

Surprinzator – insa de aproape se vede ca ar trebui o restaurare:

Sfanta Fecioara Maria

 

Al doilea, este inchinat Sfantului Martin (din Tours), cel care si-a impartit – tinar soldat in armata imperiului – haina cu un sarac pe care l-a intalnit pe drum …

 

Domul Sf Martin din Lucca

 

 

Frumusetea momentului e surprinsa la intrarea in dom, dar aparatul de fotografiat ne-aduce mai aproape povestea Sfantului … care, printr-un gest simplu ne-arata care este esenta crestinismului: Bucuria de a imparti cu fratele tau!

Sf Martin imparte haina cu un sarac


Recunosc ca am doua locuri unde ma simt acasa.

Nu, nu am doua domicilii (cu atat mai putin doua proprietati …) – ci am amintiri la fel de puternice din doua locuri.

Primul este Bucurestiul, orasul in care m-am nascut (scuzati, nu ne alegem nici familia si nici momentul sau locul nasterii!) iar al doilea este Rupea (judetul Brasov) – oraselul in care am copilarit. Intre cele doua sunt atat de mari deosebirile, incat le-as putea linistit plasa la extreme, acoperind astfel intreaga oferta imobiliara autohtona: cine a crescut in fata blocului, batand mingea in parcare iar vacantele si le petrecea pe dealurile podisului transilvan – poate spune ca a gustat din tot ce ar fi putut oferi plaiul mioritic in veacul XX …

Pana in 1989, ca majoritatea conationalilor, nu am fost plecat in strainatate, cum se spunea pe-atunci “nici macar la bulgari”. De aceea, setea de cunostere a strainatatii – motivata de seceta impusa de regimul comunist -, a generat in noi nu numai curiozitate, ci mai ales o tensiune a asteptarilor: “Cum o fi dincolo?” ne intrebam …

Acel “dincolo” a fost pentru mine Toscana, iar primul oras vizitat la pas – Florenta.

“Firenze per la belezza, Roma per la grandezza”, spun italienii. In poza de mai jos, centrul spiritual e surprins pe de-a-ntregul: Baptisteriul octogonal in care se spune ca ar fi fost botezat Dante; Campanilla lui Giotto si Domul Santa Maria del Fiore – cu faimoasa cupola a lui Brunelleschi.

Iar astazi, cand revad locuri in care am fost, ma trec fiorii aducerii aminte si ma bucur ca universul bipolar Bucuresti-Rupea, ce parea candva indestructibil, s-a spart la un moment dat, facand loc unor orase si mai ales unor amintiri la fel de dragi.

Firenze