Ne bucuram ca in drumetiile noastre am ajuns anul acesta sa admiram frumusetea unui orasel ca Lucca. Ca orice oras medieval care se delimita de lumea din afara prin ziduri, le-am vazut pe ele mai intai de toate si ne-am lasat surprinsi de starea lor absolut functionala. Mai mult, privind fotografia acum, intelegem ca orice cetate a imprumutat din sistemul de aparare existent in Natura: muntii din spate par de netrecut …

Lucca Ziduri Medievale

… dar orice zid care inconjoara orasul are si o Poarta, pe care – daca am gasit-o, am intrat cu incredere:

DSCN2039

Odata intrati, aveam sa vedem multe minunatii, dar ne-am bucurat sa facem poze pentru a ne imbogati zestrea de intrebari. Iata una din ele – cum se numeste personajul, reprezentat odihnindu-se pe un scaun, avand in mainile sale o dalta si un ciocan?

Matteo Civitali

Ei bine – e vorba despre sculptorul, arhitectul si pictorul Matteo Civitali – care a apartinut acestui oras la sfarsit de Quattrocento (1436 – 1502). Una din mintile care au facut trecerea la Renastere, un prerenascentist care incepea sa vada lucrurile altfel. Iata-l si din fata:

matteo civitali

 

Sunt doua domuri – sau catedrale – pe care am reusit sa le vizitam cu mai multa atentie. Primul se numeste “St Michele” si are o statuie a Maicii Domnului pe frontispiciu, stralucitoare, radianta, solara.

St Michelle di Lucca

 

Surprinzator – insa de aproape se vede ca ar trebui o restaurare:

Sfanta Fecioara Maria

 

Al doilea, este inchinat Sfantului Martin (din Tours), cel care si-a impartit – tinar soldat in armata imperiului – haina cu un sarac pe care l-a intalnit pe drum …

 

Domul Sf Martin din Lucca

 

 

Frumusetea momentului e surprinsa la intrarea in dom, dar aparatul de fotografiat ne-aduce mai aproape povestea Sfantului … care, printr-un gest simplu ne-arata care este esenta crestinismului: Bucuria de a imparti cu fratele tau!

Sf Martin imparte haina cu un sarac


Cum si cand au stabilit locuitorii din Anghiari ca mistretul sa fie simbolul apartenentei lor la spiritul Toscanei? – nu as putea raspunde la aceasta intrebare. Dar ne-am oprit si va propun astazi cateva imagini care vorbesc de la sine despre folosirea programatica a porcului mistret pentru ceea ce inseamna, pana la urma, dragostea de padure, dragostea de natura, spiritul liber, inlantuit de bunavoie in arealul definit de dealuri prea frumoase pentru a le parasi …  Ca localnicii ii spun cinghiale, englezii wild boar, nemtii Wildschwein sau francezii sanglier: in toate limbile pamantului, cei care trec prin Anghiari retin un lucru, in afara frumusetii orasului medieval – exista o legatura intre Toscana si porcul mistret! 🙂

Care sa fie aceasta? Poate vinul rosu …

mistret 2 mistret 3 mistret 4 mistret 5 pasiunea pentru mistreti


Recunosc ca am doua locuri unde ma simt acasa.

Nu, nu am doua domicilii (cu atat mai putin doua proprietati …) – ci am amintiri la fel de puternice din doua locuri.

Primul este Bucurestiul, orasul in care m-am nascut (scuzati, nu ne alegem nici familia si nici momentul sau locul nasterii!) iar al doilea este Rupea (judetul Brasov) – oraselul in care am copilarit. Intre cele doua sunt atat de mari deosebirile, incat le-as putea linistit plasa la extreme, acoperind astfel intreaga oferta imobiliara autohtona: cine a crescut in fata blocului, batand mingea in parcare iar vacantele si le petrecea pe dealurile podisului transilvan – poate spune ca a gustat din tot ce ar fi putut oferi plaiul mioritic in veacul XX …

Pana in 1989, ca majoritatea conationalilor, nu am fost plecat in strainatate, cum se spunea pe-atunci “nici macar la bulgari”. De aceea, setea de cunostere a strainatatii – motivata de seceta impusa de regimul comunist -, a generat in noi nu numai curiozitate, ci mai ales o tensiune a asteptarilor: “Cum o fi dincolo?” ne intrebam …

Acel “dincolo” a fost pentru mine Toscana, iar primul oras vizitat la pas – Florenta.

“Firenze per la belezza, Roma per la grandezza”, spun italienii. In poza de mai jos, centrul spiritual e surprins pe de-a-ntregul: Baptisteriul octogonal in care se spune ca ar fi fost botezat Dante; Campanilla lui Giotto si Domul Santa Maria del Fiore – cu faimoasa cupola a lui Brunelleschi.

Iar astazi, cand revad locuri in care am fost, ma trec fiorii aducerii aminte si ma bucur ca universul bipolar Bucuresti-Rupea, ce parea candva indestructibil, s-a spart la un moment dat, facand loc unor orase si mai ales unor amintiri la fel de dragi.

Firenze