“Vedem ceasuri, fantani artificiale, mori si alte asemenea masinarii, care nefiind facute decat de mana omeneasca sunt lipsite de capacitatea de a se misca de la sine in moduri diferite; si imi pare ca nu mi-as putea imagina tot atat de multe feluri de miscari din acestea, cate presupun a fi facute de mainile lui Dumnezeu, nici sa-I atribui atata pricepere, pe care sa n-aveti cum s-o ganditi, astfel incat El sa nu poata avea mai multa.” (Rene Descartes – Tratatul despre Om, 1662)

Libertatea de miscare a omului poate fi analizata pornind de la intretinerea “motorului” (depindem de hrana, bautura – care genereaza energie; avem nevoie de haine pentru a conserva caldura corpului)  si pana la infinitele posibilitati de exprimare ale acestei libertati (suntem creati “dupa chipul si asemenarea lui Dumnezeu”) …

Noi putem folosi libertatea noastra in fel si chip, creind masini care sa ne imite (robotii din spotul de mai jos sunt creati pentru amuzamentul nostru) – dar ceea ce este facut de mana creaturii nu poate deveni stapanul unei miscari independente. Creatura nu este cu adevarat creatoare nici atunci cand se reproduce “pe sine”, caci copiii sunt altceva decat parintii lor, sunt un dar de la Dumnezeu …

Privind spotul de mai jos, intelegem ca “drama robotilor” – aceea de a ramane inlantuiti in proiectul pentru care au fost conceputi, se joaca numai in capul nostru … si asta, nu pentru ca ne lipseste noua imaginatia, ci … pentru ca le lipseste lor sinele! 🙂


Ce inseamna “a vorbi pe intelesul tuturor”?

La un prim nivel, ar insemna sa inveti cat mai multe limbi – macar pe cele emfatic intitulate “de circulatie internationala” – pentru a putea cunoaste si apoi a te putea adresa cat mai multor popoare. Insa fiecare popor are nu numai limba, ci si obiceiurile lui!

La un al doilea nivel, inseamna sa ai flexibilitatea adaptarii la interlocutor: sa te pleci sau sa te ridici, in functie de puterea de intelegere a celui din fata ta … adica sa practici in mod constient un fel de cameleonism, preluind din felul de a fi al fiecaruia, deschis, pentru ca acela sa se deschida iar tu sa te faci inteles!

La un al treilea nivel, inseamna sa ai grija de exemplul pe care-l oferi celor din jur prin faptele, vorbele sau numai prin infatisarea ta. A educa pe ceilalti – inseamna sa ai pretentia ca ai putea renunta la propriul tau eu, la propria ta libertate … in sensul de “a te face rob tuturor”, adica a-ti pune libertatea (timpul propriu) in slujba celorlalti!

Cati putem asta? Prea putini …

Atunci, de ce ne mai miram ca nu ne sunt intelese vorbele sau ca obisnuim a ne retrage lesne suparati in cochilia noastra, nebagati in seama de cei carora le cerem sa inteleaga mai mult decat stim noi a exprima?!

(1 Corinteni – IX, 19 – 27)


La pian, Malcolm Frager. Dar ce-o fi fost in capul lui Mozart? Numai Bunul Dumnezeu stie … noi ne putem eventual amagi ca am pricepe ceva!

Partea 1: Allegro Maestuoso

Increderea si-o pune in viori – cu ele incepe, insotite de suflatori … ajutate? stimulate? Mai degraba potentate, ambitionate…

Cand intra pianul, se face loc – pentru a fi ascultat.

Dialogul dintre pian si viori sau spre final, intre suflatori si viori … da, corul viorilor este in prim-plan in aceasta prima parte. E surprinsa astfel bucuria naturii, asculti cum parcurge drumul sau un fluture … sau cum rade o pasare de surata sa sau de vanator, totul e o invarteala, o forta care intoarce lucrurile pe fata si pe dos, le “afaneaza”, le oxigeneaza.

Pana-ntr-un punct, in care Demiurgul (interpretat de pian lasat de unul singur) – pare sa se intrebe: “incotro, de-acum?”

Partea a 2-a: Andante

… spre partea a doua a concertului, bineinteles – in care inceputul este al suflatorilor si al viorilor. Pianul se lasa asteptat. Si atunci cand isi face intrarea, pare dintr-o data timid, intrebator – e un alt personaj, care nu mai are chef de dominat ceea ce gaseste in jur, ci doreste sa se integreze. Nu mai e lasat o clipa singur!

Care e intrebarea pe care ne-o ridica aceasta a doua parte? Cum se realizeaza marea impacare a repetarii lucrurilor fara a amorti, fara a obosi, fara a plictisi firea lor – abia in momentul  de liniste din finalul partii a doua, pianul o rosteste pe deplin …

Partea a 3-a: Allegro vivace assai

Tacerea pregateste furtuna. Partea a treia povesteste despre felul in care se acumuleaza tensiunea, cum se strang norii pe cer – spectacolul e fascinant… Cu atat mai mult cu cat ne este greu sa admitem intelepciunea tanarului Mozart, aflat la primul lui concert! Dar daca nu in tineri se acumuleaza presiunea vietii si dorinta ei de exprimare – atunci in cine?!


Montrose - 1973

Montrose – 1973

Nu stiu daca vom trai sa vedem egalati anii ’70 – in muzica, ma refer.

In 1973 a aparut un album despre care se cuvine sa stim mai multe, pentru ca a facut istorie in lumea rock-ului: “Montrose”. Anul trecut – in 2012 – Ronnie s-a despartit de noi (asa am aflat de el). A ales “calea 38-ului” pe care l-a tinut prea mult in mana … Albumul are un trio solid in spate (doua chitari si un drum section) si-l lanseaza pe Sammy Hager (vocals, va canta impreuna cu Van Halen).

Va prezentam – prin amabilitatea YouTube – pe cei patru flacai, cu nerv si personalitate, cu grija fata de detaliu – pe care o observi in inceputul dar mai ales in finalurile pieselor selectate mai jos. Sa nu-i iubesti pe americani? 🙂

 


Atmosfera de-nceput de an este una romantica, umbrele trecutului sunt mai vii ca in restul anului … pentru ca noi le “activam potenta” facand ordine prin amintirile ingramadite in foldere (cum s-or numi ele: mailuri,hartii, poze, filmulete).

Arhiva personala e insa si un izvor de inspiratie, nu numai de nostalgie :-)!

Iata mai jos un exercitiu de “alipire fortata” a doua realitati, care vine in sprijinul tezei ca intre Romania si Europa distantele sunt mai mari decat ne-am pricepe sa le masuram: noi ne “mandrim” cu ruinele autentice, ei “se chinuie” sa reconstituie ruinele unei lumi de altadata. Intre  autenticitatea unei fatade prabusite pe care am aflat-o in vechiul centru al Craiovei si  reconstituirea unui fort din vestul salbatic pe care l-am aflat Disneyland-ul parizian – se poate gandi o legatura: scopul diferit al distractiei, pulsatia diversificata a riscului trait … Ce bine ca realitatea nu poate fi standardizata pana la eliminarea diferentelor! 🙂

Fatada unei cladiri istorice din Romania

Fatada unei cladiri istorice din Romania (Real, Authentic Romanian Ruins)

Funny Ruins at Disneyland, Paris

“Funny Ruins” at Disneyland, Paris