“Vedem ceasuri, fantani artificiale, mori si alte asemenea masinarii, care nefiind facute decat de mana omeneasca sunt lipsite de capacitatea de a se misca de la sine in moduri diferite; si imi pare ca nu mi-as putea imagina tot atat de multe feluri de miscari din acestea, cate presupun a fi facute de mainile lui Dumnezeu, nici sa-I atribui atata pricepere, pe care sa n-aveti cum s-o ganditi, astfel incat El sa nu poata avea mai multa.” (Rene Descartes – Tratatul despre Om, 1662)
Libertatea de miscare a omului poate fi analizata pornind de la intretinerea “motorului” (depindem de hrana, bautura – care genereaza energie; avem nevoie de haine pentru a conserva caldura corpului) si pana la infinitele posibilitati de exprimare ale acestei libertati (suntem creati “dupa chipul si asemenarea lui Dumnezeu”) …
Noi putem folosi libertatea noastra in fel si chip, creind masini care sa ne imite (robotii din spotul de mai jos sunt creati pentru amuzamentul nostru) – dar ceea ce este facut de mana creaturii nu poate deveni stapanul unei miscari independente. Creatura nu este cu adevarat creatoare nici atunci cand se reproduce “pe sine”, caci copiii sunt altceva decat parintii lor, sunt un dar de la Dumnezeu …
Privind spotul de mai jos, intelegem ca “drama robotilor” – aceea de a ramane inlantuiti in proiectul pentru care au fost conceputi, se joaca numai in capul nostru … si asta, nu pentru ca ne lipseste noua imaginatia, ci … pentru ca le lipseste lor sinele! 🙂
