“Pentru ce mergem la Scoala?”

Daca as fi intrebat astazi – probabil ca m-as referi in raspunsul meu la “astampararea curiozitatii”, la dorinta de a ramane antrenat in cele mai noi descoperiri, de a intelege mai bine lucruri pe care nu am avut timp sa le aprofundez la vremea lor, de a cunoaste in plus fata de ceea ce stiu …

Recunosc ca mi-ar fi greu sa raspund ceva de genul: “Merg la Scoala pentru a invata sa ma port civilizat” – si asta, pentru ca si in cazul meu se aplica regula ca la un moment dat, anchilozam in obiceiuri comportamentale, in metehne care (de)formeaza caracterul nostru, fiecare devenind “titularul” unui anumit stil. De ce n-as mai vrea sa fiu eu?

Raspunsul insa l-am primit din partea unor copii de clasa a VI-a, care au stiut in raspunsurile lor sa ma convinga asupra faptului ca:

  • mergem la Scoala nu numai pentru a acumula stiintele, ci si pentru a ne forma constiintele (a ne antrena discernamantul asupra a ceea ce e Bine si ceea ce e Rau).  Odata ce Protoparintii nostri – Adam si Eva – au mancat din Pomul Cunoasterii, lucrurile au inceput sa se amestece: Binele imbraca de multe ori haina Raului si invers – pentru a ne convinge sa gustam din el, pentru a ne corupe, Raul se imbraca atragator in Bine. E mai greu acum decat era atunci cand aveam de respectat o singura porunca – sa nu ne atingem de Pomul Cunoasterii… acum avem 10 porunci si la ele se adauga multe altele pe care trebuie sa le invatam, pentru a ajunge oameni… de bun-simt! 🙂
  • mergem la Scoala pentru a invata “Team Spirit”-ul, munca in Echipa! Scoala este o societate in miniatura, in care putem iesi in evidenta ca indivizi – insa ne vom crea o imagine si de grup: imaginea Clasei conteaza, ne trage in jos sau ne ridica, adaugand sau limitand eforturile noastre de a ne impune in competitia universala;
  • mergem la Scoala pentru a nu ramane in urma celorlati. Vorba-aceea: si gunoierii sunt de trebuinta in lume, insa pentru a scapa de spectrul contactului permanent cu mizeria, pentru a te ridica pe scara sociala, a-ti adauga la curriculum documentele esentiale unei angajari decente – trebuie sa faci sacrificii! Scoala – un sacrificiu asumat, in vederea unui trai decent (sa nu spun caldut) in viitor. “De parca ar putea cineva sa prevada viitorul?” – imi veti spune … asa e, nu putem sti ce va veni peste noi, insa stim ca invatarea lectiilor, absolvirea cu bine a anului scolar sunt doar aparent imateriale: ele se materializeaza in cele mai concrete realitati pe parcursul vietii: de la diploma incolo … fiecare replica a noastra in viata, va fi marcata de cele dobandite in Scoala! Intr-un fel, invatand ne ferim de greutatile ce vor veni peste noi.
  • mergem la Scoala pentru a afla ce alegeri avem in fata, pentru a ne descoperi Sinele. Exista o legatura intre ce ne place si ceea ce vrem sa devenim. Dupa cum exista o legatura intre ceea ce stim si ceea ce ne place!
  • mergem la Scoala pentru a continua ceea ce au inceput Parintii nostri, respectand astfel o traditie: daca ei au fost la Scoala, trebuie sa facem asta si noi – altfel, cum?
  • mergem la Scoala pentru a ne intalni Profesorii: ei sunt modelele noastre, ei stiu sa explice – fiecare pe domeniul lui – detaliile de care avem nevoie, pe care le putem lua din carti insa lectura particulara, studiul individual nu pot inlocui relatia aproape magica pe care o poti avea cu un profesor, de la care “sorbi invatatura”;
  • mergem la Scoala pentru a socializa “off-line” – impotriva trendului care ne tine toata ziua pe face-book. Avem nevoie de intalnirea cu ceilalti, sa ii cunoastem, sa le intalnim privirile, sa le simtim prezenta fizica: cunoscand pe celalalt, cu nevoile, problemele, preocuparile si bucuriile lui – ajungem sa ne cunoastem pe noi insine mai bine (oamenii invata imitand);
  • mergem la Scoala pentru a ne imbogati spiritual, pentru a ne mobila interior, pentru a avea siguranta mersului pe propriile picioare in necunoscutul reprezentat de viitorul care se desface in fata noastra cu poate preamultele lui optiuni: sa ajungem candva a spune, relaxat precum latinul “Omnia mea mecum porto!” – “Tot ceea ce am, port cu mine!”

Da!

La o zi dupa intalnirea pe care am avut-o cu clasa a VI-a B, intr-o pauza pe care am luat-o cu totii intre doua bulgareli, cred ca raspunsul ar trebui sa fie: “MERGEM LA SCOALA PENTRU … A CONTINUA SA MERGEM LA SCOALA!” 🙂


Imaginati-va ca aveti in fata voastra un dulap. Un dulap inchis. Il puteti vedea pe dinafara si puteti spune despre el ca este din lemn natural, ca e furniruit, ca apartine unui anumit stil, ca se potriveste (sau nu) cu mobilierul din camera in care va aflati …

Descrierea, pentru cei mai multi – se opreste la suprafata lucrului cercetat. Insa exista oameni care nu se multumesc cu atat. Vor sa cunoasca amanunte de tot felul: masa dulapului, fibra lemnului, atelierul si echipa de mesteri care l-au lucrat, daca a fost transportat cu grija la locul lui, hainele care sunt depozitate in interior – daca sunt noi sau vechi, daca sunt ale lui sau ale ei sau ale copiilor, daca gospodina a uitat sa schimbe pliculetele anti-molii anul acesta …

Sunt altii, care dupa ce au cunoscut toate aceste lucruri, le pun in relatie unele cu altele si le compara cu realitatea altor dulapuri pe care le-au cercetat: astfel sunt eliminate defectele, sunt puse in valoare avantajele ergonomice, apar inventiile, are loc progresul uimitor si se schimba moda trecatoare …

Veti spune ca vorbesc despre designerii de mobila?

Dar daca ne-am imagina ca cei de mai sus sunt filosofii, care cerceteaza universul exterior si cel interior al omului? Cu tot ce tine de cunoastere, valori si fiintare – de acord? Lipseste ceva?

Aproape nimic, vom spune. Pentru ca filosofia, (si nu mai putin psihologia) cauta sa inteleaga omul, sa il cunoasca. (La fel vrea si marketingul 🙂 – filosofia afacerilor in economia de piata …)

Si totusi, exista un nivel superior, un alt unghi din care putem privi aceeasi realitate, care isi propune sa  oblojeasca sufletul nostru … bolnav! Bolnav de contradictia pe care numai religia o poate rezolva: suntem nemuritori cu sufletul si muritori cu trupul. Zbaterea care decurge de aici nu poate fi rezolvata numai prin cunoastere – unitatea contrariilor (materia insufletita)  are nevoie de tratament specific. Sufletul are nevoie de contactul direct cu Creatorul: aici cred ca avem diferenta principala dintre filosofie si religie!

Cunoasterea omului si a lumii, pe de-o parte. Vindecarea omului si mantuirea sufletului, pe de alta. Putem sa le combinam pe cele doua, fara a le confunda.

______________________

* concluzii pe marginea unei discutii de weekend cu Dl Ing Gheorghe Iovitoiu, caruia ii multumesc pentru … “provocare” 🙂!


Dacă îmi aduc bine aminte, există o întreagă ramură a filosofiei care se ocupă de cunoaştere. Îi spune “gnoseologie” sau “epistemologie”, şi se ocupă cu răspunsul unor întrebări de genul:

  • cum ajung oamenii să cunoască ceea ce ştiu (drumul spre cunoaştere sau căile cunoaşterii);
  • care este rolul gândirii în cunoaştere (cât de adânc pot pătrunde cu puterea minţii şi câtă încredere să am în procesele gândirii mele şi ale altora);
  • cum ajung oamenii să cunoască adevărul (dacă îl pot sau nu cunoaşte, când şi cât de mult să se îndoiască, cum să recunoască minciuna, etc)

S-au scris cărţi întregi şi avem surse bogate de informare despre teoria cunoaşterii.

În practică însă, vom ajunge să cunoaştem mereu lucrurile doar “pe pielea noastră”… Ca în cazul recent cu fractura de maleolă tibială interna-dreaptă: ar trebui să ne frângem pe rând, fiecare oscior, pentru a-i înţelege cu adevărat rolul şi rostul în organism!!!

Cate oase are scheletul osos al omului?


Mă-ntrebam zilele trecute dacă MBA-ul ne asigură fericirea, dacă ne garantează drumul spre rai? Norocul nostru, zic, că adevărata cunoaştere nu se rezumă la educaţie – altfel, aveam de investit fiecare sume importante în privinţa mântuirii :-)!

În acest sens, cunoaşterea revelată are o prestanţă care se poate subînţelege din definiţie: nu se dă “la liber”… Am spune, în limbajul de azi: cartela e la Dumnezeu! Mai mult, Sfânta Scriptură – care păstrează Adevărul suprem, nu are nevoie de interpretări libere (şi cu atât mai puţin libertine)… singura libertate a omului dedicat cunoaşterii: să asculte cu atenţie mesajele care îi vin de la Dumnezeu.

Adevărata cunoaştere implică trăirea lăuntrică a Adevărului, iar mitul faustic explică tocmai limitarea competenţelor personale… Până ajung să ştiu totul, iaca: am nevoie de o nouă tinereţe, chiar şi numai pentru a trăi o presupusă fericire!

Nu există alternativă a bucuriei ...


Citim pentru a afla, întrebăm pentru că ne interesează răspunsurile. Dorim să ostoim setea noastră de cunoaştere, să rezolvăm cât mai multe enigme pe care le găsim în noi sau în jurul nostru…

Nu de puţine ori, întrebările nasc alte întrebări: care ar trebui să ne fie atunci reacţia potrivită?

Putem fi trişti la finalul demersurilor noastre cognitive, care mai mereu sunt limitate de factorul timp…

Putem fi semi-(ne)mulţumiţi – sperând totuşi că noile întrebări vor fi poate mai profunde şi vor săpa mai adânc spre miezul cunoaşterii…

Sau, putem alege să fim recunoscători – pentru constituţia noastră imperfectă, ce face din cunoaştere un dialog colaborativ al generaţiilor!