Se spune că la venirea Păsării Fermecate, Natura își recapătă culorile ei vii – vii de la viață, culorile sunt dovada că Natura trăiește, că nu are nimic de ascuns. Sau altfel spus: ce-ar fi viața noastră fără de culori?

Minunea constă însă în aceea că, pe măsură ce lumea din jurul ei prinde culoare în obraji, ea însăși – Pasărea Fermecată a Primăverii –  ajunge să se coloreze: penele ei împrumută din strălucirea lumii căreia-i dă târcoale-rotocoale, zbenguiala cuprinde lumea din juru-i și lumea renăscută, o răsplătește cu aceeiași măsură.

Cei care au uitat să se mire, spun că a fost întotdeauna astfel. Că nu ar trebui să ne pese și nici nu ar trebui să căutăm un sens special. Dar noi, cei care am trecut prin zoaiele unui oraș murat și murdar, care-am inhalat gaze pe la stopuri și ceață lăptoasă în pauzele de țigară, doar așa, din ambiție și selecție naturală, ca să rămână în picioare cei mai puternici … noi știm că puterea cea mare este a răbdării.

Până la urmă, penele se vor colora și ele. Și atunci, vom descoperi că e timpul pentru o nouă Toamnă. Să o așteptăm și pe ea.

The Bird picks always the right colors and the Nature always gets the message right...

The Bird picks always the right colors and the Nature always gets the message right… Daria Diaconu, “Bird in Spring” (Tempera, 2015)


Ambele te invaluie, te incercuiesc, iti provoaca ameteli si poate – celor mai slabi – greturi (de) la lingurica.

Ambele ne-aduc aminte cat de slabi suntem – uneori in fata altor oameni, de cele mai multe ori in fata naturii… dar mai ales, ambele teme se preteaza unor exercitii de pictura abstracta …

Multumim Dariei Diaconu (10) si Doamnei Profesoare Luiza Patriciu pentru tablourile realizate astazi.

Ele ne arata destul de clar care e diferenta dintre vertij si virtej … nu?

Hypnosis

Hypnosis

Tornada

Tornada


– Daria, cum ti-a venit ideea muzicala in cap? Ai auzit mai intai cantecul sau te-ai jucat cu clapele …?
– Pai … nu aveam ce face in ziua aceea, m-am asezat la pian si am apasat clapele care am crezut eu ca se potrivesc, si pe urma, mi-a traznit ideea de cantec!
– Si pe urma, ce-ai facut?
– Am cantat tot cantecul, sa vad daca mai trebuie sa adaug ceva … si, cand a venit timpul sa ma duc eu la ora de pian, i-am cantat cantecul profesorului.
– Si ce-a spus?
– Ca este frumos. Si m-a ajutat sa-i fac un final desavarsit! 🙂
– I-ai pus un nume?
– Da. Se numeste “Polka”.
– Ce inseamna Polka?
– Un cantec mai rapid si mai vesel, un dans care se traduce cu “poloneza”, mai exact “femeia poloneza”!
– Multumim pentru interviu, speram ca in 2014 sa mai ai idei muzicale, pe care sa ni le impartasesti!


Daria mancacioasa


A fost o vreme cand scoala se facea serios. Poate prea serios. Acum, chiar ca ne vine a rade cat de serios se facea scoala pe vremuri.

Multe s-au pierdut de atunci, printre care si nuiaua (sau bastonul) de alun – intitulata “a Sfantului Nicolae” – si, odata cu aceasta, practica invatatului de frica! Copiii nostri nu mai invata de frica – ci de placerea de a afla 🙂 …?

Asa am dori noi sa credem, insa nu vrem sa ne amagim singuri!

Poate ca doar natura fricii sa se fi schimbat intre timp: le e frica celor de acum sa nu-si supere parintii, sa nu ramana de caruta … o fi patruns spiritul competitiei printre ei si-i stimuleaza cu resorturi nevazute … poate curiozitatea le e atatata de atata informatie care se desfasoara prin fata lor …?

Cat e frica si cat e placere si cat dorinta sincera, in actul de invatare – din partea copiilor de astazi, ma intreb … si stiu ca fiecare caz trebuie tratat individual – orice intentie de raspuns sociologic il consider de prisos. Pentru ca actul invatarii este unul intim, care se declanseaza – sau nu – in fiecare dintre copii. Si as putea continua – in fiecare dintre copiii din toate timpurile!

Scoala pe vremea Sfantului Nicoale ... (Brasov, Prima Scoala Romaneasca, ian 2013)

Scoala pe vremea Sfantului Nicoale … (Brasov, Prima Scoala Romaneasca, ian 2013)