October 5, 2013
Tristetea e mare la Steaua … Dar nu-i nimic, vine el meciul viitor :-)!
September 9, 2013
Cand in repriza a doua a meciului cu Ungaria – odata cu apropierea de final si lamuriti fiind asupra deznodamantului -, am inceput a canta din senin imnul national … mi-a trecut prin cap istoria acestuia.
O priceasna lenta, compusa in Scheii Brasovului de un urmas al lui Anton Pann – pe numele lui Gheorghe Ucenescu … melodia nu are nimic mobilizator. E moale si impaciuitoare. Dar textul!!! Ei bine, textul e facut intocmai pentru fibra nationala a romanilor, adormiti si prea-rabdatori in fata impilatorilor de veacuri …
E la fel de anti-maghiar si nationalist acum ca si atunci cand, in anul 1848/1849 a fost lansat pentru prima oara. Apoi ne-a insotit in Razboiul de Independenta, ca si in 1989 … Ne-a oblojit ranile, nefiind in masura sa ne vindece pe de-a-ntregul, pentru ca e totusi un strigat de lupta, nu o cantare de iertare a dusmanilor!
Nici o alta echipa de fotbal de pe planeta nu ar fi reusit performanta aceasta: un stadion plin cu 41.000 de romani, care si-au redescoperit Imnul National. Singura, echipa Ungariei putea s-o faca, pentru care se cuvine sa-i multumim – trairi ca-n veacul al XIX-lea, in plin secol al globalizarii … nu ne credeam in stare de-o asemenea intoarcere in timp!
As revedea meciul asta pe dvd de 3- 4 ori, fara sa ma satur!
August 6, 2013
E limpede ca atat bijuteria (il gioiello) cat si bucuria (la gioia) au aceeasi radacina … si e pe undeva normal: pentru ca bijuteriile aduc cu ele bucurii – atat celui care le poarta, cat si celui care le priveste. Frumusetea tine de aparenta, de exterior, insa bucuria e resimtita de suflet!
Am bucuria, de fiecare data cand ajung in Italia, sa privesc cate unul sau doua filme cu Alberto Sordi, din colectia de 40 de DVD-uri intitulata “Il Grande Cinema di Alberto Sordi – presentato da Paolo Mereghetti”, care a fost sustinuta de RCS Libri SpA si pusa in circulatie, incepand cu 2008, de prestigiosul jurnal “Corriere della Sera”.
Anul acesta au venit la rand “Il Presidente del Borgorosso Football Club” si “Guglielmo il dentone” (un episod din ciclul “I Complessi”). Ambele filme vorbesc despre Italia anilor 1965-1970 – unul despre calcio iar celalalt despre televiziune.
“Cat de mult seamana problemele italienilor, de atunci – cu ale noastre, de acum!” – a fost strigatul de mirare pe care nu m-am abtinut sa-l strig, pe masura ce le vizionam! Cu singura, mare si fundamentala deosebire ca istoria a avut mai multa rabdare cu italienii – in ce priveste timpul de invatare a lectiilor capitaliste …
Sa ma explic.
In “Guglielmo il Dentone”, Sordi e un candidat la postul de crainic tv – la stiri, pentru televiziunea italiana RAI. Omul e extrem de bine pregatit, competent, placut in purtare … insa are un singur defect: dantura cabalina! Comisia care examineaza candidatii recunoaste perfectiunea candidatului si stie ca nu-l poate discrimina, refuzandu-i postul pe criteriul pur subiectiv al unui defect fizic. Pretextul examenului este de fapt un prilej pentru spectator de a intelege cum functioneaza un organism complex precum televiziunea …
In “Il Presidente del Borgorosso FC”, e analizat alt fenomen social: fotbalul – care, orice s-ar spune, pentru italieni este o boala nationala … Pentru fiecare finantator al unui club de fotbal, filmul este “lectura obligatorie”: cum poti ajunge falit, cedand presiunilor tifosi-lor, incompetentei antrenorilor dar in mod deosebit microbului care odata luat, lucreaza pana la moarte (microbist asta inseamna – purtator al microbului generat de balonul rotund … ?!).
Ambele probleme – atat rolul si modul de functionare al televiziunii, cat si fotbalul ca fenomen social si economic – sunt teme la care ar trebui sa reflectam profund, pentru a desprinde si digera in liniste concluziile noastre, romanesti. Normalitatea italiana de azi se poate datora faptului ca ei au avut la dispozitie acest timp.
Noi, din pacate, nu: pentru ca ne-am grabit cu integrarea, cu adaptarea, copiind de prea multe ori fara a intelege in profunzime noul sistem pe care am inceput sa-l construim dupa anul 1989. Ni s-a parut ca am inteles, ni s-a parut ca stim, ni s-a parut ca putem. Conjuncturile istorice despre aceasta ne vorbesc: timpul avut la dispozitie de o natiune sau alta pentru a digera in tihna schimbarile care vin peste ele!
Alberto Sordi
January 26, 2011
În primul rând să vă explic ce este “huolitul”. Huolitul e un cuvânt nou, a cărui formare a presupus alăturarea interjecţiei româneşti “huo” grecescului “lithos” (piatră).
Am preferat această variantă, pentru că se apropie periculos de frumosul regionalism “hăulit” – care duce imediat cu gândul la un gen muzical popular românesc (cunoaşteţi hă-lă-u-ă? un fel de Jodler de pe la noi). În acelaşi timp, terminaţia ne trimte la oamenii primitivi ai epocii pietrei (paleolitic, mezolitic şi neolitic – fiind împărţiri ale unui timp al penitenţei atât de lung şi întunecat pe cât de îndelungate trebuie că erau nopţile în peşteri şi bordeie).
Pe scurt: un câtec al oamenilor duri, caractere pietros-bolovănoase, cioplite mai mult sau mai puţin, şlefuite mai mult sau mai puţin, care odată ajunse la disperare … cântă! În felul lor, bineînţeles.
Am avut de ales, partinic, între: “a huoli” şi “a da cu huo” – dar cum puteţi remarca, opţiunea a doua se referă mai degrabă la subiectul provocator de mânie (dau cu huo către cineva, la adresa cuiva) şi nu am vrut să cadă pe planul doi artistul însuşi, huolitorul.
Scena acestuia este de obicei stadionul de fotbal. Acolo, nemulţumirea faţă de omul (îmbrăcat în negru) ia forme din cele mai extreme, corul huolitorilor se formează solidar în jurul unei faze oarecare şi – după cum am văzut în unele cazuri, instinctul aruncării cu piatra (fie şi cea de la brichetă), a rămas perfect conservat până în zilele noastre.
Din când în când însă, huolitul îmbracă haina politicului…
Creşterea în responsabilitate, transformarea microbistului în cetăţean, îi schimbă radical tonul: dintr-unul mânios într-unul disperat!
Vă invit să continuaţi acest demers al identificării diferitelor forme de huolit – şi închei cu întrebarea, pusă de-un prieten pe una din reţelele de socializare: o fi vreo legătură între huolitul est-europenilor din 1989 şi huolitul care i-a cuprins pe nordafricani în acest început de an 2011? Sau, dacă preferaţi politica internă: anunţă huolitul în timpul horei unirii mici, mari mişcări sociale în 2011 – mişcări care ar situa, nu-i aşa. România mai aproape ca oricând de continentul african?
Cu gândul la micuţa Lucy şi la somnul ei de milioane de ani, vă doresc o primăvară frumoasă, tuturor! 🙂
September 4, 2010
Albanezii au fost de vină că “s-au băgat cu fundul în poartă”.
La fel, nevoia de afirmare a rezervei bieloruse care a înscris pentru 1-0 la Paris, explică înfrângerea echipei din Hexagon…
Singur rezultat firesc al primei runde: categorica victorie a bosniecilor în Luxemburg, cu 3-0.
Comentarii?
Calin Diaconu 