Ar trebui să ne liniştească performanţele economice ale Germaniei: dacă cea mai mare putere economică a Europei are cele mai bune rezultate de după unificare – înseamnă că ieşirea din criză e pe-aproape!

La fel, ar trebui să ne liniştească şi faptul că s-a oprit căderea economică în România – cel puţin asta auzim din gura Premierului la postul public agreat pentru difuzarea mesajelor „optimist – moderate”…

Şi iarăşi, ar trebui să ne bucurăm că e aglomeraţie la Mare, cu recorduri de audienţă pe Litoral… sau că între Becali şi Piţurcă au loc dialoguri la distanţă în care se vehiculează cu obscenă lejeritate milioanele de euro ca subiect al negocierii unor performanţe viitoare…

Dar e ceva în succesiunea tot mai accelerată a ştirilor negative care justifică tocmai reversul: o atitudine de nelinişte pare mai potrivită – atunci când aflăm despre proporţiile catastrofice ale inundaţiilor din Pakistan sau despre seceta cumplită care a înflăcărat Rusia de-a sărit preţul mondial al grâului…  Iar atunci când peste aceste realităţi dure, se suprapun imagini animate în computer cu filme despre dispariţia dinozaurilor bombardaţi de marele meteorit, neliniştea capătă-n obraji albeaţa fricii!

Spun unii că civilizaţia omenirii, având ca exprimare a principiilor ei de funcţionare folosirea unor resurse limitate: petrolul, gazul, cărbunele sau uraniul –  trebuie să înceapă să se schimbe, pentru a spera cu sens trecerea în secolul următor!

Însă speranţa, pentru a deveni o armă eficientă în răsturnarea crizei globale, poate porni de la solidaritate şi ajutorare a celor în nevoie (= reclădirea speranţei) … dar trebuie să privească mai departe, până va ajunge să vadă forma lumii viitoare în care vom dori să trăim.

Fie că există sau nu legături cauzale între schimbările climaterice, epuizarea resurselor de energie „clasice”, foamete şi criza economică mondială – ele acţionează cu siguranţă în acelaşi timp asupra planetei noastre, iar oamenii politici sunt cei care – de la „optimismul rezervat”  trebuie să treacă mai repejor la o viziune strategică de care să ne facă să ne îndrăgostim şi pe care să ne urnească grabnic a o materializa!

Veţi spune că neliniştea afişată de mai marii zilei poate crea panică în rândul votanţilor. Ce spuneţi atunci de o strategie pe termen lung şi de un „optimism lucrativ”?


Recent, Natura a chemat din nou politicienii să constate realitatea …”din teren”… Ne imaginăm febrilele pregătiri, înainte de plecare:

“Cum, iară inundaţii?! Parcă am mai discutat o dată chestiunea asta! Cine trebuia să se ocupe? Nu aţi transmis planurile de întărire a digurilor, nu aţi prezentat scenarii ale debitelor mărite? Nu am alocat fonduri? Cum, ce spui? S-au deturnat? Cine a stabilit asta? Eu de ce n-am fost informat? Să am un raport complet pe birou mâine, la prima oră! Păi, trebuia să stăm liniştiţi acum, să vedem de guvernare, şi noi o ţinem dintr-o criză în alta… Hai, cizmele de cauciuc şi la treabă. Vine şi şefu’ da’ a zis că ne lasă nouă primele zile, pentru a prelua impactul mediatic … că el nu mai are nevoie.

Blaga, tu rămâi la Bucureşti – eşti la pupitru de comandă. Elena şi cu mine plecăm pe teren.  Elena, ce zonă îţi alegi? Bine, foarte bine – atunci merg eu în partea cealaltă! Ştiu deja ce-o să fac, găsesc eu o lopată ceva, la faţa locului! Am dat cu coasa, am lovit cu securea, acuma le arăt că mă pricep şi cu lopata! Nu mi-e frică de muncă – doar am plecat de jos! Tu Elena, ce-o să faci – că doar nu se cade să pui mâna pe sacii de nisip? Cum? Cadouri? Bine, cum spui, foarte bine!

Hai, toată lumea ştie ce are de făcut! Ne vedem diseară la ştiri, vă pup!”

Imaginaţia Doamnei Udrea în combinaţie cu inspiraţia consilierilor de comunicare au reuşit atât de bine… încât alegerea cadourilor – pantofi cu toc + ciocolată au dezvoltat o reţetă de succes mondial!!!

Iată: tocmai în Anglia îndepărtată, pol al axei Washington-Londra, ecourile gestului udrescian sunt interpretate de o manieră laudativă pe care trebuie să o apreciaţi cum se cuvine.

Vă invit să comentăm (cu calm!) INCREDIBILUL ARTICOL DE MAI JOS: http://www.independent.co.uk/opinion/commentators/joan-smith/joan-smith-heels-show-the-humanity-burkas-lack-2029165.html


A plouat într-adevăr mult prea mult – e un soi de abur în Bucureşti şi un aer tot mai greu respirabil (sau poate m-am sensibilizat eu din lipsă de mişcare?).

Dramele moldovenilor (şi nu numai) fac obiectul discuţiilor din ultima săptămână, drame prezentate personalizat, fiecare individ ca destin influenţat particular de năvalnicele ape.

În ’72 îmi aduc aminte că am făcut un desen cu nişte recolte compromise, în care grâul nostru părea crescut în orezărie… Aveam 6 ani şi rămăsesem impresionat de imaginile transmise la televizor. Apoi, în vizită la Rupea – orăşelul celor mai minunate vacanţe, am văzut locul până unde ajunsese apa în partea de jos a oraşului, marcat cu dungă distinctă pe pereţii caselor.

S-a dispus imediat după aceea, îndiguirea “Văii” – un afluent al Oltului care trece prin apropiere, la Hoghiz. A rezultat o “PROMENADĂ” de toată frumuseţea, pe care au fost plantaţi tei, montate bănci…Ce seri splendide cu ceata Vikingilor, cântând Beatles sub clar de lună, la vreo 10 ani după… Şi de atunci, nu am mai auzit să se fi inundat orăşelul meu drag. Deci, se poate.

Apropo, să nu uit de cinismul autorităţilor aflate în vizită de lucru, care AU TUPEUL SĂ SCOATĂ PE GURITZA LOR: “De ce v-aţi construit casele în zone inundabile?” HELLO GUYS, WAKE UP! CINE LE-A DAT OAMENILOR AUTORIZAŢIE DE CONSTRUCŢIE SAU CINE A VEGHEAT CA ACESTE CONSTRUCŢII SĂ NU SE ÎNTÂMPLE ACOLO?!

Am prins un pic şi din mişto-ul cu “De ce nu v-aţi asigurat?”, dar după asta, m-am salvat din telecomandă…

Amfibiile de toate zilele...

PS. Locuiesc pe o stradă – BULGĂRUŞ, în Bucureşti – sectorul 5… În anul 1999, când am cumpărat terenul, am făcut un drum la PRIMĂRIE. Asigurările – verbale, că “strada e în planul de reabilitare, pentru introducerea canalizării şi apei potabile”… le-am primit de la un PNŢCD-ist dacă îmi aduc bine aminte! De-atunci, corespondenţă multă cu Primăria onorabilului Dom’ Primar Vanghelie… nimic. Mă întreb, dacă mi-ar fi spus cineva: “Construiţi, dar canalizare şi apă – abia peste 10 ani!”, aş mai fi pornit oare construcţia pe frumoasa noastră stradă?