Reteta e urmatoarea: entuziasm + spirit tanar (sau optimism, cum doriti sa-i spuneti) + voluntariat + poveste care merita spusa/ascultata + poanta de final …

Un exemplu, despre ce se poate spune si cum se poate construi un mesaj de salut (retention) pentru a fideliza o audienta (un grup de utilizatori).


Prepper (noun): An individual or group that prepares or makes preparations in advance of, or prior to, any change in normal circumstances or lifestyle without significant reliance on other persons (i.e., being self-reliant), or without substantial assistance from outside resources (govt., etc.) in order to minimize the effects of that change on their current lifestyle. 

… adica oameni care se pregatesc de zor pentru ca vad schimbarile venind peste ei!

In functie de sensibilitatea fiecaruia, unii sunt motivati de amenintarile teroriste, altii de dezastre naturale sau perspectiva unor cataclisme ecologice, altii de viziuni anarhiste in evolutia societatii …

Ce ii face sa se pregateasca, (in englezo-romana sa se “prepare”) – adica sa se adapteze mental la ziua de maine inainte ca aceasta sa le fi batut propriu-zis la usa? De unde lipsa de incredere ca statele vor inventa  in continuare solutii pentru o evolutie istorica “normala”?

Pana sa ne punem asemenea intrebari, nu pot sa nu ma gandesc la autarhia satelor romanesti, unde oamenii locului se descurca greu dar frumos, respectand traditia si obiceiurile. Intr-un anume fel, taranul roman a fost  “prepper” de cand se stie, in sensul ca s-a asteptat mereu la ceea ce e mai rau.

Insa dincolo de raul care l-ar putea vizita oricand, exista la taranul roman un optimism nobil – care tine de credinta lui in Dumnezeu. Intelepciunea lui? De a lasa soarta sa in mainile Creatorului, si odata cu aceasta – toate grijile zilei de maine!

Pentru cei care doriti sa cunoasteti mai multe despre noua moda americana va recomand o vizita aici: http://www.prepper.org/

 


Ar trebui să ne liniştească performanţele economice ale Germaniei: dacă cea mai mare putere economică a Europei are cele mai bune rezultate de după unificare – înseamnă că ieşirea din criză e pe-aproape!

La fel, ar trebui să ne liniştească şi faptul că s-a oprit căderea economică în România – cel puţin asta auzim din gura Premierului la postul public agreat pentru difuzarea mesajelor „optimist – moderate”…

Şi iarăşi, ar trebui să ne bucurăm că e aglomeraţie la Mare, cu recorduri de audienţă pe Litoral… sau că între Becali şi Piţurcă au loc dialoguri la distanţă în care se vehiculează cu obscenă lejeritate milioanele de euro ca subiect al negocierii unor performanţe viitoare…

Dar e ceva în succesiunea tot mai accelerată a ştirilor negative care justifică tocmai reversul: o atitudine de nelinişte pare mai potrivită – atunci când aflăm despre proporţiile catastrofice ale inundaţiilor din Pakistan sau despre seceta cumplită care a înflăcărat Rusia de-a sărit preţul mondial al grâului…  Iar atunci când peste aceste realităţi dure, se suprapun imagini animate în computer cu filme despre dispariţia dinozaurilor bombardaţi de marele meteorit, neliniştea capătă-n obraji albeaţa fricii!

Spun unii că civilizaţia omenirii, având ca exprimare a principiilor ei de funcţionare folosirea unor resurse limitate: petrolul, gazul, cărbunele sau uraniul –  trebuie să înceapă să se schimbe, pentru a spera cu sens trecerea în secolul următor!

Însă speranţa, pentru a deveni o armă eficientă în răsturnarea crizei globale, poate porni de la solidaritate şi ajutorare a celor în nevoie (= reclădirea speranţei) … dar trebuie să privească mai departe, până va ajunge să vadă forma lumii viitoare în care vom dori să trăim.

Fie că există sau nu legături cauzale între schimbările climaterice, epuizarea resurselor de energie „clasice”, foamete şi criza economică mondială – ele acţionează cu siguranţă în acelaşi timp asupra planetei noastre, iar oamenii politici sunt cei care – de la „optimismul rezervat”  trebuie să treacă mai repejor la o viziune strategică de care să ne facă să ne îndrăgostim şi pe care să ne urnească grabnic a o materializa!

Veţi spune că neliniştea afişată de mai marii zilei poate crea panică în rândul votanţilor. Ce spuneţi atunci de o strategie pe termen lung şi de un „optimism lucrativ”?