“Un Americano a Roma” – e un film din 1954, un strigăt al elitei italiene împotriva moravurilor noilor “eliberatori”, americanii ce nu trebuie copiați fără discernământ, pentru că devenim caraghioși …

Cănd începe să te strângă cămașa poporului din care faci parte, parcă ai vrea s-o schimbi – dar nu-i mai bine să te-ntrebi: de ce ți-a rămas mică? Nici atunci când vizitezi multe alte locuri, mai bine organizate (conduse), sau când guști din alte culturi  și începi să-ți vezi propriile limite, defecte și slăbiciuni nu ți-e ușor … , darămite atunci când ești invadat în propria ta țară de blugi, fast-food, de circul din mass-media ce e construită pe audiențele câștigate din spectacol ieftin?! Și totuși, sufletul nu ți-l poți schimba ca pe-o cămașă …

Finalul celui de-al doilea razboi mondial gaseste o Italie ce uitase să respire corect, fiindcă fusese sufocată ani la rândul de nationalismul extrem practicat de dictatura lui Mussolini,  pe de-asupra, călărită un pic de superioritatea afisată a nemtilor lui Hitler … tușind, era de fapt pregatita pentru un alt gen de cuceritori

Învățați să poarte căpăstru, și-au ales noii cuceritori …

Filmul trebuie văzut si de noi, românii care ziceam că ne-am eliberat acum trei decenii de dictatura comunistă – pentru a cădea, ca un fruct copt, in bratele consumismului globalizant!

Cuceritorii s-au înstăpânit prin aparente banalități – numărați-vă “OK“-urile dintr-o zi –  si au ajuns să pună stăpânire pe sufletul unei generatii care nu mai vede utilitatea cititului, când poate primi informația de-a gata, rumegată de alții!

Drumul cel mai de preț, acela pe care mergi pentru a afla, curios, cam ce-ar fi demn de apărat, ce-ar trebui preluat și trasnmis mai departe, ce e cu adevărat al tău – astfel încât să poți ajunge la un moment dat tu, cu adevărat …

Scena memorabilă rămâne aceea din bucătăria părinților în care eroul Nando Moriconi se răzbuna pe spaghetti, numindu-le “maccaroni” si “vermi” … iar in cele din urma le pedepseste, manincadu-le  … cu sete (sic!) …

Schimbarea mu trebuie să însemne fugă de identitatea proprie, iar privitul din afară a țării care te-a format nu asigură neapărat mai multă claritate … Dar atunci cînd vezi că istoria prin care tu treci azi, respectiv istoria celor mici care se lasă cuceriți de cei mari,  a preocupat  mai înainte și pe alții, te liniștești cu gândul reconfortant că și cuceritorii sunt vremelnici …

alberto sordi


Ne bucuram ca in drumetiile noastre am ajuns anul acesta sa admiram frumusetea unui orasel ca Lucca. Ca orice oras medieval care se delimita de lumea din afara prin ziduri, le-am vazut pe ele mai intai de toate si ne-am lasat surprinsi de starea lor absolut functionala. Mai mult, privind fotografia acum, intelegem ca orice cetate a imprumutat din sistemul de aparare existent in Natura: muntii din spate par de netrecut …

Lucca Ziduri Medievale

… dar orice zid care inconjoara orasul are si o Poarta, pe care – daca am gasit-o, am intrat cu incredere:

DSCN2039

Odata intrati, aveam sa vedem multe minunatii, dar ne-am bucurat sa facem poze pentru a ne imbogati zestrea de intrebari. Iata una din ele – cum se numeste personajul, reprezentat odihnindu-se pe un scaun, avand in mainile sale o dalta si un ciocan?

Matteo Civitali

Ei bine – e vorba despre sculptorul, arhitectul si pictorul Matteo Civitali – care a apartinut acestui oras la sfarsit de Quattrocento (1436 – 1502). Una din mintile care au facut trecerea la Renastere, un prerenascentist care incepea sa vada lucrurile altfel. Iata-l si din fata:

matteo civitali

 

Sunt doua domuri – sau catedrale – pe care am reusit sa le vizitam cu mai multa atentie. Primul se numeste “St Michele” si are o statuie a Maicii Domnului pe frontispiciu, stralucitoare, radianta, solara.

St Michelle di Lucca

 

Surprinzator – insa de aproape se vede ca ar trebui o restaurare:

Sfanta Fecioara Maria

 

Al doilea, este inchinat Sfantului Martin (din Tours), cel care si-a impartit – tinar soldat in armata imperiului – haina cu un sarac pe care l-a intalnit pe drum …

 

Domul Sf Martin din Lucca

 

 

Frumusetea momentului e surprinsa la intrarea in dom, dar aparatul de fotografiat ne-aduce mai aproape povestea Sfantului … care, printr-un gest simplu ne-arata care este esenta crestinismului: Bucuria de a imparti cu fratele tau!

Sf Martin imparte haina cu un sarac


… a fost la origine un port, care s-a innisipat cu timpul.

Locul ei in istorie este mai important decat cunoasterea de care se bucura in prezent. Poate si pentru faptul ca atractia Venetiei este foarte puternica.

Ce stim? Ca e locul unde putem intalni frumoase si vechi mozaicuri bizantine.

Ce nu intelegem? Cum nu este exploatat suficient potentialul ecumenic al fostului exarhat bizantin, caci Ravenna este locul unde maretia crestina a ortodoxismului straluceste unitar, amintind de o epoca in care Vestul era dominat de barbari.

Rolul salvator al culturii crestine, al puterii civilizatoare a Crucii, il vezi la tot pasul la Ravenna. Merita un popas mai lung decat o oprire in treacat, asa cum a fost cazul in aceasta vara. Cine stie, poate in viitor – ne vom intoarce cu forte proaspete :-)!

P.S. … cand cobori treptele pentru a intra in Biserica San Vitale, realizezi cat de mult praf s-a asternut peste pamant in ultimul mileniu si jumatate …

This slideshow requires JavaScript.