Ne bucuram ca in drumetiile noastre am ajuns anul acesta sa admiram frumusetea unui orasel ca Lucca. Ca orice oras medieval care se delimita de lumea din afara prin ziduri, le-am vazut pe ele mai intai de toate si ne-am lasat surprinsi de starea lor absolut functionala. Mai mult, privind fotografia acum, intelegem ca orice cetate a imprumutat din sistemul de aparare existent in Natura: muntii din spate par de netrecut …

Lucca Ziduri Medievale

… dar orice zid care inconjoara orasul are si o Poarta, pe care – daca am gasit-o, am intrat cu incredere:

DSCN2039

Odata intrati, aveam sa vedem multe minunatii, dar ne-am bucurat sa facem poze pentru a ne imbogati zestrea de intrebari. Iata una din ele – cum se numeste personajul, reprezentat odihnindu-se pe un scaun, avand in mainile sale o dalta si un ciocan?

Matteo Civitali

Ei bine – e vorba despre sculptorul, arhitectul si pictorul Matteo Civitali – care a apartinut acestui oras la sfarsit de Quattrocento (1436 – 1502). Una din mintile care au facut trecerea la Renastere, un prerenascentist care incepea sa vada lucrurile altfel. Iata-l si din fata:

matteo civitali

 

Sunt doua domuri – sau catedrale – pe care am reusit sa le vizitam cu mai multa atentie. Primul se numeste “St Michele” si are o statuie a Maicii Domnului pe frontispiciu, stralucitoare, radianta, solara.

St Michelle di Lucca

 

Surprinzator – insa de aproape se vede ca ar trebui o restaurare:

Sfanta Fecioara Maria

 

Al doilea, este inchinat Sfantului Martin (din Tours), cel care si-a impartit – tinar soldat in armata imperiului – haina cu un sarac pe care l-a intalnit pe drum …

 

Domul Sf Martin din Lucca

 

 

Frumusetea momentului e surprinsa la intrarea in dom, dar aparatul de fotografiat ne-aduce mai aproape povestea Sfantului … care, printr-un gest simplu ne-arata care este esenta crestinismului: Bucuria de a imparti cu fratele tau!

Sf Martin imparte haina cu un sarac


… a fost la origine un port, care s-a innisipat cu timpul.

Locul ei in istorie este mai important decat cunoasterea de care se bucura in prezent. Poate si pentru faptul ca atractia Venetiei este foarte puternica.

Ce stim? Ca e locul unde putem intalni frumoase si vechi mozaicuri bizantine.

Ce nu intelegem? Cum nu este exploatat suficient potentialul ecumenic al fostului exarhat bizantin, caci Ravenna este locul unde maretia crestina a ortodoxismului straluceste unitar, amintind de o epoca in care Vestul era dominat de barbari.

Rolul salvator al culturii crestine, al puterii civilizatoare a Crucii, il vezi la tot pasul la Ravenna. Merita un popas mai lung decat o oprire in treacat, asa cum a fost cazul in aceasta vara. Cine stie, poate in viitor – ne vom intoarce cu forte proaspete :-)!

P.S. … cand cobori treptele pentru a intra in Biserica San Vitale, realizezi cat de mult praf s-a asternut peste pamant in ultimul mileniu si jumatate …

This slideshow requires JavaScript.


“Un Americano a Roma” – e un film din 1954, prin care elita intelectuala italiana se impotriveste invaziei noilor “eliberatori”, americani.

Finalul celui de-al doilea razboi mondial gaseste o Italie sufocata de nationalismul extrem practicat de Mussolini, o Italie calarita ani de-a randul de partenerii de Axa, nemtii care au dominat autoritar Europa dupa 1940, o Italie pregatita pentru un alt gen de cuceritori …

Caci, nu-i asa? – trebuie sa existe si cuceritori care sa fie pe placul natiunilor invatate sa poarte capastru: pentru acestia, s-a inventat dominatia americana

Filmul trebuie vazut si de noi, romanii care ne-am eliberat de un anumit gen de nationalism exacerbat – pentru a cadea, ca un fruct copt, in bratele consumismului globalizant! La vremea sa, a fost un strigat de trezire catre tineretul italian al anilor 50 ai veacului trecut, tineri care renegau pana si traditionalele spaghetti (!) sau vinul de masa, pentru a se arunca in bratele marmeladei cu mustar si a laptelui degresat …

Cuceritorii se insinueaza lingvistic cu un “OK” si ajung sa puna stapanire pe sufletul unei generatii care nu mai doreste si nu mai vede altceva in afara blugilor si a muzicii americane!

Scena memorabila am spune ca este aceea din bucataria parintilor in care eroul Nando Moriconi se razbuna pe spaghetti, numindu-le “maccaroni” si “vermi” … iar in cele din urma le pedepseste, manincadu-le  … cu sete!

Un Americano a Roma: poza e falsificata, detaliile sunt aiurea!