Fiecare din noi avem de dat socoteala pentru felul in care folosim Darurile pe care le-am primit la nastere. Nu suntem toti la fel, si de aceea nu ni se cere tuturor sa facem acelasi lucru la fel de bine, tot timpul. Unde mai pui, ca unii imbatranim mai repede, iar altii mai incet … 🙂

Pe langa Darurile pe care le primim, sa multumim lui Dumnezeu – care este Creatorul nostru, daca traim sa primim Harurile care vin pe masura Darurilor. Cum sa intelegem asta? Pai, daca ne folosim de daruri – ce vom obtine: intelegerea lor (si a actiunii lor asupra noastra), imbogatirea lor (si deci a nuantelor care le compun, pe masura evolutiei noastre), … speram ca vom dobandi harul intelepciunii, de pilda.

Dar daca privim lucrurile invers: Darul este cel care vine de la Cristos, de la Dumnezeu – care L-a trimis pe unicul Sau Fiu pentru a se jertfi pentru pacatele noastre? Darul lui Cristos este jertfa Lui, iar rasplata – libertatea noastra. Harul fiecaruia este masura in care ne impartasim din acest dar unic! …

Intr-un fel sau celalalt, nu e putin lucru, acesta!

Ceea ce ne framanta e cum sa procedam cu pacatele, acelea care ne trag in jos, ne acopera privirea si duc la dezorientarea noastra pana dincolo de ameteala si panica? In primul rand, sa nu ne formalizam prea mult in fata lor … pentru ca este in natura noastra sa pacatuim. Apoi, sa ne straduim sa le expunem, sa le aducem la Lumina, cu o cuvenita parere de rau.

Iata mai jos un text tradus pentru o publicatie lunara a unei Parohii greco-catolice din Baia Mare, a Sfantului Anton – care vorbeste despre aceasta problema “mica”, a pacatului … din lectura ei, rezulta ca fiecare din noi am face bine sa devenim “mici Zahei”: un exemplu al atitudinii pe care Isus o iubeste, atunci cand priveste in sufletul nostru.

Problema “cea mica” a Pacatului
“Si miluiesti pe toti, ca toate le poti si treci cu vederea greselile oamenilor, ca sa se pocaiasca.” (Cartea Intelepciunii lui Solomon, 11:23)
Pasajul din Cartea Intelepciunii despre Dumnezeu care “trece peste” si pare ca accepta pacatele noastre, contine o doza de sarcasm atunci cand il suprapunem cu pasajul in care il aflam pe Zacheu cel mic, cel prea mic pentru a fi vazut de Dumnezeu…
Acest lucru nu e adevarat, bineinteles, pentru ca Dumnezeu “vede” toate pacatele noastre, indiferent unde si cum ne prezentam in fata lui: stand in picioare, ascunsi in multime sau fugind din fata Lui. De la povestea lui Adam si a Evei, la Cain si Abel, Moise si egiptenii sau David si Betseba – sunt multi cei care-si poarta cu sine clandestin actele de neascultare, dar adevarul este ca pacatul nu poate fi ascuns de Dumnezeu.
Pacatul are nevoie de o solutie diferita de cea a ascunzisului, a acoperirii cu uitare, a fugii de sine insusi … iar aceasta solutie diferita poate fi descifrata in efortul lui Zacheu de a se catara intr-un copac pentru a-L vedea pe Isus, este un semn ca acesta vrea sa fie gasit de Isus, si ca este el insusi, in cautarea unei solutii. Dar pentru aflarea acesteia, trebuie sa depasim convingerea neintemeiata a celor tematori si preainfricosati de respingere, de a iesi la iveala din ascunzisul umbrelor, sa inlaturam neincrederea in mangaierea pe care o da faptul ca Dumnezeu este credibil.
In “Intelepciunea lui Solomon” citim ratiunea credintei: anume ca Dumnezeu este iertator cu toti si toate: “ 22. Lumea toata, inaintea Ta, este ca acel pic de praf, care face cumpana sa se plece si ca picatura de roua cea de dimineata, ce se coboara pe pamant. 23. Si miluiesti pe toti, ca toate le poti si treci cu vederea greselile oamenilor, ca sa se pocaiasca. 24. Pentru ca iubesti toate cele ce sunt si nimic nu urgisesti din cele ce ai facut, ca daca ai fi urat un lucru, nu l-ai fi plasmuit. 25. Si cum ar fi ramas ceva, de n-ai fi voit Tu? Sau cum ar dainui, daca n-ar fi fost chemat de Tine la fiinta? 26. Dar Tu ierti tuturor, ca toate ale Tale sunt, Stapane, iubitorule de suflete.”
Un exeget al Bibliei, David Winston explica: “Citim despre Dumnezeu ca ar fi putut strivi pe Egipteni dintr-o singura lovitura, daca aceasta ar fi fost vointa Lui. Dar Dumnezeu nu actioneaza niciodata arbitrar, ci intotdeauna dupa Legea propriei sale Fiintari. Omnipotenta Lui este cea care garanteaza caracterul impartial al dragostei Sale atotcuprinzatoare. Actul creatiei in sine este o manifestare a dragostei Sale si exclude posibilitatea mainiei divine care s-ar putea vreodata revarsa asupra vreuneia dintre creaturile Sale. Astfel, Dumnezeu trece cu vederea cu o compasiune intelegatoare pacatele oamenilor, fiind atent la actele lor de pocainta.”
Cand Isus priveste la Zacheu, Dumnezeul-Om nu cauta sa vada pacatele acestuia, indiferent cat de mari si numeroase sau mici si putine vor fi fost, ci persoana lui Zacheu, o persoana infricosata de viata si de pacatele savarsite in timpul ei, o persoana totusi creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Catarandu-se in copac, Zacheu a depus marturie ca si el vrea sa-L cunoasca pe Dumnezeu, sa-L iubeasca pe Dumnezeu; simplul act al cautarii lui Isus devenind astfel un act al trezirii spirituale si al pocaintei.
Primul lucru pe care Isus i-l spune lui Zacheu (dupa Evanghelia Sf Luca) – este ca ar dori sa petreaca un timp impreuna cu el: “Grabeste-te si coboara, caci astazi trebuie sa stau cu tine, in casa ta.” Acum, ca Zacheu a iesit din umbra, pasul urmator nu este intoarcerea in intuneric, ci expunerea la Lumina. Zacheu a fost fericit sa-L primeasca, dar toti ceilalti au inceput sa carteasca si sa-L acuze: “A ales sa mearga in casa unui pacatos!”. Si aceasta e adevarat, dar Dumnezeu nu ar salaslui cu niciunul dintre noi, daca nu ar privi peste pacatele noastre.
In timp ce judecata omeneasca poate fi severa, Dumnezeu, care-si cunoaste atat de bine creaturile, ne accepta asa cum suntem. Prin acceptarea lui Zacheu si pasul pe care-L face in intampinarea lui, invitandu-se practic in casa acestuia, Isus construieste o relatie de intimitate, ignorand deliberat pe cei care se credeau de-asupra lui Zacheu. In aceasta cheie vom citi cuvintele din “Intelepciune” care spun “15.Ci, fiind drept, toate le carmuiesti cu dreptate si socotesti lucru nepotrivit cu puterea Ta ca sa osandesti pe cel care nu trebuie pedepsit.16. Puterea Ta este inceputul dreptatii si, pentru ca esti Stapan a toate, catre toti cu ingaduinta Te arati.17. Arati taria Ta celor care nu cred in atotputernicia Ta si infrangi cutezanta celor care o cunosc.18. Stapan al puterii cum esti, judeci cu blandete si ne carmuiesti cu multa crutare, ca la Tine este puterea, cand voiesti.”
Cand Isus isi pune increderea Sa in Zacheu, ignorand pacatele acestuia, Zacheu se pocaieste, lepadandu-se de trecutul sau pacatos, oferind jumatate din proprietatile sale celor saraci si oferindu-se sa plateasca impatrit celor carora le-a gresit candva.
Mantuirea nu este de cumparat, dar actul de pocainta a lui Zacheu este semnul unei pareri de rau autentice, astfel incat Isus poate spune “Astazi, aceasta casa a fost salvata!” Intr-adevar salvarea a venit, pentru ca solutia pentru ispasirea pacatelor este in aparenta doar impotriva pornirii noastre: nu le ascundeti, ci marturisiti-le si aduceti-le la lumina – caci este o Persoana, Isus Cristos, care a fost ridicat sus pe Cruce pentru ca toti sa-L vada, iar cei ce-L vad si-L cauta pe Dansul, si se intorc la El, o fac depasindu-si frica: “pentru ca pacatele v-au fost deja trecute cu vederea”!
John W. Martens este profesor asociat la catedra de teologie a Universitatii “Sf Toma” – din St Paul, Minnesota
Traducere – prof. Calin Diaconu, Presedinte al AGRU-Bucuresti


Batranetea aduce cu sine tulburari de vedere: poti lesne aluneca spre golul unui trecut plin de amintiri

20130825-225239.jpg


“Rosu stop – stai pe loc! / Galben soare – ai rabdare!/ E pe verde – treci, baiete!” … cam asa suna poezia pe care o invatam, de mici, pentru a deveni buni participanti la traficul orasului modern.

Sa ne imaginam ca ne-ar vizita civilizatia un intelept al Antichitatii: ce s-ar mai lasa uimit de puterea magica a culorilor stralucitoare, asupra (majoritatii) masinilor din trafic: uite cum le opreste sau le da voie sa treaca, uite cum asculta (aproape toata lumea), de acest stalp care se aprinde diferit dar la intervale egale, cu dreapta masura pentru toti!

Daca nici macar acest limbaj simplu, non-verbal, al luminii semaforului – nu este respectat si implicit inteles de toti (caci unii se grabesc sa “calce galbenul” iar altii se lasa treziti din amorteala de claxonul celor din spate) … ce sa mai spunem de urmatoarele situatii, atat de des intalnite:

  • atunci cand unii spun (si trag) “hais” iar altii “cea”;
  • atunci cand unul spune “una” iar celalalt intelege “alta”;
  • atunci cand spunem ca am inteles ceva, cand de fapt le potrivim aproximativ dupa urechea noastra;
  • atunci cand promitem ca facem – dar nu ne tinem de promisiune, incurcand pe cel care asteapta (“inteleptul promite iar nebunul spera”);
  • atunci cand ideile intr-un dialog sunt lasate “in coada de peste”, ca forma superioara a diplomatiei, in loc ca asteptarile sa ne fie clare ( celebrul “las’ ca vedem noi!”)

Ramane sa reflectam la puterea exemplului, singura care comunica in mod absolut ceea ce suntem si ceea ce vrem de fapt, singura care are forta transformatoare a celuilalt dupa imaginea vie a faptelor noastre.


Prepper (noun): An individual or group that prepares or makes preparations in advance of, or prior to, any change in normal circumstances or lifestyle without significant reliance on other persons (i.e., being self-reliant), or without substantial assistance from outside resources (govt., etc.) in order to minimize the effects of that change on their current lifestyle. 

… adica oameni care se pregatesc de zor pentru ca vad schimbarile venind peste ei!

In functie de sensibilitatea fiecaruia, unii sunt motivati de amenintarile teroriste, altii de dezastre naturale sau perspectiva unor cataclisme ecologice, altii de viziuni anarhiste in evolutia societatii …

Ce ii face sa se pregateasca, (in englezo-romana sa se “prepare”) – adica sa se adapteze mental la ziua de maine inainte ca aceasta sa le fi batut propriu-zis la usa? De unde lipsa de incredere ca statele vor inventa  in continuare solutii pentru o evolutie istorica “normala”?

Pana sa ne punem asemenea intrebari, nu pot sa nu ma gandesc la autarhia satelor romanesti, unde oamenii locului se descurca greu dar frumos, respectand traditia si obiceiurile. Intr-un anume fel, taranul roman a fost  “prepper” de cand se stie, in sensul ca s-a asteptat mereu la ceea ce e mai rau.

Insa dincolo de raul care l-ar putea vizita oricand, exista la taranul roman un optimism nobil – care tine de credinta lui in Dumnezeu. Intelepciunea lui? De a lasa soarta sa in mainile Creatorului, si odata cu aceasta – toate grijile zilei de maine!

Pentru cei care doriti sa cunoasteti mai multe despre noua moda americana va recomand o vizita aici: http://www.prepper.org/

 


Orice barbat, inainte de a se insura, ar trebui sa citeasca povestea “Stan Patitul” a lui Ion Creanga.

Sigur, daca am impune prin lege acest lucru, probabil ca ar creste brusc numarul burlacilor si ar spori vanzarea de garsoniere – ceea ce ar contribui evident la regresul demografic al natiunii romane, grav lovita de emigratia economica a ultimilor ani … Dar nu e tarziu sa o recitim nici acum, la lumina focului din soba, cu cate un copil pe fiecare dintre genunchi, razand senin ca de-o intamplare cu final fericit, inventata de imaginatia unui batran care a incercat toata viata lui sa inteleaga femeia – dar nu a reusit. Si, cu toate acestea – si-a zis el, nu-i bine sa ramana omul dator :-)!

Tata citeste si ... fiul se amuza!

Auziti cat de abrupt si promitator incepe: “Era odata un flacau statut pe care il chema Stan.”

Adica, ce vrea sa spuna Creanga? Ca era oprit in loc? Ca era blocat in proiect? Ca se blocase pe-o treapta a existentei, neintelegand sa urce, impreuna cu restul lumii, in ritmul impus de aceasta si mai ales in scopul pentru care am fost creati – acela de a transmite mai departe mesajul nostru genetic?! Un pic din toate acestea … si probabil, ceva mai mult :-)!

Rezumand, va aduc aminte ca omul nostru (Stan) ajunge sa fie slujit de un dracusor (Chirica) si asa, face avere dar … n-are liniste, isi cauta nevasta pe la horele din trei sate vecine, in fine gaseste una care nu are decat o singura coasta de drac (intotdeauna e loc de mai rau!), apoi isi surpinde nevasta ca l-ar putea insela, insa nu din alta pricina – ci doar fiindca e credula si pleaca urechea la sfaturile unui “talpoi de baba”, care o duce prea usor cu zaharelul …

Cel mai tare moment al povestii e dialogul intre sluga desteapta (Dracul Chirica) si stapanul pacalit (Stan Patitul), in momentul in care acesta se intoarce acasa cu supararea ca s-a lasat fermecat de o fiinta a carei minte a putut sa alunece atat de usor de la calea cea dreapta a eticii matrimoniale:

“…

– Ei, stapane, minciuni ti-am spus eu, ori ba?

– Ba nu, mai Chirica: acum vad eu ce poate femeia. De acum nu mai traiesc nici un ceas cu dansa; am s-o dau dracului de pomana, soi rau ce este ea!

– Ba nu stapane, sa nu faci una ca asta, ca femeia dumitale e una dintre cele mai bune femei. Dar stiu eu cine-i de vina aici. Las-o intai sa vie acasa, sa-i scoatem costita ceea de care ti-am spus eu, si atunci vei vedea dumneata ce lucru de femeie are sa iasa dintr-ansa.”

Povestile lui Creanga (si “Stan Patitul” nu face exceptie, dimpotriva!), au talc mult, au o intelepciune care se cere gustata pe indelete, cu lingurita … dar in acelasi timp, se bucura de un amarnic si tragic destin: sunt citite prea devreme pentru a fi intelese cum trebuie … Pe Creanga merita sa-l mai citim o data, la cursuri serale :-)!